ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2574/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 842 din 17 septembrie 2003, Judecătoria Calafat a admis acțiunea formulată de reclamantul F.Ș., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local Calafat și a dispus evacuarea pârâtului din imobilul situat în Calafat, compus din 4 camere la parter, pivniță, 8 camere, 2 verande și sală la etaj, precum și un corp secundar în care se află Biblioteca Orășenească. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că excepția lucrului judecat invocată de pârât a fost respinsă, deoarece în procesul anterior părțile s-au judecat pentru revendicarea bunului, iar prezenta acțiune are ca obiect evacuarea pârâtului din imobil.

Reclamantul și-a dovedit dreptul de proprietate asupra imobilului cu sentința civilă nr. 283 din 4 martie 1997, rămasă irevocabilă la data de 16 decembrie 2002, iar faptul că pentru imobilul care face obiectul procesului a fost stabilit dreptul la despăgubiri în beneficiul altor persoane nu impune respingerea acțiunii formulate de reclamant. Prin decizia civilă nr. 441 din 11 decembrie 2003, Curtea de Apel Craiova a admis apelul declarat de pârât și a schimbat sentința apelată, respingând acțiunea în evacuare formulată de reclamant. Instanța de apel a reținut că excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de pârât, nu este întemeiată, deoarece în imobil funcționează Biblioteca municipală Calafat, fără personalitate juridică, iar în inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al municipiului Calafat, imobilul este înscris ca fiind proprietatea statului, în administrarea Consiliului Local Calafat.

Se reține, că nu există nici autoritate de lucru judecat, deoarece primul proces a avut ca obiect revendicarea bunului, iar în prezenta cauză părțile se judecă pentru evacuare. Evacuarea este însă o sancțiune civilă, specifică raporturilor locative, aplicabilă persoanelor care ocupă fără drept, abuziv sau prin fraudă o locuință ori au calitatea de tolerați. Acțiunea în revendicare se distinge de acțiunea în evacuare prin caracterul ei petitoriu, ceea ce presupune că pârâtul nu este un simplu detentor precar, ci un posesor care stăpânește lucrul sub nume de proprietar. Or, în speță, pârâtul nu este detentor precar. El pune în discuție însăși valabilitatea titlului reclamantului, iar instanța, în raport cu obiectul cererii nu poate compara titlurile invocate de părți, acest lucru putând fi făcut doar în cadrul unei acțiuni în revendicare, în cadrul căreia se va stabili care dintre părți are dreptul de proprietate mai bine conturat.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul care, invocând motivul de recurs înscris în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susține că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor înscrise în Legile nr. 112/1995 și 10/2001, care prevăd că numai imobilele proprietatea statului sunt restituite foștilor proprietari. Susține recurentul, că prin sentința civilă nr. 283/1997 s-a comparat titlul de proprietate al statului cu titlul său de proprietate și hotărându-se restituirea bunului s-a acordat prioritate titlului său. Se mai susține, că eventualul titlu opus de pârât poate fi calificat ca drept de administrare și drept urmare în cauză este suficientă introducerea acțiunii petitorii, pentru că este formulată împotriva unui detentor precar, care nu posedă sub nume de proprietar, iar împotriva pretinsului proprietar s-a formulat acțiune în revendicare în temeiul Legii nr. 112/1995.

Recursul va fi respins, pentru următoarele considerente: Motivul de recurs invocat de recurent nu este incident în cauză, deoarece soluția respingerii acțiunii de evacuare, formulată de reclamant fără să arate motivele de drept pe care se întemeiază, nu a fost dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor Legilor nr. 112/1995 și 10/2001, așa cum se susține în declarația de recurs. În acțiunea înregistrată la instanța de fond, la data de 2 septembrie 2003, reclamantul a susținut că în baza sentinței civile nr. 283/1997 a Judecătoriei Calafat, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 2989/2002 a Tribunalului Dolj, este proprietarul imobilului ocupat de biblioteca orășenească, administrat de pârât și a cerut să se dispună evacuarea pârâtului.

Pârâtul s-a apărat, susținând că nu ocupă imobilul în mod abuziv sau prin fraudă. A precizat că pentru acest imobil, care a aparținut numitului B.C., prin hotărârea nr. 479 din 12 decembrie 1996, Comisia județeană Dolj de aplicare a Legii nr. 112/1995 a acordat despăgubiri moștenitorilor legali ai fostului proprietar, iar titlul reclamantului se bazează pe un înscris, intitulat act de donație, care nu îndeplinește condițiile de formă cerute de lege. A mai susținut, că prin H.G. nr. 965/2002, imobilul este atestat ca aparținând domeniului public al municipiului Calafat, că în procesul de revendicare, soluționat în anul 1998, acțiunea formulată de reclamant a fost respinsă și a cerut să se procedeze la compararea titlurilor prezentate de părți.

Raportat la aceste susțineri și la actele depuse la dosar de ambele părți, corect s-a reținut prin hotărârea atacată, că pentru apărarea dreptului său de proprietate reclamantul are calea acțiunii în revendicare și nu pe cea a acțiunii de evacuare, care este specifică raporturilor locative. Acțiunea în revendicare este cel mai specific mijloc juridic de apărare a dreptului de proprietate, pentru că prin această acțiune proprietarul poate să obțină restituirea bunului proprietatea sa de la cel care îl deține fără drept. Pentru înlăturarea oricărei atingeri aduse dreptului său și asigurarea exercitării lui în condiții normale, proprietarul poate formula și alte acțiuni care, deși nu se întemeiază direct pe dreptul de proprietate, ci pe un raport juridic obligațional (contract, delict, îmbogățire fără justă cauză, acțiune în anularea actelor juridice) în mod indirect apără și dreptul de proprietate, dacă raportul juridic obligațional este legat de dreptul real.

În prezenta cauză însă, reclamantul a formulat acțiunea de evacuare, invocând dreptul său de proprietatea asupra imobilului, iar pârâtul i-a negat dreptul, susținând că imobilul aparține domeniului public al municipiului Calafat, conform H.G. nr. 965/2002. Din anexa 4, poziția 430, publicată în M. Of. nr. 687 bis nu rezultă că bunul care face obiectul procesului este socotit ca fiind proprietatea statului, cum susține recurentul. Bunul fiind inclus în domeniul public al municipiului Calafat, dreptul de proprietate publică aparține, conform art. 3 alin. (4) din Legea nr. 213/1998, municipiului ca unitate administrativ teritorială, iar pârâtul Consiliul local Călărași, parte în acest litigiu referitor la dreptul de proprietate asupra bunului, drept invocat de reclamant, conform art. 12 alin. (4) din Legea nr. 213/1998 a arătat cine este titularul dreptului de proprietate, stabilit prin Hotărâre de Guvern și cu ce titlu este deținut bunul de biblioteca orășenească.

De altfel conform art. 12 alin. (5) din lege, în litigiile care privesc dreptul de proprietate publică al municipiului, titularul dreptului este reprezentat de consiliul local. De aceea, soluția respingerii acțiunii de evacuare este legală, deoarece atunci când ambele părți invocă un drept de proprietate asupra aceluiași bun, trebuie să se procedeze la compararea titlurilor ce se opun, așa cum a cerut intimatul-pârât, comparare care nu este posibilă în acțiunea de evacuare. Pentru considerentele expuse, va fi respins recursul declarat de reclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursul declarat de reclamantul F.Ș. împotriva deciziei nr. 441 din 11 decembrie 2003 a Curții de Apel Craiova, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 martie 2005 .