ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 83/2005
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 83/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Iași, la 28 ianuarie 2004, Autoritatea Națională a Vămilor a declarat recurs împotriva sentinței civile nr. 263 din 24 noiembrie 2003, a Curții de Apel Iași, solicitând casarea acesteia, pentru nelegalitate. În motivarea recursului s-a susținut că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii, art. 304 pct. 9 C. proc. civ., întrucât din articolul unic al Legii nr. 228/2003, prin care se arată că „se aprobă O.U.G.
nr. 192/2002”, nu se prevede nici o referire la o eventuală rectificare în privința salariului de bază al personalului vamal, care este cu 20% mai mare, față de salariile prevăzute la pct. 1, 3, 4 și 7 ale Cap. A. Din actele cauzei, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că prin acțiunea înregistrată la 25 martie 2003, P.T., în contradictoriu cu Direcția Generală a Vămilor, a solicitat anularea deciziei nr. 158 din 30 ianuarie 2003, emisă de pârâtă și aplicarea O.U.G. nr. 192/2002 privind reglementarea drepturilor de natură salarială a funcționarilor publici, în sensul măririi salariului de bază cu 20%, conform Anexei nr. 3 tabel B, anexă la ordinul precizat. pentru lucrătorii vamali, cu începere de la 1 ianuarie 2003. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că prin decizia atacată i s-a stabilit greșit salariul cuvenit.
fără aplicarea procentului de 20%, prevăzut de ordonanță, fiind prejudiciată. Curtea de Apel Iași, prin sentința civilă nr. 263 din 24 noiembrie 2003, a admis acțiunea reclamantei P.T., în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Vămilor București, a anulat decizia nr. 158 din 30 ianuarie 2003, emisă de Direcția Generală a Vămilor și a obligat pârâta să plătească reclamantei, drepturile salariale de bază majorate cu 20%, în perioada 1 ianuarie 2003 - 27 mai 2003. Pentru a hotărî astfel, instanța a avut în vedere concluziile expertizei și a reținut că este vorba de o eroare strecurată în ordonanță, corectată prin Legea nr. 228/2003, data intrării în vigoare a dispoziției de majorare rămânând 1 ianuarie 2003. Considerând hotărârea nelegală, pârâta a declarat recurs, conform art. 304 pct. 9 C. proc.
civ. și a solicitat admiterea lui, casarea sentinței și în fond, respingerea acțiunii, întrucât corectura adusă prin Legea nr. 228/2003, constituie o modificare și completare, cu consecințele ce decurg din aceasta, respectiv acordarea drepturilor salariale majorate trebuie făcută cu începere de la 27 mai 2003, data publicării în Monitorul Oficial, a Legii nr. 228/2003. Recursul este nefondat. În baza art. O.U.G. nr. 192/2002, privind reglementarea drepturilor salariale ale funcționarilor publici (M. Of. nr. 949/24.12.2002), salariile lucrătorilor vamali sunt cu 20% mai mari, față de salariile prevăzute la pct. 1, 3, 4, 7 și 9 la Cap. A din anexa la O.U.G. nr. 192/2002. Această prevedere este o eroare, deoarece personalul vamal din cadrul Direcțiilor regionale vamale și din cadrul Birourilor vamale este salarizat conform Cap. B din Anexa nr. III și ea a fost îndreptată prin Legea nr. 228/2003, astfel că nu este de natură a proroga momentul aplicării O.U.G.
nr. 192/2002, în loc de 1 ianuarie 2003, la 27 mai 2003, data intrării în vigoare a legii. În consecință, soluția instanței, de admitere a acțiunii, de anulare a deciziei și constatarea că în cauză sunt aplicabile dispozițiile O.U.G. nr. 192/2002, cu obligarea pârâtei, la plata către reclamantă, a sumei aferente pentru perioada 1 ianuarie 2003 - 27 mai 2003, este legală, astfel că recursul fiind nefondat, în baza art. 312 C. proc. civ., urmează a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursul declarat de Autoritatea Națională a Vămilor împotriva sentinței civile nr. 263 din 24 noiembrie 2003, a Curții de Apel Iași, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 ianuarie 2005.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.