ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1506/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

la 20 ianuarie 2004, reclamanta D.F. a solicitat anularea hotărârii nr. 9550/8902

din 9 decembrie 2003, emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 189/2000 din

cadrul Casei de Pensii a municipiului București și să se stabilească faptul că a

fost persecutată din motive etnice, urmând să i se acorde drepturile prevăzute

de Legea nr. 189/2000.

În motivarea acțiunii,

reclamanta a arătat, în esență, că din livretul militar al tatălui său rezultă

că acesta, la data de 14 octombrie 1940, a fost obligat să se refugieze din

Ardealul cedat, fiind ofițer activ al Armatei Române, și a fost urmat de

familia sa.

Curtea de Apel București, secția

de contencios administrativ, prin sentința nr. 364, pronunțată la data de 23

februarie 2004, în dosarul nr. 102/2004, a admis acțiunea reclamantei D.F., a

anulat hotărârea nr. 9550/8902 din 9 decembrie 2003 și a obligat pârâta Casa de

Pensii a municipiului București să-i recunoască reclamantei, drepturile

prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru perioada 14 octombrie 1940 - 6 martie

1945.

Instanța a reținut că actele

de la dosar fac pe deplin dovada cererii formulate. Astfel, prin declarațiile

olografe, precum și prin încheierile de rectificare nr. 228 și nr. 229 din 16

ianuarie 2004, ale declarațiilor autentice ale martorilor P.G. și V.C.,

coroborate cu înscrisurile din livretul nr. 1267, aparținând tatălui

reclamantei, aceasta dovedește fără putință de tăgadă faptul că din data de 14

octombrie 1940, tatăl reclamantei a fost evacuat din Ardealul de Nord, în

Ploiești, fiind urmat de către familie.

Împotriva sentinței astfel

pronunțate, a declarat recurs, pârâta Casa de Pensii a municipiului București,

invocând ca motiv de casare, dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

Recurenta a susținut că

instanța a făcut o aplicare greșită a legii, atâta vreme, cât reclamanta nu a

făcut dovada, până în momentul emiterii hotărârii contestate, a perioadei

exacte a refugiului, acte ce trebuiau depuse odată cu cererea, întrucât

încadrarea în dispozițiile legale se poate face numai de la data prezentării

dovezilor.

Recursul este nefondat.

Cu actele depuse la dosar,

intimata-reclamantă a făcut dovada deplină a faptului că împreună cu familia sa

au fost nevoiți să părăsească Oradea, unde își aveau domiciliul, din cauza

ocupației hortyste și să se refugieze în Ploiești, în toamna anului 1940.

Această împrejurare rezultă

din actele de la dosar, și anume, din certificatul de naștere, declarațiile

autentice ale martorilor, precum și încheierile de rectificare, coroborate cu

înscrisurile din carnetul nr. 1267, aparținând tatălui reclamantei, conform

cărora acesta a fost evacuat din Ardealul de Nord, în Ploiești, dovedind în

acest fel persecuția etnică și îndeplinirea prevederilor art. 1 lit. c) din

Legea nr. 189/2000.

Față de cele menționate mai

sus, se va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Casa de Pensii a municipiului București împotriva sentinței civile nr. 364

din 23 februarie 2004, a Curții de Apel București, secția de contencios

administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 8 martie 2005.