ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2700/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

la data de 12 august 2004, la Curtea de Apel București, reclamantul P.M. a

chemat în judecată pârâta Casa de Pensii a municipiului București, pentru ca,

prin hotărârea ce se va pronunța, să se anuleze hotărârea nr. 12871/8487 din 22

iunie 2004, emisă de pârâtă și obligarea acesteia să-i emită o nouă hotărâre,

prin care să-i recunoască calitatea de beneficiar al prevederilor Legii nr.

189/2000 și acordarea drepturilor corespunzătoare.

În motivarea acțiunii,

reclamantul a arătat că, împreună cu familia sa, a fost evacuat din Bulgaria,

în septembrie 1940, din motive de persecuție etnică, arătând, totodată, că a

primit despăgubiri în baza Legii nr. 9/1998, însă pârâta i-a respins în mod

neîntemeiat, cererea.

Prin sentința civilă nr.

1960 din 6 octombrie 2004, Curtea de Apel București, secția de contencios

administrativ, a admis acțiunea reclamantului, a anulat hotărârea nr.

12871/8487 din 22 iunie 2004, emisă de pârâtă și a obligat-o pe aceasta, să

emită o nouă hotărâre, prin care să-i recunoască reclamantului, calitatea de

beneficiar al Legii nr. 189/2000, art. 1 lit. c), pentru perioada septembrie

1940 - 6 martie 1945 și să emită o nouă hotărâre prin care să-i acorde

drepturile corespunzătoare, începând cu data de 1 mai 2003.

Pentru a hotărî astfel, a

reținut, în esență, că prin înscrisurile depuse la dosarul cauzei, reclamantul

a făcut dovada refugiului din Bulgaria, în România, ca urmare a persecuțiilor

din motive etnice.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs, Casa de Pensii a municipiului București, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie, invocând dispozițiile art. 304

1

și

art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

În motivare, recurenta a

susținut că în mod greșit, instanța de fond a acordat reclamantului, calitatea

de beneficiar al prevederilor Legii nr. 189/2000, întrucât acesta nu a depus,

odată cu cererea inițială, înscrisuri oficiale care să probeze persecuția din

motive etnice.

Recursul este nefondat .

Din declarațiunea de avere

nr. 17139/928/208 din 10 septembrie 1940, dată de I.P., tatăl

intimatului-reclamant și din declarațiile autentificate ale martorilor Ș.V.,

Ț.D., G.A. și G.T., rezultă că intimatul, împreună cu familia sa, a fost

strămutat din Durostor - Bulgaria, în România, ca urmare a Tratatului încheiat

între Bulgaria și România, în data de 7 septembrie 1940, la Craiova.

Potrivit dispozițiilor art.

1 din O.G. nr. 105/1999, modificată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de

prevederile acestui act normativ, persoana, cetățean român, care, în perioada regimurilor

instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a

suferit persecuții etnice, aflându-se în una din cele 6 situații enumerate.

Din interpretarea

prevederilor ordonanței, rezultă că atât obiectul, cât și scopul reglementării

îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii, pentru prejudiciile

suferite de persoanele persecutate de regimurile respective în perioada

arătată, din motive etnice sau ca urmare a schimbului de populație ca urmare a

unui tratat bilateral.

Pe cale de consecință,

Înalta Curte constată că instanța de fond a interpretat în mod judicios

prevederile legale aplicabile, motiv pentru care, în temeiul art. 312 alin. (1)

teza a II-a C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Casa de Pensii a municipiului București împotriva sentinței civile nr. 1960

din 6 octombrie 2004, a Curții de Apel București, secția de contencios

administrativ.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 20 aprilie 2005.