ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 17.09.2004

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5161/2004

HOTĂRÂRE
17.09.2004
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5161/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursului în anulare de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

P.J.,

grefier la Judecătoria Sf. Gheorghe a chemat în judecată Tribunalul Covasna,

Ministerul Justiției și C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. solicitând obligarea pârâților de

a-i restitui sumele încasate cu titlu de contribuție la fondul asigurărilor

sociale de sănătate prin reținerea nelegală a procentului de 7% din drepturile

salariale pe perioada 1 ianuarie 2000–29 martie 2001, cu aplicarea dobânzii

legale conform O.G. nr. 9/2000.

Prin sentința civilă nr. 1724 din 20

decembrie 2002 a Tribunalului Covasna a fost admisă acțiunea astfel cum a fost

formulată, fiind respinsă cererea de chemare în garanție a C.N.A.S.S.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a reținut în esență incidența prevederilor art. 99 alin. (1) din Legea nr.

92/1992 în temeiul căruia magistrații în activitate sau pensionari beneficiază

în mod gratuit de asistență medicală și alte facilități de aceeași natură, fără

condiționarea acestora de plata unor contribuții de asigurări sociale de

sănătate.

Recursurile declarate de părțile

interesate împotriva acestei hotărâri, au fost respinse ca nefondate prin

decizia nr. 582/R din 8 mai 2003 a Curții de Apel Brașov, secția civilă.

Considerând ca aceste hotărâri au

fost pronunțate cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o

soluționare greșită a cauzei pe fond, prin recursul în anulare de față,

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție a solicitat în temeiul art. 330 pct. 2 C. proc. civ. în vigoare la

data rămânerii irevocabile a hotărârilor atacate, casarea acestora și pe fond

respingerea acțiunii.

Se susține că magistrații și

personalul auxiliar de specialitate au dreptul la asistență medicală gratuită,

numai dacă fac dovada că plătesc contribuția lunară de asigurări de sănătate.

Sunt invocate prevederile Legii nr. 145/ 1997, în sensul asigurării

obligatorii, cu excepția unor categorii de persoane, între care nu sunt

menționați magistrații.

Recursul în anulare este întemeiat,

urmând a fi admis, în raport de cele ce urmează:

Potrivit art. 99 din Legea nr.

92/1992 modificată prin Legea nr. 142/1997 magistrații și personalul auxiliar

de specialitate beneficiază în mod gratuit de asistență medicală, medicamente

și proteze, condițiile de acordare a acestora urmând a fi stabilite prin

Hotărâre a Guvernului.

Ca urmare, a fost emisă H.G. nr. 409

din 2 iulie 1998, potrivit căreia astfel cum prevede expres în art. 1, de

gratuitățile menționate se poate beneficia în condițiile Legii asigurărilor de

sănătate nr. 145, în vigoare de la data de 1 ianuarie 1998.

În același sens sunt prevederi și în

Normele comune nr. 318/FB/64/807/C/1999 din 26 mai 1999 ale Ministerului

Justiției, Curții Supreme de Justiție și Parchetului de pe lângă Curtea Supremă

de Justiție, emise în aplicarea H.G. nr. 409/1998.

Astfel, potrivit pct. 6/2 din norme

soții sau soțiile magistraților și ale personalului auxiliar de specialitate în

activitate sau pensionari beneficiază de gratuitățile prevăzute de art. 1 alin.

(1) din H.G. nr. 409/1998, dacă fac dovada că plătesc contribuția lunară de

asigurări de sănătate sau fac parte din categoriile de persoane care, potrivit

legii, sunt scutite de plata contribuției lunare de asigurări de sănătate,

această din urmă ipoteză nefiind incidentă în speță.

Printr-o interpretare sistemică a

dispozițiilor legale cuprinse în actele normative menționate, rezultă că

magistrații și personalul auxiliar de specialitate, au dreptul la asistență

medicală gratuită, numai dacă fac dovada că li se fac rețineri în contul

contribuției lunare de asigurări de sănătate, ceea ce s-a prevăzut prin referirea

la beneficiul gratuităților „în condițiile Legii nr. 145/1997”.

Este de observat că în Legea nr.

92/1992 nu putea fi cuprinsă obligația de contribuție la fondul de asigurări

sociale de sănătate pentru magistrații și personalul auxiliar, deoarece Legea

asigurărilor de sănătate a fost adoptată ulterior și a intrat în vigoare la 1

ianuarie 1998. Aceasta cuprinde reglementări stricte în legătură cu persoanele

și condițiile în care acestea sunt scutite de plata contribuției de asigurări

sociale și dacă magistrații nu sunt cuprinși în aceste categorii de excepție,

rezultă fără dubiu că în tăcerea legii, intenția a fost ca aceștia să nu fie

scutiți de plata contribuției pentru fondul asigurărilor sociale de sănătate.

De altfel, prin Legea nr.118 din 30

martie 2001 pentru aprobarea O.U.G. nr. 179 din 11 noiembrie 1999 privind

modificarea și completarea Legii nr. 92/1992, alin. (1) al art. 99 a fost

modificat, prevăzându-se expres că beneficierea de asistență medicală,

medicamente și proteze are loc în condițiile respectării dispozițiilor legale

privind plata contribuției de asigurări sociale de sănătate, ceea ce

demonstrează în plus că voința legiuitorului a fost constantă în sensul ca

gratuitățile să se acorde numai cu condiția plății contribuției lunare menționate.

De altfel, reclamanta a încheiat

contract cu C.A.S., astfel confirmând că are cunoștință de prevederile art. 4

din Legea nr. 145/1997, în temeiul căruia angajatorul, în ceea ce îl privește

pe angajat, are obligația de a vira contribuția de asigurări de sănătate,

prevăzută de lege.

În raport de cele arătate, rezultă

că instanțele care au reținut în hotărârile atacate prin recursul în anulare de

față că sintagma „în condițiile Legii nr. 145/1997”, a fost necesară numai

pentru a atesta existența și raportul dintre Legea specială nr. 92/1992 și

Legea generală nr. 145/1997, au interpretat și au aplicat greșit actele

normative menționate, încălcând esențial legea, ceea ce a determinat o

soluționare greșită a cauzei pe fond.

De aceea, în raport de considerentele

arătate, văzând și dispozițiile art. 314 C. proc. civ., recursul în anulare de

față urmează a fi admis, a se casa hotărârile atacate și pe fond a se respinge

acțiunea, precum și prin consecință și cererea de chemare în garanție.

Admite recursul în anulare declarat de

Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție

Casează

decizia civilă nr. 582/R din 8 mai 2003 a Curții de Apel Brașov, precum și

sentința civilă nr. 1724 din 20 decembrie 2002 a Tribunalului Covasna și pe

fond respinge acțiunea formulată de P.J. și cererea de chemare în garanție a

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 septembrie 2004.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2004-09-17
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5160/2004
Asupra recursului în anulare de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 4 noiembrie 2002, D.J. grefier CF la Judecătoria Sfântu Gheorghe a chemat în judecată Ministerul Justiției, Tribunalul Covasna și C.
ÎCCJ 2004-09-21
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5205/2004
Asupra recursului în anulare de față. Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele. Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat, în temeiul art. 330 pct. 2 C. proc. civ., recurs în anular
ÎCCJ 2004-09-17
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5162/2004
Asupra recursului în anulare de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: În conformitate cu art. 27 F din Legea 92/1992 și ale art. 330 pct. 2 C. proc. civ. în vigoare la data când hotărârile judecătorești au devenit
ÎCCJ 2004-09-17
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5159/2004
Asupra recursului în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele : La data de 4 noiembrie 2002, T.E., grefier șef la Judecătoria Sf.Gheorghe a chemat în judecată Ministerul Justiției, Tribunalul Covasna și C.A
ÎCCJ 2004-06-22
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4634/2004
Asupra recursului în anulare de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat, în temeiul art. 330 pct. 2 C. proc. civ., recurs în anular
Sursă