ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5/2005

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului Buzău, reclamantul Primarul Municipiului Buzău a chemat în

judecată SC T.C. SRL pentru a fi obligată la plata sumei de 210.490.800 lei,

reprezentând echivalentul sumei de 7800 dolari SUA, redevență datorată pe

perioada decembrie 1998 – ianuarie 2001, la majorările de întârziere și

rezilierea contractului de concesiune nr. 11019/1991 intervenit între părți.

Prin

sentința nr. 237 din 6 aprilie 2001 Tribunalul Buzău, secția comercială, a

admis excepția de necompetență materială invocată de pârâta SC T.C. SRL și a

declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buzău,

având în vedere natura civilă a contractului.

Aceiași instanță, prin sentința civilă

nr. 10745 pronunțată la 30 octombrie 2001 a admis acțiunea și a obligat pârâta

să plătească reclamantei 9.900 dolari SUA, cu titlul de redevență și 9.405 dolari

SUA, plătibili în lei la data executării hotărârii.

A constatat reziliat contractul de

concesiune nr. 11019 din 22 iunie 1998.

Împotriva acestei sentințe a declarat

apel pârâta SC T.C. SRL, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin decizia civilă nr. 82 din 8

februarie 2002, Tribunalul Buzău a admis apelul, a schimbat în totalitate

hotărârea instanței de fond și a respins acțiunea.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a

reținut că reclamanta a avut o atitudine culpabilă, atât în derularea

contractului, prin blocarea contului în care urma să se facă plata redevenței,

iar pe de altă parte, prin nepredarea efectivă a locurilor de parcare prevăzute

în anexa 1 la contract.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs Primarul Municipiului Buzău, care a fost admis prin decizia civilă nr. 1142

din 23 mai 2002 a Curții de Apel Ploiești, care a casat decizia pronunțată în

apel de Tribunalul Buzău și a trimis cauza spre rejudecare, aceleiași instanțe.

În rejudecarea apelului, după casare,

prin decizia civilă nr. 900 din 25 noiembrie 2002, Tribunalul Buzău a admis

apelul declarat de pârâta SC T.C. SRL, a schimbat în parte sentința civilă nr. 10745

din 30 octombrie 2001 a Judecătoriei Buzău, în sensul că a înlăturat obligația

pârâtei de a plăti reclamantului penalitățile de întârziere, menținând restul

dispozițiilor sentinței.

În considerente, instanța de trimitere a

păstrat motivarea instanței de fond, referitoare la culpa reținută în neplata

redevenței (ignorând considerentele deciziei de casare, care stabilește în mod

indubitabil că pârâtei nu i se poate reține nici o atitudine culpabilă și cea

ce privește plata redevenței).

S-a reținut că pârâta a folosit efectiv

441 locuri de parcare din 496 contracte, așa încât datorează redevență lunară

de 300 dolari SUA, indiferent de profitul realizat, conform clauzei cuprinse la

art. 2 din contractul de concesiune.

Au fost menținute considerentele potrivit

cu care prima instanță a apreciat rezilierea de drept a contractului de

concesiune, întrucât pârâta nu și-a îndeplinit obligația plății redevenței în

termenul prevăzut în contract, precum și cele referitoare la aplicabilitatea

dispozițiilor art. 315 C. proc. civ., potrivit cu care, în caz de casare,

hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt

obligatorii pentru judecătorii fondului.

Soluția Tribunalului Buzău a fost

confirmată de Curtea de Apel Ploiești, secția civilă, care, prin decizia nr. 605

din 27 martie 2003 a respins ca nefondat recursul declarat de pârâta SC T.C. SRL.

Pârâta a exercitat contestație în

anulare, iar prin decizia nr. 19813 din 23 aprilie 2003, Curtea de Apel

Ploiești, secția civilă, a admis contestația în contradictoriu cu SC T.C. SRL,

a anulat decizia civilă nr. 605/2003 și a fixat termen pentru judecarea

recursului.

Ulterior Curtea de Apel Brașov (sesizată

după strămutare) a respins recursul declarat de pârâtă împotriva deciziei nr. 900

din 25 noiembrie 2002 a Tribunalului Buzău.

În conformitate cu prevederile art. 27

lit. f) din Legea nr. 92/1992 și ale art. 300 pct. 2 C. proc. civ., Procurorul

General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a

declarat recurs în anulare împotriva sentinței civile nr. 10745 din 30

octombrie 2001 a Judecătoriei Buzău, decizia civilă nr. 900 din 25 noiembrie

2002 a Tribunalului Buzău și deciziei civile nr. 1154/R din 9 octombrie 2003 a

Curții de Apel Brașov, considerând că au fost pronunțate cu încălcarea

esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond.

Recursul în anulare este inadmisibil.

Este

de reținut în primul rând că recursul în anulare are ca temei de drept

prevederile art. 330 C. proc. civ., în conformitate cu care, Procurorul general

al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, din oficiu, sau la

cererea Ministerului Justiție, poate ataca cu recurs în anulare, la Curtea

Supremă de Justiție „hotărârile irevocabile”.

Conform

textului citat, recursul în anulare este o cale extraordinară de atac care are

ca obiect numai hotărârile judecătorești irevocabile.

Prin

art. 1 pct. 17 din O.U.G. nr. 58/2003 au fost abrogate art. 330-330

4

,

dispoziții procedurale care reglementează calea de atac a recursului în

anulare.

De

aceea, începând cu data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 58/2003 (28 august

2003) această cale de atac nu mai există.

În

consecință, ca urmare a desființării căii de atac mai sus menționate, pentru

situațiile de conflict între normele procesuale în timp se aplică art. II alin.

(3) din O.U.G. nr. 58/2003 care dispun că, hotărârile pronunțate înainte de

intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență rămân supuse căilor de

atac și termenelor prevăzute de legea sub care au fost pronunțate.

În

cazul concret dedus judecății, interpretarea textului citat este că această

prevedere se aplică numai dacă la data pronunțării hotărârii judecătorești

irevocabile, exista această cale de atac.

Concluzionând,

hotărârile judecătorești irevocabile pronunțate după data în vigoare a O.U.G.

nr. 58/2003 nu mai pot fi atacate cu recurs în anulare, deoarece această cale

de atac a fost desființată.

Astfel

fiind, recursul în anulare declarat împotriva hotărârii irevocabile a instanței

de recurs pronunțată la 9 octombrie 2003, deci după data intrării în vigoare la

28 august 2003, a O.U.G. nr. 58/2003 este inadmisibil și urmează a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca inadmisibil recursul în anulare declarat

de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție împotriva sentinței civile nr. 10745 din 30 octombrie 2001 a Curții de

Apel Bacău deciziei civile nr. 900 din 25 noiembrie 2002 a Tribunalului Buzău

precum și deciziei nr. 1154/R din 9 octombrie 2003 a Curții de Apel Brașov, secția

civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 ianuarie

2005.