ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2123/2005

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 1099 din 9 septembrie 2004 a Tribunalului București, secția I penală, a fost respinsă cererea de reabilitare formulată de condamnatul P.C. Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că, petiționarul a fost condamnat, prin decizia penală nr. 959 din 10 octombrie 2002 a Tribunalului București, rămasă definitivă prin respingerea apelului și recursului, la pedeapsa de 8 ani închisoare și obligat în solidar cu un alt inculpat la plata sumei de 26.206.656.672 lei și că cererea de reabilitare nu îndeplinește cerințele prevăzute de dispozițiile art. 137 lit. d) C. pen., privitoare la admiterea în întregime a cheltuielilor judiciare și a despăgubirilor civile la care a fost obligat.

Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și familie, a respins apelul declarat de condamnat împotriva sentinței primei instanțe, considerând nefondate criticile formulate în sensul că cererea de reabilitare trebuia admisă, fiind întrunite toate cerințele legii. Astfel, instanța de control judiciar a reținut că petiționarul a plătit numai 20.000.000 lei din debitul stabilit prin hotărâre de condamnare și că neîndeplinindu-se obligațiile privitoare la despăgubirile civile, soluția de respingere a cererii de reabilitare a fost corect respinsă. Împotriva acestei decizii a declarat recurs în termen legal inculpatul care a susținut că neachitarea despăgubirilor la care a fost obligat s-a datorat unei imposibilități obiective de îndeplinire a obligației, suma fiind foarte mare.

S-a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și admiterea cererii de reabilitare. Recursul declarat este neîntemeiat. În conformitate cu dispozițiile art. 137 alin. (1) lit. a) – d) C. proc. pen., cererea de reabilitare se admite dacă cel condamnat întrunește condițiile de a nu fi suferit o nouă condamnare, de a avea asigurată existența prin muncă sau mijloace oneste, de a fi avut o bună conduită și de a achita în întregime cheltuielile de judecată și despăgubirile civile la plata cărora a fost obligat. Dacă neplata acestor cheltuieli și despăgubiri nu se datorește relei credințe a condamnatului instanța poate dispune reabilitarea. Din examinarea actelor dosarului se constată că petiționarul P.C.

a fost condamnat prin sentința penală nr. 959 din 10 februarie 2002 a Tribunalului București, rămasă definitivă la 3 iulie 2003, la pedepsele de 8 ani închisoare și 5 ani interzicerea unor drepturi, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzute de art. 248 alin. (2), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., de 5 ani închisoare și 3 ani interzicerea unor drepturi, pentru infracțiunea de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (2), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., stabilindu-se ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 8 ani închisoare și 5 ani interzicerea unor drepturi. De asemenea, petiționarul a mai fost condamnat la pedepse de câte 10 luni închisoare, pentru infracțiunile prevăzute de art. 288 alin. (1) și art. 290 C. pen., pedepse grațiate conform art. 1 lit. a) din legea nr. 137/1997.

Prin aceeași sentință inculpatul P.C. a fost obligat în solidar cu inculpatul C.C. la plata sumei de 26.206.656.672 lei despăgubiri civile către partea civilă R.C.R. – SA C.B. reprezentată de lichidatorul judiciar SA B.C.A. SA. S-a reținut că inculpatul în calitate de director al sucursalei C.B. Tulcea, prin încălcarea dispozițiilor legale a acordat credite preferențiale numitului T.N. în valoare de 5.103.608.700 lei și că pentru acordarea creditelor a pretins și primit un autoturism MBW în valoare de 25.000 dolari S.U.A., mobilier de 10.000.000 lei și mărfuri în valoare de 70.000.000 lei. Prin Decretul nr. 933 din 23 decembrie 2003 a fost grațiată în întregime pedeapsa de 8 ani închisoare și 5 ani interzicerea unor drepturi, iar prin ordin al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a fost redus termenul de reabilitare judecătorească, cu 8 ani și 6 luni.

Mai rezultă din actele dosarului că de la data rămânerii definitive și până în prezent din suma totală a despăgubirilor la care a fost obligat de 26.206.656.672 lei petiționarul a plătit numerar 20.000.000 lei, respectiv câte 5.000.000 lei la datele de 1,3 și 6 septembrie și 18 octombrie 2004. Deși la dosar s-a depus un angajament de plată a despăgubirilor, condamnatul nu a probat că a plătit lunar suma prevăzută în acest act. Întrucât nu a achitat în întregime cheltuielile judiciare și despăgubirile arătate către partea civilă, soluția primei instanțe de respingere a cererii de reabilitare pentru neîntrunirea condiției prevăzute de dispozițiile art. 137 lit. d) C. pen., evocat mai sus, a fost corect menținută de instanța de control judiciar.

În consecință, constatând nefondate criticile formulate, Curtea, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) și art. 192 alin. (2) C. proc. pen., urmează a respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul P.C., cu obligarea acestuia la cheltuielile judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul P.C. împotriva deciziei penale nr. 956 din 9 decembrie 2004 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și familie. Obligă pe recurentul condamnat la plata sumei de 600.000 lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 28 martie 2005.