ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1352/2005
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1352/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra recursului civil de față;
Din examinarea lucrărilor dosarului
constată următoarele :
Prin acțiunea formulată la 31 octombrie 2002
reclamantul I.I. a chemat în judecată Statul Român în baza Legii nr. 10/2001
solicitând pronunțarea unei hotărâri prin care să fie despăgubit cu suma de
500.000.000 lei pentru o casă ce i-a fost demolată ilegal în 1960.
Tribunalul Olt prin sentința civilă nr. 159
din 5 martie 2003 a respins acțiunea ca prematură.
S-a constatat că petiționarul a înaintat
către Prefectura județului Suceava, o notificare de despăgubiri care în mod
corect i-a răspuns că cererea va fi înaintată la Ministerul Finanțelor care în
urma analizei ce o va face se va pronunța și-i va comunica soluția.
Curtea de Apel Suceava, prin decizia
civilă nr. 72 din 17 noiembrie 2003 a respins ca nefondat apelul declarat de
reclamant și care a criticat soluția de fond pentru nelegalitate.
Pentru a pronunța această soluție s-a
reținut că este de necontestat că reclamantul este îndreptățit la despăgubiri,
fiind proprietarul imobilului, dar petiționarul trebuia să aștepte răspunsul de
la Ministerul Finanțelor și nu să se adreseze direct instanței de judecată.
Împotriva acestei decizii a declarat în
termen legal recurs, reclamantul care a criticat soluțiile instanțelor pentru
împrejurarea că acțiunea sa nu este prematură deoarece de la notificarea făcută
la 28 noiembrie 2001 nu a primit nici un răspuns.
Recursul este întemeiat și se va admite
pentru următoarele considerente:
Procedura instituită de Legea nr. 10/2001
prevede în art. 21 că persoana îndreptățită va notifica în termen de 12 luni de
la data intrării în vigoare a legii, persoana deținătoare iar în termen de 60
de zile, potrivit art. 23 din aceeași lege unitatea deținătoare este obligată
să se pronunțe prin decizie sau dispoziție motivată asupra cererii.
În cadrul acestei proceduri este
prevăzută calea de urmat când nu este posibilă restituirea în natură, cum este
cazul în speță.
Deținătorul este obligat să-i facă
petiționarului o ofertă de restituire prin echivalent conform art. 24 al legii.
Câtă vreme dispozițiile legii prevăd
obligații concrete pentru diversele persoane juridice implicate în procedurile
de restituire și instituire și termene pentru îndeplinirea acestora, în mod
greșit instanțele au apreciat acțiunea reclamantului ca fiind prematură, de la
notificarea adresată de acesta trecând peste trei ani.
Pe cale de consecință, recursul se
va admite, se va casa decizia curții de apel și se va trimite cauza aceleiași
instanțe spre rejudecarea apelului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul I.I.
împotriva deciziei nr. 72 din 17 septembrie 2003 a Curții de Apel Suceava, pe
care o casează și trimite cauza pentru rejudecarea apelului aceleiași instanțe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică,
astăzi 22 februarie 2005.