ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 8748/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 29

ianuarie 2003, reclamanta M.F. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa de

Pensii a municipiului București, anularea hotărârii nr. 727 din 18 august 2002

și emiterea unei noi hotărâri. prin care să se constate că beneficiază de dispozițiile

art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, pentru perioada 6 septembrie 1940 - 6

martie 1945.

În motivarea acțiunii, reclamanta a

arătat că a fost strămutată împreună cu părinții, din localitatea Trucsimir,

județul Durostor, în localitatea Siret, județul Rădăuți, ca urmare a Acordului

privitor la schimbul de populație română și bulgară, în conformitate cu

Tratatul încheiat în 1940.

Curtea de Apel București, secția de

contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 1656 din 21 octombrie 2003,

a admis acțiunea, a dispus anularea actului administrativ atacat și a obligat

pârâta, să emită o nouă hotărâre, prin care să se constate că reclamanta se

încadrează în dispozițiile Legii nr. 189/2000, art. 1 lit. c), pentru perioada

6 septembrie 1940 - 6 martie 1945.

Instanța a reținut că reclamanta a

făcut dovada, cu actele depuse la dosar, că împreună cu familia sa, au fost

strămutați în mod obligatoriu, ca efect al Tratatului din 1940.

Împotriva sentinței a formulat

recurs, pârâta Casa de Pensii a municipiului București, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului s-a

susținut, în esență, că în cauză, nu se pune problema calității de persoană

persecutată etnic, ci a perioadei de început a acordării drepturilor, pe care

nici reclamanta nu o poate dovedi.

Reclamanta M.F. a declarat și ea recurs

împotriva încheierii pronunțate, în Camera de consiliu, la data de 12 ianuarie

2004, de Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, în

dosarul nr. 2868/2003.

Reclamanta a solicitat rectificarea

sentinței civile nr. 1656 din 21 octombrie 2003, care a fost admisă în parte.

A precizat că în mod greșit nu a

admis și capătul de cerere privind rectificarea sentinței civile nr. 1656/2000,

în sensul de a se scrie în loc de decizia nr. „272”, decizia nr. „727”,

deoarece hotărârea instanței nu va fi executată de pârâtă, decizia nr. 272 a

Casei de Pensii a municipiului București aparținând altei persoane, iar nu

reclamantei.

Examinând hotărârea atacată, în

lumina motivelor de casare invocate de pârâtă, actele dosarului și dispozițiile

legale incidente cauzei, se constată că recursul este nefondat.

Art. 1 din Legea nr. 189/2000

prevede că beneficiază de prevederile O.G. nr. 105/1999, persoanele, cetățeni

români, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie

1940, până la 6 martie 1945, au avut de suferit persecuții din motive etnice,

prevăzându-se la lit. c), situația în care aceștia au fost strămutați în altă

localitate, decât cea de domiciliu.

Dispozițiile art. 2 din H.G. nr. 127/2002,

stabilesc că „prin persoana care a fost strămutată în altă localitate, în

sensul O.G. nr. 105/1999, aprobată și modificată prin Legea nr. 189/2000, cu

modificările ulterioare, se înțelege persoana care a fost obligată să-și

schimbe domiciliul în altă localitate, din motive etnice.

În această categorie se includ și

persoanele care au fost expulzate sau refugiate, precum și cele care au făcut

obiectul unui schimb de populație, ca urmare a unui tratat bilateral.

Prin urmare, legea definește

persecuția din motive etnice, prin însuși faptul strămutării.

În cauză, faptul strămutării a fost

dovedit cu înscrisurile depuse la dosar, care atestă că, fiind minoră,

reclamanta a locuit împreună cu părinții săi în Trucsmir - Durostor, iar apoi,

datorită presiunilor exercitate de autoritățile bulgare, care preluau

localitatea Trucsmir, au fost strămutați obligatoriu în localitatea Siret.

Cum transferul de populație, ca

urmare a evenimentelor istorice în derulare în anul 1940, a început chiar

înainte de semnarea Tratatului între România și Bulgaria, la Craiova, la data de 7 septembrie 1940 și cum reclamanta a dovedit că a făcut, alături de

familia sa, obiectul acestui schimb de populații, în mod corect instanța de

fond a obligat pârâta, să-i acorde drepturile, începând cu data de 6 septembrie

1940, până la 6 martie 1943.

În consecință, recursul declarat de

pârâtă fiind nefondat, se va respinge ca atare.

În ce privește recursul declarat de

reclamantă, împotriva încheierii din 12 ianuarie 2004, se constată că acesta

este fondat.

Decizia emisă de Casa de Pensii a municipiului

București, a cărei modificare, în ce privește perioada de început a acordării

drepturilor, are nr. 727 din 12 august 2002, iar nu 272, cum greșit a reținut

instanța de fond, atât în considerente, cât și în dispozitivul sentinței civile

nr. 1656/2003.

Ca urmare, recursul reclamantei se

dovedește a fi întemeiat și urmează a fi admis și văzând dispozițiile art. 281 C.

proc. civ., se va dispune rectificarea sentinței civile nr. 1656/2003 Curții de

Apel București, secția de contencios administrativ, în sensul că se anulează

hotărârea nr. 727/2002, în loc de 272/2002, emisă de Casa de Pensii a municipiului

București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta

Casa de Pensii a municipiului București împotriva sentinței civile nr. 1656 din

21 octombrie 2003 a Curții de Apel București, secția de contencios

administrativ.

Admite recursul declarat de

reclamanta M.F. împotriva încheierii din 12 ianuarie 2004, pronunțată de Curtea

de Apel București, secția de contencios administrativ.

Dispune rectificarea sentinței

civile nr. 1656/2003, în sensul că se anulează hotărârea nr. 727/2002 (în loc

de 272/2002), emisă de Casa de Pensii a municipiului București.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 7 decembrie 2004.