ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 785/2004

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința nr. 5474/COM din 26 august

2003, Tribunalul Constanța, secția comercială a hotărât astfel:

Respinge ca nefondate excepțiile

necompetenței materiale a Tribunalului Constanța, a litispendenței și a

autorității de lucru judecat, invocate de pârâta, SC. A.M. SRL.

Admite, în parte, cererea de

ordonanță președințială formulată de reclamantul, F.D., în contradictoriu cu

pârâta, SC. A.M. SRL Mangalia, și în consecință:

Dispune evacuarea pârâtei de pe

terenul situat în intravilanul municipiului Mangalia, județul Constanța.

Respinge capătul de cerere privind acordarea

daunelor cominatorii.

Obligă pârâta la plata sumei de

113.500 lei cheltuieli de judecată către reclamant.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul

Constanța a reținut că este competent material, chiar dacă ambele părți nu sunt

comercianți, să soluționeze în primă instanță pricina conform art. 56 din C.

com., și cu această motivare a respins excepția necompetenței materiale a

instanței sesizate cu soluționarea cererii de ordonanță președințială.

În ceea ce privește excepția

litispendenței, instanța de fond a reținut că nici aceasta nu este întemeiată,

deoarece în cauză nu este îndeplinită condiția ca cele două instanțe sesizate

cu aceeași cerere să fie deopotrivă competente, întrucât numai într-o astfel de

situație se poate invoca excepția de necompetență, care prevalează asupra

excepției de litispendență, și ca urmare, pricina urmează a fi soluționată de

instanța care are competența materială să hotărască într-o astfel de

împrejurare, și în favoarea căreia este datoare să-și decline competența

instanța greșit sesizată.

Întrucât, în cauza de față, nu s-a

constatat existența și a unei cereri anterioare din care să reiasă identitatea

de părți și obiect, cerințe prevăzute de art. 1201 C. civ., a fost respinsă și

excepția autorității de lucru judecat, instanța reținând în legătură cu acest

aspect, că chiar dacă din considerentele deciziei nr. 1354/R/27 iunie 2002, a

Curții de Apel Pitești, s-a făcut referire la faptul că terenul din acea cauză

face obiectul unui contract de asociere încheiat de pârâtă cu Consiliul Local

Mangalia, această situație nu este de natură, având în vedere condițiile

prevăzute la art. 1201 C. civ. să atragă incidența în cauză a excepției

autorității de lucru judecat.

Față de dovezile administrate în

cauză, cu referire pe de o parte la cele care confirmau calitatea de proprietar

al terenului pe care se afla construcția folosită de pârâtă ca spațiu

comercial, iar pe de altă parte, raportat la condițiile prevăzute la art. 581 C.

proc. civ., pentru admiterea unei cereri de ordonanță președințială, prima

instanță a reținut că în totalitatea lor aceste cerințe sunt îndeplinite și, ca

urmare, a admis cererea și a dispus pe calea ordonanței președințiale evacuarea

pârâtei pentru lipsă de titlu din spațiul (construcția) aflat în litigiu.

Împotriva susmenționatei sentințe, a

declarat recurs pârâta, SC. A.M. SRL Mangalia, invocând ca motive de casare

dispozițiile art. 304 pct. 3, 8, 9 și 10 C. proc. civ.

Prin primul motiv de recurs, pârâta

susține că în mod greșit, instanța fondului a procedat la soluționarea pricinii,

din moment ce în litigiu figura o persoană fizică, respectiv reclamantul care

nu avea calitatea de comerciant și ca atare, în cauză, nu erau incidente

dispozițiile art. 56 din C. com., derogatorii de la prevederile din dreptul

comun, astfel că pricina era de competența soluționării în primă instanță a

Judecătoriei Mangalia și nu a Tribunalului Constanța.

Prin cel de-al doilea motiv de

casare, se susține că instanța fondului ar fi respins eronat excepția de

litispendență, în contextul în care reclamantul a formulat și o a doua cerere

de evacuare a pârâtei, care formează obiectul dosarului nr. 756/2003 al

Judecătoriei Mangalia.

Printr-o altă critică, care

constituie cel de al treilea motiv de casare, se susține că în mod discutabil,

prima instanță a respins excepția autorității de lucru judecat, față de

considerentele deciziei nr. 1357/R din 27 iunie 2002, pronunțată de Curtea de

Apel Pitești, prin care s-a reținut în esență că terenul pe care se află

imobilul (construcția), din care s-a solicitat evacuarea și care face obiectul

unui contract de asociere, nu constituie nici proprietatea pârâtului și nici a

tatălui acestuia, astfel că, în raport de această situație, cererea de

ordonanță președințială trebuia respinsă pentru lipsa calității procesuale

active a reclamantului și nu admisă așa cum a procedat eronat instanța de fond,

întrucât decizia pe care își întemeiază aceste susțineri, menționată mai sus,

este irevocabilă.

În sfârșit, printr-un alt motiv de

recurs, pârâta susține că hotărârea atacată a fost pronunțată cu încălcarea

dispozițiilor art. 581 C. proc. civ., deoarece nu s-a făcut dovada în concret

așa cum cere doctrina și jurisprudența, a necesității adoptării de urgență a

măsurii solicitate (evacuarea), cum de asemenea, prin cererea promovată, nu se

demonstrează nici caracterul vremelnic al măsurii, condiție esențială alături

de cea privind urgența, pentru aplicarea prevederilor legale precitate.

De asemenea, se mai susține că,

hotărârea primei instanțe este criticabilă și sub aspectul că, tribunalul a

omis să se pronunțe asupra unui mijloc de apărare, respectiv asupra

oportunității interogatoriului propus a se lua reclamantului și a necesității

efectuării în cauză a unei expertize tehnice-topografice, care să stabilească

dacă construcția folosită ca spațiu comercial de pârâtă se află amplasată pe

terenul proprietatea reclamantului sau pe cea a statului (Consiliul Local al

Municipiului Mangalia).

În consecință, se solicită admiterea

recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare

instanței competente pentru administrarea probelor solicitate.

Recursul pârâtei nu este fondat.

Analizând grupat motivele de recurs,

se constată că în totalitatea lor, acestea nu sunt întemeiate, și ca urmare

bine instanța fondului a admis cererea de ordonanță președințială și a dispus

evacuarea pârâtei din spațiul (construcția) amplasată pe terenul proprietatea

reclamantului, care era folosit așa cum confirmă probele administrate în cauză,

pentru desfășurarea unor activități comerciale.

Ca atare, în mod justificat

tribunalul a reținut, chiar dacă reclamantul este persoană fizică și nu

comerciant, că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 56 din C. com., întrucât

spațiul în discuție care are ca destinație magazin de alimentație publică face

parte din fondul de comerț al pârâtei, și drept urmare, litigiul născut în legătură

cu un astfel de spațiu este guvernat de legea comercială, situație în care

competența materială de soluționare a cererii revenea în primă instanță

Tribunalului Constanța și nu Judecătoriei Mangalia, întrucât, în speță, nu este

vorba de o acțiune în evacuare dintr-o locuință care se soluționează potrivit

prevederilor din C. civ., motiv pentru care în mod întemeiat s-a respins prin

soluția pronunțată în cauză excepția necompetenței materiale a Tribunalului

Constanța de a soluționa cererea de față.

În ce privește excepția de

litispendență, se constată că și aceasta a fost respinsă întemeiat de instanța

de fond, chiar dacă dispozițiile art. 163 C. proc. civ., statuează că „nimeni

nu poate fi chemat în judecată pentru aceeași cauză, același obiect și de

aceeași parte” înaintea mai multor instanțe, întrucât aceste dispoziții legale

nu erau incidente în cauză (chiar dacă reclamantul a mai introdus o cerere de

evacuare împotriva pârâtei, aflată spre soluționare pe rolul Judecătoriei

Mangalia), din moment ce cele două instanțe sesizate prin cereri separate nu

erau deopotrivă competente, față de motivul de recurs examinat anterior, din

care rezultă că soluționarea pricinii în primă instanță revenea Tribunalului

Constanța și nu Judecătoriei Mangalia.

Referitor la excepția autorității de

lucru judecat, invocată pentru a se demonstra că prin decizia nr. 1354/R/2002 a

Curții de Apel Pitești, rămasă irevocabilă, s-a reținut că spațiul (construcția)

din care s-a dispus evacuarea pârâtei nu se află amplasat nici pe terenul

proprietatea reclamantului și nici pe cel aparținând în proprietatea tatălui

acestuia, se constată că bine instanța de fond a respins și această excepție,

întrucât considerentele unei hotărâri, chiar irevocabile, nu pot suplini lipsa

identității de obiect și părți care au fost diferite în cele două cauze, și ca

atare, nu se putea considera că în speță ar fi îndeplinite cerințele art. 1201 C.

civ., pentru a opera în cauză excepția invocată.

Cu privire la critica prin care

pârâta susține că în speță nu ar fi fost îndeplinite cerințele prevăzute de

dispozițiile art. 581 C. proc. civ., pentru admiterea în baza acestui text

legal a cererii de ordonanță președințială, se constată că nici acestea nu sunt

întemeiate având în vedere următoarele:

În fapt construcția (spațiu

comercial) folosită de pârâtă se află amplasată pe terenul proprietatea

reclamantului, din care o parte, în suprafață de 550 mp, l-a dobândit prin

cumpărare conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 2139 din 17 decembrie

1996, iar diferența de 73,38 mp. prin schimbul intervenit între Consiliul Local

Mangalia și reclamant.

Anterior perfectării contractului de

schimb, reclamantul a fost încunoștințat de Primăria Mangalia, prin adresa nr. 8718

din 9 septembrie 1998, că pe terenul oferit la schimb se află active ale

pârâtei, SC. A.M. SRL Mangalia, având ca teren aferent suprafața de 143,2 mp.,

care au făcut obiectul contractului de asociere nr. 150 din 13 iulie 1998, încheiat

între pârâtă și R.A.G.O.L.D.G. RA Mangalia, pe care reclamantul a fost de acord

să-l preia cu sarcinile corespunzătoare terenului aferent, până la data expirării

contractului de locație.

Cum acest contract a fost încheiat

pe o durată de 5 ani, este evident că, în contextul în care pârâta a formulat o

serie de reclamații împotriva reclamantului, acesta nu a mai fost de acord să

prelungească perioada de derulare a contractului după expirarea terenului care

s-a împlinit la 13 iulie 2003, și ca atare, a promovat cererea de față pe calea

ordonanței președințiale, întrucât există posibilitatea ca pârâta să refuze

eliberarea terenului la termen menționat și să invoce eventual tacita

relocațiune.

Deci, din cele expuse, rezultă

caracterul urgent al măsurii solicitate, întrucât exista pericolul ca pârâta să

nu elibereze construcția și implicit terenul pe care se afla acesta, care

constituia proprietatea reclamantului, și care în mod evident ar fi

înregistrat, așa cum arată în cerere, importante daune materiale din această

cauză.

Ca atare, condiția esențială,

urgența, prevăzută de textul legal precitat, era îndeplinită fără nici o

îndoială, astfel că, chiar dacă îndeplinirea celorlalte două condiții

referitoare la vremelnicia măsurii și neprejudecarea fondului ar fi

susceptibile de discuții, raportul strict la dispozițiile art. 581 C. proc.

civ., această împrejurare rămâne fără relevanță, din moment ce condiția

esențială, urgența, prevalează asupra celorlalte două condiții menționate

anterior.

Tot plecând de la acest aspect, se

constată că nici critica prin care se susține, că în mod criticabil instanța

fondului nu s-a pronunțat asupra cererii privind completarea probelor cu o

expertiză de specialitate nu poate fi reținută, deoarece, admițând cererea de

ordonanță președințială, înseamnă implicit că s-a pronunțat și cu privire la

inoportunitatea probei cu expertiză, față de caracterul urgent al cererii, care

s-a judecat ținând cont de aparența dreptului care opera, față de dovezile

existente la dosar, în mod cert, în favoarea reclamantului, care a probat că

este titularul dreptului de proprietate al terenului pe care se află amplasată

construcția folosită de pârâtă ca spațiu comercial, astfel că aceasta nu mai

poate invoca de la expirarea contractului, 13 iulie 2003, nici un drept

proteguit de lege care să justifice deținerea spațiului și după această dată.

Așa fiind, recursul pârâtei urmează

a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta,

SC. A.M. SRL Mangalia, împotriva sentinței nr. 5474 din 28 august 2003,

pronunțată de Tribunalul Constanța, secția comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi, 26 februarie 2004.