ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4626/2010

Asupra recursului de față

În baza actelor și lucrărilor dosarului reține următoarele:

Prin Sentința penală nr. 459 din 20 octombrie 2010 pronunțată de Tribunalul Alba, a fost condamnat inculpatul D.N., cetățean român, fără antecedente penale, la pedeapsa de 15 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II lit. b) și lit. d) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat și deosebit de grav prev. de art. 174, 175 lit. c), d), art. 176 lit. a) C. pen. prin schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de omor calificat prev. de art. 174, 175 lit. c) C. pen.

S-a reținut în fapt, că inculpatul a fost fiul victimei D.I. și a locuit împreună cu aceasta. Pe fondul consumului frecvent de băuturi alcoolice, inculpatul obișnuia să exercite acte de violență asupra victimei, acest lucru întâmplându-se și în data de 17 martie 2010 când i s-a aplicat victimei mai multe lovituri cu pumnii în zona toracică și a capului, i-a comprimat mâinile cu mâinile sale și s-a așezat cu genunchii pe toracele acesteia, cauzându-i leziuni grave, dificultăți respiratorii și imobilizarea victimei la pat.

În zilele ulterioare inculpatul a continuat să-și agreseze mama, deși aceasta se afla într-o stare gravă și nici nu a solicitat ajutor medical astfel că în data de 22 martie 2010, victima a decedat.

Reținând vinovăția inculpatului, Tribunalul în raport de criteriile de individualizare prev. de art. 72 C. pen. a aplicat acestuia pedeapsa de 15 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II, lit. b) și d) C. pen., minimul special de pedeapsă fiind aplicat datorită vârstei inculpatului și a discernământului diminuat al acestuia, stabilit prin Raportul de expertiză medico legală psihiatrică de la dosarul de urmărire penală.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul D.N., cauza fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, secția penală, sub nr. 4423/107/2010, cu termen de judecată la data de 11 ianuarie 2011.

Prin Încheierea de ședință din data de 14 decembrie 2010, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală, în Dosarul nr. 4423/107/2010, în baza art. 300

1

alin. (1) C. proc. pen. s-a constatat legalitatea și temeinicia arestării preventive față de inculpatul D.N.

În baza art. 300

1

alin. (3) C. proc. pen., a fost menținută starea de arest preventiv inculpatul D.N.

Astfel, Curtea de Apel verificând legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului, în temeiul art. 300

2

raportat la art. 160

b

C. proc. pen., a constat că subzistă temeiurile care au stat la baza luării acestei măsuri și nu au intervenit elemente noi care să justifice încetarea acesteia.

Instanța a constat că se impune menținerea stării de arest a inculpatului, având în vedere pe de o parte că există indicii temeinice că inculpatul a comis fapta de care este acuzat, iar pe de altă parte, legea prevede o pedeapsă mai mare de 4 ani pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat prevăzută de art. 174, 175 C. pen.

Totodată instanța a apreciat că lăsarea în libertate a inculpatului D.N. ar prezenta pericol concret atât pentru comunitatea locală, în special, cât și pentru ordinea publică în general, raportat la faptul că o persoană cercetată pentru o infracțiune de o gravitate extremă ar fi cercetată în stare de libertate.

Împotriva acestei încheieri de ședință a declarat, în termen legal, recurs inculpatul D.N. fără a arăta în scris motivele de casare a încheierii de ședință atacate, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 17 decembrie 2010 sub numărul 10401/1/2010.

La termenul fixat pentru soluționarea recursului, apărătorul desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în concluziile orale, în dezbateri a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii atacate și revocarea măsurii arestării preventive, apreciind că temeiurile care au stat la baza luării măsurii privative nu mai subzistă.

Concluziile apărătorului recurentului inculpat, ale reprezentantului Ministerului Public, precum și ultimul cuvânt al inculpatului au fost consemnate în partea introductivă a prezentei decizii.

Examinând recursul declarat de către inculpatul D.N. prin prisma dispozițiilor prevăzute de art. 385

6

C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta.

Astfel, Înalta Curte reține că în conformitate cu dispozițiile art. 300

2

C. proc. pen., în cauzele în care inculpatul este arestat, instanța sesizată este datoare să verifice în cursul judecății legalitatea și temeinicia arestării preventive; iar potrivit art. 160

b

alin. (3) din același cod, când constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța dispune prin încheiere motivată menținerea stării de arest.

Din examinarea actelor dosarului se constată că, împotriva inculpatului D.N. s-a luat măsura arestării preventive în baza art. 143 și art. 148 lit. f) C. proc. pen., pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 174, 175 lit. c) C. pen., constând în aceea că în cursul lunii martie 2010 inculpatul aflându-se sub influența alcoolului, i-a aplicat victimei D.I. (mama sa) mai multe lovituri cu pumnii în zona toracică și a capului, i-a comprimat mâinile cu mâinile sale și s-a așezat cu genunchii pe toracele acesteia, cauzându-i leziuni grave și punând-o în imposibilitatea de a se mai ridica din pat, continuând să exercite acte de violență asupra victimei pe parcursul mai multor zile, astfel că în data de 22 martie 2010 aceasta a decedat.

Cu referire la cauza, Înalta Curte, apreciază că, în raport de modul de concepere a activității infracționale, de împrejurările comiterii faptei și de importanța relațiilor sociale încălcate de inculpat prin săvârșirea unei infracțiuni deosebit de grave, precum și de persoana inculpatului, lăsarea în libertate a acestuia prezintă pericol social concret pentru ordinea publică, prin crearea unui sentiment de insecuritate și neîncredere în buna desfășurare a actului de justiție, existând totodată temerea că dacă acesta ar fi pus în libertate s-ar sustrage judecății și executării pedepsei.

De altfel, în cauză, măsura arestării preventive a recurentului inculpat este justificată și de existența, pe lângă cerințele prevăzute de art. 143 C. proc. pen. și a cazului prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen., în sensul că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită este mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea în libertate a inculpatului ar prezenta pericol pentru ordinea publică.

Faptul că a fost pronunțată o hotărâre de condamnare în cauză, nu alterează prezumția de nevinovăție, limitarea libertății persoanei încadrându-se în dispozițiile legii precum și în prevederile art. 5 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale.

Având în vedere probatoriul administrat și soluția pronunțată de tribunal, Înalta Curte consideră că nu au dispărut temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, că menținerea acestei măsuri de către instanța de apel este pe deplin justificată în raport cu dispozițiile evocate coroborate cu cele ale art. 5 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale.

Față de considerentele arătate, constatând nefondate criticile formulate de recurentul inculpat, prin apărător, Înalta Curte, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) și art. 192 alin. (2) C. proc. pen., urmează a respinge ca nefondat recursul cu obligarea inculpatului la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.N. împotriva Încheierii din 14 decembrie 2010 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 4423/107/2010.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 22 decembrie 2010.