ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6750/2004

Asupra recursului în anulare

de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

În baza art. 409 și a art.

410 alin. (1) partea I pct. 2 teza I și pct. 7 și 7

1

C. proc. pen.,

procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție a declarat recurs în anulare împotriva sentinței  penale nr. 590  din

7 martie 2003 a Judecătoriei Focșani, deciziei penale nr. 491 din 11 iulie 2003

a Tribunalului Vrancea și deciziei penale nr. 972/ R din 15 octombrie 2003 a

Curții de Apel Galați pentru că, încălcând dispozițiile art. 348 C. proc. pen.,

instanțele au pronunțat hotărâri contrare legii.

Un al doilea motiv al

recursului în anulare îl constituie greșita încadrare juridică privind

reținerea infracțiunii de înșelăciune.

Recursul în anulare este

fondat și urmează a fi admis.

Judecătoria Focșani, prin

sentința penală menționată, a condamnat pe inculpatul:

- FEKETE ZOLTAN SEBASTIAN la

o pedeapsă rezultantă de 3 ani închisoare, pentru două infracțiuni de

înșelăciune, prevăzute de art. 215 alin. (1) și (3) și art. 215 alin. (1) și

(4), ambele cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Totodată, în baza art. 81

din același cod, a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe

durata termenului de încercare de 5 ani.

În sfârșit, a constatat

recuperat prejudiciul cauzat părților civile S.C. V.V. SA și S.C. V.D. SRL

București.

S-a reținut că, în perioada

septembrie 2001 – februarie 2002, inculpatul, în calitate de administrator la

S.C. S.S. S.R.L. Călimănești, în mod repetat a emis 5 file cec și 5 bilete la

ordin pentru a achita contravaloarea produselor achiziționate de la S.C. V.

S.A. Vrancea și S.C. V.D. S.R.L. București, cunoscând că pentru valorificarea

lor nu dispune de provizia necesară în contul bancar, producând, în acest fel,

un prejudiciu total de 214.956.307 lei.

Tribunalul Vrancea, în baza

art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., a

achitat pe inculpat pentru infracțiunea de înșelăciune, prevăzută de art. 215

alin. (1) și (3), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

De asemenea, în baza art. 84

alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.,

prin schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 215

alin. (1) și (4), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., l-a condamnat la 8

luni închisoare.

În baza art. 1 din Legea nr.

543/2002 a constatat grațiată condiționat și în totalitate pedeapsa aplicată.

De asemenea, a înlăturat

dispozițiile art. 33 și art. 34 C. pen. și a redus termenul de încercare la 2

ani.

La adoptarea soluției, a

reținut că inculpatul nu a acționat cu intenția de a induce în eroare părțile

civile.

Curtea de Apel Galați a

casat în parte decizia tribunalului și a menținut încadrarea juridică dată de

instanța de fond, precum și dispoziția de condamnare a inculpatului.

Totodată, a înlăturat

dispozițiile art. 81 – art. 82 C. pen. și, în baza art. 86

1

și art.

86

2

, a suspendat sub supraveghere pedeapsa pe durata termenului de

încercare de 5 ani.

Hotărârile judecătorești au

fost pronunțate cu încălcarea legii.

Instanțele au reținut că,

inculpatul, în calitate de administrator al S.C. S.S. Călimănești, la 30 august

2001, a semnat două contracte de distribuție cu partea vătămată S.C. V.V. S.A.,

respectiv cu partea vătămată S.C. V.D. S.R.L. București.

În calitatea de distribuitor

asumată prin cele două contracte inculpatul se obliga, printre altele, să efectueze

plățile produselor primite de la furnizori (părțile vătămate) la termenele

scadente conform facturilor și clauzelor contractuale, cu file cec, la 14 zile

de la recepția mărfii pentru primul contract și la 30 zile pentru cel de al

doilea.

De asemenea, conform

contractelor, întârzierea la plata facturilor cu mai mult de 30 zile

calendaristice peste termenul de plată stipulat duce automat la suspendarea

livrărilor și rezilierea contractului.

În ambele cazuri executarea

contractelor a început la 31 august 2001 și s-a derulat până la 6 februarie

2002, respectiv 1 aprilie 2002, iar îndeplinirea obligațiilor contractuale

stabilite de părți a încetat la 12 octombrie 2001, pentru primul furnizor și la

28 septembrie 2001, pentru cel de-al doilea, ulterior acestei date apărând

primele disfuncționalități în derularea contractelor.

Astfel, facturile fiscale

nr. 1734354 din 12 octombrie 2001 și nr. 1734575 din 31 octombrie 2001 emise de

S.C. V. SA Focșani nu au fost achitate, iar filele cec emise la 22 noiembrie 2001,

respectiv 5 decembrie 2001, au fost refuzate la plată din lipsa disponibilului.

De asemenea, alte două

facturi fiscale emise de S.C. V.D. S.R.L. București la 28 septembrie și 12

octombrie 2001 nu au fost achitate, cele 2 file cec emise la 3, respectiv 15

noiembrie 2001, fiind refuzate la plată din lipsa disponibilului, furnizorii

(părți vătămate) cunoscând aceste împrejurări la 8, respectiv 15 noiembrie

2001.

Mai mult, societatea

comercială administrată de inculpat a intrat în interdicție de plată în perioada

9 noiembrie 2001 – 5 martie 2002, măsură cunoscută și de cei doi furnizori,

care au continuat însă derularea contractelor, convenind ca plata produselor să

se facă cu bilete la ordin, care au fost însă refuzate la plată de către bancă

cu aceeași motivație.

În aceste condiții a fost

refuzat la plată un bilet la ordin pentru S.C. V.V. S.A. și 4 bilete la ordin

pentru S.C. V.D. S.R.L. București, însă relațiile contractuale s-au derulat în

continuare, inculpatul folosind și alte mijloace de plată pentru achitarea

facturilor.

Acest aspect rezultă

indubitabil din cele două înscrisuri denumite „fișa clientului”, precum și din

declarația martorului P.G., reprezentantul celor două firme furnizoare.

Prin urmare, constatăm că

inculpatul a stăruit în mod constant să achite datoriile față de furnizori, și,

în derularea celor două contracte, nu a acționat nici un moment cu intenția de

a-și înșela partenerii de afaceri, doar impasul financiar în care s-a aflat l-a

împiedicat să achite la timp prețul produselor livrate.

În același sens conchide și

raportul de expertiză contabilă întocmit în cauză, în care se precizează că și

inculpatul avea la rândul său de încasat, în perioada 31 octombrie 2001 – 31

martie 2002, sume importante (între 442 milioane și 839 milioane lei) de la

alți agenți economici, ce depășeau cu mult debitul către cei doi furnizori.

În nici unul din raporturile

comerciale pe care inculpatul le-a derulat cu cele două societăți nu s-a

folosit de mijloace dolosive sau care să fi determinat pe partenerii contractuali

să încheie contracte, cu ocazia livrării mărfurilor pentru plata cărora a emis

biletele la ordin, condiție esențială în lipsa căreia nu se poate vorbi, în

cauză, despre existența infracțiunii de înșelăciune.

În speță, din probe rezultă,

cu certitudine, că inculpatul a desfășurat cu cele două societăți relații de

colaborare comercială constant în timp și bazate pe încredere, partenerii

contractuali având cunoștință de situația financiară a societății acestuia și

au acceptat continuarea livrărilor chiar după primele refuzuri la plată din

lipsa disponibilului în cont, expediindu-i produse în valoare de peste 247

milioane lei.

Ca atare, instanța de apel,

respectiv Tribunalul Vrancea, corect l-a achitat pe inculpat în baza art. 11

pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., pentru

săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 215 alin. (1) și (3), cu aplicarea

art. 41 alin. (2) C. pen. și a schimbat încadrarea juridică din infracțiunea,

prevăzută de art. 215 alin. (1) și (4), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.,

în infracțiunea prevăzută de art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934

pentru care l-a condamnat la 8 luni închisoare.

Dar, pe de altă parte,

instanțele trebuia ca, din oficiu, să se pronunțe în conformitate cu dispozițiile

art. 348 C. proc. pen., cu privire la desființarea totală sau parțială a unui

înscris.

Cum din actele dosarului

rezultă că inculpatul a emis 5 bilete la ordin și 5 file C.E.C. ce conțineau

date nereale referitoare la bonitatea financiară a emitentului, instanțele

trebuia să dispună anularea acestora.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

În baza dispozițiilor art.

414

1

alin. (1) C. proc. pen., raportat la art. 385

15

alin.

(1) pct. 2 lit. d) din același cod, admite recursul în anulare declarat de

procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție împotriva sentinței penale nr. 590 din 7 martie 2003 a Judecătoriei

Focșani, deciziei penale nr. 491 din 11 iulie 2003 a Tribunalului Vrancea și

deciziei penale nr. 972 din 15 octombrie 2003 a Curții de Apel Galați, privind

pe inculpatul F.Z.S.

Casează în totalitate

sentința penală nr. 590 din 7 martie 2003 a Judecătoriei Focșani și decizia

penală nr. 972 din 15 octombrie 2003 a Curții de Apel Galați și, în parte decizia

penală nr. 491 din 11 iulie 2003 a Tribunalului Vrancea, numai cu privire la

omisiunea anulării înscrisurilor declarate false.

Face aplicarea dispozițiilor

art. 348 C. proc. pen. și anulează actele false, respectiv cele cinci bilete la

ordin emise la 18 ianuarie 2002 și 7 februarie 2002 și următoarele file C.E.C.:

seria BA 31300320338 emisă

la 22 noiembrie 2001;

seria P 30801599125 emisă la

15 noiembrie 2001;

seria P 308 01599116 emisă

la 3 noiembrie 2001;

seria BA 31300320337 emisă

la 15 noiembrie 2001;

seria BA 31300320340 emisă

la 1 decembrie 2001

Menține celelalte dispoziții

ale deciziei penale nr. 491 din 11 iulie 2003 a Tribunalului Vrancea.

Potrivit dispozițiilor art.

189 alin. (1) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu,

în sumă de 400.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 14 decembrie 2004.