ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 871/2005

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 352

din 11 octombrie 2004, pronunțată în dosarul penal nr. 889/2004, Tribunalul

Harghita a respins cererea inculpatului privind schimbarea încadrării juridice

a faptei și în consecință;

În baza art. 211 alin. (1)

și alin. (2) lit. b) și c) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) și c) C. pen.,

art. 76 lit. b) C. pen., a condamnat pe inculpatul B.C. la pedeapsa de 2 ani și

6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.

În baza art. 88 C. pen., s-a

dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii de 24 ore din 4 martie 2003 și

arestarea preventivă de la 23 aprilie 2004 la zi.

În baza art. 350 alin. (1) C.

proc. pen., a fost menținută arestarea preventivă a inculpatului.

Au fost aplicate

dispozițiile art. 71 și art. 64 C. pen.

A respins ca nefondat

pretențiile cu titlu de daune morale formulate de partea civilă F.A.

A aplicat prevederile art. 191

C. proc. pen., obligând inculpatul la plata sumei de 17.000.000 lei cheltuieli

judiciare către partea civilă.

Pentru a pronunța această

hotărâre instanța de fond a reținut în fapt următoarele:

La data de 19 iulie 2002 o

mașină aparținând SC F. SRL Miercurea Ciuc, unde era administrator parte

vătămată F.A., a fost condusă de fiul acestuia F.C., fiind implicată într-un

accident cu o mașină aparținând SC N.I. SA Miercurea Ciuc. Beneficiind de

asigurare, societatea a primit despăgubiri în valoare de 12.300 euro.

La cererile insistente ale

unor reprezentanți aparținând SC N.I. SA, parte vătămată F.A. a solicitat

devizele de lucrări pentru a le verifica și a plăti diferența însă a fost

amenințat, împrejurări cunoscute de mai multe persoane, printre care și

martorul S.C.

Pentru producerea acestui

accident SC N.I. SRL a cerut inițial 59.000 euro, iar ulterior 15.500 euro, iar

pentru garantarea plății, partea vătămată a fost chemată la un notar public,

unde printr-un act notarial numit „convenție angajament”, trebuia să recunoască

respectiva sumă cu obligația de a o plăti în 18 rate lunare. De asemenea, s-a

solicitat să garanteze cu toate bunurile sale mobile și imobile prezente și

viitoare, convenția având putere de „titlu executoriu la data exigibilității

acestuia”.

Partea vătămată a refuzat să

semneze acest act, iar în data de 24 octombrie 2002 martorul S.C., conducător

autor la SC F. SRL Miercurea Ciuc a fost oprit de inculpat, care i-a cerut să

urce în mașină și să parcheze în curtea SC N.I. SA Miercurea Ciuc. De teamă,

martorul s-a conformat, s-a urcat la volanul autoutilitarei și în momentul în

care a încercat să schimbe direcția de mers, a fost amenințat de inculpat,

obligându-l să conducă mașina până în curtea SC N.I. SRL. Inculpatul i-a

solicitat să-i dea cheile de la mașină, iar martorul s-a deplasat apoi la

partea vătămată relatându-i cele întâmplate.

A doua zi a depus plângere

la poliție, autoutilitara fiind restituită părții vătămate.

Împotriva hotărârii primei

instanțe, în termen legal, a declarat apel inculpatul B.C. solicitând

desființarea sentinței și restituirea cauzei la parchet pentru refacerea și

completarea urmăririi penale.

Curtea de Apel Târgu-Mureș,

prin decizia penală nr. 198 din 9 decembrie 2004 a respins, ca nefondat, apelul

declarat de inculpat.

Împotriva acestor hotărâri,

în termen legal a declarat recurs inculpatul B.C., invocând cazurile de casare

prevăzute de art. 385

9

pct. 1, 2, 3, 9, 10, 12, 17 și 17

1

C. proc. pen.

S-a susținut că în cauză au

fost încălcate dispozițiile art. 209 alin. (3) C. proc. pen., rechizitoriul

nefiind confirmat de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea

de Apel Târgu-Mureș, aspect care este sancționat de lege cu nulitatea absolută.

De asemenea, instanța de fond și cea de control judiciar au făcut o greșită

aplicare a legii, au încadrat fapta dedusă judecății în mod greșit, în cauză

nefiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie,

prevăzute de art. 211 C. pen., motiv pentru care se impune achitarea

inculpatului în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. d) C.

proc. pen.

În ipoteza reținerii

infracțiunii de șantaj soluția ce trebuia adoptată în cauză era aceea a

achitării, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. c) C.

proc. pen.

Totodată, s-a învederat

faptul că persoana vătămată prin infracțiune este martorul S.C., care nu a fost

citat în calitate de parte vătămată nici la instanța de fond și nici în apel.

În același sens calitatea de parte vătămată la infracțiunea de tâlhărie a

numitului F.A. nu se justifică, decât în ipoteza reținerii în sarcina

inculpatului a infracțiunii de șantaj prevăzută de art. 194 C. pen.

Examinând recursul, Înalta

Curte de Casație și Justiție constată că acesta este fondat.

În conformitate cu

dispozițiile art. 291 C. proc. pen., judecata poate avea loc numai dacă părțile

sunt legal citate și procedura este îndeplinită, iar potrivit art. 375 alin.

(2) C. proc. pen., judecarea apelului se face cu citarea părților.

Legea prevede astfel,

obligația instanței de a cita părțile pentru judecată, citarea fiind o condiție

pentru a se putea trece la cercetarea judecătorească.

În cauză, din materialul

probatoriu administrat rezultă că în 24 octombrie 2002, data comiterii faptei

deduse judecății, inculpatul B.C. i-a cerut lui S.C. să se urce la volanul

autoutilitarei și să-l însoțească până la sediul SC N.I. SA. De teamă, acesta

s-a conformat, iar în momentul în care a încercat să se îndrepte spre o altă

destinație, a intervenit din nou inculpatul, dând curs solicitării acestuia.

În atare situație, persoana

vătămată este numitul S.C., care putea fi audiat ca martor doar dacă nu

participa la proces ca parte vătămată.

Instanțele aveau obligația

de a-l cita în această calitate, dându-i-se astfel posibilitatea să uzeze de

drepturile procesuale conferite prin lege părții vătămate și de a lămuri cauza

sub toate aspectele, pe bază de probe.

Cum în recurs nu pot fi

introduse alte părți în proces, neputându-se modifica cadrul procesual,

hotărârile pronunțate sunt supuse casării în condițiile art. 385

15

lit.

c) C. proc. pen.

În consecință, Înalta Curte

de Casație și Justiție va admite recursul inculpatului B.C., va casa decizia

penală atacată și sentința penală nr. 352 din 11 octombrie 2004 a Tribunalului

Harghita, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, respectiv

Tribunalul Harghita.

Va fi menținută stare de

arest a inculpatului.

Toate celelalte motive

invocate de inculpat în recurs, urmează a fi examinare de instanța de fond cu

ocazia rejudecării cauzei.

Văzând și dispozițiile art. 192

alin. (3) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite

recursul declarat de inculpatul B.C.,

împotriva deciziei penale nr. 198 din 9 decembrie 2004 a Curții de Apel Târgu-Mureș.

Casează decizia penală

atacată și sentința penală nr. 352 din 11 octombrie 2004 a Tribunalului

Harghita și dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond,

respectiv Tribunalul Harghita.

Menține starea de arest a

inculpatului B.C.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 7 februarie 2005.