ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5735/2004

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5735/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin hotărârea nr. 18 din 4

iulie 2003, C.A.C. de pe lângă Camera de Comerț și Industrie Cluj a admis

acțiunea reclamantei C.D. SRL Cluj-Napoca și a obligat pârâta SC C.T. SA

Timișoara să plătească acesteia 354.087.505 lei cu titlu de preț și tarif al

materialelor livrate și lucrărilor executate, 29.500.000 lei cheltuieli de

arbitrare, precum și penalități de întârziere, începând cu data de 14 ianuarie

2003.

Prin aceeași hotărâre,

cererea reconvențională a fost respinsă.

Pârâta-reclamantă

reconvențională SC C.T. SA Timișoara a formulat acțiune în anulare, invocând

cazurile de anulare prevăzute în art. 364 lit. b) și i) C. proc. civ.

Pârâta a susținut că este

nulă clauza compromisorie invocată de reclamantă, așa încât tribunalul arbitral

nu era competent a soluționa cererea cu care a fost investită.

S-a mai susținut că prin

hotărârea atacată se încalcă ordinea publică.

Curtea de Apel Cluj, secția

comercială și de contencios administrativ, prin decizia nr. 2122 din 27

noiembrie 2003, a respins acțiunea în anulare, cu motivarea că nu sunt

îndeplinite condițiile art. 364 C. proc. civ.

Astfel, între părți s-a

încheiat contractul nr. 1028 din 6 iunie 2002 care, la pct. 2 din ultimul

capitol intitulat „clauze speciale”, prevede că părțile se vor strădui ca

divergențele ivite să fie soluționate amiabil, de comun acord și că orice

litigiu în legătură cu acest contract este de competența Comisiei de Arbitraj

de pe lângă Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Cluj.

În consecință, numirea

arbitrului desemnat cu soluționarea litigiului s-a făcut în condițiile legale,

nefiind incidente dispozițiile art. 364 lit. b) C. proc. civ.

În fine, pârâta a criticat

modul de interpretare a clauzelor contractuale și a probatoriului administrat

în cauză, fără a se indica în concret care este norma imperativă încălcată și

în ce a constat această încălcare, așa încât în cauză nu se constată incidența

art. 364 lit. i) C. proc. civ.

Împotriva acestei din urmă

hotărâri, pârâta SC C.T. SA Timișoara a declarat recurs, întemeiat pe art. 304

pct. 7 și 9 C. proc. civ.

S-a susținut că, prin

încălcarea principiului desemnării arbitrului de către părțile în litigiu,

prevăzut de art. 347 C. proc. civ., clauza compromisorie invocată de reclamantă

este nulă și inoperantă. Ca atare, în mod greșit s-a respins acțiunea în

anulare, sub aspectul acestui motiv de anulare invocat de pârâtă. Totodată,

chiar dacă s-ar recunoaște președintelui Camerei competența desemnării

persoanei care să soluționeze litigiul, ca arbitru unic, au fost încălcate

dispozițiile art. 351 C. proc. civ., împrejurare în raport de care hotărârea

arbitrală este supusă cazului de anulare prevăzut de art. 364 lit. c) din

același cod. În aceste condiții, hotărârea atacată este supusă cazului de

modificare prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., în raport de împrejurarea

nemotivării sub aspectul acestor critici.

În fine, în mod greșit s-a

apreciat că hotărârea arbitrală nu este supusă nici cazului de anulare prevăzut

de art. 364 lit. i) C. proc. civ. Astfel, din cuprinsul acțiunii în anulare,

rezultă că pârâta a făcut referire la art. 44 C. com., respectiv art. 1087 C.

civ., care reglementează de principiu clauza penală. Totodată, instanța nu a

observat că pârâta a făcut referire la normele de interpretare a convențiilor

cuprinse în Codul civil și doctrină. În continuare, recurenta reiterează

criticile formulate prin acțiunea în anulare privitoare la nelegalitatea și

netemeinicia hotărârii arbitrale.

Recursul este nefondat,

pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Clauza compromisorie este o

formă a convenției arbitrale reprezentând acordul de voință al părților în

legătură cu soluționarea diferendului dintre ele pe cale arbitrală, ce privește

numai litigiile viitoare.

Având caracterul unui

adevărat contract, clauza compromisorie trebuie să fie conformă dispozițiilor

legale imperative și să nu contravină ordinii politice, sociale și economice

sau regulilor de conviețuire socială.

În același timp, clauza

compromisorie are caracter accesoriu față de contractul în care este înserată.

Ca atare, este nulă clauza

compromisorie ce nu îndeplinește condițiile menționate sau inoperantă în cazul

constatării nulității contractului în care aceasta a fost înserată.

Recurenta nu invocă nici una

din aceste situații, ci pretinde erori procedurale în legătură cu constituirea

tribunalului arbitral.

Or, chiar reale dacă ar fi

aceste încălcări nu atrag controlul judiciar, în condițiile art. 342 C. proc.

civ., față de dispozițiile art. 343

1

din același cod, cu referire la

arbitrajul instituționalizat la care s-a apelat în cauză.

Pe de altă parte, nici nu ar

putea fi examinată cauza sub aspectul motivului de anulare prevăzut de art. 364

lit. c) C. proc. civ., atât timp cât prin acțiunea în anulare acest caz nu a

fost invocat, iar legalitatea temeiniciei și legalității hotărârii atacate cu

recurs se examinează în raport de cazurile de anulare invocate de pârâtă prin

acțiunea în anulare.

Ca atare, recursul se

constată a fi nefondat sub aspectul acestor critici.

Pe de altă parte, referirile

la art. 44 C. com., care privesc interzicerea acordării termenului de grație de

către instanță în cauzele comerciale și la art. 1087 C. civ., ce privesc

modalitatea de stabilire a cuantumului daunelor interese în condiții

determinate, nu pot fi examinate în recurs, cu referire la controlul judiciar

al hotărârii atacate pe această cale, atâta timp cât acestea se referă la

soluționarea în fond a cauzei, în condițiile art. 366 C. proc. civ., ipoteză ce

nu se regăsește în cauză.

Drept urmare, recursul se

constată a fi neîntemeiat și sub aspectul acestei critici.

În consecință, pentru

considerentele ce preced, Curtea va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de reclamanta SC C.T. SA Timișoara împotriva deciziei nr.

2122 din 27 noiembrie 2003 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de

contencios administrativ, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința

publică, astăzi 16 decembrie 2004.