ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1759/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la data de 27 aprilie 2000, reclamantul M.C. a solicitat anularea Ordinului nr. 289 din 20 martie 2000, emis de Ministerul Apărării Naționale, a deciziei nr. P-1740/2000 și reîncadrarea sa, în funcția avută anterior trecerii în rezervă. În motivarea acțiunii, s-a arătat că la data de 4 ianuarie 2000, în calitatea pe care o avea de ofițer la U.M. 01033 Irak - Kuweit, ca observator O.N.U., a fost găsit de poliția militară, în afara zonei demilitarizate, cu trei lăzi de băuturi alcoolice, motiv pentru care a fost repatriat, considerându-se că se face vinovat de tentativă de contrabandă cu alcool.

La revenirea în țară a fost trecut în rezervă, actele atacate susținând că au fost date cu încălcarea dispozițiilor Legii nr. 80/1995. Reclamantul a mai precizat că Ordinul nr. 289/2000 a fost emis tardiv, față de dispozițiile art. 44 din Regulamentul disciplinei militare; că măsura trecerii în rezervă este abuzivă, fiind încălcate dispozițiile art. 33 din Legea nr. 80/1995; că măsura este excesivă, față de importanța redusă a faptei, față de activitatea pozitivă pe care a desfășurat-o timp de 20 de ani, ca ofițer activ și având în vedere rezoluția Parchetului Militar București, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale, reținându-se că nu sunt întrunite elementele vreunei infracțiuni, potrivit legii penale române.

Prin sentința civilă nr. 101/2003 a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ, pronunțată în fond după casarea sentinței civile nr. 232/2001 a aceleiași instanțe, de către Curtea Supremă de Justiție, secția de contencios administrativ, prin decizia nr. 175/2003, acțiunea a fost respinsă ca neîntemeiată. Instanța a reținut că ordinul atacat, nu este tardiv și că trecerea în rezervă a reclamantului, este justificată de fapta reținută în sarcina sa. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen, reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului, s-a susținut că Ordinul nr. 289/2000 este tardiv, acest lucru fiind reținut și în decizia nr. 175/2003 a Curții Supreme de Justiție, secția de contencios administrativ; că au fost încălcate dispozițiile art. 44 din Regulamentul disciplinei militare, care prevăd că orice pedeapsă disciplinară se aplică în cel mult 10 zile din ziua în care comandantul a luat cunoștință de abaterea săvârșită. Pe fondul cauzei, recurentul a precizat că măsura este exagerată față de gravitatea faptei comise, fiind încălcate dispozițiile art. 43 din Regulamentul disciplinei militare. Verificând cauza, în funcție de motivele de recurs invocate în temeiul art. 304 1 C. proc. civ., Curtea apreciază că recursul nu este fondat.

Se constată că ordinul atacat nu a fost tardiv emis. Măsura trecerii în rezervă a recurentului a fost dispusă în baza art. 85 alin. (1) lit. j) din Legea nr. 80/1995, care prevede că trecerea în rezervă se poate dispune, când se comit abateri grave de la prevederile regulamentelor militare sau de la alte dispoziții legale. Aceasta este cea mai severă sancțiune disciplinară, celelalte sancțiuni disciplinare fiind menționate în cuprinsul dispozițiilor art. 33 din Legea nr. 80/1995. Potrivit art. 44 din Regulamentul disciplinei militare, pedeapsa disciplinară se aplică în cel mult 10 zile din ziua când comandantul a luat cunoștință de rezultatul cercetării abaterii.

Cercetarea o reprezintă hotărârea consiliului de judecată, din data de 9 februarie 2001, prin care s-a propus trecerea în rezervă a reclamantului-recurent, hotărâre adusă la cunoștința comandantului competent să aplice măsura - ministrul apărării naționale, prin raportul comandantului Armatei a 4-a Transilvania, raport care a fost înregistrat la cabinetul ministrului, la data de 20 martie 2001, cu nr. 322. Ordinul nr. 289 fiind emis la aceeași dată, 20 martie 2001, dispozițiile art. 44 din Regulamentul disciplinei militare au fost respectate. Referitor la invocarea deciziei nr. 175/2003 a Curții Supreme de Justiție, secția de contencios administrativ, se reține că prin această hotărâre a fost casată sentința nr. 232/2001 a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ și s-a trimis cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe, tocmai pentru că prima instanță nu a rezolvat excepția tardivității ordinului atacat.

Având în vedere această decizie de casare, nu se poate reține că instanța de recurs a stabilit că ordinul a fost emis tardiv, întrucât, în această situație, cauza ar fi fost soluționat irevocabil, prin decizia respectivă. În ce privește fondul pricinii, se constată că soluția instanței de fond este temeinică și legală. Se reține că recurentul a fost detașat în cadrul misiunii UNIKOM din Irak - Kuweit, observator O.N.U. În această calitate, la data de 4 ianuarie 2000 a fost surprins de către Poliția militară a misiunii UNIKOM, având asupra sa, în mașina de serviciu, cu care se îndrepta spre orașul Kuweit, o cantitate de 44 de butelii de Whisky. Recurentul nu a putut justifica proveniența și deținerea legală a băuturii alcoolice, fapta sa fiind calificată de către comandantul UNIKOM, „tentativă de contrabandă cu alcool” și ca urmare, s-a dispus repatrierea sa.

După întoarcerea în țară, recurentul a fost trimis în fața consiliului de judecată, astfel cum prevăd dispozițiile art. 35 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 80/1995. Consiliul de judecată a propus trecerea în rezervă, prin hotărârea nr. 197 din 9 februarie 2000, ceea ce s-a realizat prin Ordinul nr. 289 din 20 martie 2000 al Ministrului Apărării Naționale. Fapta comisă de reclamantul-recurent constituie o abatere gravă, neavând relevanță împrejurarea că nu este prevăzută, ca infracțiune, de legea penală română. Fapta a fost calificată, ca fiind „tentativă de contrabandă cu alcool”, de către comandantul UNIKOM și nu este semnificativă considerarea, ca fiind „un incident intern O.N.U.”, întrucât militarul a încălcat regulamentul militar, angajamentul pe care l-a luat în vederea participării la Misiunea UNIKOM, pentru Irak și Kuweit și a prejudiciat imaginea armatei.

Sancțiunea pentru abaterea comisă, a fost luată în mod legal și temeinic, de către organele competente române, cu respectarea procedurilor legale prevăzute de Legea nr. 85/1990 și de Regulamentul disciplinei militare, astfel cum s-a analizat mai sus. Susținerea recurentului, în sensul că trebuia trimis în fața consiliului de onoare, nu poate fi primită. Dispozițiile art. 35 din Legea nr. 80/1995 prevăd că abaterile grave (cum este fapta recurentului), sunt cercetate și judecate de către consiliile de judecată. Referirea recurentului la situația mr. M.I., care nu a fost trecut în rezervă, nu are relevanță, întrucât acesta a comis o altă abatere. Critica adusă sentinței, care în finalul considerentelor menționează că „aprecierea faptei și a sancțiunii constituie atributul exclusiv al organelor abilitate”, este fondată, însă nu poate conduce la modificarea sentinței.

Instanța de fond a analizat legalitatea și temeinicia măsurii dispuse prin ordinul atacat, iar Curtea apreciază că sub acest aspect, soluția adoptată este corectă. Pentru considerentele expuse, recursul va fi respins, constând că nici unul din motivele formulate, nu este întemeiat și că nu există motive de recurs care să fie analizate din oficiu, în considerarea dispoziții art. 306 alin. (2) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de M.C. împotriva sentinței civile nr. 101 din 9 aprilie 2003 a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 mai 2004.