ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3670/2005

Asupra recursului penal de

față:

În baza lucrărilor de la

dosar, constată următoarele:

Condamnata G.T., deținută în

Penitenciarul Rahova, și aflată în executarea unei pedepse de 10 ani

închisoare, s-a adresat Tribunalului București, secția a II-a penală, cu

contestație la executare împotriva sentinței penală nr. 155 din 9 martie 2000,

pronunțată de Tribunalul București, invocând legea penală mai favorabilă.

Tribunalul București, secția

a II-a penală, prin sentința penală nr. 28 din 13 ianuarie 2005, a admis

contestația la executare și în temeiul art. 15 C. pen., a redus pedeapsa

aplicată prin sentința penală nr. 155 din 9 martie 2000, a Tribunalului

București, secția a II-a penală, de la 10 ani închisoare, la 7 ani și 6 luni

închisoare.

A fost anulat mandatul de

executare a pedepsei închisorii nr. 25 din 20 decembrie 2001 și s-a dispus

emiterea unui nou mandat pentru pedeapsa de 7 ani și 6 luni închisoare.

Pentru a pronunța această

sentință, s-a menționat că, prin sentința penală nr. 155 din 9 martie 2000 a

Tribunalului București, contestatoarea a fost condamnată la o pedeapsă de 10

ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 215 alin. (1),

(2), (3) și (5) C. pen., pedeapsă care a fost contopită cu alte două pedepse de

2 ani închisoare, dispunând să execute 10 ani închisoare, pentru un prejudiciu

cauzat de 20.000 dolari S.U.A.

După condamnare, prin Legea

nr. 456/2001, au fost modificate prevederile art. 146 C. pen., la care face

trimitere art. 215 alin. (5) C. pen., în sensul că, prin consecințe deosebit de

grave se înțelege o pagubă de două miliarde de lei, astfel că, față de data

când a fost condamnată și de prejudiciul cauzat își găsește aplicarea

dispozițiile art. 15 C. pen.

În raport de această

modificare s-a apreciat că sunt incidente dispozițiile art. 15 C. pen., privind

aplicarea facultativă a legii penale mai favorabile, cum și de faptul că pe

timpul executării pedepsei contestatoarea a avut un comportament corespunzător,

s-a apreciat că este întemeiată contestația la executare și în baza art. 461

lit. d) C. proc. pen., a fost admisă și redusă pedeapsa de la 10 ani, la 7 ani

și 6 luni închisoare.

Sentința a fost atacată cu

apel de către parchet, pe considerent că în mod greșit a fost admisă

contestația la executare, întrucât, prin admiterea contestației la executare

s-ar duce în mod indirect la o schimbarea de încadrarea juridică, care nu se

poate realiza după rămânerea definitivă a unei hotărârii judecătorești și acest

lucru se poate face numai în tipul judecății.

S-a mai arătat că,

modificările legislative vizând O.U.G. nr. 207/2000, aprobată și modificată

prin Legea nr. 456/2001, nu a prevăzut o pedeapsă mai mică pentru infracțiunea

de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, prevăzute de art. 205 alin. (5)

C. pen.

De asemenea, sentința a mai

fost atacată cu apel și de către contestatoarea condamnată, care a solicitat

reducerea pedepsei.

Curtea de Apel București,

secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și familie, a examinat apelul

declarat de parchet în raport de criticile arătate, sentința pronunțată în

cauză, cum și din oficiu potrivit art. 371 C. proc. pen. și prin decizia penală

nr. 146/ A din 01 martie 2005, a admis apelul, a desființat în totalitate

sentința și pe fond a respins, ca nefondată, atât contestația la executare cât

și apelul declarat de apelanta contestatoare, condamnată.

În considerentele deciziei

s-a menționat că, în mod greși s-a apreciat de către instanța de fond, că în

cauză sunt îndeplinite prevederile art. 458 C. proc. pen. și art. 15 C. pen.

Decizia a fost atacată cu

recurs de către recurenta condamnată, care a invocat o singură critică și

aceasta vizează faptul că, în mod greșit instanța de apel a desființat

hotărârea instanței de fond, întrucât modificarea legislativă a prevederilor

art. 146 C. pen., nu a făcut nimic altceva decât să-i fie aplicabile prevăzută

art. 15 C. pen.

Examinând recursul declarat,

în raport de critica invocată, care ar constitui caz de casare, în sensul pct.

17

1

de la art. 385

9

C. proc. pen., de decizia pronunțată

în cauză, se constată că recursul de față este nefondat, pentru considerente ce

vor fi expuse mai jos.

În cauză, nu sunt incidente

prevederile art. 458 C. proc. pen., vizând intervenția unei legi penale noi în

timpul executării pedepsei, întrucât O.U.G. nr. 207/2000, aprobată și

modificată prin Legea nr. 456/2001, nu a prevăzut pedepse mai mici, ci doar a

stabilit că infracțiunea de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave,

prevăzute de art. 215 alin. (5) C. pen., există atunci când prejudiciul este

mai mare de două miliarde de lei.

Modificarea legislativă a

art. 146 C. pen., nu duce la aplicarea dispozițiilor art. 15 C. pen., întrucât

nu s-a prevăzut dezincriminarea faptei sau reducerea pedepsei, cerințe expres

prevăzute de art. 458 C. proc. pen. și art. 15 C. pen., ci numai s-a mărit

pragul valoric de la care se apreciază „consecințe deosebit de grave”.

Prin urmare, nemodificându-se

limitele de pedeapsă de la art. 215 alin. (5) C. proc. pen. și că, în cauză nu

sunt incidente prevederile art. 458 C. proc. pen. și art. 15 C. pen., se

constată că instanța de apel a pronunțat o hotărâre legală și temeinică când a

respins, ca nefondată, contestația acesteia.

Ca atare, critica invocată

nu constituie caz de casare și în consecință, recursul declarat se va respinge,

ca nefondat, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Văzând și dispozițiile art.

189 și urm. C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat

recursul penal declarat de condamnata contestatoare G.T., împotriva deciziei

penal nr. 146/ A din 1 martie 2005, a Curții de Apel București, secția a II-a

penală și pentru cauzei cu minori și familie.

Obligă pe recurenta

condamnată la plata sumei de 8000.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat, din care suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului

desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică astăzi, 14 iunie 2005.