ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 182/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data

de 14 iunie 2004, J.I., având funcția de ofițer specialist II la Compartimentul Regim Permise Auto și Certificate de înmatriculare din cadrul Serviciului de

Evidență Informatizată a Persoanei Hunedoara și gradul de inspector principal de

poliție, a chemat în judecată Direcția Generală de Evidență Informatizată a

Persoanei, solicitând anularea adresei nr. 1193398 din 29 aprilie 2004 și a

raportului nr. 1045406 din 26 mai 2004, ambele emise de pârâtă și înlăturarea

măsurilor dispuse împotriva sa, prin aceste acte și repunerea sa în funcția

anterioară, respectiv calcularea și plata unor drepturi bănești cuvenite pentru

funcția deținută anterior.

La termenul din 14 iulie 2004 s-a

solicitat a se lua act de renunțarea reclamantului, la capătul de cerere

privind calcularea și plata acestor drepturi.

În motivarea acțiunii sale, reclamantul

a arătat că în perioada 7 - 8 aprilie 2004 a fost controlat de inspectorii din

cadrul Direcției Generale de Evidență Informatizată a Persoanei București, în

cadrul unui control tematic, desfășurat la Serviciul de evidență Informatizată a Persoanei Hunedoara, că obiectivul controlului a fost verificarea modului de

realizare a sarcinilor stabilite la controlul efectuat de Corpul de Control al

Ministerului Administrației și Internelor, în luna ianuarie 2004.

Cu ocazia controlului, arată

reclamantul, au fost verificate punctual toate sarcinile, stabilindu-se că

acestea au fost executate integral, ba mai mult, au fost executate și alte

sarcini pe care le apreciază că au condus la îmbunătățirea activității în

domeniul în care lucrează.

Concluzia controlului a fost că

lucrurile s-au remediat, că nu sunt probleme deosebite, aceste concluzii fiind

prezentate verbal în fața șefului serviciului.

Mai precizează reclamantul, că nu

s-a întocmit nici un material scris, că nu i-au fost prezentate nici un fel de

nereguli de care ar fi răspunzător direct și nu i s-a solicitat nici un raport,

nici înainte de începerea controlului, nici după finalizarea acestuia.

În aceste condiții apreciază că nu

au fost respectate prevederile Ordinului Ministerului Administrației și

Internelor nr. 350 din 22 noiembrie 2002, cap. IV, cu privire la procedura

cercetării prealabile.

Prin urmare, arată reclamantul, i

s-a aplicat sancțiunea disciplinară „diminuarea drepturilor salariale pentru

funcția îndeplinită, cu 20%, pe o perioadă de 3 luni”, prevăzută de art. 58 lit.

b) din Legea nr. 360/2002, modificată prin O.G. nr. 89/2003, deși conform art. 59

din lege, sancțiunile disciplinare se stabilesc și se aplică, numai după

cercetarea prealabilă, cercetare ce nu a avut loc și mai mult, nici după

aplicarea sancțiunii, nu i s-au adus la cunoștință, concret, abaterile comise,

în dispoziția de sancționare fiind trecute doar generalități, fără individualizarea

abaterilor constatate.

Ulterior contestării acestei

sancțiuni, în perioada 6 - 7 mai 2004 a avut loc un alt control efectuat de

ofițeri din cadrul aceleiași direcții, încălcându-se, astfel, în opinia

reclamantului, prevederile art. 47 din Ordinul nr. 350/2002 și întocmindu-se un

raport prin care s-au menținut sancțiunile dispuse anterior.

Curtea de Apel Alba Iulia, secția

comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 145 din 14

iulie 2004, a admis acțiunea reclamantului, a anulat actele atacate în partea

referitoare la aplicarea măsurilor de sancționare și modificare a muncii

reclamantului și l-a repus pe acesta, în funcția deținută anterior actelor

anulate. Totodată, instanța de fond a luat act de renunțarea reclamantului, la

capătul de cerere privind calcularea și plata drepturilor bănești.

Pentru a se pronunța în acest sens,

instanța de fond a reținut, pe de o parte, că prin actele atacate nu sunt

concretizate faptele pe baza cărora s-au aplicat cele două măsuri, respectiv

cea a diminuării salariului și cea a „modificării contractului de muncă”, prin

eliberarea reclamantului din funcția deținută.

Pe de altă parte, s-a reținut că

raportul atacat, referindu-se la mai multe persoane din cadrul instituției, nu

conține răspunsul la contestația adresată de reclamant, iar concretizările

făcute prin acest raport, nu acoperă viciul ce afectează adresa emisă la 29

aprilie 2004.

Totodată, instanța de fond a reținut

că nu s-a efectuat procedura prealabilă și că măsurile au fost luate cu

încălcarea dispozițiilor art. 50 și art. 59 alin. (1), (3) și (10) din Legea nr.

360/2002.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs, în termen legal, pârâta Direcția Generală de Evidență

Informatizată a Persoanei, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În dezvoltarea motivelor de recurs

se susține că instanța de fond a admis în mod greșit acțiunea reclamantului, în

raport cu dispozițiile Legii nr. 360/2002, precum și cu faptul că din

conținutul raportului întocmit de reclamant și a procesului-verbal de

prezentare a materialului de sesizare și aducere la cunoștință a concluziilor

cercetării, a rezultat faptul că acesta a recunoscut aspectele prezentate de

colectivul de control, asumându-și, totodată, responsabilitatea pentru

încălcările metodologiei în domeniu.

Examinându-se sentința atacată, în

raport cu toate criticile formulate, cu probele administrate în cauză, precum

și cu dispozițiile legale incidente pricinii, se constată că recursul este

fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Conform dispozițiilor art. 129 alin.

(4) C. proc. civ., cu privire la situația de fapt și motivarea în drept, pe

care părțile le invocă în susținerea pretențiilor și apărărilor lor,

judecătorul este în drept să le ceară acestora să prezinte explicații, oral sau

în scris, precum și să pună în dezbaterea lor, orice împrejurări de fapt ori de

drept, iar potrivit dispozițiilor art. 129 alin. (5), acesta are îndatorirea să

stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind

aflarea adevărului.

În cauză, se constată, pe de o

parte, că prin întâmpinare, intimata-pârâtă a susținut că din conținutul

raportului întocmit de reclamant și procesului-verbal de prezentare a

materialului de sesizare și aducere la cunoștință a concluziilor cercetării, a

rezultat faptul că acesta a recunoscut aspectele prezentate de colectivul de

control, asumându-și, totodată, responsabilitatea pentru încălcarea

metodologiei în domeniu.

Pe de altă parte, se constată că în

dosarul de fond există un raport al reclamantului, dar nedatat.

În plus, se constată că între cele

susținute în întâmpinare și raportul din 26 mai 2004, se reliefează aspecte

contradictorii privind efectuarea procedurii prealabile.

Mai mult, în recurs, intimatul-reclamant

a depus un alt raport, din 6 mai 2004, precum și un proces-verbal de prezentare

a materialului de sesizare și aducere la cunoștință a concluziilor cercetării,

înscrisuri care nu au fost depuse în dosarul instanței de fond.

În aceste condiții, se impune a se

proceda, pentru aflarea adevărului, la suplimentarea probatoriului, prin

solicitarea unor explicații, ambelor părți, cu privire la numărul și conținutul

rapoartelor întocmite de intimatul-reclamant, a datei la care au fost acestea

înregistrate (deci a succesiunii lor în timp), precum și a existenței unor

procese-verbale (doar unul dintre acestea fiind depus în dosarul de recurs).

Abia după clarificarea acestei

situații, se poate păși la verificarea legalității actelor atacate din

perspectiva dispozițiilor Legii nr. 360/2002 și a Ordinului nr. 350/2002.

În ipoteza în care s-ar ajunge la

concluzia că sunt îndeplinite dispozițiile art. 59 din Legea nr. 360/2002, se

impune a se examina faptele imputate, în raport cu fișa postului intimatului-reclamant.

Pentru a se proceda în sensul celor

arătate, urmează a se admite recursul, a se casa sentința atacată și a se

trimite cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Direcția

Generală de Evidență Informatizată a Persoanei din cadrul Ministerului

Administrației și Internelor, împotriva sentinței civile nr. 144 din 14 iulie

2004, a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios

administrativ.

Casează sentința atacată și trimite

cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 17 ianuarie 2005.