ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3419/2006

Asupra contestației în

anulare de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

la data 31 martie 2004, reclamantul I.E. a solicitat, în contradictoriu cu

pârâtul Ministerul Apărării Naționale (în prezent Ministerul Apărării),

anularea Ordinului nr. MP 280 din 15 martie 2004, emis de ministrul apărării

naționale.

În motivare, reclamantul a

arătat că, prin ordinul contestat, a fost trecut în mod abuziv în rezervă, de

pe funcția de șef secție „lucrări speciale” din cadrul U.M. 01136, în baza art.

43 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 80/1995 și prin aplicarea art. 85 alin. (1)

lit. j) din aceeași lege, ca urmare a propunerii din data de 18 februarie 2004,

înaintată ministrului de către consiliul de judecată al Comandamentului

Corpului I Armata teritorială.

A mai susținut că măsura

dispusă prin actul contestat este mult prea aspră, în raport cu faptele ce i-au

fost reținute în sarcină, putându-i-se aplica alte sancțiuni care l-ar fi

prejudiciat mai puțin.

Curtea de Apel Craiova,

secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 46 din 28

ianuarie 2005, a admis acțiunea și a anulat ordinul contestat privind trecerea

în rezervă a reclamantului.

Pentru a hotărî în acest

sens, prima instanță a reținut că sancțiunea aplicată reclamantului este

nelegală, fiind disproporționată, în raport cu abaterile ce i-au fost imputate

și care au constat în executarea unor ordine nelegale ale fostului comandant al

unității - abatere de la îndatorirea prevăzută de art. 8 lit. b) din Legea nr.

80/1995, dar care nu este atât de gravă încât să atragă sancțiunea cea mai

gravă, în condițiile în care în funcția deținută și-a îndeplinit atribuțiile și

„a fost apreciat cu calificativul excepțional”.

Recursul declarat împotriva

sus-menționatei sentințe de către pârâtul Ministerul Apărării Naționale a fost respins

ca fiind exercitat de o persoană fără calitate, de către Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin decizia

nr. 1591 din 4 mai 2006.

Instanța de control judiciar

a reținut că soluția se impune, în raport cu împrejurarea că recursul a fost

promovat de către Direcția Legislație și Asistență Juridică, nu de către

ministrul apărării naționale și în absența unei împuterniciri acordate de

acesta, încălcându-se, astfel, prevederile art. 67 alin. (1) și ale art. 68

alin. (1) C. proc. civ.

La data de 1 iunie 2006,

Ministerul Apărării Naționale a atacat decizia pronunțată în recurs cu o

contestație în anulare întemeiată pe prevederile art. 318 C. proc. civ.

În motivarea cererii,

contestatorul a arătat că decizia contestată este rezultatul unei greșeli

materiale, potrivit art. 318 C. proc. civ., întrucât instanța de recurs nu a

pus în vedere în mod expres consilierului juridic delegat să prezinte

împuternicirea șefului Direcției Legislație și Asistență Juridică, de a reprezenta

în instanță Ministerul Apărării Naționale, ci a consilierului juridic care a

declarat recurs.

Contestatorul a mai arătat

că dispozițiile instanței au fost îndeplinite, dar decizia pronunțată a avut de

fapt în vedere o altă împuternicire, respectiv cea a șefului Direcției

Legislație și Asistență Juridică, deși această împuternicire nu fusese

solicitată.

Referitor la calitatea

șefului Direcției Legislație și Asistență Juridică, contestatorul a arătat că

Ordinul ministrului apărării naționale nr. M20 din 27 ianuarie 2004, privind

împuternicirea șefului direcției menționate de a reprezenta interesele

Ministerului Apărării Naționale în fața instanțelor de judecată, a celor cu

jurisdicție specială, precum și a altor autorități publice, a fost transmis prin

fax la câteva ore după închiderea dezbaterilor și instanța ar fi putut să

dispună repunerea pe rol a cauzei, pentru discutarea în contradictoriu a

acestuia.

Totodată, contestatorul a

arătat că în temeiul Ordinului ministrului apărării naționale nr. M 20/2004,

șeful Direcției Legislație și Asistență Juridică poate delega, la rândul său,

pe oricare dintre consilierii juridici încadrați în unitățile militare ale

Ministerului Apărării Naționale.

Rațiunea acestui mandat

general dat șefului Direcției Legislație și Asistență Juridică are nu numai

fundamente legale, dar ține cont și de aspectele concrete ale activității

procesuale a ministerului, implicat într-un număr mare de cauze.

În acest sens, contestatorul

a mai arătat că potrivit art. 64 alin. (2) din Ordinul ministrului apărării

naționale nr. M 81/2004, șeful Direcției Legislație și Asistență Juridică este

obligat să organizeze activitatea procesuală a Ministerului Apărării Naționale

și în vederea asigurării respectării termenelor procedurale prevăzute de lege,

în art. 6 alin. (2) și (3) din dispoziția Direcției Legislație și Asistență

Juridică nr. 2 din 1 iunie 2004 se prevede posibilitatea exercitării căilor de

atac direct de către consilierul juridic delegat printr-o împuternicire semnată

de șeful direcției.

În cadrul contestației în

anulare, contestatorul a solicitat și suspendarea executării hotărârii atacate,

cu motivarea că în caz contrar ar fi grav prejudiciate raporturile de serviciu

în cadrul instituției, întrucât prin rezoluția din 13 mai 2004, Parchetul

Militar de pe lângă Tribunalul Militar Timișoara - Structura Craiova s-a dispus

începerea urmăririi penale față de intimat, pentru săvârșirea infracțiunilor

prevăzute de art. 26, raportat la art. 215

1

C. pen., art. 26,

raportat la art. 215 C. pen. și art. 25, raportat la art. 289 C. pen., toate cu

aplicarea art. 41 C. pen.

În dovedirea cererii sale,

contestatorul a anexat copia dispoziției Direcției Legislație și Asistență

Juridică nr. 2 din 1 iunie 2004, privind organizarea activității procesuale în

Ministerul Apărării Naționale, copia sentinței nr. 45 din 28 ianuarie 2005 a

Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, într-o

speță similară și certificatul nr. 1064/2005 din 6 iulie 2005, emis de Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

Analizând temeiurile de fapt

și de drept invocate de contestator, în raport cu dispozițiile legale ce

reglementează contestația în anulare, Înalta Curte constată că împrejurările la

care s-a făcut referire, nu pot fi interpretate drept greșeli materiale, în

sensul art. 318 C. proc. civ.

Contestația în anulare este

o cale extraordinară de atac, de retractare, nedevolutivă, ale cărei motive

sunt expres și limitativ prevăzute de art. 317 și 318 C. proc. civ.

Potrivit art. 318 C. proc.

civ., în afara contestației în anulare obișnuite, ce poate fi exercitată în

condițiile prevăzute de art. 317 C. proc. civ., hotărârile instanțelor de

recurs mai pot fi atacate cu contestație, când dezlegarea dată este rezultatul

unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l

numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de

modificare sau de casare.

Noțiunea de „greșeală

materială” se referă la aspecte formale ale judecății, constând în confundarea

unor date sau elemente materiale evidente ori în neobservarea unui act de

procedură, care nu a fost supus niciunei analize. Aprecierea eronată a probelor

ori interpretarea și aplicarea greșită a legii constituie greșeli de judecată

care nu pot fi remediate pe calea contestației în anulare.

Prin decizia contestată în

cauza de față, instanța de recurs a respins recursul declarat de Ministerul

Apărării Naționale împotriva sentinței civile nr. 46 din 28 ianuarie 2005 a

Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, ca fiind

exercitat de o persoană fără calitate.

Considerentele deciziei

cuprind motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței de

recurs, care a aplicat prevederile art. 67 și ale art. 68 alin. (1) C. proc.

civ., în raport cu împrejurarea că recurentul nu a făcut dovada că șeful

Direcției Legislație și Asistență Juridică a avut împuternicire din partea

ministrului, pentru a reprezenta interesele Ministerului Apărării Naționale în

fața instanței, așa cum se prevede în art. 65 din Instrucțiunile privind

activitatea legislativă și de asistență juridică în armata României, adoptate

prin Ordinul nr. M 81 din 13 mai 2004 al ministrului apărării naționale.

Așa cum rezultă din

rezoluția aflată pe înscrisul dosarului de recurs, copia Ordinului nr. M 20 din

27 ianuarie 2004, privind împuternicirea șefului Direcției Legislație și

Asistență Juridică, de a reprezenta interesele Ministerului Apărării Naționale

în fața instanțelor de judecată, a celor cu jurisdicție specială, precum și a

altor autorități publice, a fost depusă la dosar abia după deliberare.

În consecință, nu poate fi

reținută neobservarea unui act de procedură, care să poată fi considerată

greșeală materială, în sensul art. 318 C. proc. civ.

Având în vedere aceste

considerente de fapt și de drept, ținând seama și de prevederile art. 320 C.

proc. civ., Înalta Curte va respinge contestația în anulare, ca nefondată,

constatând, totodată, că examinarea cererii de suspendare a executării formulate

potrivit art. 319

1

C. proc. civ., a devenit inutilă, de vreme ce

efectele unei astfel de măsuri sunt limitate în timp până la momentul

soluționării contestației.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în

anulare formulată de Ministerul Apărării Naționale (în prezent Ministerul

Apărării), împotriva deciziei nr. 1591 din 4 mai 2006 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca

nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 13 octombrie 2006.