ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3001/2004

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 3 ianuarie 1996 la Tribunalul București, secția comercială, reclamantul Muzeul Național de Artă al României a chemat în judecată SC T.L.I.I. SRL, pentru nerespectarea obligațiilor contractuale ce decurg din contractul nr. 2170 din 18 august 1992 și actul adițional nr. 1 din 15 decembrie 1994, arătând că pârâta a încasat de la reclamant în avans suma totală de 419.000.000 lei, pentru achiziționarea echipamentelor din import, pentru „sistemul integral de securitate avertizare incendiu, efracție”. Prin notele scrise depuse în dosar, reclamantul a precizat că totalul debitului este de 1.472.700.000 lei, care cuprinde: 100.900.000 lei avans, 525.487.000 lei penalități de întârziere în decontare, 846.339.000 lei valoare echipament necorespunzător.

Pârâta a formulat cerere reconvențională, prin care a solicitat, astfel cum a fost precizată, plata sumei de 197.800.000 lei, contravaloare proiect, 197.800.000 lei, penalități de întârziere în decontare. Tribunalul București a pronunțat sentința nr. 255 din 19 ianuarie 1999, a respins acțiunea principală precizată formulată de reclamant precum și cererea reconvențională precizată, ca nefondate. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că pretențiile reclamantului din acțiunea principală precizată sunt nefondate, deoarece, conform convenției părților, avansul reprezintă asigurarea executării a 20% din volumul lucrărilor. Expertiza tehnică efectuată în cauză a concluzionat că lucrările efectuate de pârâtă reprezintă 40% din volumul de construcții contractate, lucrările corespund din punct de vedere calitativ, fiind conform cu caietul de sarcini întocmit, astfel încât plățile efectuate în avans sunt justificate.

Din raportul de expertiză contabilă, rezultă că valoarea prestațiilor efectiv realizate este de 508.840.225 lei. În ceea ce privește cererea reconvențională precizată, instanța a reținut că reclamanta pârâtă nu a motivat pretențiile de 89.840.225 lei, nu a precizat ce reprezintă. Reclamantul a formulat apel, susținând următoarele: instanța a greșit când a considerat că pretențiile părților se compensează, suma de 419.000.000 lei a fost dată ca avans pârâtei pentru procurarea echipamentelor din import, pentru suma de 58,4 milioane lei, care reprezintă rest de valoare echipamente necorespunzătoare, instanța nu s-a pronunțat, capătul de cerere, privind daune ce derivau din pretențiile cerute prin acțiunea principală, a fost respins, în mod greșit, sentința nu este suficient motivată în fapt și în drept.

Curtea de Apel București, secția comercială, a respins apelul formulat de Muzeul Național de Artă al României, prin decizia nr. 2246 din 8 octombrie 1999, reținând că obligațiile părților s-au compensat, deoarece raporturile contractuale ale părților au încetat înaintea introducerii cererii de chemare în judecată, iar concluziile expertizei tehnice apreciază că s-au executat lucrări în proporție de 40%. În ceea ce privește majorarea cuantumului pretențiilor reclamantei, acestea nu se puteau face prin note scrise, fără a se putea proba existența lor în raport cu probele administrate. Reclamantul a declarat recurs, susținând că instanța de apel nu a examinat toate motivele formulate de reclamant, ceea ce echivalează cu o nepronunțare, hotărârile pronunțate sunt netemeinice, deoarece nu s-au verificat toate plățile efectuate în executarea contractului, impunându-se efectuarea unei noi expertize.

Curtea Supremă de Justiție, secția comercială, a admis recursul, a casat decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, pronunțând decizia nr. 7021 din 28 noiembrie 2001, în care a reținut că, prin motivele de apel, reclamantul a formulat cinci critici și că au fost analizate succint doar două din motive. Prin decizia nr. 45 din 2 iulie 2003, Curtea de Apel București a respins apelul declarat de reclamantul Muzeul Național de Artă al României, pentru următoarele considerente: Primul motiv de apel nu poate fi reținut, deoarece, din cuprinsul hotărârii instanței de fond, nu rezultă că pretențiile părților se compensează și nici că această instanță a omis să se pronunțe asupra unor capete de cerere, de vreme ce au fost respinse în totalitate acțiunea principală și cererea reconvențională.

Nici următoarele două motive de apel nu pot fi reținute, deoarece, din rapoartele de expertiză efectuate la fond și în apel, rezultă că pârâta și-a respectat obligațiile contractuale în limita sumelor avansate de către reclamant și a executat lucrări cu o valoare mult mai mare. De asemenea, ambii experți au conchis că nu au putut fi stabilite întârzieri în execuție, nu s-a produs un prejudiciu reclamantului. În ceea ce privește al patrulea motiv de apel, se reține că tribunalul, în mod corect, a respins, ca tardivă, cererea completatoare a acțiunii principale, în cauză nefiind o majorare a câtimii pretențiilor, ci un nou capăt de cerere făcut cu încălcarea dispozițiilor art. 132 alin. (1) C. proc.

civ. Ultimul motiv de apel nu poate fi reținut, motivarea instanței de fond cuprinde întreaga situație de fapt și de drept avută în vedere la pronunțarea hotărârii. Reclamantul a declarat recurs, împotriva deciziei nr. 45 din 2 iulie 2003 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând, în esență, următoarele: - hotărârea cuprinde motive contradictorii și străine de natura pricinii, raportul Curții de Conturi nu a fost avut în vedere de către experți, instanța de apel nu a aprofundat obligațiile contractuale ale părților; - instanța a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, schimbând natura și înțelesul acestuia, intimata nu a respectat nici una din clauzele contractului, a depășit termenele contractuale și pe cele de achiziție a componentelor; - instanța de apel a nesocotit înțelegerea părților, neintrând în analiza contractului încheiat, SC T.L.I.I.

SRL avea obligația de a executa lucrarea; - instanța de apel nu a încuviințat efectuarea unei noi expertize care să lămurească situația de fapt, privitor la termene de execuție, calitatea și competitivitatea pieselor folosite, cât și împrejurarea referitoare la folosirea avansului; - cererea de complinire apreciată a fi tardiv introdusă, în realitate este o cerere de majorare a câtimii, care nu se socotește a fi o modificare a acțiunii sau o nouă pretenție; - instanța a apreciat greșit actul juridic dedus judecății, anume contractul și actul adițional, că intimata nu a respectat obligațiile din Cap. 5 al Actului adițional.

Recursul este nefondat pentru următoarele considerente: - în cauză s-a dispus efectuarea unor expertize judiciare, astfel că nu au fost luate în considerare concluziile din raportul de Control al Curții de Conturi, acesta fiind o probă extrajudiciară; - instanța a interpretat corect clauzele contractului, din rapoartele de expertiză tehnică și contabilă, efectuate atât la instanța de fond cât și în fața instanței de apel, rezultă că pârâta și-a respectat obligațiile contractuale, executând lucrări peste limita sumelor avansate de reclamantă; - hotărârea instanței de apel nu este dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, s-a avut în vedere înțelegerea părților, și anume, contractul și actul adițional, reținându-se că pârâta a executat lucrări în proporție de 42,90 %, la finele anului 1995; - din cuprinsul deciziei nr. 7021 din 28 noiembrie 2001 a Curții Supreme de Justiție, secția comercială, nu rezultă o dispoziție privind obligativitatea efectuării altei expertize, astfel că nu au fost încălcate prevederile art. 315 alin. (1) C. proc.

civ.; - față de prevederile art. 132 C. proc. civ., cererea de complinire corect a fost respinsă ca tardivă, fiind o modificare a acțiunii inițiale, deoarece se solicitau sume care se refereau la valoarea echipamentului, a salariilor necesare supravegherii și pazei, foloase nerealizate de la bugetul statului; - prevederile contractului și ale actului adițional au fost corect interpretate, reclamanta a achitat un avans de 419.000.000 lei, reprezentând 20% din totalul lucrărilor efectuate de pârâtă, care a executat 40% din valoarea contractului. Față de cele de mai sus, criticile făcute de reclamantă nu pot fi reținute, recursul este nefondat și urmează a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul Muzeul Național de Artă al României, împotriva deciziei nr. 45 din 2 iulie 2003 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 28 septembrie 2004.