ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 961/2009

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 274

din 30 octombrie 2008, Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru

cauze cu minori și de familie, a respins, ca nefondată, cererea de reabilitare

formulată de condamnatul B.G.

Petentul a fost obligat la

plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 100 lei.

S-a reținut că, la data de

17 septembrie 2008, petentul B.G. a solicitat instanței reabilitarea sa

judecătorească, arătând că a fost condamnat, la pedeapsa de un an și 6 luni

închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual, prevăzută de art.

289 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 13 C.

pen., prin sentința penală nr. 14 din 12 noiembrie 2001 a Curții de Apel

București, secția a II-a penală, rămasă definitivă la 3 februarie 2003, prin

decizia penală nr. 509 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pedeapsa aplicată a fost

constatată grațiată potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 137/1997.

Prin cererea formulată,

condamnatul a susținut că îndeplinește toate condițiile prevăzute de art. 135

și 136 C. pen., pentru acordarea reabilitării judecătorești.

Instanța de fond a constatat

însă că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile pentru admiterea cererii,

întrucât petiționarul nu a achitat despăgubirile la care a fost obligat,

cerință legală obligatorie prevăzută de art. 137 alin. (1) lit. d) C. pen.

Petiționarul a susținut că

părțile civile nu au insistat în executarea despăgubirilor civile și că

datoriile s-au stins prin prescripție.

Instanța a constatat că

aceste susțineri nu pot fi primite întrucât părțile civile nu au renunțat în

mod expres la despăgubiri, iar petentul nu a invocat imposibilități obiective

de plată a acestora; cât privește intervenția prescripției, aceasta nu poate

echivala cu achitarea despăgubirilor, motiv pentru care cererea de reabilitare

a fost respinsă ca nefondată.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs condamnatul B.G. care a solicitat admiterea, casarea hotărârii

atacate și pe fond, admiterea cererii și dispunerea reabilitării judecătorești,

arătând că sunt îndeplinite cerințele art. 137 alin. (1) C. pen. și că a făcut

dovada achitării despăgubirilor civile, a bunei conduite și a îndeplinirii

termenului prevăzut de lege pentru acordarea reabilitării.

Verificând hotărârea atacată

potrivit art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată

următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 135

C. pen., cel condamnat, la pedeapsa închisorii mai mare de un an până la 5 ani,

poate fi reabilitat, la cerere, de instanța judecătorească, după trecerea unui

termen de 4 ani, la care se adaugă jumătate din durata pedepsei pronunțate.

În caz de grațiere totală

sau de grațiere a restului de pedeapsă, termenul arătat se calculează de la

data actului de grațiere.

Înalta Curte constată că

termenul pentru acordarea reabilitării judecătorești în cazul condamnatului B.G.

este de 4 ani și 9 luni și curge de la data de 25 iulie 1997, data intrării în

vigoare a Legii privind grațierea unor pedepse nr. 137/1997, fiind împlinit la

25 aprilie 2002.

Art. nr. 137 C. proc. pen.,

prevede celelalte condiții legale pentru admiterea cererii de reabilitare,

respectiv, condamnatul să nu fi suferit o nouă condamnare în intervalul de timp

arătat, să aibă asigurată existența prin muncă sau mijloace oneste, să fi avut

o bună conduită și să fi achitat în întregime cheltuielile de judecată și

despăgubirile civile la plata cărora a fost obligat.

Înalta Curte constată că

petiționarul B.G. nu a mai fost condamnat, este angajat ca lector universitar

la o instituție de învățământ superior, a prezentat o caracterizare din care

rezultă că a avut o bună conduită în societate și a depus dovezi concludente de

achitare integrală a cheltuielilor de judecată și a despăgubirilor civile la

plata cărora a fost obligat (proces-verbal de constatare achitare debit din 16

martie 2009, însoțit de recipisele bancare de consemnare a plăților) depuse în

fața instanței de recurs la data de 7 martie 2009.

Înalta Curte constată că

prin hotărârea judecătorească de condamnare, rămasă definitivă prin decizia

penală nr. 509 din 3 februarie 2003 a Curții Supreme de Justiție, petentul B.G.

nu a fost obligat la despăgubiri civile, ci numai la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

Obligarea sa la

despăgubirile civile la care face referire instanța de fond revine din sentința

penală nr. 8 din 28 ianuarie 2003 a Curții de Apel București, secția a II-a

penală, definitivă prin decizia penală nr. 3563 din 25 iunie 2004 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție prin care s-a încetat procesul penal față de

inculpatul B.G. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen.,

cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) C.

proc. pen. și art. 10 lit. g) C. pen., cu referire la art. 122, 124 C. pen.,

iar acesta a fost obligat să plătească despăgubirile civile unui număr de șapte

părți civile.

În conformitate cu cele

arătate mai sus, Înalta Curte constată că în cauză sunt îndeplinite condițiile

prevăzute de lege pentru admiterea cererii de reabilitare formulată de

condamnatul B.G.

În consecință, în baza art. 385

15

pct. 8 lit. d) C. proc. pen., Înalta Curte va admite recursul declarat de

condamnatul B.G., va casa sentința nr. 274 din 30 octombrie 2008 și rejudecând,

în baza art. 135, 136 și 137 C. pen., va admite cererea de reabilitare și va

dispune reabilitarea judecătorească a acestuia față de condamnarea de un an și

6 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 14 din 12 noiembrie 2001 a

Curții de Apel București, secția a II-a penală, definitivă prin decizia nr. 509

din 3 februarie 2003 a Curții Supreme de Justiție, secția penală.

Văzând și dispozițiile art. 192

alin. (3) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

condamnatul B.G. împotriva sentinței penale nr. 274 din 30 octombrie 2008 a

Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de

familie.

Casează sentința penală

atacată și rejudecând, admite cererea formulată și dispune reabilitarea

judecătorească a petiționarului B.G. față de condamnarea de un an și 6 luni

închisoare aplicată prin sentința penală nr. 14 din 12 noiembrie 2001 a Curții

de Apel București, secția a II-a penală, definitivă prin decizia penală nr. 509

din 3 februarie 2003 a Curții Supreme de Justiție, secția penală.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 17 martie 2009.