Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 26.04.2005
casat

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2842/2005

HOTĂRÂRE
26.04.2005
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2842/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Craiova, reclamantul B.A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Dolj, anularea hotărârii nr. 7412 din 18 iulie 2003, emisă de pârâtă și acordarea drepturilor ce i se cuvin pe perioada 20 noiembrie 1950 - 30 iunie 1954, potrivit prevederilor art. 1 din Legea nr. 309/2002.

Prin sentința civilă nr. 588 din 14 octombrie 2004, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ, a admis acțiunea formulată de reclamantul B.A., împotriva pârâtei Casa Județeană de Pensii Dolj și a anulat hotărârea nr. 7412 din 18 iulie 2003. A obligat pârâta Casa Județeană de Pensii Dolj, să emită hotărârea prin care să acorde reclamantului B.A., drepturile prevăzute de Legea nr. 309/2002, pentru perioada 20 noiembrie 1950 - 30 iunie 1954, începând cu data de 1 august 2003. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că din livretul militar depus de reclamant rezultă că în perioada 20 noiembrie 1950 - 30 mai 1954 a fost „mână de lucru”, a avut calitate de soldat în armată și a fost folosit la muncă.

Împotriva sentinței sus-menționate a declarat recurs, Casa Județeană de Pensii Dolj, care a motivat, în esență, că în perioada 20 noiembrie 1950 - 10 octombrie 1953, reclamantul a fost sanitar în Corpul Pompierilor și nu beneficiază de drepturile prevăzute de Legea nr. 309/2002. Recursul este întemeiat.

Beneficiază de prevederile art. 1 din Legea nr. 309/2002, persoana, cetățean român, care a satisfăcut stagiul militar în detașamentele de muncă din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii, în perioada 1950 - 1961. Comisia de aplicare a Legii nr. 309/2002 a admis parțial cererea petentului, deoarece din actele aflate la dosar, rezultă că petentul a satisfăcut stagiul militar la detașamentele de muncă din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii, doar în perioada 10 octombrie 1953 - 30 iunie 1954. Din livretul militar rezultă că în perioada 20 noiembrie 1950 - 10 octombrie 1953, reclamantul a satisfăcut stagiul militar la detașamentele de muncă în cadrul Corpului de Pompierilor al orașului Stalin (vechea denumire a orașului Brașov), fiind sanitar.

Pentru această perioadă, reclamantul nu beneficiază de drepturile acordate de Legea nr. 309/2002, întrucât nu a satisfăcut stagiul militar într-un detașament de muncă din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii. În consecință, recursul declarat urmează să fie admis, casată, sentința atacată și pe fond, respinsă, ca nefondată, acțiunea formulată de B.A.

D E C I D E Admite recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Dolj împotriva sentinței civile nr. 588 din 14 octombrie 2004 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ. Casează sentința atacată și pe fond, respinge acțiunea formulată de B.A. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 aprilie 2005.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2005-04-26
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2843/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Craiova, sub nr. 761/2004, reclamantul C.I. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii
ÎCCJ 2005-05-17
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3121/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 21 octombrie 2004, reclamantul M.I. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Dolj, anularea hotărâri
ÎCCJ 2005-05-09
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2884/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la Curtea de Apel Craiova, sub nr. 1362/A din 25 iunie 2004, reclamantul G.G. a solicitat în contra
ÎCCJ 2005-01-11
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 57/2005
Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin contestația înregistrată la Curtea de Apel Craiova, reclamantul M.K. a chemat în judecată Casa Județeană de Pensii Dolj, solicitând anularea hotărâ
ÎCCJ 2005-01-31
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 485/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 5 ianuarie 2004, reclamantul P.V. a solicitat, în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Dolj, anularea hotărârii nr. 16
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă