ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5160/2004
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5160/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)
Asupra recursului în anulare de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 4 noiembrie 2002, D.J. grefier CF la Judecătoria Sfântu Gheorghe a chemat în judecată Ministerul Justiției, Tribunalul Covasna și C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. pentru a fi obligați să-i restituie sumele de bani încasate cu titlu de contribuție la fondul asigurărilor sociale de sănătate prin reținerea nelegală pe statul de plată a procentului de 7% din drepturile salariale anterior datei de 29 martie 2001, cu aplicarea dobânzii legale de la data reținerii acestor sume până la data plății integrale a acestora. La rândul său, C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. a chemat în garanție C.N.A.S.S. pentru a fi obligată să-i restituie 25% din suma pretinsă de reclamantă.
Prin sentința civilă nr. 1709 din 20 decembrie 2002 a Tribunalului Covasna a fost admisă acțiunea astfel cum a fost formulată, fiind respinsă cererea de chemare în garanție a C.N.A.S.S. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut în esență incidența prevederilor art. 99 alin. (1) din Legea nr. 92/1992, în temeiul căruia magistrații în activitate sau pensionarii beneficiază în mod gratuit de asistență medicală și de alte facilități de aceeași natură, fără condiționarea acestora de plata unor contribuții de asigurări sociale de sănătate. Prin decizia civilă nr. 588/R din 8 mai 2003 Curtea de Apel Brașov a respins ca nefondate recursurile declarate de Ministerul Justiției și de C.A.S.A.O.P.S.N.A.J.
Considerând că aceste hotărâri au fost pronunțate cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond, prin recursul în anulare de față, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a solicitat în temeiul art. 330 pct. 2 C. proc. civ. în vigoare la data rămânerii irevocabile a hotărârilor atacate, casarea acestora și, pe fond respingerea acțiunii. În motivarea recursului în anulare se arată că magistrații și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la asistență medicală gratuită numai dacă fac dovada că plătesc contribuția lunară de asigurări de sănătate. Sunt invocate prevederile Legii nr. 145/1997 în sensul asigurării obligatorii, cu excepția unor categorii de persoane, între care nu sunt menționați magistrații.
Recursul în anulare este întemeiat, urmând a fi admis, în raport de cele ce urmează: Potrivit art. 99 din Legea nr. 92/1992 modificată prin Legea nr. 142/1997 magistrații și personalul auxiliar de specialitate beneficiază în mod gratuit de asistență medicală, medicamente și proteze, condițiile de acordare a acestora urmând a fi stabilite prin Hotărâre a Guvernului. Ca urmare, a fost emisă H.G. nr. 409 din 2 iulie 1998, potrivit căreia astfel cum se prevede expres în art. 1, de gratuitățile menționate se poate beneficia în condițiile Legii asigurărilor de sănătate nr. 145, în vigoare de la data de 1 ianuarie 1998. În același sens sunt prevederi și în Normele comune nr. 318/FB/64/807/C/1999 din 26 mai 1999 ale Ministerului Justiției, Curții Supreme de Justiție și Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, emise în aplicarea H.G.
nr. 409/1998. Astfel, potrivit pct. 6/2 din norme soții sau soțiile magistraților și ale personalului auxiliar de specialitate în activitate sau pensionari beneficiază de gratuitățile prevăzute de art. 1 alin. (1) din H.G. nr. 409/1998, dacă fac dovada că plătesc contribuția lunară de asigurări de sănătate sau fac parte din categoriile de persoane care, potrivit legii, sunt scutite de plata contribuției lunare de asigurări de sănătate, această din urmă ipoteză nefiind incidentă în speță. Printr-o interpretare sistemică a dispozițiilor legale cuprinse în actele normative menționate, rezultă că magistrații și personalul auxiliar de specialitate, au dreptul la asistență medicală gratuită, numai dacă fac dovada că li se fac rețineri în contul contribuției lunare de asigurări de sănătate, ceea ce s-a prevăzut prin referirea la beneficiul gratuităților „în condițiile Legii nr. 145/1997”.
Este de observat că în Legea nr. 92/1992 nu putea fi cuprinsă obligația de contribuție la fondul de asigurări sociale de sănătate pentru magistrații și personalul auxiliar, deoarece Legea asigurărilor de sănătate a fost adoptată ulterior și a intrat în vigoare la 1 ianuarie 1998. Aceasta cuprinde reglementări stricte în legătură cu persoanele și condițiile în care acestea sunt scutite de plata contribuției de asigurări sociale și dacă magistrații nu sunt cuprinși în aceste categorii de excepție, rezultă fără dubiu că în tăcerea legii, intenția a fost ca aceștia să nu fie scutiți de plata contribuției pentru fondul asigurărilor sociale de sănătate. De altfel, prin Legea nr. 118 din 30 martie 2001 pentru aprobarea O.U.G.
nr. 179 din 11 noiembrie 1999 privind modificarea și completarea Legii nr. 92/1992, alin. (1) al art. 99 a fost modificat, prevăzându-se expres că beneficierea de asistență medicală, medicamente și proteze are loc în condițiile respectării dispozițiilor legale privind plata contribuției de asigurări sociale de sănătate, ceea ce demonstrează în plus că voința legiuitorului a fost constantă în sensul ca gratuitățile să se acorde numai cu condiția plății contribuției lunare menționate. De altfel, reclamanta a încheiat contract cu C.A.S., astfel confirmând că are cunoștință de prevederile art. 4 din Legea nr. 145/1997, în temeiul căruia angajatorul, în ceea ce îl privește pe angajat, are obligația de a vira contribuția de asigurări de sănătate, prevăzută de lege.
În raport de cele arătate, rezultă că instanțele care au reținut în hotărârile atacate prin recursul în anulare de față că sintagma „în condițiile Legii nr.1 45/1997”, a fost necesară numai pentru a atesta existența și raportul dintre Legea specială nr. 92/1992 și Legea generală nr. 145/1997, au interpretat și au aplicat greșit actele normative menționate, încălcând esențial legea, ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond. De aceea, în raport de considerentele arătate, văzând și dispozițiile art. 314 C. proc. civ., recursul în anulare de față urmează a fi admis, a se casa hotărârile atacate și pe fond a se respinge acțiunea, precum și prin consecință și cererea de chemare în garanție.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE: Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție Casează decizia civilă nr. 588 din 8 mai 2003 a Curții de Apel Brașov, precum și sentința civilă nr. 1709 din 20 decembrie 2002 a Tribunalului Covasna și pe fond respinge acțiunea formulată de D.J. și cererea de chemare în garanție a C.N.A.S. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 septembrie 2004.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.