ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5453/2004

Asupra recursului de față,

Examinând actele dosarului constată

următoarele:

Prin sentința penală nr. 203 din 14

mai 2004, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, secția penală, a fost condamnat

inculpatul Ș.V. la pedeapsa de 3 ani închisoare, în baza art. 192 alin. (2) C.

pen.

Același inculpat a mai fost

condamnat la pedeapsa de 9 ani închisoare, în baza art. 20, raportat la art.

174 – art. 175 lit. i) C. pen., urmând ca în baza art. 33 și art. 34 C. pen.,

prin contopirea pedepselor să execute pedeapsa cea mai grea de 9 ani

închisoare.

A fost dedusă din pedeapsă, perioada

arestării preventive de la 10 noiembrie 2003 la zi, menținându-se măsura

arestării preventive a inculpatului.

În baza art. 118 lit. b) C. pen.,

s-a dispus confiscarea unui cuțit, corp delict, aparținând inculpatului.

Inculpatul a fost obligat la plata

daunelor morale în sumă de 25 milioane lei către partea civilă S.D.T. și la

plata sumei de 19.902.675 lei cu dobânda legală aferentă către C.J.A.S.

Dâmbovița.

S-a luat act că partea vătămată S.A.

nu s-a constituit parte civilă.

În fapt, s-a reținut că, în noaptea

de 6 noiembrie 2003, inculpatul Ș.V. a pătruns, fără drept, în locuința

părților vătămate S.D.T. și S.A., declanșând un conflict cu cel dintâi, căruia

i-a aplicat o lovitură de cuțit în gamba stângă și o altă lovitură în zona

toracică, în timp ce acesta căzuse înafara curții sale, în drum. Leziunile

produse acestei părți vătămate au necesitat 35 de zile de îngrijiri medicale și

i-au pus viața în primejdie.

Prin decizia penală nr. 266 din 23

iunie 2004, Curtea de Apel Ploiești a respins, ca nefondat, recursul declarat

de inculpat, menținând starea de arest a acestuia.

Împotriva acestei hotărâri, a

declarat recurs inculpatul, solicitând reducerea pedepsei.

Examinând recursul, Înalta Curte

constată că este nefondat, pentru următoarele considerente:

Instanțele au aplicat o pedeapsă

corect individualizată în raport cu prevederile art. 72 C. pen.

Astfel, instanțele au ținut seama,

atât de gradul ridicat de pericol social al faptelor săvârșite de inculpat

(violare de domiciliu și tentativă de omor calificat), de concursul de

infracțiuni, cât și de persoana inculpatului, infractor primar, stabilind o

pedeapsă rezultantă corespunzătoare acestor criterii.

Referitor la existența stării de

provocare invocată de recurent, Înalta Curte constată că nu s-a dovedit

existența împrejurărilor prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen.

Dimpotrivă, probele administrate în

cauză au evidențiat împrejurarea că inculpatul a avut inițiativa săvârșirii

faptelor de violare de domiciliu și de tentativă de omor, faptele nefiind

comise sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții, determinată de vreo

provocare din partea părții vătămate.

În consecință, reținând că pedeapsa

a fost bine individualizată în raport cu prevederile art. 72 C. pen., iar

aplicarea art. 73 lit. b) C. pen., nu se justifică, Înalta Curte va respinge,

ca nefondat, recursul declarat de inculpat.

Conform art. 88 C. pen., se va scade

din durata pedepsei, timpul arestării preventive de la 10 noiembrie 2003 la zi.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în

sumă de 1.600.000 lei, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul de

avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului

Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul Ș.V. împotriva deciziei penale nr. 266 din 23 iunie 2004

a Curții de Apel Ploiești.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului, timpul reținerii și al arestării preventive de la 10 noiembrie

2003 la 25 octombrie 2004.

Obligă pe recurentul inculpat la

plata sumei de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de

400.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

25 octombrie 2004.