ÎCCJ, Decizia nr. 74/2005

Asupra contestației în anulare de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 507 din 8 mai 2001, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a respins, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamanta B.M., în contradictoriu cu pârâtul municipiul București, privind constatarea nulității absolute a contractului de donație autentificat, sub nr. 8056 din 2 decembrie 1965, de către Notariatul de Stat al fostului raion Lenin. Împotriva sentinței menționate, reclamanta a declarat apel, acesta fiind respins, ca nefondat, prin decizia civilă nr. 435 din 11 octombrie 2001, a Curții de Apel București, secția a III-a civilă. Curtea Supremă de Justiție, secția civilă, prin decizia nr. 2553 din 25 iunie 2002, a admis recursul declarat de reclamanta B.M.

și, casând decizia menționată, a admis apelul reclamantei și a schimbat în tot sentința, în sensul admiterii acțiunii, constatării nulității absolute a contractului de donație și obligării pârâtului să lase reclamantei, în deplină proprietate și liniștită posesie, apartamentul nr. 1 situat în București. Împotriva acestei decizii, Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat recurs în anulare. Prin decizia nr. 610 din 8 decembrie 2003, Înalta Curte de Casație și Justiție, în complet format din 9 judecători, a respins recursul în anulare, ca nefondat. Ca urmare, a fost respinsă, ca nefondată, cererea de intervenție în interesul pârâtului, formulată de T.M.

și T.Z. Invocând cazul prevăzut în art. 322 pct. 2 C. proc. civ., cu referire la nepronunțarea asupra cererii de intervenție, au formulat cereri de revizuire a deciziei instanței de recurs, atât pârâtul municipiul București, cât și intervenienții T.M. și T.Z. Totodată, pârâtul și intervenienții au formulat cereri de repunere în termenul de exercitare a căii de atac a revizuirii. Înalta Curte de Casație și Justiție, în complet format din 9 judecători, prin decizia nr. 282 din 18 octombrie 2004, a respins, ca nefondate, cererile revizuienților municipiul București, reprezentat prin Primarul General, T.M. și T.Z., privind repunerea în termenul de formulare a cererilor de revizuire. Prin aceeași decizie au fost respinse, ca tardive, cererile formulate de pârâtul municipiul București, reprezentat prin Primarul General, precum și de intervenienții T.M.

și T.Z. privind revizuirea deciziei nr. 610 din 8 decembrie 2003, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în complet format din 9 judecători, în dosarul nr. 31/2003. În motivarea acestei decizii s-a învederat că, în raport cu prevederile art. 324 pct. 1 C. proc. civ., potrivit cărora termenul de revizuire, în cazul prevăzut de art. 322 pct. 2 din același cod, este de o lună de la pronunțare, dacă hotărârea a cărei revizuire se cere, a fost dată în recurs, cererile de revizuire a deciziei nr. 610 din 8 decembrie 2003, fiind formulate de pârât și intervenienți, abia la data de 16 februarie 2004, sunt tardive. Făcându-se referire la textul art. 103 alin. (1) C. proc.

civ., conform căruia „neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui act de procedură în termenul legal atrage decăderea”, s-a subliniat prin considerentele deciziei că, față de împrejurarea că a fost depășit și termenul de 15 zile calculat de la data încetării împiedicării, prevăzut de alin. (2) din același articol, potrivit căruia partea avea îndatorirea de a îndeplini actul și a arăta motivele împiedicării în cadrul acelui termen, cererile de revizuire apar ca tardiv formulate, chiar și fără a se mai lua în considerare inconsistența motivelor invocate, în vederea repunerii în termenul de exercitare a căii de atac. Intervenientul T.M., întemeindu-se pe dispozițiile art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc.

civ., a formulat contestație în anulare împotriva acestei ultime decizii. S-a relevat în esență că, în raport cu prevederile art. 22 din Legea nr. 304/2004, Completului de 9 judecători al instanței supreme nu-i mai revenea competența de a se pronunța, la data de 18 octombrie 2004, asupra cererii de revizuire formulate. În fine, s-a susținut că decizia asupra revizuirii a fost pronunțată de un complet de judecată alcătuit cu încălcarea dispozițiilor legale, deoarece o parte dintre judecătorii ce au intrat în compunerea acestuia, aveau obligația să se abțină, deoarece mai făcuseră parte dintr-un complet ce se pronunțase în cauză. În concluzie, s-a cerut admiterea contestației, desființarea deciziei atacate și trimiterea cererii de revizuire, spre rejudecare, la instanța competentă.

Contestația în anulare nu este fondată. Așa cum s-a arătat, revizuentul T.M. a formulat contestație în anulare, întemeindu-se pe dispozițiile art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. Or, prin acest text de lege se prevede că hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare, în cazul „când hotărârea a fost dată de judecători, cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență”. În raport cu această prevedere, se impune a se examina dacă decizia a cărei anulare se cere, prin contestație, a fost pronunțată cu nerespectarea dispozițiilor procedurale menționate. Sub acest aspect, este de observat că dispozițiile art. 22 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, la care se face referire prin contestația în anulare, nu au fost încălcate prin judecarea cererii de revizuire, de către Completul de 9 judecători al instanței supreme.

În adevăr, în conformitate cu art. 22 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, „Completul de 9 judecători judecă și alte cauze date în competența sa prin lege”. În raport cu reglementarea de principiu menționată, apare evident că acest complet este abilitat să judece orice cauză cu care este sesizat, în măsura în care competența de a o soluția îi revine din dispozițiile procedurale cu caracter general sau special aplicabile. Cum prin decizia nr. 282 din 18 octombrie 2004, Completul de 9 judecători al instanței supreme s-a pronunțat asupra cererii de revizuire a deciziei nr. 610 din 8 decembrie 2003, pronunțată de același complet, iar potrivit art. 323 alin. (1) C. proc. civ., „cererea de revizuire se îndreaptă la instanța care a dat hotărârea rămasă definitivă și a cărei revizuire se cere”, se constată că, sub acest aspect, nu a fost încălcată nici o dispoziție de ordine publică referitoare la competență.

Pe de altă parte, nu este întemeiată nici susținerea contestatorului, referitoare la incompatibilitatea unora dintre judecătorii care au făcut parte din completul ce a soluționat cererea de revizuire, pe motiv că au participat și la pronunțarea deciziei a cărei revizuire s-a cerut. În această privință, pe lângă că o atare situație nu este vizată prin art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., invocat ca temei în sprijinul contestației în anulare, dar nici nu poate avea relevanța ce i se atribuie, câtă vreme revizuirea este o cale de atac de retractare, iar nu de reformare a hotărârii. Este de reținut, sub acest aspect, că prin art. 24 alin. (1) C. proc. civ., se prevede că „judecătorul care a pronunțat o hotărâre într-o pricină, nu poate lua parte la judecata aceleiași pricini în apel sau în recurs și nici în caz de rejudecare după casare”.

Cum aceste dispoziții, referitoare la incompatibilitate, au caracter imperativ și sunt de strictă interpretare, ele nu pot fi aplicate decât în cazurile expres și limitativ prevăzute de lege, între care nu se regăsește și cel referitor la revizuire. Așa fiind, apare nefondată invocarea incompatibilității unora dintre judecătorii care s-au pronunțat asupra cererii de revizuire. În fine, nu sunt aplicabile nici dispozițiile art. 725 alin. (3) C. proc. civ., la care s-a făcut referire prin contestația în anulare, deoarece prin acest text de lege este reglementat modul cum se procedează cu dosarele unei instanțe desființate, ceea ce nu este cazul în speță. În consecință, urmează a se dispune respingerea contestației în anulare, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondată, contestația în anulare formulată de T.M. împotriva deciziei nr. 282 din 18 octombrie 2004, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în complet format din 9 judecători. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 martie 2005.