ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1222/2005

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1222/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 102

din 15 octombrie 2004 a Curții de Apel București, secția a II-a penală,

pronunțată în dosarul nr. 2944/2004 a fost respinsă, ca neîntemeiată, plângerea

formulată de numita G.D. prin D.M. împotriva rezoluției de neîncepere a

urmăririi penale din dosar nr. 773/P/2004 al Parchetului de pe lângă Curtea de

Apel București privind pe făptuitorii D.D., Ș.C.Șt., B.C.A. și S.A.

A fost obligată petenta la

600.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această

sentință, instanța de fond de a reținut următoarele:

La data de 19 august 2004 se

înregistrează la instanță plângerea petentei G.D. din comuna Snagov, județul

Ilfov, formulată prin intermediul tutorelui D.M. privind soluția de neîncepere

a urmăririi penale dată în dosarul nr. 773/P/2004 de Parchetul de pe lângă

Curtea de Apel București.

În motivarea plângerii

întemeiată pe dispozițiile art. 278

1

C. proc. pen., se arată faptul

că petenta a formulat la organele de anchetă, plângere penală împotriva lui

D.D., notar public, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 246 și

art. 289 C. pen., art. 26 raportat la art. 215 alin. (3) C. pen. și împotriva

celorlalți trei făptuitori Ș.C.Șt., B.C.A. și S.A. cu privire la săvârșirea

infracțiunii de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (3) C. pen. și a

infracțiunii prevăzută de art. 288 și art. 291 C. pen.

În motivarea plângerii

petentul a arătat că este tutorele numitei G.D., care este mama sa și care

suferă de mai multe boli grave, împrejurare în care făptuitorii prin

introducerea în eroare au determinat-o pe mama sa să-și înstrăineze întreaga

avere imobiliară, inclusiv casa, fără a primi și sumele de bani cuvenite (25 ha

teren, din care 10.000 mp. teren arabil, restul intravilan pe raza comunei

Snagov).

În cauză petentul a invocat

nulitatea a patru contracte de vânzare-cumpărare care s-au încheiat la diferite

date la biroul notarului public D.

S-a menționat faptul că

modul de soluționare a plângerii sale la urmărire penală este greșit, întrucât

nulitățile actelor de vânzare-cumpărare sunt vădite, prețurile stipulate în

acestea nu corespund realității și valorii imobilelor înstrăinate, iar actele

medico-legale depuse la dosar atestă că numita G.D. nici nu avea capacitate

psihică de apreciere și cu atât mai mult de semnare a unui act juridic în anul

2000.

S-au anexat la plângerea

formulată comunicarea făcută de procurorul general al Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel București din data de 27 iulie 2004 primită de petent la 29

iulie 2004 privind modul de soluționare al plângerii formulată împotriva soluției

procurorului, în sensul respingerii acesteia.

De asemenea, mai sunt

atașate copii de pe cele patru contracte de vânzare-cumpărare care au făcut

obiectul plângerii penale, copie de pe actul de identitate al numitei G.D., ca

și de pe actul medico-legal, din care a rezultat că aceasta suferă de un

sindrom amnezic alcoolic, declanșat în urmă cu 30 de ani, act întocmit la 8 mai

2003 și care a concluzionat că la data încheierii actelor juridice din cauză,

aceasta nu ar avea reprezentarea psihică de exercițiu necesară, precum și o

serie de alte înscrisuri medicale și de atestare a proprietăților înstrăinate

de sus-numită.

În cauză au fost citați în

condițiile procedurii, prevăzută de art. 175 și urm. C. proc. pen. și intimații

făptuitori împotriva cărora a fost formulată plângerea.

În cursul cercetării

judecătorești, instanța a dispus și atașarea dosarului de urmărire penală cu

nr. 773/P/2004 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.

Analizând actele și probele

din dosarul cauzei, prin prisma dispozițiilor art. 278

1

C. proc.

pen., instanța de fond a constatat, în primul rând că plângerea formulată de

petentă prin reprezentant se încadrează în dispozițiile art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen., fiind formulată în termen.

Cu privire la fondul cauzei,

din dosarul de urmărire penală nr. 773/P/2004 al Parchetului de pe lângă Curtea

de Apel București a rezultat faptul că petenta a formulat plângere penală

împotriva numitului D.D., notar public cu privire la săvârșirea infracțiunii de

abuz în serviciu contra intereselor persoanelor și fals intelectual și a

numiților B.C.A., S.A. și Ș.C.Șt. cu privire la săvârșirea infracțiunilor de

înșelăciune, fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals și instigare la

infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor.

Prin rezoluția procurorului

din data de 10 iunie 2004 s-a dispus în raport de dispozițiile art. 228 alin.

(4) C. proc. pen., cu referire la art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.,

neînceperea urmăririi penale față de notarul public D.D. cu privire la

săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen. și art. 289 C. pen.,

întrucât din actele premergătoare efectuate s-a constatat că faptele reclamate

nu sunt prevăzute de legea penală.

Prin aceeași rezoluție s-a

dispus neînceperea urmăririi penale și față de făptuitorii B.C.A., S.A. și

Ș.C.Șt., pentru săvârșirea infracțiunii, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2)

și (3) C. pen., art. 288 C. pen., art. 291 C. pen. și art. 25, raportat la art.

246 C. pen. (în legătură cu fapta săvârșită de notarul public), întrucât

faptele reclamate nu sunt prevăzute de legea penală.

Pentru a se pronunța în

acest mod, procurorul a reținut faptul că numita G.D. a fost căsătorită și din

prima căsătorie a avut doi băieți, pe D.M. și D.V. cu care însă se afla în

relații de conflict, astfel încât petenta apela la diferite persoane din

comună, între care și făptuitorii din cauză (mai puțin notarul public) pentru a

fi ajutată cu alimente, lemne de foc, îmbrăcăminte, medicamente etc.

În considerentele mai sus

arătate, s-a încheiat un act de vânzare-cumpărare la data de 8 martie 2000

între petentă și familia B., privind o locuință construită din paiantă și cu

teren aferent de 575 mp. Ca și cu privire la un teren extravilan în suprafață

de 7000 mp din localitatea Tâncăbești, comuna Snagov (contract cu nr. 231 făcut

de notarul public D.).

Din aceleași considerente,

la date diferite în cursul lunii martie 2000, petenta a înstrăinat

făptuitorilor S.A. și Ș.C.Șt cu contracte nr. 243 din 11 martie 2000, 279 din

21 martie 2000 și 622 din 25 mai 2000 diferite suprafețe de teren agricol

deținute.

Cu privire la învinuirea

adusă notarului public, procurorul a reținut faptul că acesta a întocmit dosare

notariale pentru fiecare din cele patru contracte de vânzare-cumpărare

încheiate, fiind respectate dispozițiile art. 43 și art. 45 alin. (2) din Legea

nr. 36/1995 a notarilor publici și activității notariale.

În actele întocmite, notarul

a făcut o descriere juridică corespunzătoare imobilelor înstrăinate de petentă

în raport de dispozițiile art. 5 și 6 din Legea nr. 54/1998 privind circulația

juridică a terenurilor, a verificat și legitimat persoanele care s-au prezentat

pentru semnarea acestora, luând semnăturile celor două părți contractante.

Cu privire la faptele

imputate celorlalți făptuitori, procurorul a reținut faptul că nu s-a dovedit

în cauză că aceștia ar fi falsificat înscrisurile în sensul contrafacerii

semnăturilor care să determine posibilitatea încheierii actelor de

vânzare-cumpărare cu privire la terenurile care au făcut obiectul acestor

contracte.

Susținerile ulterioare ale

petentei privitoare la faptul că a fost obligată să semneze actele de

înstrăinare a terenurilor agricole, nu au fost dovedite în cauză, dimpotrivă,

s-a făcut dovada faptului că petenta s-a prezentat personal la biroul notarului

public însoțită de o altă persoană mai tânără și a fost chiar asistată la

semnarea actelor, cum ar fi martorii C.V. și N.M.

În plângerea formulată

împotriva soluției pronunțată de procuror în dosarul mai sus-menționat,

petentul reprezentant al numitei G.D. a invocat faptul că fiind instituit

tutore al mamei sale care a fost pusă sub interdicție prin hotărâre

judecătorească în dosarul nr. 2366/2003 al Tribunalului București, secția a

III-a civilă, ar fi fost în imposibilitate să-și înstrăineze întreaga sa avere

imobiliară, inclusiv casa în care locuia unor persoane străine de familie și

pentru niște valori simbolice care nu reflectă valoarea reală a imobilelor.

S-a mai invocat faptul că a

fost indusă în eroare pentru a fi determinată să semneze contractele la biroul

notarului public reclamat, făptuitorii beneficiari fiind funcționari publici la

data încheierii actelor notariale la Primăria comunei Snagov, iar faptul că

aceste acte notariale sunt nereale, o atestă faptul mențiunii din încheierile

de autentificare în care se consemnează datele din buletinul de identitate al

petentei care nu mai erau valabile, buletinul fiind expirat din anul 1998.

De asemenea, petentul

reprezentant a mai invocat și faptul că față de concluziile raportului medico-legală

psihiatrică întocmit cu privire la mama sa, G.D. și care conchide că aceasta nu

ar avea capacitate psihică de apreciere a conținutului și mai ales a

consecințelor socio-juridice, a actelor juridice întocmite în anul 2000,

împrejurare față de care valabilitatea actelor în discuție este discutabilă,

acestea fiind nule.

În raport de critica

formulată prin plângerea depusă la dosarul cauzei, prima instanță a apreciat

plângerea petentului ca fiind neîntemeiată și având în vedere dispozițiile art.

278

1

alin. (7), cu referire la art. 278

1

alin. (8) lit.

a) C. proc. pen., a respins-o, ca neîntemeiată, pentru următoarele

considerente.

Numitul D.M. în calitate de

tutore al petentei G.D. și fiul acesteia a formulat o plângere la autoritatea

competentă cu privire la săvârșirea infracțiunilor penale mai sus menționate,

săvârșite de notarul public D.D. și făptuitorii B.C.A., S.A. și Ș.C.Șt.

Plângerea penală este

precedată de o serie de acțiuni civile declanșate de petentul reprezentant în

calitate de tutore al mamei sale pentru constatarea nulității celor patru

contracte de vânzare-cumpărare în cauză, urmare a acțiunilor sale fiind

pronunțate sentințele civile nr. 4674 din 19 decembrie 2001 a Judecătoriei

Buftea, definitivă prin decizia civilă nr. 1601 din 8 octombrie 2002 a

Tribunalului București, secția a V-a civilă; sentința civilă nr. 257 din 30

ianuarie 2001 a Judecătoriei Buftea, definitivă prin decizia civilă nr. 2925

din 8 noiembrie 2001 a C.A.B, secția a III-a civilă și sentința civilă nr. 2225

din 13 iunie 2002 a Judecătoriei Buftea, definitivă prin decizia civilă nr. 999

din 22 ianuarie 2003 a Tribunalului București, secția a III-a civilă, hotărâri

devenite irevocabile.

Urmare acestor soluții ale

instanțelor care au apreciat că nu sunt motive pentru declararea ca nule a

actelor de vânzare-cumpărare întocmite de petenta G.D., s-au formulat de către

petentul din prezenta cauză și un membru în vederea promovării unui recurs în

anulare împotriva hotărârilor judecătorești irevocabile, memoriu care i-a fost

respins de către procurorii Parchetului de pe lângă C.S.J.

Aspectele criticate de

petentul reprezentant cu privire la nelegalitatea soluției pronunțate de

procuror nu au fost întemeiate, dat fiind faptul că acesta prin motivarea

formulată soluției dispuse, face referire la întreaga gamă a condițiilor în

care au fost încheiate actele de vânzare-cumpărare reclamate ca fiind nelegal

întocmite și cu conținut neîntemeiat și în mod corect a conchis faptul că

plângerea formulată în cauză este nefondată.

Cu atât mai mult s-a

apreciat că este legală soluția din dosarul de urmărire penală, cu cât din

studiul considerentelor sentințelor civile pronunțate prin acțiunile declanșate

de petent a rezultat că aspectele invocate au fost cenzurate practic de aceste

instanțe, atât cu privire la forma cadru de întocmire a celor patru acte de

vânzare-cumpărare, cât și cu privire la prețul stipulat, nefiind constatate

nereguli de ordin civil pentru declararea ca nule a acestor acte notariale de

înstrăinare a unor bunuri de către petenta G.D.

În lipsa altor probe,

instanța de fond a apreciat plângerea formulată în prezenta cauză ca fiind

neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a

declarat, în termen legal, recurs petentul D.M. în calitate de tutore al

numitei G.D., criticând-o pentru nelegalitate. În motivele scrise depuse la

dosar a invocat cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 10 teza a

II-a C. proc. pen., având în vedere faptul că instanța nu s-a pronunțat cu

privire la unele probe administrate ce erau de natură să influențeze soluția

procesului, persoanele împotriva căreia a formulat plângere, deoarece au

înșelat-o, mama sa înstrăinându-și averea imobiliară, inclusiv casa în care

locuiește, prin mai multe contracte de vânzare-cumpărare, fără să primească

nici o sumă de bani. Obiectul celor patru contracte de vânzare-cumpărare a fost

o suprafață de teren de 25 hectare, din care 10.000 mp teren arabil, iar restul

teren intravilan cu o valoare de circulație de 537.500 Euro, având în vedere că

în prezent prețul minim pentru 1 mp de teren situat pe malul Lacului Snagov

este de 50 – 60 Euro.

S-a mai arătat că mama sa nu

a avut niciodată intenția de a înstrăina aceste terenuri, cumpărătorii

profitând de starea ei de boală, de faptul că nu știe să scrie și să citească,

că a declarat la procuror modul în care a semnat actele, nefiind niciodată în

fața unui notar public, semnând mai multe înscrisuri acasă la B.C., fără să

știe conținutul acestora, că la momentul autentificării contractelor de

vânzare-cumpărare mama sa avea buletinul de identitate expirat cu doi ani

înainte de expirarea actelor, astfel notarul nu și-a îndeplinit obligațiile

imperative prevăzute de dispozițiile art. 49 lit. f), coroborat cu art. 50 lit.

a), art. 49 lit. h) din Legea nr. 36/1995, referitoare la modul în care s-a constatat

identitatea vânzătoarei și prin consemnarea unor împrejurări nereale într-un

înscris autentic. Totodată prețul la care s-au înstrăinat imobilele era

diferit, că înainte de încheierea contractului de vânzare-cumpărare din 8

martie 2000, respectiv mai precis la data de 7 martie 2000 mama sa a fost

victima unui accident de circulație soldat cu vătămarea sa, iar B.C.A. a scos-o

din spital, în raportul de expertiză medico-legală psihiatrică întocmit de

Serviciul de Medicină Legală al județului Ilfov, în dosarul care a avut ca

obiect punerea sub interdicție a rezultat fără dubiu că mama sa G.D. nu a avut

capacitatea psihică de a aprecia conținutul și mai ales consecințele

social-juridice ce pot decurge din încheierea actelor juridice de

vânzare-cumpărare din anul 2000. Toate aceste dovezi nu au fost avute în vedere

de instanța de fond atunci când a dispus respingerea plângerii, solicitând

admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și pe fond, în baza art. 278

1

pct. 8 lit. b) C. proc. pen., admiterea plângerii, desființarea rezoluției

atacate și trimiterea cauzei la parchet, în vederea începerii urmăririi penale.

Apărătorul ales al

recurentului petiționar în concluziile orale, în dezbateri a invocat cazul de

casare prevăzut de art. 385

9

pct. 10 teza a II-a C. proc. pen., în

cauză, instanța nu a avut în vedere probele, respectiv actele privind suprafața

de 10 hectare ce a fost înstrăinată, buletinul recurentei era expirat, s-a

ignorat raportul de expertiză care evidenția lipsa discernământului și a solicitat

admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și pe fond, în baza art. 278

1

pct. 8 lit. b) C. proc. pen., admiterea plângerii, desființarea rezoluției

atacate și trimiterea cauzei la parchet, în vederea începerii urmăririi penale,

susținând oral motivele de recurs formulate în scris și depuse la dosar.

Examinând recursul declarat

de petentul D.M. în calitate de tutore al numitei G.D. împotriva sentinței

instanței de fond în raport cu motivele invocate ce se vor analiza prin prisma

cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 10 teza a II-a C. proc.

pen., cât și din oficiu potrivit art. 385

6

C. proc. pen., Înalta

Curte apreciază recursul declarat ca fiind nefondat pentru considerentele ce se

vor arăta.

Din analiza cauzei rezultă

că în mod judicios și temeinic motivat prima instanță a respins, ca nefondată,

plângerea petentului D.M. în calitate de tutore la mamei sale numita G.D.

Înalta Curte consideră că a

fost făcută o evaluare justă asupra actelor efectuate de procuror care au

condus la soluția de neîncepere a urmăririi penale față de notarul public D.D.,

pentru infracțiunile prevăzute de art. 246 C. pen. și art. 289 C. pen., precum

și față de B.C.A., Ș.C.Șt. și S.A., pentru infracțiunile prevăzute de art. 215

alin. (1) – (3) C. pen., art. 288 C. pen., art. 291 C. pen. și art. 25 – art.

246 C. pen. (în raport cu fapta notarului public).

Așa cum rezultă din cauză au

fost examinate criticile formulate de petiționar, în raport cu persoanele și

faptele pretins a fi săvârșite de către acestea, constatându-se că nu pot fi

avute în vedere, deoarece notarul public D.D. a făcut referiri concrete cu

privire la imobilele care fac obiectul contractelor, la modul de dobândire a

acestora, la prețul vânzării, la procedura prevăzută în art. 5 și 6 din Legea

nr. 54/1998 privind circulația juridică a terenurilor, toate cele patru

contracte de vânzare-cumpărare sunt semnate și de către numita G.D., la rubrica

„vânzătoare”, semnături pe care aceasta le recunoaște. Mențiunile pe care

notarul public le-a făcut în încheierile de autentificare, în sensul că după

identificare, citirea actului, părțile au consimțit la autentificarea

înscrisului și au semnat toate exemplarele, corespund adevărului, părțile fiind

prezente în fața sa, solicitând redactarea contractelor, fiind de acord cu

conținutul acestora și semnând fără nici o obiecție.

Totodată nu au fost

considerate întemeiate nici susținerile legate de celelalte persoane, respectiv

B.C., Ș.C. și S.A., deoarece nu au rezultat date certe ori indicii, în sensul

inducerii în eroare a vânzătoarei de către cei trei cumpărători prin

prezentarea ca adevărate a unei fapte mincinoase ori ca mincinoasă a unei fapte

adevărate, cu prilejul încheierii ori executării unui contract și prin aceasta

cauzarea unei pagube.

De asemenea, nu a putut fi

avută în vedere nici săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 288 alin. (1) C.

pen., în condițiile în care nu au falsificat înscrisurile prin contrafacerea

scrierii sau prin alterarea acestora, de natură să producă consecințe juridice,

iar utilizarea lor ulterioară la judecătorie, nu constituie infracțiunea de uz

de fals în sensul prevederilor art. 291 C. pen., acestea nefiind false, fiind

încheiate la biroul notarial, cu respectarea dispozițiilor legale.

În cauză nu au fost

îndeplinite nici cerințele art. 25 C. pen., raportat la art. 246 C. pen.,

deoarece B.C., Ș.C.Șt. și S.A. nu au urmărit să-l determine pe notarul public

și nici nu l-au determinat, în vreun mod, în vederea săvârșirii de către acesta

a infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor.

Susținerile că G.D. nu a

dorit să vândă, nu a fost la sediul notarului public D.D., nu a primit prețul

vânzării, semnând mai multe acte fără să știe despre ce este vorba, fără să i

se citească, fiind determinată să facă acest lucru ca urmare a obligării sale

să consume băuturi alcoolice au fost infirmate de probele administrate,

respectiv declarațiile martorilor C.V.C., B.G., G.M. și N.M., atestându-se

faptul că mai multe acte de vânzare-cumpărare au fost încheiate între părți, în

primăvara anului 2000, la sediul biroului notarial și în fața notarului public

D.D., cu toate că G.D. era mai în vârstă, se prezenta într-o stare bună,

putându-se comunica cu ea foarte bine, înțelegea și era lucidă, a fost ajutată

de ani de zile de către familia B., care i-a dat lemne de foc, butelie de

aragaz, medicamente, alimente și chiar îmbrăcăminte.

Acțiunile de chemare în

judecată de către G.D. a pârâților B.C., Ș.C.Șt. și S.A. prin care au solicitat

constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare, redactate

și autentificate sub nr. 231 din 8 martie 2000, 243 din 11 martie 2000, 279 din

21 martie 2000 și 622 din 25 mai 2000 și a altor contracte de vânzare-cumpărare

la Biroul notarului Public D.D., au fost respinse, ca neîntemeiate. Căile de

atac folosite în procesele civile în apel și recurs au fost nefavorabile

apelanților, respectiv recurenților, deciziile civile pronunțate de Tribunalul

București, respectiv Curtea de Apel București au rămas definitive și

irevocabile.

Înalta Curte apreciază că

instanța de fond a făcut o corectă și obiectivă evaluare a materialului

probator administrat, analizându-se întreaga gamă a condițiilor în care au fost

încheiate actele de vânzare-cumpărare reclamate, precum și considerentele

sentințelor civile pronunțate, din care a rezultat că aspectele invocate au

fost cenzurate de instanțe, cu privire la forma cadru de întocmire a celor

patru acte de vânzare-cumpărare, la prețul stipulat, nefiind constatate

nereguli de ordin civil pentru declararea ca nule a acestor acte notariale de

înstrăinare a unor bunuri de către petenta G.D., astfel că rezoluția dată de

către parchet este legală și temeinică, în cauză nefiind săvârșite

infracțiunile menționate, de către notarul public D.D., de B.C.A., Ș.C.Șt. și

S.A.

În raport cu cele

menționate, Înalta Curte consideră că instanța de fond a pronunțat o soluție

legală și temeinică, pe baza evaluării ansamblului probelor administrate,

nefiind incident cazul de casare invocat, respectiv art. 385

9

pct.

10 teza a II-a C. proc. pen., neconstatând nici existența vreunui caz de casare

ce s-ar fi putut invoca din oficiu potrivit art. 385

9

alin. (3) C.

proc. pen.

Față de aceste considerente,

Înalta Curte, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va

respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul D.M. în calitate de tutore

al numitei G.D. împotriva sentinței penale nr. 102 din 15 octombrie 2004 a

Curții de Apel București, secția a II-a penală.

În conformitate cu art. 192

alin. (2) C. proc. pen., se va obliga petentul recurent la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate,

recursurile declarate de petenții D.M. și G.D. împotriva sentinței penale nr.

102 din 15 octombrie 2004 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Obligă petenții recurenți la

plata sumei de câte 600.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 17 februarie 2005.