ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 362/2005

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 639

din 7 iulie 2003, Tribunalul București, secția I penală, a condamnat, printre

alții, pe inculpatul I.C. la 3 ani închisoare, pentru infracțiunea de

neglijență în serviciu, prevăzută de art. 249 alin. (2) C. pen., prin

schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea de abuz în serviciu

contra intereselor publice, prevăzută de art. 248 C. pen., raportat la art. 248

1

din același cod, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 71

și a art. 64 C. pen.

În baza art. 1 din Legea nr.

543/2002, modificată prin O.G. nr. 18/2003, s-a constatat că pedeapsa este

grațiată în întregime și condiționat.

S-a atras atenția

inculpatului asupra prevederilor art. 7 din Legea nr. 543/2002.

Pe latură civilă, în baza

art. 14, a art. 346 C. proc. pen., cu referire la art. 998 C. civ., inculpatul

a fost obligat, în solidar cu coinculpații N.I. și M.O.R., la plata sumei de

3.963.603, 25 dolari S.U.A. sau echivalentul în lei la cursul bancar din ziua

plății, din care în solidar și cu inculpatul J.A.I., a sumei de 1.525.162,61

dolari S.U.A., în aceleași condiții, către partea civilă SC R.B. SA

Pentru a pronunța hotărârea,

instanța a reținut următoarea situație de fapt:

În cadrul B.A. SA,

inculpatul a îndeplinit funcția de director al Direcției de operațiuni valutare,

atribuțiile sale de serviciu fiind detaliate în Normele de lucru ale S.S.F.

În cadrul acestora, după

întocmirea lucrărilor operațiunilor de scontare-forfetare, dosarul de

tranzacție se înregistra într-un registru special, după care trebuia analizat

de un colectiv din care, obligatoriu, făcea parte și inculpatul, colectivul

având de analizat documentele, riscurile pe care le implica tranzacția (risc de

schimb valutar, risc de țară aferent în statul importatorului, risc de

insolvabilitate a importatorului, risc global, analiza produselor exportate,

analiza băncii externe).

Pentru acest din urmă risc,

serviciul coordonat de inculpat trebuia să solicite serviciului relații de

corespondent, verificarea autenticității semnăturilor din scrisoarea de garanție

bancară sau cele aferente analizei.

După parcurgerea acestor

etape, colectivul avea obligația să întocmească un proces-verbal în care se

consemnau deciziile favorabile sau nefavorabile. Când tranzacția era apreciată

ca favorabilă, serviciul coordonat de inculpat trebuia să elaboreze proiectul

convenției de scontare sau forfetare, care se înainta Direcției Juridice. Dacă

tranzacția nu era apreciată ca favorabilă, documentația primită se restituia

sucursalei băncii, împreună cu scrisoarea explicativă privind motivele

respingerii, același procedeu fiind reglementat și pentru cazul când Direcția

Juridică avea rezerve privind legalitatea tranzacției.

Odată Convenția verificată

și avizată, trebuia semnată de inculpat, directorii adjuncți, directorul de

operațiuni valutare, direcția juridică și de client, deci reprezentanții

băncii, dacă îndeplineau îndatoririle enumerate, conștientizau gradul de risc

al operațiunilor de scontare-forfetare.

Selectarea clienților pe

criterii de performanță constituia condiția fundamentală în acceptarea, de

către bancă, a derulării tranzacțiilor, motiv pentru care, în normele amintite,

s-a prevăzut ca la înregistrarea unor astfel de operații, să se ceară ultimul

bilanț contabil al clientului, ultima balanță de verificare, copii de pe

contractele comerciale, de pe titlurile de credit sau alte creanțe, exemplarul

4 din declarația de încasare valutară, declarația vamală de export ș.a.

Normele bancare detaliau

aceste obligații și pentru a se face dovada livrării mărfii la export, condiție

sine gua non pentru existența creanței a cărei forfetare sau scontare se cerea

și pentru încasarea, la scadență, de către bancă, a c/v acesteia.

B.N.R. - Direcția Generală

de Control și expertiza contabilă au relevat că în perioada 29 septembrie 1998

– 25 martie 1999, B.A. a încheiat 14 convenții de forfetare a unor încasări în

favoarea SC G.T.C. SRL în sumă de 2.619.935,60 dolari S.U.A. și o convenție de

scontare trasă de SC L.G.C. SRL, în sumă de 45.000 dolari S.U.A., din acestea

banca încasând convenții derulate pe relația Grecia și Maroc, suma de 140.600

dolari S.U.A.

Extrasele de cont ale

acestei societăți au relevat că singurele alimentări au avut ca sursă, sume

provenind din convenții de forfetare a unor incasso-uri de export pe relația

Egipt, dar neîncasate de bancă.

Pentru 5 operațiuni de

forfetare din cele 14, toate pe relația Egipt, s-au remis la încasare seturi de

documente din care rezultă că nu s-a făcut exportul, exemplarul 2 al

declarației de încasare valutară neputând viza lucrătorului vamal și ștampila

vămii, exemplar ce trebuia remis de organul vamal.

În aceeași ordine de idei,

B.E., respectiv, B.P.S.B. Egipt a restituit, urmare refuzului de plată a

importatorului, toate seturile de documente remise pentru încasare, la

convențiile de forfetare, incassourile fiind reprezentate numai de un bilet la

ordin emis în favoarea B.A., neavalizat de un terț, fiind astfel imposibilă

recuperarea sumelor neîncasate.

Totodată, la acele date,

banca înregistra rezultate negative, sens în care fusese atenționată la 3 iunie

1998 și 10 august 1998 asupra riscurilor de credit și menținerea la nivelul

minim de solvabilitate.

De asemenea, pentru perioada

28 septembrie – 17 noiembrie 1998, încălcându-se circulara nr. 3 din 17

februarie 1998 privind politica de creditare, pentru angajarea în operațiuni de

forfetare, nu a existat aprobarea C.C.R., ci numai cea a D.O.V. condusă de

inculpat.

S-a mai reținut că, pentru

nici unul din cele 14 dosare aferente celor 14 convenții de forfetare încheiate

de B.A. cu SC G.T.C. SRL, nu prezenta date privind situația economică, calculul

indicatorilor de bonitate, balanțele de verificare, bilanțurile contabile, date

privind conturile deschise la alte bănci, creditele contractate, cifra de

afaceri de profit, fluxuri de numerar, iar notele de apreciere și rapoartele de

evaluare în baza cărora s-au încheiat convențiile de forfetare nu cuprindeau

nici o informație privind încadrarea societății, client într-o clasă de risc.

Deși cele 14 convenții de

forfetare au fost analizate și avizate, printre alții, și de inculpat, pentru

nici una nu s-a încheiat un proces-verbal în care să se consemneze deciziile

luate.

Același procedeu, de

nerespectare a obligațiilor vizând analizarea și competențele în ce privește

convențiile de forfetare, s-a reținut și privind pe SC L.G.C. SRL (același

asociat, J.A.I.), astfel că cele 15 convenții au fost încheiate fără

respectarea Normelor privind operațiunile de scontare forfetare, prejudiciul

cauzat băncii fiind de 3.963.603,25 dolari S.U.A.

Împotriva sentinței, au

declarat apeluri Parchetul de pe lângă Tribunalul București, și, printre alții,

inculpatul I.C.

În apel, parchetul a

criticat sentința pentru greșita încadrare juridică a faptei în ce-l privește

pe inculpatul I.C. și pentru netemeinicia pedepselor aplicate atât intimatului

inculpat apelant, cât și coinculpaților intimați apelanți J.A.I., N.I. și

M.O.R.

Motivul de apel formulat de

inculpatul I.C. a vizat greșita reținere a situației de fapt și, implicit, a

vinovăției sale, pe considerentele că instanța fondului nu a avut ca probă fișa

postului său, nu a analizat dacă normele privind scontarea, forfetarea i-au

fost aduse la cunoștință și inexistența unei expertize financiar-bancare care

să răspundă cerințelor lămuririi cauzei, sens în care a solicitat desființarea

hotărârii apelate și trimiterea cauzei pentru rejudecare.

Curtea de Apel București,

secția a II-a penală, prin decizia penală nr. 40 din 22 ianuarie 2004, a admis

apelurile declarate, a desființat hotărârea primei instanțe și a trimis cauza

pentru rejudecare la aceeași instanță, respectiv Tribunalul București.

Hotărârea pronunțată în apel

a reținut că motivele formulate de apelanți sunt întemeiate și, ca atare, a

decis limitele desființării sentinței.

Împotriva deciziei,

inculpatul a declarat recurs, motivat pe cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 17

1

C. proc. pen., respectiv prin hotărâre s-a făcut o greșită

aplicare a legii în sensul nelegalei admiteri a apelului promovat de Parchetul

de pe lângă Tribunalul București.

Recursul declarat de inculpat

este inadmisibil.

Potrivit dispozițiilor art.

385

1

alin. (1) lit. e) C. proc. pen., pot fi atacate cu recurs

deciziile pronunțate, ca instanțe de apel, de .. Curți de apel !.., cu excepția

deciziilor prin care s-a dispus rejudecarea cauzelor.

Raportând la cauză acest

text procedural penal, se reține că decizia instanței de apel, recurată de

inculpat, este exceptată de legiuitor de la dreptul atacării cu recurs.

În cauză, prin decizia nr.

481 din 9 noiembrie 2004, Curtea Constituțională a respins excepția de

neconstituționalitate a dispozițiilor art. 385

1

alin. (1) lit. e) C.

proc. pen., excepție ridicată de inculpatul recurent I.C.

Așa fiind, recursul declarat

de inculpat fiind inadmisibil, în baza dispozițiilor art. 385

15

pct.

1 lit. a) C. proc. pen., va fi respins.

Conform art. 192 C. proc.

pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către

stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil,

recursul declarat de inculpatul I.C. împotriva deciziei penale nr. 40/ A din 22

ianuarie 2004 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Obligă pe recurent la plata

sumei de 1.200.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 18 ianuarie 2005.