ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4420/2005

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 514 din

19 septembrie 2003, Tribunalul Olt a admis cererea formulată de B.A. și a

obligat pe pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice la măsuri

reparatorii prin echivalent în condițiile art. 36–40 din Legea nr. 10/2001 și

H.G. nr. 498 din 18 aprilie 2003 și a normelor metodologice din aceeași dată.

Pentru a hotărî astfel,

tribunalul a reținut că B.A. a solicitat restituirea în natură a unui teren în

suprafață de 1.500 mp, expropriat prin Decretul nr. 353/1981 și pentru care

Primăria Slatina, notificată, nu a emis o decizie sau dispoziție.

A

mai reținut instanța de fond că terenul nu

poate fi restituit în natură, deoarece este afectat în întregime de detalii de

sistematizare, reclamantei cuvenindu-i-se măsuri reparatorii prin echivalent

bănesc. Ca o consecință, Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, ce a

fost introdus în cauză din oficiu la 6 martie 2003, a fost obligat să plătească

echivalentul bănesc. A fost respinsă cererea față de primărie, cu motivarea că

din probele administrate în cauză a rezultat că terenul expropriat nu poate fi

restituit.

Apelul declarat de Ministerul Finanțelor Publice a fost respins ca

nefondat prin decizia civilă nr. 498 din 19 decembrie 2003 a Curții de Apel

Craiova.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs Ministerul

Finanțelor Publice, prin D.G.F.P. Olt.

Invocând dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., recurentul a

arătat că decizia este nelegală deoarece cuprinde motive contradictorii și a

fost dată cu aplicarea greșită a legii.

Hotărârea este contradictorie pentru că, deși instanța de apel a respins

motivul de apel referitor la inexistența unei decizii sau dispoziții, a invocat

dispozițiile art. 24 din Legea nr. 10/2001, care presupune existența unui

asemenea act.

Se mai arată că instanța a făcut o greșită aplicare a legii, deoarece,

din probele administrate în cauză, nu rezultă că reclamanta este îndreptățită

să primească despăgubiri bănești. În măsura în care primăria notificată a

constatat că restituirea în natură a imobilului nu este posibilă, ar fi trebuit

să trimită cererea către Prefectura Olt, competentă să stabilească aplicarea

unei măsuri reparatorii prin echivalent.

Recursul este fondat.

Conform Legii nr. 10/2001, pentru a determina măsura reparatorie ce

urmează a fi aplicată, este important a se stabili natura imobilului din

momentul preluării și titlu în baza căruia preluarea a fost efectuată.

În cauza de față, este pe deplin stabilit faptul că imobilul a fost

preluat în temeiul Decretului de expropriere nr. 353/1981. Aceasta înseamnă că,

în situația în care restituirea în natură nu mai este posibilă, măsurile

reparatorii prin echivalent se vor acorda conform dispozițiilor art. 11 alin.

(9) din Legea nr. 10/2001 care statuează că pentru imobilele care aveau altă

destinație decât aceea de locuință, măsurile reparatorii se stabilesc potrivit

art. 9 alin. (2) din lege.

Prin urmare, în cazul imobilelor expropriate, măsurile reparatorii prin

despăgubiri bănești se acordă doar în cazul celor care aveau destinația de

locuințe, în celelalte cauze, acordându-se titluri de valoare nominală, acțiuni

sau compensare cu alte bunuri și servicii oferite de deținător.

În cauză nu s-a stabilit destinația imobilului la momentul exproprierii,

ceea ce face ca Înalta Curte să nu poată aprecia dacă măsura acordării de

despăgubiri bănești a fost corect individualizată de instanțele de judecată.

În al doilea rând, procedura instituită de lege pentru măsurile

reparatorii prin echivalent este diferită de cea avută în vedere de instanțe.

Astfel, conform art. 36 alin. (3) din lege, dacă restituirea în natură

nu este posibilă, unitatea deținătoare sau primăria va transmite oferta de

acordare a despăgubirilor bănești prefecturilor, în timp ce, conform art. 11

din Legea nr. 10/2001, dacă se cuvin măsuri reparatorii prin echivalent,

acestea se stabilesc prin dispoziție motivată a primarului, cu avizul organelor

teritoriale ale Ministerului Finanțelor Publice.

De altfel, cererea reclamantei a

fost introdusă în contradictoriu cu Primăria Slatina, Ministerul Finanțelor

fiind introdus în cauză din oficiu de tribunal.

Se mai constat că prin cererea de

declarare a apelului, Ministerul Finanțelor Publice a formulat critici

referitoare la faptul că nu există o dispoziție motivată pentru soluționarea

notificării, iar instanța nu a răspuns acestei critici.

Față de cele ce preced, Înalta Curtea reține că

instanța de apel a menținut soluția instanței de fond, fără să stabilească

deplin starea de fapt, în raport de care să se conchidă asupra măsurilor

reparatorii care se cuvin reclamantei și cine este obligat la plata lor. Pe

cale de consecință, potrivit art. 312 cu referire la art. 314 C. proc. civ., se

va admite recursul declarat de pârât, va dispune casarea hotărârii pronunțate

și va fi trimisă cauza spre rejudecare Curții de Apel Craiova.

Cu ocazia rejudecării, în urma

probelor administrate, se vor stabili măsurile reparatorii la care reclamantul

are dreptul, conform procedurilor specifice prevăzute de Legea nr. 10/2001. De

asemenea, se va răspunde la toate criticile formulate prin cererea de declarare

a apelului, la care nu s-a răspuns.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de D.G.F.P. Olt pentru Ministerul

Finanțelor Publice împotriva deciziei civile nr. 498 din 19 decembrie 2003 a

Curții de Apel Craiova, pe care o casează.

Trimite cauza aceleiași instanțe pentru rejudecarea

apelului.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 mai 2005.