ÎCCJ, Decizia nr. 74/2005

Asupra contestației în

anulare de față,

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 507

din 8 mai 2001, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a respins, ca

nefondată, acțiunea formulată de reclamanta B.M., în contradictoriu cu pârâtul municipiul

București, privind constatarea nulității absolute a contractului de donație

autentificat, sub nr. 8056 din 2 decembrie 1965, de către Notariatul de Stat al

fostului raion Lenin.

Împotriva sentinței

menționate, reclamanta a declarat apel, acesta fiind respins, ca nefondat, prin

decizia civilă nr. 435 din 11 octombrie 2001, a Curții de Apel București, secția

a III-a civilă.

Curtea Supremă de Justiție, secția

civilă, prin decizia nr. 2553 din 25 iunie 2002, a admis recursul declarat de

reclamanta B.M. și, casând decizia menționată, a admis apelul reclamantei și a

schimbat în tot sentința, în sensul admiterii acțiunii, constatării nulității

absolute a contractului de donație și obligării pârâtului să lase reclamantei,

în deplină proprietate și liniștită posesie, apartamentul nr. 1 situat în

București.

Împotriva acestei decizii, Procurorul

general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat recurs

în anulare.

Prin decizia nr. 610 din 8

decembrie 2003, Înalta Curte de Casație și Justiție, în complet format din 9

judecători, a respins recursul în anulare, ca nefondat.

Ca urmare, a fost respinsă,

ca nefondată, cererea de intervenție în interesul pârâtului, formulată de T.M.

și T.Z.

Invocând cazul prevăzut în art.

322 pct. 2 C. proc. civ., cu referire la nepronunțarea asupra cererii de

intervenție, au formulat cereri de revizuire a deciziei instanței de recurs,

atât pârâtul municipiul București, cât și intervenienții T.M. și T.Z.

Totodată, pârâtul și

intervenienții au formulat cereri de repunere în termenul de exercitare a căii

de atac a revizuirii.

Înalta Curte de Casație și

Justiție, în complet format din 9 judecători, prin decizia nr. 282 din 18

octombrie 2004, a respins, ca nefondate, cererile revizuienților municipiul

București, reprezentat prin Primarul General, T.M. și T.Z., privind repunerea

în termenul de formulare a cererilor de revizuire.

Prin aceeași decizie au fost

respinse, ca tardive, cererile formulate de pârâtul municipiul București,

reprezentat prin Primarul General, precum și de intervenienții T.M. și T.Z.

privind revizuirea deciziei nr. 610 din 8 decembrie 2003, pronunțată de Înalta

Curte de Casație și Justiție, în complet format din 9 judecători, în dosarul nr.

31/2003.

În motivarea acestei decizii

s-a învederat că, în raport cu prevederile art. 324 pct. 1 C. proc. civ.,

potrivit cărora termenul de revizuire, în cazul prevăzut de art. 322 pct. 2 din

același cod, este de o lună de la pronunțare, dacă hotărârea a cărei revizuire

se cere, a fost dată în recurs, cererile de revizuire a deciziei nr. 610 din 8

decembrie 2003, fiind formulate de pârât și intervenienți, abia la data de 16

februarie 2004, sunt tardive.

Făcându-se referire la

textul art. 103 alin. (1) C. proc. civ., conform căruia „neexercitarea oricărei

căi de atac și neîndeplinirea oricărui act de procedură în termenul legal atrage

decăderea”, s-a subliniat prin considerentele deciziei că, față de împrejurarea

că a fost depășit și termenul de 15 zile calculat de la data încetării împiedicării,

prevăzut de alin. (2) din același articol, potrivit căruia partea avea

îndatorirea de a îndeplini actul și a arăta motivele împiedicării în cadrul

acelui termen, cererile de revizuire apar ca tardiv formulate, chiar și fără a

se mai lua în considerare inconsistența motivelor invocate, în vederea

repunerii în termenul de exercitare a căii de atac.

Intervenientul T.M.,

întemeindu-se pe dispozițiile art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., a

formulat contestație în anulare împotriva acestei ultime decizii.

S-a relevat în esență că, în

raport cu prevederile art. 22 din Legea nr. 304/2004, Completului de 9 judecători

al instanței supreme nu-i mai revenea competența de a se pronunța, la data de

18 octombrie 2004, asupra cererii de revizuire formulate.

În fine, s-a susținut că

decizia asupra revizuirii a fost pronunțată de un complet de judecată alcătuit

cu încălcarea dispozițiilor legale, deoarece o parte dintre judecătorii ce au

intrat în compunerea acestuia, aveau obligația să se abțină, deoarece mai făcuseră

parte dintr-un complet ce se pronunțase în cauză.

În concluzie, s-a cerut

admiterea contestației, desființarea deciziei atacate și trimiterea cererii de

revizuire, spre rejudecare, la instanța competentă.

Contestația în anulare nu

este fondată.

Așa cum s-a arătat,

revizuentul T.M. a formulat contestație în anulare, întemeindu-se pe

dispozițiile art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Or, prin acest text de lege

se prevede că hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare,

în cazul „când hotărârea a fost dată de judecători, cu încălcarea dispozițiilor

de ordine publică privitoare la competență”.

În raport cu această

prevedere, se impune a se examina dacă decizia a cărei anulare se cere, prin

contestație, a fost pronunțată cu nerespectarea dispozițiilor procedurale

menționate.

Sub acest aspect, este de

observat că dispozițiile art. 22 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea

judiciară, la care se face referire prin contestația în anulare, nu au fost

încălcate prin judecarea cererii de revizuire, de către Completul de 9

judecători al instanței supreme.

În adevăr, în conformitate

cu art. 22 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, „Completul de 9 judecători judecă

și alte cauze date în competența sa prin lege”.

În raport cu reglementarea

de principiu menționată, apare evident că acest complet este abilitat să judece

orice cauză cu care este sesizat, în măsura în care competența de a o soluția

îi revine din dispozițiile procedurale cu caracter general sau special

aplicabile.

Cum prin decizia nr. 282 din

18 octombrie 2004, Completul de 9 judecători al instanței supreme s-a pronunțat

asupra cererii de revizuire a deciziei nr. 610 din 8 decembrie 2003, pronunțată

de același complet, iar potrivit art. 323 alin. (1) C. proc. civ., „cererea de

revizuire se îndreaptă la instanța care a dat hotărârea rămasă definitivă și a

cărei revizuire se cere”, se constată că, sub acest aspect, nu a fost încălcată

nici o dispoziție de ordine publică referitoare la competență.

Pe de altă parte, nu este

întemeiată nici susținerea contestatorului, referitoare la incompatibilitatea

unora dintre judecătorii care au făcut parte din completul ce a soluționat

cererea de revizuire, pe motiv că au participat și la pronunțarea deciziei a

cărei revizuire s-a cerut.

În această privință, pe

lângă că o atare situație nu este vizată prin art. 317 alin. (1) pct. 2 C.

proc. civ., invocat ca temei în sprijinul contestației în anulare, dar nici nu

poate avea relevanța ce i se atribuie, câtă vreme revizuirea este o cale de

atac de retractare, iar nu de reformare a hotărârii.

Este de reținut, sub acest

aspect, că prin art. 24 alin. (1) C. proc. civ., se prevede că „judecătorul

care a pronunțat o hotărâre într-o pricină, nu poate lua parte la judecata

aceleiași pricini în apel sau în recurs și nici în caz de rejudecare după

casare”.

Cum aceste dispoziții,

referitoare la incompatibilitate, au caracter imperativ și sunt de strictă

interpretare, ele nu pot fi aplicate decât în cazurile expres și limitativ

prevăzute de lege, între care nu se regăsește și cel referitor la revizuire.

Așa fiind, apare nefondată

invocarea incompatibilității unora dintre judecătorii care s-au pronunțat

asupra cererii de revizuire.

În fine, nu sunt aplicabile

nici dispozițiile art. 725 alin. (3) C. proc. civ., la care s-a făcut referire

prin contestația în anulare, deoarece prin acest text de lege este reglementat

modul cum se procedează cu dosarele unei instanțe desființate, ceea ce nu este

cazul în speță.

În consecință, urmează a se

dispune respingerea contestației în anulare, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată,

contestația în anulare formulată de T.M. împotriva deciziei nr. 282 din 18

octombrie 2004, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în complet format din 9

judecători.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 14 martie 2005.