ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3419/2006

Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data 31 martie 2004, reclamantul I.E. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării Naționale (în prezent Ministerul Apărării), anularea Ordinului nr. MP 280 din 15 martie 2004, emis de ministrul apărării naționale. În motivare, reclamantul a arătat că, prin ordinul contestat, a fost trecut în mod abuziv în rezervă, de pe funcția de șef secție „lucrări speciale” din cadrul U.M. 01136, în baza art. 43 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 80/1995 și prin aplicarea art. 85 alin. (1) lit. j) din aceeași lege, ca urmare a propunerii din data de 18 februarie 2004, înaintată ministrului de către consiliul de judecată al Comandamentului Corpului I Armata teritorială.

A mai susținut că măsura dispusă prin actul contestat este mult prea aspră, în raport cu faptele ce i-au fost reținute în sarcină, putându-i-se aplica alte sancțiuni care l-ar fi prejudiciat mai puțin. Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 46 din 28 ianuarie 2005, a admis acțiunea și a anulat ordinul contestat privind trecerea în rezervă a reclamantului. Pentru a hotărî în acest sens, prima instanță a reținut că sancțiunea aplicată reclamantului este nelegală, fiind disproporționată, în raport cu abaterile ce i-au fost imputate și care au constat în executarea unor ordine nelegale ale fostului comandant al unității - abatere de la îndatorirea prevăzută de art. 8 lit. b) din Legea nr. 80/1995, dar care nu este atât de gravă încât să atragă sancțiunea cea mai gravă, în condițiile în care în funcția deținută și-a îndeplinit atribuțiile și „a fost apreciat cu calificativul excepțional”.

Recursul declarat împotriva sus-menționatei sentințe de către pârâtul Ministerul Apărării Naționale a fost respins ca fiind exercitat de o persoană fără calitate, de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 1591 din 4 mai 2006. Instanța de control judiciar a reținut că soluția se impune, în raport cu împrejurarea că recursul a fost promovat de către Direcția Legislație și Asistență Juridică, nu de către ministrul apărării naționale și în absența unei împuterniciri acordate de acesta, încălcându-se, astfel, prevederile art. 67 alin. (1) și ale art. 68 alin. (1) C. proc. civ. La data de 1 iunie 2006, Ministerul Apărării Naționale a atacat decizia pronunțată în recurs cu o contestație în anulare întemeiată pe prevederile art. 318 C. proc.

civ. În motivarea cererii, contestatorul a arătat că decizia contestată este rezultatul unei greșeli materiale, potrivit art. 318 C. proc. civ., întrucât instanța de recurs nu a pus în vedere în mod expres consilierului juridic delegat să prezinte împuternicirea șefului Direcției Legislație și Asistență Juridică, de a reprezenta în instanță Ministerul Apărării Naționale, ci a consilierului juridic care a declarat recurs. Contestatorul a mai arătat că dispozițiile instanței au fost îndeplinite, dar decizia pronunțată a avut de fapt în vedere o altă împuternicire, respectiv cea a șefului Direcției Legislație și Asistență Juridică, deși această împuternicire nu fusese solicitată.

Referitor la calitatea șefului Direcției Legislație și Asistență Juridică, contestatorul a arătat că Ordinul ministrului apărării naționale nr. M20 din 27 ianuarie 2004, privind împuternicirea șefului direcției menționate de a reprezenta interesele Ministerului Apărării Naționale în fața instanțelor de judecată, a celor cu jurisdicție specială, precum și a altor autorități publice, a fost transmis prin fax la câteva ore după închiderea dezbaterilor și instanța ar fi putut să dispună repunerea pe rol a cauzei, pentru discutarea în contradictoriu a acestuia. Totodată, contestatorul a arătat că în temeiul Ordinului ministrului apărării naționale nr. M 20/2004, șeful Direcției Legislație și Asistență Juridică poate delega, la rândul său, pe oricare dintre consilierii juridici încadrați în unitățile militare ale Ministerului Apărării Naționale.

Rațiunea acestui mandat general dat șefului Direcției Legislație și Asistență Juridică are nu numai fundamente legale, dar ține cont și de aspectele concrete ale activității procesuale a ministerului, implicat într-un număr mare de cauze. În acest sens, contestatorul a mai arătat că potrivit art. 64 alin. (2) din Ordinul ministrului apărării naționale nr. M 81/2004, șeful Direcției Legislație și Asistență Juridică este obligat să organizeze activitatea procesuală a Ministerului Apărării Naționale și în vederea asigurării respectării termenelor procedurale prevăzute de lege, în art. 6 alin. (2) și (3) din dispoziția Direcției Legislație și Asistență Juridică nr. 2 din 1 iunie 2004 se prevede posibilitatea exercitării căilor de atac direct de către consilierul juridic delegat printr-o împuternicire semnată de șeful direcției.

În cadrul contestației în anulare, contestatorul a solicitat și suspendarea executării hotărârii atacate, cu motivarea că în caz contrar ar fi grav prejudiciate raporturile de serviciu în cadrul instituției, întrucât prin rezoluția din 13 mai 2004, Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Timișoara - Structura Craiova s-a dispus începerea urmăririi penale față de intimat, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 26, raportat la art. 215 1 C. pen., art. 26, raportat la art. 215 C. pen. și art. 25, raportat la art. 289 C. pen., toate cu aplicarea art. 41 C. pen.

În dovedirea cererii sale, contestatorul a anexat copia dispoziției Direcției Legislație și Asistență Juridică nr. 2 din 1 iunie 2004, privind organizarea activității procesuale în Ministerul Apărării Naționale, copia sentinței nr. 45 din 28 ianuarie 2005 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, într-o speță similară și certificatul nr. 1064/2005 din 6 iulie 2005, emis de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal. Analizând temeiurile de fapt și de drept invocate de contestator, în raport cu dispozițiile legale ce reglementează contestația în anulare, Înalta Curte constată că împrejurările la care s-a făcut referire, nu pot fi interpretate drept greșeli materiale, în sensul art. 318 C. proc.

civ. Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, nedevolutivă, ale cărei motive sunt expres și limitativ prevăzute de art. 317 și 318 C. proc. civ. Potrivit art. 318 C. proc. civ., în afara contestației în anulare obișnuite, ce poate fi exercitată în condițiile prevăzute de art. 317 C. proc. civ., hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație, când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare. Noțiunea de „greșeală materială” se referă la aspecte formale ale judecății, constând în confundarea unor date sau elemente materiale evidente ori în neobservarea unui act de procedură, care nu a fost supus niciunei analize.

Aprecierea eronată a probelor ori interpretarea și aplicarea greșită a legii constituie greșeli de judecată care nu pot fi remediate pe calea contestației în anulare. Prin decizia contestată în cauza de față, instanța de recurs a respins recursul declarat de Ministerul Apărării Naționale împotriva sentinței civile nr. 46 din 28 ianuarie 2005 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, ca fiind exercitat de o persoană fără calitate. Considerentele deciziei cuprind motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței de recurs, care a aplicat prevederile art. 67 și ale art. 68 alin. (1) C. proc.

civ., în raport cu împrejurarea că recurentul nu a făcut dovada că șeful Direcției Legislație și Asistență Juridică a avut împuternicire din partea ministrului, pentru a reprezenta interesele Ministerului Apărării Naționale în fața instanței, așa cum se prevede în art. 65 din Instrucțiunile privind activitatea legislativă și de asistență juridică în armata României, adoptate prin Ordinul nr. M 81 din 13 mai 2004 al ministrului apărării naționale. Așa cum rezultă din rezoluția aflată pe înscrisul dosarului de recurs, copia Ordinului nr. M 20 din 27 ianuarie 2004, privind împuternicirea șefului Direcției Legislație și Asistență Juridică, de a reprezenta interesele Ministerului Apărării Naționale în fața instanțelor de judecată, a celor cu jurisdicție specială, precum și a altor autorități publice, a fost depusă la dosar abia după deliberare.

În consecință, nu poate fi reținută neobservarea unui act de procedură, care să poată fi considerată greșeală materială, în sensul art. 318 C. proc. civ. Având în vedere aceste considerente de fapt și de drept, ținând seama și de prevederile art. 320 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestația în anulare, ca nefondată, constatând, totodată, că examinarea cererii de suspendare a executării formulate potrivit art. 319 1 C. proc. civ., a devenit inutilă, de vreme ce efectele unei astfel de măsuri sunt limitate în timp până la momentul soluționării contestației.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de Ministerul Apărării Naționale (în prezent Ministerul Apărării), împotriva deciziei nr. 1591 din 4 mai 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 octombrie 2006.