ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5493/2004

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 8 din 12 ianuarie 2004, Tribunalul Giurgiu a condamnat pe inculpatul N.M. la: - 5 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat, prevăzută de art. 174 C. pen., raportat la art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) și 76 lit. a) C. pen. Conform art. 71 C. pen., pe durata executării pedepsei, inculpatului i-a fost interzis exercițiul drepturilor, prevăzute de art. 64 C. pen. A fost menținută starea de arest a inculpatului, iar, din pedeapsa pe care acesta urmează să o execute, s-a dedus timpul arestării preventive de la 15 august 2002, la zi.

A fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de partea vătămată P.Ș., căreia inculpatul a fost obligat să-i plătească sumele de 60.000.000 lei cu titlu de despăgubiri civile și, respectiv, de 20.000.000 lei cu titlu de daune morale. De asemenea, inculpatul a mai fost obligat să plătească părții vătămate M.C., în numele și pentru minorul P.P., suma de câte 435.000 lei lunar, cu titlu de contribuție la întreținere, începând cu luna august 2002 și până la majoratul acesteia. S-a dispus confiscarea de la inculpat, în favoarea statului, a unei arme de vânătoare, calibru 12 mm, aflată la I.P.J. Giurgiu. Prin aceeași hotărâre, inculpatul a mai fost obligat să plătească părții vătămate P.Ș. suma de 10.000.000 lei, iar statului suma de 11.000.000 lei, în ambele cazuri, cu titlu de cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut în fapt următoarele: În noaptea de 14 august 2002, în jurul orei 23,00, inculpatul N.M., având asupra sa o armă de vânătoare cu două țevi lisă suprapuse, a verificat locul unde se aflau utilajele agricole parcate, după care, în jurul orei 23,30, s-a îndreptat spre casă. În momentul în care a ajuns în fața porții de acces în curtea locuinței, a fost deranjat de fumul produs de un foc aprins în curtea SC G. SRL și de zgomotul unei motorete, pe care o testau victima P.D. și numitul D.M. Inculpatul s-a deplasat către locul de unde venea fumul și în momentul în care a ajuns în acel loc a început să înjure pe cei doi, respectiv pe victima P.D.

și D.M., pretextând că îl deranjează atât fumul produs, cât și zgomotul motoretei. Din cauza gălăgiei ce s-a produs, la locul faptei au venit și alte persoane, între care și numitul N.G. La scurt timp, s-a auzit un foc de armă, tras de inculpat în plan vertical. După declanșarea focului de armă, numitul N.G. a apucat arma inculpatului cu amândouă mâinile, fiecare dintre ei încercând să aibă posesia acesteia. În cadrul discuțiilor ce au avut loc, numita D.M., venită și ea la fața locului atrasă de scandal, i-a reproșat inculpatului faptul de a se „face stăpân pe drum”, la care acesta i-a reproșat verbal „ce-ai zis fă”, după care a îndreptat arma spre ea. Pentru a evita producerea unui lucru grav D.M.

s-a îndreptat cu brațele deschise către inculpat, încercând să-l împingă, însă acesta s-a smuncit de la stânga spre dreapta și aproape imediat s-a auzit un foc de armă. Inculpatul a precizat că focul de armă a fost tras pentru a-i speria pe cei de față de care îi era teamă, dar și pentru a-l determina pe N.G. să ia mâna de pe armă. În urma celei de a doua împușcături, proiectilul tras a lovit pe victima P.D., care, imediat a fost transportată la Spitalul Clinic de Urgență București, chiar de către inculpat cu mașina personală. Cu toate îngrijirile medicale acordate, victima a decedat în ziua de 15 august 2002, orele 10,30. Raportul medico-legal întocmit în cauză a concluzionat că moartea victimei P.D.

a fost violentă și s-a datorat șocului traumatic hemoragic apărut în evoluția unei plăgi împușcate transfixiante abdominale cu lezarea intestinului subțire, intestinului gros și fractură cominutivă aripă iliacă stângă, leziuni ce au necesitat intervenția operatorie cu rezecție de intestin subțire și intestin gros. Actul medical citat, a făcut precizarea că leziunile de violență constatate la necropsie s-au putut produce prin împușcare. Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu și inculpatul N.M.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu a criticat hotărârea primei instanțe cu privire la greșita reținere în favoarea inculpatului a dispozițiilor referitoare la starea de provocare, cu motivarea că în cauză nu sunt îndeplinite cerințele art. 73 lit. b) C. pen., în sensul că din probele de la dosar nu rezultă că victima a provocat pe inculpat și prin comportamentul său i-ar fi provocat o puternică tulburare sub imperiul căreia să fi acționat, solicitându-se înlăturarea acestui text de lege (art. 73 lit. b) C. pen.). Inculpatul a criticat aceeași hotărâre cu privire la greșita sa condamnare, solicitând a se dispune achitarea, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. c) C. proc.

pen., întrucât nu s-a făcut dovada că el este persoana care a acționat arma. În subsidiar, a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei în infracțiunile de încălcare a regimului armelor și munițiilor, prevăzută de Legea nr. 17/1996 și ucidere din culpă, prevăzută de art. 178 alin. (2) C. pen., întrucât nu a avut intenția de a trage cu arma și cu atât mai puțin de a ucide victima. Curtea de apel București, secția a II-a penală, prin decizia penală nr. 266/ A din 8 aprilie 2004, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu, a desființat hotărârea atacată, în sensul că a înlăturat aplicarea dispozițiilor art. 73 lit. b) C. pen., iar prin aplicarea prevederilor art. 74 și art. 76 C. pen., a majorat pedeapsa aplicată inculpatului la 8 ani închisoare.

A fost menținută starea de arest a inculpatului și s-a dedus, timpul arestării preventive de la 15 august 2002, la zi. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței apelată și a fost respins apelul declarat de inculpatul N.M. ca nefondat, motiv pentru care a fost obligat să plătească statului suma de 700.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare. În motivarea acestei decizii, instanța de apel a arătat că „Pentru a se putea face aplicarea art. 73 lit. b) C. pen., se cere ca săvârșirea infracțiunii să constituie o ripostă la fapta victimei, care însă să nu fi fost, la rândul ei, determinată de manifestările agresive ale inculpatului” situație care nu se regăsește în cauză, deoarece „inculpatul a fost acela care a fost inițial violent, înjurând și amenințând victima, trăgând și un foc de armă, pentru intimidare”, conchizându-se că în aceste condiții în mod greșit a fost reținută circumstanța atenuantă a scuzei provocării.

Instanța de apel a mai arătat că se „apreciază că se impune a se reține în favoarea inculpatului circumstanțele atenuante, prevăzute de art. 74 C. pen., ținând cont de conduita bună a infractorului, de atitudinea inculpatului după comiterea infracțiunii, de stăruința depusă pentru a înlătura rezultatul infracțiunii, prin transportarea victimei la spital”, dar că se mai „apreciază că se impune majorarea pedepsei de la 5 ani la 8 ani, ținându-se cont de gravitatea faptei comise, de urmările acesteia, care s-a soldat cu decesul victimei”. Cu privire la apelul declarat de inculpat s-a arătat că motivul invocat de acesta nu este întemeiat din moment ce „S-a stabilit în urma expertizelor efectuate și a audierii martorilor că inculpatul a acționat cu pușca apăsând pe trăgaci atât la primul foc, cât și la al doilea”, caz în care afirmația sa potrivit căreia nu știe cum a apăsat pe trăgaci este nejustificată.

Referitor la cea de a doua critică și anume încadrarea juridică a faptei s-a arătat că este, de asemenea, neîntemeiată, deoarece acesta a acționat cu intenție apăsând pe trăgaci, situație în care chiar dacă nu a urmărit uciderea victimei și-a asumat consecințele faptei comise, acționând cu intenție indirectă, împrejurare care nu îl scutește de răspundere penală și nici nu transforma fapta dintr-o infracțiune comisă cu intenție într-una comisă din culpă. S-a mai arătat că încălcarea de către inculpat a prevederilor Legii nr. 19/1996, privind regimul armelor, faptă pentru care nu a fost trimis în judecată, nu are nici o relevanță și nici nu este în măsură să conducă la exonerarea sa de răspundere penală în ce privește uciderea victimei.

Decizia curții de apel a fost atacată cu recurs de către inculpatul N.M., pe care a criticat-o cu privire la: - greșita reținere a situației de fapt din care nu rezultă că apăsarea pe trăgaciul armei s-a făcut de către el și că, prin urmare, moartea victimei ar fi fost rezultatul faptei sale, aceasta s-ar fi putut produce datorită situației create, respectiv învălmășelii care a avut loc, astfel că oricare persoană din preajma sa putea face ca arma să percuteze, motiv pentru care a solicitat a se constata că în cauză exista o stare de incertitudine (in dubio pro reo), și că singura soluție care se impune este fie achitarea, fie casarea hotărârilor și trimiterea cauzei la organul de procuratură, ori prima instanță pentru completarea materialului probator; - greșita înlăturare a prevederilor art. 73 lit. b) C. pen., deoarece, este evident că fapta, dacă a fost comisă, a fost rezultatul unei stări de provocare venită atât din partea victimei cât și a grupului de persoane, care îl agresau; - pedeapsa aplicată care, în condițiile în care nu se vor primi celelalte două critici să fie redusă la minimul special prevăzut de textul de lege incriminator, prin acordarea unei mai mari eficiențe circumstanțelor atenuante.

Recursul declarat de inculpat este întemeiat în limitele și pentru considerentele ce se vor arăta: Situația de fapt reținută de instanța de fond și confirmată de instanțe de apel, precum și încadrarea juridică dată faptei sunt corecte, după cum justificat a fost înlăturată de către instanța de apel, aplicarea dispozițiilor art. 73 lit. b) C. pen., referitoare la starea de provocare. Întrucât aceste aspecte au format obiect de critică la judecata la instanța de apel, cărora aceasta le-a dat răspunsuri corespunzătoare, motivate pe situația de fapt și probele de la dosar, expuse în mod detaliat în prezenta decizie și pe care instanța de recurs și le însușește pe deplin, se constată că reluarea lor nu se mai impune.

În ce privește însă critica privind individualizarea pedepsei se constată că este întemeiată. Rejudecând cauza și reținând în favoarea inculpatului circumstanțe atenuante, instanța de apel a făcut o corectă apreciere a criteriilor de individualizare a pedepsei.

Cu toate acestea se constată că, în cauză, raportat la împrejurările în care s-a comis fapta, respectiv presiunea exercitată de grupul de persoane din care făcea parte și victima, constând în amenințări și injurii la adresa acestuia, la faptul că nu are antecedente penale, cu o comportare apreciată pozitiv anterior comiterii faptei, dar mai ales atitudinea avută după săvârșirea acesteia, constând în transportul victimei imediat cu autoturismul propriu la o unitate spitalicească, pentru a i se acorda îngrijirile medicale, dar și faptul că a înțeles să accepte despăgubirea părților vătămate se impunea acordarea unei mai mari eficiențe circumstanțelor atenuante, prin orientarea pedepsei spre limita minimă, prevăzută de textul de lege încriminator, existând suficiente temeiuri că scopul pedepsei, prevăzut în art. 52 C. pen., se poate realiza și prin aplicarea unei pedepse mai redusă.

În consecință, recursul declarat de inculpatul N.M., fiind fondat sub aspectul individualizării pedepsei, urmează a fi admis, a casa decizia pronunțată de instanța de apel și a se dispune potrivit dispozitivului prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de inculpatul N.M., împotriva deciziei penale nr. 266/ A din 8 aprilie 2004 a Curții de Apel București, secția a II-a penală. Casează decizia atacată, numai cu privire la pedeapsa privativă de libertate pe care o modifică, în sensul că o reduce de la 8 ani închisoare, la 5 ani și 6 luni închisoare. Deduce din pedeapsa aplicată, timpul arestării preventive de la 15 august 2002, la 26 octombrie 2004. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 26 octombrie 2004.