ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 785/2004

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 5474/COM din 26 august 2003, Tribunalul Constanța, secția comercială a hotărât astfel: Respinge ca nefondate excepțiile necompetenței materiale a Tribunalului Constanța, a litispendenței și a autorității de lucru judecat, invocate de pârâta, SC. A.M. SRL. Admite, în parte, cererea de ordonanță președințială formulată de reclamantul, F.D., în contradictoriu cu pârâta, SC. A.M. SRL Mangalia, și în consecință: Dispune evacuarea pârâtei de pe terenul situat în intravilanul municipiului Mangalia, județul Constanța. Respinge capătul de cerere privind acordarea daunelor cominatorii. Obligă pârâta la plata sumei de 113.500 lei cheltuieli de judecată către reclamant.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Constanța a reținut că este competent material, chiar dacă ambele părți nu sunt comercianți, să soluționeze în primă instanță pricina conform art. 56 din C. com., și cu această motivare a respins excepția necompetenței materiale a instanței sesizate cu soluționarea cererii de ordonanță președințială. În ceea ce privește excepția litispendenței, instanța de fond a reținut că nici aceasta nu este întemeiată, deoarece în cauză nu este îndeplinită condiția ca cele două instanțe sesizate cu aceeași cerere să fie deopotrivă competente, întrucât numai într-o astfel de situație se poate invoca excepția de necompetență, care prevalează asupra excepției de litispendență, și ca urmare, pricina urmează a fi soluționată de instanța care are competența materială să hotărască într-o astfel de împrejurare, și în favoarea căreia este datoare să-și decline competența instanța greșit sesizată.

Întrucât, în cauza de față, nu s-a constatat existența și a unei cereri anterioare din care să reiasă identitatea de părți și obiect, cerințe prevăzute de art. 1201 C. civ., a fost respinsă și excepția autorității de lucru judecat, instanța reținând în legătură cu acest aspect, că chiar dacă din considerentele deciziei nr. 1354/R/27 iunie 2002, a Curții de Apel Pitești, s-a făcut referire la faptul că terenul din acea cauză face obiectul unui contract de asociere încheiat de pârâtă cu Consiliul Local Mangalia, această situație nu este de natură, având în vedere condițiile prevăzute la art. 1201 C. civ. să atragă incidența în cauză a excepției autorității de lucru judecat. Față de dovezile administrate în cauză, cu referire pe de o parte la cele care confirmau calitatea de proprietar al terenului pe care se afla construcția folosită de pârâtă ca spațiu comercial, iar pe de altă parte, raportat la condițiile prevăzute la art. 581 C. proc.

civ., pentru admiterea unei cereri de ordonanță președințială, prima instanță a reținut că în totalitatea lor aceste cerințe sunt îndeplinite și, ca urmare, a admis cererea și a dispus pe calea ordonanței președințiale evacuarea pârâtei pentru lipsă de titlu din spațiul (construcția) aflat în litigiu. Împotriva susmenționatei sentințe, a declarat recurs pârâta, SC. A.M. SRL Mangalia, invocând ca motive de casare dispozițiile art. 304 pct. 3, 8, 9 și 10 C. proc. civ. Prin primul motiv de recurs, pârâta susține că în mod greșit, instanța fondului a procedat la soluționarea pricinii, din moment ce în litigiu figura o persoană fizică, respectiv reclamantul care nu avea calitatea de comerciant și ca atare, în cauză, nu erau incidente dispozițiile art. 56 din C. com., derogatorii de la prevederile din dreptul comun, astfel că pricina era de competența soluționării în primă instanță a Judecătoriei Mangalia și nu a Tribunalului Constanța.

Prin cel de-al doilea motiv de casare, se susține că instanța fondului ar fi respins eronat excepția de litispendență, în contextul în care reclamantul a formulat și o a doua cerere de evacuare a pârâtei, care formează obiectul dosarului nr. 756/2003 al Judecătoriei Mangalia.

Printr-o altă critică, care constituie cel de al treilea motiv de casare, se susține că în mod discutabil, prima instanță a respins excepția autorității de lucru judecat, față de considerentele deciziei nr. 1357/R din 27 iunie 2002, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, prin care s-a reținut în esență că terenul pe care se află imobilul (construcția), din care s-a solicitat evacuarea și care face obiectul unui contract de asociere, nu constituie nici proprietatea pârâtului și nici a tatălui acestuia, astfel că, în raport de această situație, cererea de ordonanță președințială trebuia respinsă pentru lipsa calității procesuale active a reclamantului și nu admisă așa cum a procedat eronat instanța de fond, întrucât decizia pe care își întemeiază aceste susțineri, menționată mai sus, este irevocabilă.

În sfârșit, printr-un alt motiv de recurs, pârâta susține că hotărârea atacată a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 581 C. proc. civ., deoarece nu s-a făcut dovada în concret așa cum cere doctrina și jurisprudența, a necesității adoptării de urgență a măsurii solicitate (evacuarea), cum de asemenea, prin cererea promovată, nu se demonstrează nici caracterul vremelnic al măsurii, condiție esențială alături de cea privind urgența, pentru aplicarea prevederilor legale precitate.

De asemenea, se mai susține că, hotărârea primei instanțe este criticabilă și sub aspectul că, tribunalul a omis să se pronunțe asupra unui mijloc de apărare, respectiv asupra oportunității interogatoriului propus a se lua reclamantului și a necesității efectuării în cauză a unei expertize tehnice-topografice, care să stabilească dacă construcția folosită ca spațiu comercial de pârâtă se află amplasată pe terenul proprietatea reclamantului sau pe cea a statului (Consiliul Local al Municipiului Mangalia). În consecință, se solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței competente pentru administrarea probelor solicitate. Recursul pârâtei nu este fondat.

Analizând grupat motivele de recurs, se constată că în totalitatea lor, acestea nu sunt întemeiate, și ca urmare bine instanța fondului a admis cererea de ordonanță președințială și a dispus evacuarea pârâtei din spațiul (construcția) amplasată pe terenul proprietatea reclamantului, care era folosit așa cum confirmă probele administrate în cauză, pentru desfășurarea unor activități comerciale.

Ca atare, în mod justificat tribunalul a reținut, chiar dacă reclamantul este persoană fizică și nu comerciant, că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 56 din C. com., întrucât spațiul în discuție care are ca destinație magazin de alimentație publică face parte din fondul de comerț al pârâtei, și drept urmare, litigiul născut în legătură cu un astfel de spațiu este guvernat de legea comercială, situație în care competența materială de soluționare a cererii revenea în primă instanță Tribunalului Constanța și nu Judecătoriei Mangalia, întrucât, în speță, nu este vorba de o acțiune în evacuare dintr-o locuință care se soluționează potrivit prevederilor din C. civ., motiv pentru care în mod întemeiat s-a respins prin soluția pronunțată în cauză excepția necompetenței materiale a Tribunalului Constanța de a soluționa cererea de față.

În ce privește excepția de litispendență, se constată că și aceasta a fost respinsă întemeiat de instanța de fond, chiar dacă dispozițiile art. 163 C. proc. civ., statuează că „nimeni nu poate fi chemat în judecată pentru aceeași cauză, același obiect și de aceeași parte” înaintea mai multor instanțe, întrucât aceste dispoziții legale nu erau incidente în cauză (chiar dacă reclamantul a mai introdus o cerere de evacuare împotriva pârâtei, aflată spre soluționare pe rolul Judecătoriei Mangalia), din moment ce cele două instanțe sesizate prin cereri separate nu erau deopotrivă competente, față de motivul de recurs examinat anterior, din care rezultă că soluționarea pricinii în primă instanță revenea Tribunalului Constanța și nu Judecătoriei Mangalia.

Referitor la excepția autorității de lucru judecat, invocată pentru a se demonstra că prin decizia nr. 1354/R/2002 a Curții de Apel Pitești, rămasă irevocabilă, s-a reținut că spațiul (construcția) din care s-a dispus evacuarea pârâtei nu se află amplasat nici pe terenul proprietatea reclamantului și nici pe cel aparținând în proprietatea tatălui acestuia, se constată că bine instanța de fond a respins și această excepție, întrucât considerentele unei hotărâri, chiar irevocabile, nu pot suplini lipsa identității de obiect și părți care au fost diferite în cele două cauze, și ca atare, nu se putea considera că în speță ar fi îndeplinite cerințele art. 1201 C. civ., pentru a opera în cauză excepția invocată.

Cu privire la critica prin care pârâta susține că în speță nu ar fi fost îndeplinite cerințele prevăzute de dispozițiile art. 581 C. proc. civ., pentru admiterea în baza acestui text legal a cererii de ordonanță președințială, se constată că nici acestea nu sunt întemeiate având în vedere următoarele: În fapt construcția (spațiu comercial) folosită de pârâtă se află amplasată pe terenul proprietatea reclamantului, din care o parte, în suprafață de 550 mp, l-a dobândit prin cumpărare conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 2139 din 17 decembrie 1996, iar diferența de 73,38 mp. prin schimbul intervenit între Consiliul Local Mangalia și reclamant. Anterior perfectării contractului de schimb, reclamantul a fost încunoștințat de Primăria Mangalia, prin adresa nr. 8718 din 9 septembrie 1998, că pe terenul oferit la schimb se află active ale pârâtei, SC.

A.M. SRL Mangalia, având ca teren aferent suprafața de 143,2 mp., care au făcut obiectul contractului de asociere nr. 150 din 13 iulie 1998, încheiat între pârâtă și R.A.G.O.L.D.G. RA Mangalia, pe care reclamantul a fost de acord să-l preia cu sarcinile corespunzătoare terenului aferent, până la data expirării contractului de locație. Cum acest contract a fost încheiat pe o durată de 5 ani, este evident că, în contextul în care pârâta a formulat o serie de reclamații împotriva reclamantului, acesta nu a mai fost de acord să prelungească perioada de derulare a contractului după expirarea terenului care s-a împlinit la 13 iulie 2003, și ca atare, a promovat cererea de față pe calea ordonanței președințiale, întrucât există posibilitatea ca pârâta să refuze eliberarea terenului la termen menționat și să invoce eventual tacita relocațiune.

Deci, din cele expuse, rezultă caracterul urgent al măsurii solicitate, întrucât exista pericolul ca pârâta să nu elibereze construcția și implicit terenul pe care se afla acesta, care constituia proprietatea reclamantului, și care în mod evident ar fi înregistrat, așa cum arată în cerere, importante daune materiale din această cauză. Ca atare, condiția esențială, urgența, prevăzută de textul legal precitat, era îndeplinită fără nici o îndoială, astfel că, chiar dacă îndeplinirea celorlalte două condiții referitoare la vremelnicia măsurii și neprejudecarea fondului ar fi susceptibile de discuții, raportul strict la dispozițiile art. 581 C. proc. civ., această împrejurare rămâne fără relevanță, din moment ce condiția esențială, urgența, prevalează asupra celorlalte două condiții menționate anterior.

Tot plecând de la acest aspect, se constată că nici critica prin care se susține, că în mod criticabil instanța fondului nu s-a pronunțat asupra cererii privind completarea probelor cu o expertiză de specialitate nu poate fi reținută, deoarece, admițând cererea de ordonanță președințială, înseamnă implicit că s-a pronunțat și cu privire la inoportunitatea probei cu expertiză, față de caracterul urgent al cererii, care s-a judecat ținând cont de aparența dreptului care opera, față de dovezile existente la dosar, în mod cert, în favoarea reclamantului, care a probat că este titularul dreptului de proprietate al terenului pe care se află amplasată construcția folosită de pârâtă ca spațiu comercial, astfel că aceasta nu mai poate invoca de la expirarea contractului, 13 iulie 2003, nici un drept proteguit de lege care să justifice deținerea spațiului și după această dată.

Așa fiind, recursul pârâtei urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta, SC. A.M. SRL Mangalia, împotriva sentinței nr. 5474 din 28 august 2003, pronunțată de Tribunalul Constanța, secția comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 februarie 2004.