ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6750/2004

Asupra recursului în anulare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: În baza art. 409 și a art. 410 alin. (1) partea I pct. 2 teza I și pct. 7 și 7 1 C. proc. pen., procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a declarat recurs în anulare împotriva sentinței penale nr. 590 din 7 martie 2003 a Judecătoriei Focșani, deciziei penale nr. 491 din 11 iulie 2003 a Tribunalului Vrancea și deciziei penale nr. 972/ R din 15 octombrie 2003 a Curții de Apel Galați pentru că, încălcând dispozițiile art. 348 C. proc. pen., instanțele au pronunțat hotărâri contrare legii. Un al doilea motiv al recursului în anulare îl constituie greșita încadrare juridică privind reținerea infracțiunii de înșelăciune.

Recursul în anulare este fondat și urmează a fi admis. Judecătoria Focșani, prin sentința penală menționată, a condamnat pe inculpatul: - FEKETE ZOLTAN SEBASTIAN la o pedeapsă rezultantă de 3 ani închisoare, pentru două infracțiuni de înșelăciune, prevăzute de art. 215 alin. (1) și (3) și art. 215 alin. (1) și (4), ambele cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Totodată, în baza art. 81 din același cod, a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 5 ani. În sfârșit, a constatat recuperat prejudiciul cauzat părților civile S.C. V.V. SA și S.C. V.D. SRL București. S-a reținut că, în perioada septembrie 2001 – februarie 2002, inculpatul, în calitate de administrator la S.C.

S.S. S.R.L. Călimănești, în mod repetat a emis 5 file cec și 5 bilete la ordin pentru a achita contravaloarea produselor achiziționate de la S.C. V. S.A. Vrancea și S.C. V.D. S.R.L. București, cunoscând că pentru valorificarea lor nu dispune de provizia necesară în contul bancar, producând, în acest fel, un prejudiciu total de 214.956.307 lei. Tribunalul Vrancea, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., a achitat pe inculpat pentru infracțiunea de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1) și (3), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. De asemenea, în baza art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1) și (4), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., l-a condamnat la 8 luni închisoare.

În baza art. 1 din Legea nr. 543/2002 a constatat grațiată condiționat și în totalitate pedeapsa aplicată. De asemenea, a înlăturat dispozițiile art. 33 și art. 34 C. pen. și a redus termenul de încercare la 2 ani. La adoptarea soluției, a reținut că inculpatul nu a acționat cu intenția de a induce în eroare părțile civile. Curtea de Apel Galați a casat în parte decizia tribunalului și a menținut încadrarea juridică dată de instanța de fond, precum și dispoziția de condamnare a inculpatului. Totodată, a înlăturat dispozițiile art. 81 – art. 82 C. pen. și, în baza art. 86 1 și art. 86 2 , a suspendat sub supraveghere pedeapsa pe durata termenului de încercare de 5 ani. Hotărârile judecătorești au fost pronunțate cu încălcarea legii.

Instanțele au reținut că, inculpatul, în calitate de administrator al S.C. S.S. Călimănești, la 30 august 2001, a semnat două contracte de distribuție cu partea vătămată S.C. V.V. S.A., respectiv cu partea vătămată S.C. V.D. S.R.L. București. În calitatea de distribuitor asumată prin cele două contracte inculpatul se obliga, printre altele, să efectueze plățile produselor primite de la furnizori (părțile vătămate) la termenele scadente conform facturilor și clauzelor contractuale, cu file cec, la 14 zile de la recepția mărfii pentru primul contract și la 30 zile pentru cel de al doilea. De asemenea, conform contractelor, întârzierea la plata facturilor cu mai mult de 30 zile calendaristice peste termenul de plată stipulat duce automat la suspendarea livrărilor și rezilierea contractului.

În ambele cazuri executarea contractelor a început la 31 august 2001 și s-a derulat până la 6 februarie 2002, respectiv 1 aprilie 2002, iar îndeplinirea obligațiilor contractuale stabilite de părți a încetat la 12 octombrie 2001, pentru primul furnizor și la 28 septembrie 2001, pentru cel de-al doilea, ulterior acestei date apărând primele disfuncționalități în derularea contractelor. Astfel, facturile fiscale nr. 1734354 din 12 octombrie 2001 și nr. 1734575 din 31 octombrie 2001 emise de S.C. V. SA Focșani nu au fost achitate, iar filele cec emise la 22 noiembrie 2001, respectiv 5 decembrie 2001, au fost refuzate la plată din lipsa disponibilului. De asemenea, alte două facturi fiscale emise de S.C.

V.D. S.R.L. București la 28 septembrie și 12 octombrie 2001 nu au fost achitate, cele 2 file cec emise la 3, respectiv 15 noiembrie 2001, fiind refuzate la plată din lipsa disponibilului, furnizorii (părți vătămate) cunoscând aceste împrejurări la 8, respectiv 15 noiembrie 2001. Mai mult, societatea comercială administrată de inculpat a intrat în interdicție de plată în perioada 9 noiembrie 2001 – 5 martie 2002, măsură cunoscută și de cei doi furnizori, care au continuat însă derularea contractelor, convenind ca plata produselor să se facă cu bilete la ordin, care au fost însă refuzate la plată de către bancă cu aceeași motivație. În aceste condiții a fost refuzat la plată un bilet la ordin pentru S.C.

V.V. S.A. și 4 bilete la ordin pentru S.C. V.D. S.R.L. București, însă relațiile contractuale s-au derulat în continuare, inculpatul folosind și alte mijloace de plată pentru achitarea facturilor. Acest aspect rezultă indubitabil din cele două înscrisuri denumite „fișa clientului”, precum și din declarația martorului P.G., reprezentantul celor două firme furnizoare. Prin urmare, constatăm că inculpatul a stăruit în mod constant să achite datoriile față de furnizori, și, în derularea celor două contracte, nu a acționat nici un moment cu intenția de a-și înșela partenerii de afaceri, doar impasul financiar în care s-a aflat l-a împiedicat să achite la timp prețul produselor livrate.

În același sens conchide și raportul de expertiză contabilă întocmit în cauză, în care se precizează că și inculpatul avea la rândul său de încasat, în perioada 31 octombrie 2001 – 31 martie 2002, sume importante (între 442 milioane și 839 milioane lei) de la alți agenți economici, ce depășeau cu mult debitul către cei doi furnizori. În nici unul din raporturile comerciale pe care inculpatul le-a derulat cu cele două societăți nu s-a folosit de mijloace dolosive sau care să fi determinat pe partenerii contractuali să încheie contracte, cu ocazia livrării mărfurilor pentru plata cărora a emis biletele la ordin, condiție esențială în lipsa căreia nu se poate vorbi, în cauză, despre existența infracțiunii de înșelăciune.

În speță, din probe rezultă, cu certitudine, că inculpatul a desfășurat cu cele două societăți relații de colaborare comercială constant în timp și bazate pe încredere, partenerii contractuali având cunoștință de situația financiară a societății acestuia și au acceptat continuarea livrărilor chiar după primele refuzuri la plată din lipsa disponibilului în cont, expediindu-i produse în valoare de peste 247 milioane lei. Ca atare, instanța de apel, respectiv Tribunalul Vrancea, corect l-a achitat pe inculpat în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 215 alin. (1) și (3), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

și a schimbat încadrarea juridică din infracțiunea, prevăzută de art. 215 alin. (1) și (4), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934 pentru care l-a condamnat la 8 luni închisoare. Dar, pe de altă parte, instanțele trebuia ca, din oficiu, să se pronunțe în conformitate cu dispozițiile art. 348 C. proc. pen., cu privire la desființarea totală sau parțială a unui înscris. Cum din actele dosarului rezultă că inculpatul a emis 5 bilete la ordin și 5 file C.E.C. ce conțineau date nereale referitoare la bonitatea financiară a emitentului, instanțele trebuia să dispună anularea acestora.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E În baza dispozițiilor art. 414 1 alin. (1) C. proc. pen., raportat la art. 385 15 alin. (1) pct. 2 lit. d) din același cod, admite recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva sentinței penale nr. 590 din 7 martie 2003 a Judecătoriei Focșani, deciziei penale nr. 491 din 11 iulie 2003 a Tribunalului Vrancea și deciziei penale nr. 972 din 15 octombrie 2003 a Curții de Apel Galați, privind pe inculpatul F.Z.S. Casează în totalitate sentința penală nr. 590 din 7 martie 2003 a Judecătoriei Focșani și decizia penală nr. 972 din 15 octombrie 2003 a Curții de Apel Galați și, în parte decizia penală nr. 491 din 11 iulie 2003 a Tribunalului Vrancea, numai cu privire la omisiunea anulării înscrisurilor declarate false.

Face aplicarea dispozițiilor art. 348 C. proc. pen. și anulează actele false, respectiv cele cinci bilete la ordin emise la 18 ianuarie 2002 și 7 februarie 2002 și următoarele file C.E.C.: seria BA 31300320338 emisă la 22 noiembrie 2001; seria P 30801599125 emisă la 15 noiembrie 2001; seria P 308 01599116 emisă la 3 noiembrie 2001; seria BA 31300320337 emisă la 15 noiembrie 2001; seria BA 31300320340 emisă la 1 decembrie 2001 Menține celelalte dispoziții ale deciziei penale nr. 491 din 11 iulie 2003 a Tribunalului Vrancea. Potrivit dispozițiilor art. 189 alin. (1) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 400.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 14 decembrie 2004.