ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5026/2005

Asupra recursului în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 321 din 7

martie 2003, Tribunalul Constanța a admis acțiunea principală și cererile de

intervenție în interes propriu formulate de contestatorii Ș.V., V.F., C.C. și R.A.

și intervenienții P.E. și N.M., în contradictoriu cu pârâții Tribunalul

Constanța și Ministerul Justiției și au fost obligați pârâții să restituie

reclamanților și intervenientelor sumele reprezentând 7 % din salariul cuvenit

cu titlu de primă de asigurare de sănătate pentru perioada 1 ianuarie 2000-31 martie

2001, reactualizate cu indicele de inflație la data executării hotărârii.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța de fond a reținut că reclamanții și intervenientele, care au calitatea

de personal auxiliar de specialitate, beneficiază de dispozițiile art. 99 și art.

141 din Legea nr. 92/1992, care consacră gratuitatea asistenței medicale pentru

magistrați, personalul auxiliar și familiile lor. Prin H.G. nr. 409/1998 au

fost stabilite condițiile de acordare în mod gratuit a asistenței medicale, medicamentelor

și protezelor pentru personalul auxiliar și familiile acestuia, iar Legea nr. 145/1997,

care reprezintă cadrul general privind asigurările sociale de sănătate nu

conține dispoziții care să modifice dispozițiile Legii nr. 92/1992 în privința

gratuității acordată personalului auxiliar.

Se mai reține că prin H.G. nr. 409/1998

apărută după publicarea Legii nr. 145/1997, care prevede că magistrații și

personalul auxiliar beneficiază în mod gratuit de serviciile de asistență

medicală, practic personalul auxiliar a fost inclus în rândul personalului care

potrivit Legii nr. 145/1997 beneficiază de asigurări de sănătate fără plata

contribuției.

Curtea de Apel Constanța, prin

decizia civilă nr. 662/C din 18 iunie 2003, a admis recursul formulat de

pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul Constanța, a modificat sentința

apelată, în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamanta V.F. și a

menținut celelalte dispoziții ale sentinței.

Instanța de apel a reținut că

reclamanta V.F., care îndeplinește funcția de muncitor telefonist, nu se

încadrează în categoria personal auxiliar de specialitate, pentru a beneficia

de dispozițiile art. 99 din Legea nr. 92/1992.

În privința celorlalți reclamanți,

hotărârea atacată este însă legală în raport cu dispozițiile art. 99 alin. (1)

din Legea nr. 92/1992. Prin art. 99 alin. (2) se prevede ca printr-o hotărâre

de guvern se vor reglementa doar condițiile de acordare a gratuității, fără să

se poată relua în discuție aspectul gratuității.

Condițiile de acordare nu sunt arătate

nici prin H.G. nr. 409/1998, care dispune ca în termen de 30 zile de la

publicare vor fi stabilite aceste condiții. Au fost emise Normele nr. 318/FB/64/807/1999

care prevăd că acordarea gratuităților operează dacă se face dovada reținerii

primelor de asigurare în contul contribuțiilor lunare de asigurări de sănătate,

dar concluzia care se desprinde din analiza textelor este că se ajunge ca prin

acte normative inferioare legii să se modifice art. 99 alin. (1) din Legea nr. 92/1992.

Reține instanța de apel, că o dovadă

a faptului că nici prin apariția Legii nr. 145/1997 nu s-a intenționat

înlăturarea beneficiului gratuității acordat prin art. 99 din Legea nr. 92/1992

o constituie adoptarea Legii nr. 118/2001, prin care s-a prevăzut noul conținut

al art. 99 alin. (1) din Legea nr. 92/1992, în care se condiționează

gratuitatea asistenței medicale de plata contribuției de asigurări sociale de

sănătate.

Împotriva acestor hotărâri a

declarat recurs în anulare Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, care susține că hotărârile atacate sunt date cu

încălcarea esențială a legii.

În esență, se arată că art. 1 alin.

(2) din Legea nr. 145/1997 prevede că asigurările sociale de sănătate sunt

obligatorii și funcționează descentralizat pe principiul solidarității în

colectarea și utilizarea fondurilor și că în art. 4 din această lege sunt

arătate categoriile de persoane supuse în mod obligatoriu asigurării. Art. 6

enumeră categoriile de persoane care beneficiază de asigurare de sănătate fără plata

contribuției, iar în art. 55 din lege sunt stabilite categoriile de persoane

asigurate prin efectul legii cu scutire de plata contribuției pentru

asigurările sociale de sănătate. Cu excepția acestora, conform art. 52 din

lege, pentru celelalte persoane asigurate este stabilită obligația de plată a

unei contribuții bănești lunare, în cotă de 7 %, aplicată venitului brut.

Conform art. 99 din Legea nr. 92/1992,

magistrații beneficiază în mod gratuit de asistență medicală, medicamente și

proteze, însă condițiile de acordare în mod gratuit a asistenței medicale se

stabilesc prin Hotărâre de Guvern, iar în art. 5 din H.G. nr. 409/1998 se

prevede obligația Ministerului Justiției și Parchetului de pe lângă Curtea

Supremă de Justiție de a emite norme comune pentru aplicarea acesteia.

Au fost emise normele comune nr. 318/FB/807/C/1999,

însă printr-o interpretare sistematică a dispozițiilor cuprinse în actele

normative menționate rezultă că magistrații și personalul auxiliar de

specialitate au dreptul la asistență medicală gratuită numai dacă fac dovada că

li se fac rețineri în contul contribuției lunare de asigurări de sănătate.

Se mai arată, că în Legea

asigurărilor sociale de sănătate, intrată în vigoare la data de 1 ianuarie 1998,

magistrații și personalul auxiliar de specialitate nu sunt incluși în categoria

persoanelor exceptate de la plata contribuției, că din tăcerea legiuitorului nu

se deduce că aceștia sunt scutiți de plata contribuției pentru fondul

asigurărilor sociale de sănătate și că, încheind contract cu

C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. București, reclamanții au cunoscut că, în conformitate cu

prevederile art. 4 din Legea nr. 145/1997, angajatorul are obligația să vireze

contribuția de asigurări de sănătate prevăzută de lege.

Recursul în anulare va fi admis,

pentru următoarele considerente.

Prin art. 99 și art. 141 din Legea

nr. 92/1992 s-a prevăzut că magistrații și personalul auxiliar de specialitate

de la instanțe și parchete beneficiază în mod gratuit de asistență medicală,

medicamente și proteze, însă, conform art. 99 alin. (2) din lege, condițiile în

care se acordau aceste facilități urmau să fie stabilite printr-o hotărâre de

guvern.

Înainte ca o astfel de hotărâre să

se emită, a fost adoptată Legea nr. 145/1997 care stabilește obligativitatea contribuției

lunare pentru asigurările sociale de sănătate, în art. 6 și art. 55 fiind

prevăzute în mod expres categoriile de persoane exceptate sau scutite de

obligația de plată a acestei contribuții.

Beneficiarii de asistență medicală

gratuită prevăzuți de art. 99 și art. 141 din Legea nr. 92/1992 republicată nu

sunt incluși în aceste categorii de persoane.

În executarea acestor dispoziții, a

fost emisă H.G. nr. 409/1998 care prevede în mod expres că beneficiul

gratuității prevăzut de art. 99 și art. 141 din Legea nr. 92/1992 operează în

condițiile Legii nr. 145/1997, lege care, în art. 4, instituie obligativitatea

contribuției lunare pentru asigurările sociale de sănătate.

Interpretarea instanțelor de fond și

recurs că Legea nr. 92/1992 a instituit o derogare de la prevederile art. 4 din

Legea nr. 145/1997 nu este corectă.

Condițiile de acordare a

facilităților prevăzute de Legea nr. 92/1992 urmau a fi stabilite prin hotărâre

de guvern. Anterior publicării Legii nr. 145/1997, Legea nr. 92/1992 a fost

modificată, iar modificările aduse acestei legi prin Legea nr. 142/1997 s-au

produs aproape simultan cu adoptarea Legii asigurărilor sociale de sănătate,

existând astfel toate premisele pentru ca, printr-o corelare a dispozițiilor

celor două legi, magistrații și personalul auxiliar de specialitate de la

instanțe și parchete să fie incluși în categoria persoanelor exceptate ori

scutite de obligația stabilită prin art. 4 din Legea nr. 145/1997.

O asemenea corelare nu a avut loc,

iar prin H.G. nr. 409/1998 beneficiul gratuităților prevăzute de art. 99 și art.

141 din Legea nr. 92/1992 a fost condiționat de respectarea prevederilor Legii

nr. 145/1997.

Prin urmare, nu se poate reține că

Legea nr. 92/1992 derogă de la prevederile art. 4 din Legea nr. 145/1997 și că

reclamanții și intervenientele, deși nu se includ în categoriile de persoane

prevăzute de art. 6 și art. 55 din lege, în perioada 1 ianuarie 2000-31 martie

2001 erau scutiți de la plata contribuției lunare pentru asigurările sociale de

sănătate.

De aceea, interpretarea dată de

instanța de fond și cea de apel acestor dispoziții legale constituie o

încălcare esențială a legii, care atrage incidența art. 330 C. proc. civ.

Pentru motivele expuse, se va admite

recursul în anulare și va fi casată în parte decizia instanței de apel, prin

care a fost modificată sentința instanței de fond, fiind respinsă numai

acțiunea formulată de reclamanta V.F.

Se va respinge și acțiunea formulată

de reclamanții C.C., R.A. și Ș.V., precum și cererea de intervenție formulată

de N.M. și P.E. și se vor menține restul dispozițiilor deciziei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul în anulare declarat de

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție.

Casează în parte decizia civilă nr. 662/C

din 18 iunie 2003 a Curții de Apel Constanța. Modifică în tot sentința civilă

nr. 329 din 7 martie 2003 a Tribunalului Constanța. Respinge și acțiunea

formulată de reclamanții C.C., R.A. și Ș.V. precum și cererea de intervenție

formulată de N.M. și P.E. în contradictoriu cu Tribunalul Constanța și

Ministerul Justiției. Menține restul dispozițiilor deciziei.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 iunie 2005.