ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 362/2005

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 639 din 7 iulie 2003, Tribunalul București, secția I penală, a condamnat, printre alții, pe inculpatul I.C. la 3 ani închisoare, pentru infracțiunea de neglijență în serviciu, prevăzută de art. 249 alin. (2) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 248 C. pen., raportat la art. 248 1 din același cod, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. S-a făcut aplicarea art. 71 și a art. 64 C. pen. În baza art. 1 din Legea nr. 543/2002, modificată prin O.G. nr. 18/2003, s-a constatat că pedeapsa este grațiată în întregime și condiționat.

S-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art. 7 din Legea nr. 543/2002. Pe latură civilă, în baza art. 14, a art. 346 C. proc. pen., cu referire la art. 998 C. civ., inculpatul a fost obligat, în solidar cu coinculpații N.I. și M.O.R., la plata sumei de 3.963.603, 25 dolari S.U.A. sau echivalentul în lei la cursul bancar din ziua plății, din care în solidar și cu inculpatul J.A.I., a sumei de 1.525.162,61 dolari S.U.A., în aceleași condiții, către partea civilă SC R.B. SA Pentru a pronunța hotărârea, instanța a reținut următoarea situație de fapt: În cadrul B.A. SA, inculpatul a îndeplinit funcția de director al Direcției de operațiuni valutare, atribuțiile sale de serviciu fiind detaliate în Normele de lucru ale S.S.F.

În cadrul acestora, după întocmirea lucrărilor operațiunilor de scontare-forfetare, dosarul de tranzacție se înregistra într-un registru special, după care trebuia analizat de un colectiv din care, obligatoriu, făcea parte și inculpatul, colectivul având de analizat documentele, riscurile pe care le implica tranzacția (risc de schimb valutar, risc de țară aferent în statul importatorului, risc de insolvabilitate a importatorului, risc global, analiza produselor exportate, analiza băncii externe). Pentru acest din urmă risc, serviciul coordonat de inculpat trebuia să solicite serviciului relații de corespondent, verificarea autenticității semnăturilor din scrisoarea de garanție bancară sau cele aferente analizei.

După parcurgerea acestor etape, colectivul avea obligația să întocmească un proces-verbal în care se consemnau deciziile favorabile sau nefavorabile. Când tranzacția era apreciată ca favorabilă, serviciul coordonat de inculpat trebuia să elaboreze proiectul convenției de scontare sau forfetare, care se înainta Direcției Juridice. Dacă tranzacția nu era apreciată ca favorabilă, documentația primită se restituia sucursalei băncii, împreună cu scrisoarea explicativă privind motivele respingerii, același procedeu fiind reglementat și pentru cazul când Direcția Juridică avea rezerve privind legalitatea tranzacției. Odată Convenția verificată și avizată, trebuia semnată de inculpat, directorii adjuncți, directorul de operațiuni valutare, direcția juridică și de client, deci reprezentanții băncii, dacă îndeplineau îndatoririle enumerate, conștientizau gradul de risc al operațiunilor de scontare-forfetare.

Selectarea clienților pe criterii de performanță constituia condiția fundamentală în acceptarea, de către bancă, a derulării tranzacțiilor, motiv pentru care, în normele amintite, s-a prevăzut ca la înregistrarea unor astfel de operații, să se ceară ultimul bilanț contabil al clientului, ultima balanță de verificare, copii de pe contractele comerciale, de pe titlurile de credit sau alte creanțe, exemplarul 4 din declarația de încasare valutară, declarația vamală de export ș.a. Normele bancare detaliau aceste obligații și pentru a se face dovada livrării mărfii la export, condiție sine gua non pentru existența creanței a cărei forfetare sau scontare se cerea și pentru încasarea, la scadență, de către bancă, a c/v acesteia.

B.N.R. - Direcția Generală de Control și expertiza contabilă au relevat că în perioada 29 septembrie 1998 – 25 martie 1999, B.A. a încheiat 14 convenții de forfetare a unor încasări în favoarea SC G.T.C. SRL în sumă de 2.619.935,60 dolari S.U.A. și o convenție de scontare trasă de SC L.G.C. SRL, în sumă de 45.000 dolari S.U.A., din acestea banca încasând convenții derulate pe relația Grecia și Maroc, suma de 140.600 dolari S.U.A. Extrasele de cont ale acestei societăți au relevat că singurele alimentări au avut ca sursă, sume provenind din convenții de forfetare a unor incasso-uri de export pe relația Egipt, dar neîncasate de bancă. Pentru 5 operațiuni de forfetare din cele 14, toate pe relația Egipt, s-au remis la încasare seturi de documente din care rezultă că nu s-a făcut exportul, exemplarul 2 al declarației de încasare valutară neputând viza lucrătorului vamal și ștampila vămii, exemplar ce trebuia remis de organul vamal.

În aceeași ordine de idei, B.E., respectiv, B.P.S.B. Egipt a restituit, urmare refuzului de plată a importatorului, toate seturile de documente remise pentru încasare, la convențiile de forfetare, incassourile fiind reprezentate numai de un bilet la ordin emis în favoarea B.A., neavalizat de un terț, fiind astfel imposibilă recuperarea sumelor neîncasate. Totodată, la acele date, banca înregistra rezultate negative, sens în care fusese atenționată la 3 iunie 1998 și 10 august 1998 asupra riscurilor de credit și menținerea la nivelul minim de solvabilitate. De asemenea, pentru perioada 28 septembrie – 17 noiembrie 1998, încălcându-se circulara nr. 3 din 17 februarie 1998 privind politica de creditare, pentru angajarea în operațiuni de forfetare, nu a existat aprobarea C.C.R., ci numai cea a D.O.V.

condusă de inculpat. S-a mai reținut că, pentru nici unul din cele 14 dosare aferente celor 14 convenții de forfetare încheiate de B.A. cu SC G.T.C. SRL, nu prezenta date privind situația economică, calculul indicatorilor de bonitate, balanțele de verificare, bilanțurile contabile, date privind conturile deschise la alte bănci, creditele contractate, cifra de afaceri de profit, fluxuri de numerar, iar notele de apreciere și rapoartele de evaluare în baza cărora s-au încheiat convențiile de forfetare nu cuprindeau nici o informație privind încadrarea societății, client într-o clasă de risc. Deși cele 14 convenții de forfetare au fost analizate și avizate, printre alții, și de inculpat, pentru nici una nu s-a încheiat un proces-verbal în care să se consemneze deciziile luate.

Același procedeu, de nerespectare a obligațiilor vizând analizarea și competențele în ce privește convențiile de forfetare, s-a reținut și privind pe SC L.G.C. SRL (același asociat, J.A.I.), astfel că cele 15 convenții au fost încheiate fără respectarea Normelor privind operațiunile de scontare forfetare, prejudiciul cauzat băncii fiind de 3.963.603,25 dolari S.U.A. Împotriva sentinței, au declarat apeluri Parchetul de pe lângă Tribunalul București, și, printre alții, inculpatul I.C. În apel, parchetul a criticat sentința pentru greșita încadrare juridică a faptei în ce-l privește pe inculpatul I.C. și pentru netemeinicia pedepselor aplicate atât intimatului inculpat apelant, cât și coinculpaților intimați apelanți J.A.I., N.I.

și M.O.R. Motivul de apel formulat de inculpatul I.C. a vizat greșita reținere a situației de fapt și, implicit, a vinovăției sale, pe considerentele că instanța fondului nu a avut ca probă fișa postului său, nu a analizat dacă normele privind scontarea, forfetarea i-au fost aduse la cunoștință și inexistența unei expertize financiar-bancare care să răspundă cerințelor lămuririi cauzei, sens în care a solicitat desființarea hotărârii apelate și trimiterea cauzei pentru rejudecare. Curtea de Apel București, secția a II-a penală, prin decizia penală nr. 40 din 22 ianuarie 2004, a admis apelurile declarate, a desființat hotărârea primei instanțe și a trimis cauza pentru rejudecare la aceeași instanță, respectiv Tribunalul București.

Hotărârea pronunțată în apel a reținut că motivele formulate de apelanți sunt întemeiate și, ca atare, a decis limitele desființării sentinței. Împotriva deciziei, inculpatul a declarat recurs, motivat pe cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 17 1 C. proc. pen., respectiv prin hotărâre s-a făcut o greșită aplicare a legii în sensul nelegalei admiteri a apelului promovat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București. Recursul declarat de inculpat este inadmisibil. Potrivit dispozițiilor art. 385 1 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., pot fi atacate cu recurs deciziile pronunțate, ca instanțe de apel, de .. Curți de apel !.., cu excepția deciziilor prin care s-a dispus rejudecarea cauzelor. Raportând la cauză acest text procedural penal, se reține că decizia instanței de apel, recurată de inculpat, este exceptată de legiuitor de la dreptul atacării cu recurs.

În cauză, prin decizia nr. 481 din 9 noiembrie 2004, Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 385 1 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., excepție ridicată de inculpatul recurent I.C. Așa fiind, recursul declarat de inculpat fiind inadmisibil, în baza dispozițiilor art. 385 15 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., va fi respins. Conform art. 192 C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul I.C. împotriva deciziei penale nr. 40/ A din 22 ianuarie 2004 a Curții de Apel București, secția a II-a penală. Obligă pe recurent la plata sumei de 1.200.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 18 ianuarie 2005.