ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3291/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 8 aprilie 2004, reclamanta SC B.T. SRL Râmnicu Vâlcea a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A.R.R., anularea actelor administrative nr. 230 din 20 februarie 2004 și nr. 5839 din 30 martie 2004, emise de A.R.R., agenția Vâlcea, prin care i s-a refuzat, în mod nejustificat, avizarea înființării Autogării Z. și obligarea pârâtei la eliberarea licenței de execuție și a caietului de sarcini pentru acest obiectiv. În motivarea acțiunii, reclamanta a susținut că a închiriat împreună cu SC M.S.

SRL, un spațiu compus din trei încăperi și anexe, în scopul înființării unei autogări, după care a formulat cerere către A.R.R., agenția Vâlcea, pentru a fi efectuate verificări în vederea obținerii autorizației de funcționare și că, deși echipa de control a acestei instituții a evidențiat îndeplinirea condițiilor legale, nu a fost avizată nota de constatare de către conducătorul ierarhic și nu i-a fost eliberată licența de execuție. Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 60/F-C din 28 aprilie 2004, a admis acțiunea; a dispus anularea actelor administrative nr. 230 din 20 februarie 2004 și nr. 5839 din 30 martie 2004, emise de pârâtă cu privire la refuzul avizării înființării autogării denumită Z., amplasată în Râmnicu Vâlcea; a obligat pârâta să emită prin agenția teritorială a A.R.R.

Vâlcea, licența de execuție pentru autogara menționată, pentru activități conexe acesteia și, de asemenea, caietul de sarcini pentru spațiul arătat; a obligat pârâta, la cheltuieli de judecată către reclamantă. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța, în raport cu probele administrate, a reținut că reclamanta a fost vătămată în drepturile sale recunoscute de lege, prin refuzul nejustificat al autorității administrative a-i rezolva cererea. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, pârâta A.R.R., formulând următoarele critici: - instanța de fond, a dat o interpretare eronată, atât actelor a căror anulare s-a solicitat, cât și documentelor care au stat la baza acestora; - instanța de fond nu s-a pronunțat asupra unui mijloc de apărare sau asupra unei dovezi administrate, respectiv procesul-verbal nr. 246 din 18 februarie 2004. Recursul este întemeiat, în limitele și pentru considerentele ce se vor arăta.

In speță, prin Nota de constatare nr. 561 din 29 august 2003, întocmită de inspectorii A.R.R., agenția Vâlcea, s-a stabilit că sunt îndeplinite condițiile în vederea obținerii licenței de execuție pentru autogară, iar în procesul-verbal nr. 246 din 18 februarie 2004, întocmit de inspectorii aceleiași instituții, au fost consemnate, însă, unele deficiențe față de care s-a refuzat acordarea respectivei licențe. Contradictorialitatea concluziilor celor două acte determină o împrejurare de fapt ce nu a fost pe deplin stabilită, situație care împiedică Înalta Curte de Casație și Justiție să hotărască asupra fondului pricinii, astfel că, în baza art. 313 și 314 C. proc. civ., se va admite recursul, se va casa sentința pronunțată în cauză, cu trimiterea pricinii la prima instanță, pentru rejudecare, ocazie cu care se impune efectuarea unei expertize care să releve dacă spațiul în discuție este sau nu este corespunzător pentru funcționarea unei autogări.

De asemenea, cu ocazia rejudecării, instanța de trimitere va trebui să țină seama de toate motivele invocate în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de A.R.R. împotriva sentinței nr. 60/FC din 28 aprilie 2004 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ. Casează sentința atacată și trimite cauza, spre rejudecare, la aceeași instanță. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 mai 2005.