ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3916/2004

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Judecătoria Mangalia, prin sentința civilă nr. 1350/2003, a respins, ca nefondată, acțiunea introdusă de P.L., împotriva SC D.H.M.I. SA Mangalia, prin care se solicita obligarea pârâtei să-i ridice interdicția de acces în șantier, pentru a ajunge la locul de muncă din cadrul SC M.P. SRL la care este angajat. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că, deși reclamanta, începând cu data de 5 august 2003 (acțiunea fiind introdusă la 6 august 2003), are aprobarea de angajare la SC M.P. SRL, nu a făcut dovada demersurilor pentru perfectarea contractului de muncă cu această societate, astfel că se justifică interdicția impusă de pârâtă de a trece prin șantier la pretinsul loc de muncă din incinta șantierului, nefiind întrunite dispozițiile art. 1075 C. civ.

Apelul declarat de reclamant a fost admis de Curtea de Apel Constanța, care, prin decizia nr. 113 din 9 februarie 2004, a schimbat în tot sentința, în sensul că s-a admis acțiunea și a fost obligată pârâta la ridicarea interdicției de acces a reclamantului în șantierul D.H.M.I. și permisiunea acestuia de a intra la locul de muncă din cadrul SC M.P. SRL. S-a reținut că nu se contestă interdicția pentru apelant de a intra în șantier spre noul loc de muncă, unde s-a încadrat în urma demisiei de la un subcontractor al pârâtei ( SC M.C. SRL). În aceste condiții, instanța a considerat interdicția impusă reclamantului nelegală, neputându-se să i se interzică accesul prin șantier spre societatea care i-a aprobat încadrarea, mai ales că în acest șantier sunt numeroase alte societăți, prin acest comportament interzicându-i-se reclamantului un drept (de a munci) garantat prin Constituție.

Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs pârâta SC D.O. Mangalia H.I., care, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., a susținut, în esență: 1. Față de actele din apel, rezultă lipsa de interes și de temeinicie a acțiunii reclamantului, deoarece, din contractul de muncă al intimatului, rezultă că acesta era angajat cu începere de la data de 17 septembrie 2003 la SC M.V., deci, prin acțiunea introdusă la 29 august 2003, se invoca un drept care nu era născut. Se mai susține că locul de muncă indicat în contractul intimatului este Șantierul Naval Constanța, unde SC M.V. este subcontractor, astfel că nu se justifică permis de acces la D.M.H.I. 2. Se consideră că, pentru toate situațiile arătate la punctul 1, sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., apelul trebuind să fie respins, pentru lipsa de interes a acțiunii. Recursul este nefondat. Verificându-se primul motiv (art. 304 pct. 7 C. proc. civ.), se constată că dezvoltarea acestuia nu se înscrie în motivul de nelegalitate, vizându-se mai mult netemeinicia hotărârii, decurgând din interpretarea eronată a probelor, fostul art. 304 pct. 11 C. proc. civ., dar care în prezent este abrogat. Din lectura deciziei criticate, nu rezultă motive contradictorii în argumentarea soluției și nici omisiunea de a se arăta motivele pe care se sprijină hotărârea, iar lipsa de interes a reclamantului la care se referă pârâta nu se întemeiază pe nici o probă. Mai mult, deși se fac precizări că societățile subcontractoare (printre acestea fiind și societatea la care este angajat reclamantul) pot cere de la recurentă avize de acces în incintă, totuși, atunci când este vorba de intimat, i se refuză, poziție confirmată și cu ocazia judecării cauzei.

Spre deosebire de susținerile de la fond, în recurs se face de data aceasta referire la contractul de muncă al intimatului cu SC M.V., dar care, fiind datat 17 septembrie 2003, iar acțiunea introdusă anterior, nu avea un drept născut pentru a formula cererea. Această susținere din recurs este contrazisă de actul din care rezultă că, încă de la 6 august 2003, intimatul avea aprobarea de încadrare, deci anterior sesizării instanței și numai refuzul recurentei de a-i permite accesul în incinta D.M.H.I. a determinat să nu se prezinte la locul de muncă, fiind obligat să accepte provizoriu, până la rezolvarea litigiului, să lucreze în cadrul societății, chiar și la punctul de lucru de la Constanța, ceea ce i-a fost aprobat.

Invocarea în prezent de către recurentă a faptului că intimatul lucrează la alt punct de lucru și, deci, nu se mai poate justifica intrarea în incinta sediului său, este fără relevanță pentru rezolvarea litigiului, deoarece, potrivit aceluiași act, această situație este provizorie, până se rezolvă cauza de față, după care își reia locul de muncă în cadrul firmei care se află în incinta recurentei. Față de cele arătate, nu sunt incidente nici dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., mai ales că recurenta nu precizează ce anume dispoziție legală sau contractuală a fost încălcată sau greșit aplicată, motiv pentru care se respinge recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge recursul declarat de pârâta SC D.O. Mangalia H.I., Mangalia, împotriva deciziei nr. 113 din 9 februarie 2004 a Curții de Apel Constanța, secția civilă, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 20 octombrie 2004.