ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3073/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

la data de 5 ianuarie 2004, reclamanta H.E. a solicitat, în contradictoriu cu

pârâta Casa de Pensii a municipiului București, anularea hotărârii nr.

9132/8165 din 7 noiembrie 2003, emisă de pârâtă și obligarea acesteia să-i

recunoască și să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.

În motivare, reclamanta a

arătat că în mod eronat, prin actul contestat, pârâta i-a respins cererea de

acordare a drepturilor compensatorii, deși a dovedit că, împreună cu soțul, au

fost strămutați, din motive etnice, din Ardealul de Nord, în România.

Curtea de Apel București,

secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 492 din 11 martie

2004, a admis acțiunea, a anulat hotărârea contestată și a obligat pârâta să

emită în favoarea reclamantei, o nouă hotărâre, prin care să constate că

reclamanta se încadrează în dispozițiile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000,

fiind strămutată din 16 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, din Sighet,

Ardealul de Nord, la Petroșani - România.

Instanța a reținut că

soluția se impune în raport cu probele administrate și cu dispozițiile art. 1

lit. c) din Legea nr. 189/2000 și ale art. 1 și ale art. 11 alin. (1) din Legea

nr. 29/1990.

Împotriva sentinței a

declarat recurs, în termen legal, pârâta Casa de Pensii a municipiului

București, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Recurenta a susținut că

instanța de fond a omis să precizeze data de la care urmează a se acorda

drepturile în discuție și că, intimata-reclamantă nu a dovedit, în ceea ce o

privește, persecuția etnică, actele depuse fiind contradictorii și referindu-se

la soțul acesteia.

Criticile formulate sunt

neîntemeiate.

Din probele administrate,

respectiv acte și declarații de martori, rezultă că reclamanta a făcut dovada

că a suferit, în perioada 16 septembrie 1940 - 6 martie 1945, persecuții din

motive etnice, din partea regimului instaurat în Ardealul de Nord, după

Dictatul de la Viena.

Astfel, din adresa nr.

215206RA940 din 28 noiembrie 1940, emisă de Direcțiunea Generală a Căilor

Ferate Române, rezultă că soțul reclamantei, E.H., a fost strămutat la data de

16 septembrie 1940, de la depoul Sighet (din Ardealul de Nord), la depoul

Petroșani. Situația este confirmată și de adresa nr. 58862 A/1941 din 31 martie

1941, a Direcției Generale a Căilor Ferate Române și carnetul de muncă al

soțului reclamantei, depuse la dosarul de fond.

O dovadă suplimentară pentru

realitatea, motivul și durata persecuțiilor suferite de intimată, alături de

soțul și copilul său, o constituie și declarațiile autentice ale martorilor

C.N. și P.H., precum și hotărârea nr. 12147/8164 din 30 aprilie 2004, prin care

recurenta a acordat fiului intimatei, H.C., drepturile prevăzute de Legea nr.

189/2000, pentru perioada 16 septembrie 1940 - 6 martie 1945, reținând ca

dovezi, actele de stare civilă, carnetul de muncă al tatălui și declarațiile

acelorași martori, ca și în cazul de față.

În ceea ce privește data

acordării drepturilor, conform art. 5 din H.G. nr. 127/2002, aceasta este 1

aprilie 2003.

În consecință, față de

dovezile de la dosar, se reține că sentința atacată este legală și temeinică,

considerent pentru care, recursul declarat în cauză este nefondat și urmează

ca, în baza art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., să fie respins ca

atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de pârâta Casa de Pensii a municipiului București împotriva sentinței civile

nr. 492 din 11 martie 2004 a Curții de Apel București, secția de contencios

administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 17 mai 2005.