ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 526/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Pitești, la 8 martie 2004, Consiliul Județean Vâlcea a declarat recurs

împotriva încheierii din 18 februarie 2004, pronunțată de Curtea de Apel

Pitești, la 18 februarie 2004, în dosarul nr. F/C/67/2004, prin care s-a

suspendat hotărârea nr. 130 din 25 noiembrie 2003, emisă de Consiliul Județean

Vâlcea, în baza avizului A.R.R., la cererea formulată de SC M.S. SRL.

S-a susținut că nu sunt îndeplinite

prevederile art. 9 din Legea nr. 29/1990, „nefiind un caz bine justificat și

pentru a se preveni producerea unei pagube iminente. Sub acest aspect,

recurenta a susținut că noul traseu înființat prin hotărârea atacată, nu a fost

atribuit încă prin licitație publică vreunui operator și, deci, nu s-a emis o

altă licență”.

Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Pitești, la 15 aprilie 2004, Consiliul Județean Vâlcea a declarat recurs și

împotriva sentinței nr. 42/F-C din 17 martie 2004, pronunțată de Curtea de Apel

Pitești, în dosarul nr. 67/C/2004, susținând că hotărârea este nelegală și

netemeinică.

Încheierea pronunțată la 18

februarie 2004, în dosarul F/C/67/2004, a fost atacată și de A.R.R. Recurenta a

atacat și sentința nr. 42/F-C din 17 martie 2004, pronunțată la 17 februarie

2004, de Curtea de Apel Pitești.

S-a susținut că hotărârea

Consiliului Județean Vâlcea nu putea fi pusă iminent în aplicare, așa cum a

susținut instanța de fond, atunci când a dispus suspendarea hotărârii, întrucât,

potrivit art. 30 alin. (3) din Ordinul ministrului lucrărilor publice, transporturilor

și locuinței, termenul limită pentru introducerea de noi trasee este de 60 de

zile de la data atribuirii licențelor de execuție pentru traseu. Hotărârea, a

precizat recurenta, s-a emis de Consiliul Județean Vâlcea, la circa 6 luni de

la data atribuirii licențelor de execuție pentru traseele aprobate prin

Programul de transport rutier.

Cât privește sentința nr. 42/F-C din

17 martie 2004, recurenta a susținut că adresa nr. 1776 din 17 noiembrie 2003,

emisă de A.R.R., nu îndeplinește condițiile specifice unui act administrativ în

înțelesul Legii nr. 29/1990, ca manifestare unilaterală de voință ce produce

efecte juridice cu efecte vătămătoare intereselor legitime de SC M.S. SRL,

astfel încât invocă art. 304 alin. (8) C. proc. civ.

Printr-un al doilea motiv de recurs

se susține, în baza art. 304 alin. (9) C. proc. civ., că hotărârea pronunțată

este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită

a legii. Sub acest aspect nu s-a făcut dovada procedurii prealabile, conform art.

5 din Legea nr. 29/1990, respectiv partea nu s-a adresat cu plângerea

prealabilă la A.R.R., împotriva adresei nr. 1776 din 17 noiembrie 2003, chiar

dacă a contestat hotărârea Consiliului Județean nr. 130 din 25 noiembrie 2003, la Consiliul Județean Vâlcea.

Din actele cauzei, Înalta Curte de

Casație și Justiție reține că prin sentința nr. 42/F-C din 17 martie 2004,

Curtea de Apel Pitești a respins excepția lipsei de competență materială a

Curții de Apel Pitești, formulată de pârâtul Consiliul Județean Vâlcea.

Totodată, s-a respins excepția

lipsei calității procesuale pasive formulată de pârâta A.R.R. București, precum

și excepția lipsei de interes formulată de intervenienta SC A.T. SA Râmnicu

Vâlcea.

S-a admis în parte acțiunea formulată

de reclamanta SC M.S. SRL Bradu împotriva pârâților Consiliul Județean Vâlcea

și A.R.R.

S-a admis în parte cererea de

intervenție accesorie formulată de intervenienta SC A.T. SA Râmnicu Vâlcea.

S-a dispus anularea parțială a

hotărârii nr. 130 din 25 noiembrie 2003, emisă de pârâtul Consiliul Județean

Vâlcea și a actului administrativ nr. 1776 din 17 noiembrie 2003, emis de

pârâta A.R.R., ambele referitoare la înființarea traseului județean „Cozia - Râmnicu

Vâlcea - Drăgășani”.

Curtea de Apel Pitești a reținut că

A.R.R. este autoritatea care reglementează transportul rutier, emite licențele

pentru traseu, coordonează programul de transport și este elaboratorul

hotărârii supuse anulării. S-a mai reținut că pârâta dobândește calitate

procesuală și prin însăși refuzul respectării dreptului de licență câștigat de

către reclamantă.

Cu privire la fondul cauzei,

instanța de fond a constatat că emiterea actelor administrative s-a făcut cu

încălcarea art. 30 alin. (3) din Ordinul nr. 1842/2001, al Ministerului Lucrărilor

Publice, Transporturilor și Locuinței, în ceea ce privește înființarea

traseului, cu depășirea termenului de 60 de zile de la data atribuirii

licențelor de execuție pe traseu (30 iunie 2003, data înființării) și ale art. 30

alin. (4) din același act normativ, prin aceea că deținătorul de licență pentru

transport nu a solicitat și nu și-a exprimat acordul pentru înființarea acestui

traseu.

S-a mai precizat de instanța de fond

că reclamanta beneficiază de licența de execuție pentru traseu, seria LT nr. 11156

și efectuează transport pe cca. 50 km, dintr-un total de cca. 70 km, stabilit pentru traseul înființat.

S-a mai menționat că prin

înființarea acestui traseu a fost încălcată și condiția armonizării graficelor

de circulație, pentru a se asigura decalajul de 30 de minute între cursele

existente, condiție instituită de art. 30 alin. (3) din Ordinul nr. 1842 din 4

decembrie 2001 al Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței

și art. 65 din Normele de organizare și efectuare a transporturilor rutiere,

conform Ordinului ministrului transporturilor nr. 527/1997.

Reclamanta a depus caietul de

sarcini și programul de transport stabilit prin actul administrativ,

dovedindu-se, astfel, că nu a fost respectat decalajul impus de lege, fiind în

același timp prejudiciată.

Instanța de fond a reținut că în

urma probelor administrate a rezultat că reclamanta a fost prejudiciată, prin

aceea că, deși obținuse licența de execuție, urma să fie supusă unei noi

licitații pentru traseu, riscând să-și diminueze profiturile și pe viitor chiar

să piardă calitatea sa de operator de transport.

Înalta Curte de Casație și Justiție

constată că recursurile declarate împotriva încheierii din 18 februarie 2004 și

a sentinței nr. 42 din 17 martie 2004, pronunțate de Curtea de Apel Pitești,

sunt neîntemeiate și urmează a fi respinse.

Prin cererea de chemare în judecată,

reclamanta SC M.S. SRL Bradu, județul Argeș, a solicitat, în contradictoriu cu

pârâții Consiliul Județean Vâlcea și A.R.R., anularea hotărârii nr. 130 din 25

noiembrie 2003 și a actului nr. 1776 din 17 noiembrie 2003, susținând că sunt

acte nelegale, deoarece prin includerea traseului Râmnicu Vâlcea - Drăgășani,

nu se realizează armonizarea graficelor de circulație, legea impunând

respectarea unui decalaj de 30 de minute. S-a mai precizat de reclamantă că nu

s-a respectat perioada de 60 de zile stabilită de lege, de la data atribuirii

licențelor de execuție pentru includerea unui traseu nou și nu a fost solicitat

acordul său ca deținător de licență de execuție actual, deși se solicitase

suplimentarea curselor pentru acest traseu.

De precizat că SC M.S. SRL a

susținut că hotărârea nr. 130 din 25 noiembrie 2003, a Consiliului Județean Vâlcea, este nelegală și netemeinică, pentru că încalcă flagrant

prevederile art. 30 alin. (3) din Ordinul nr. 1842 din 4 decembrie 2001, al ministrului

lucrărilor publice, transporturilor și locuinței, care stipulează că programul

de transport rutier de persoane, prin servicii regulate în trafic național, se

poate modifica prin includerea unor noi trasee, în condițiile posibilității

armonizării graficelor de circulație, cu cele ale traseelor existente.

S-a menționat de societatea SC M.S.

SRL, că art. 2 din hotărârea nr. 130 din 25 noiembrie 2003 înființează traseul

județean „Cozia - Râmnicu Vâlcea - Drăgășani”, cu orarul menționat, care nu

poate fi armonizat cu traseul „Râmnicu Vâlcea - Drăgășani”, pentru care

societatea deținea licență de execuție pentru traseu.

A precizat societatea reclamantă că,

practic, plecările pe acest traseu nou creat se efectuează cu puțin înaintea

plecărilor angajaților societății, însemnând practic că societatea pierdea

cetățenii obișnuiți cu orarul stabilit de aceasta.

Mai mult, s-a menționat de societatea

reclamantă că a fost depășit termenul de 60 de zile cerut de art. 30 alin. (3)

din Ordinul nr. 1842 din 4 decembrie 2001 al ministrului lucrărilor publice, transporturilor

și locuinței, de la data acordării licențelor de execuție pentru traseu, pentru

includerea de noi trasee.

Situația societății a fost

confirmată de probele cauzei, astfel încât în mod corect instanța de fond a

pronunțat soluția atacată în cauză.

Constatându-se că nu s-au efectuat

probe noi de natură a modifica situația de fapt sus citată, așa cum a fost

reținută de instanța de fond, concluzia ce se impune, este că actul

administrativ constituit în hotărârea nr. 130 din 25 noiembrie 2003, este un

act abuziv în partea anulată de instanța de fond.

Cât privește actul administrativ nr.

1776 din 17 noiembrie 2003, emis de pârâta A.R.R. - Agenția Vâlcea, are

caracter de act administrativ producător de efecte juridice cuprinzând acordul

autorității pentru înființarea acestui nou traseu, traseu care încalcă dreptul

societății reclamante ca operatoare de transport.

Atât hotărârea sus citată, cât și

actul nr. 1776/2003 sunt acte administrative abuzive, astfel încât, în mod

corect, s-a dispus anularea lor.

Cât privește pretinsa neefectuare a

procedurii prealabile, conform art. 5 din Legea nr. 29/1990, în mod corect

instanța de fond a considerat că această procedură a fost realizată, dovadă

fiind reclamația înregistrată sub nr. 7757 din 25 noiembrie .2003, la Consiliul Județean Vâlcea și la pârâta A.R.R., prin înregistrarea cu nr. 199 din 6 ianuarie

2004.

Ca urmare a plângerilor, reclamanta

A.R.R. - Agenția Vâlcea a și suspendat ședința de atribuire a traseului din 7

ianuarie 2004.

Susținerea A.R.R., că Ordinul nr. 527/1997

a fost modificat de Ordinul nr. 1842/2001 și că potrivit acestui ultim ordin,

„programul de transport rutier de persoane prin servicii regulate în trafic

județean” se aprobă de Consiliul Județean, respectiv este nerelevantă sub

aspectul recursului. Chiar dacă programul se aprobă de Consiliul Județean,

aprobarea nu trebuie să constituie un act administrativ abuziv care să prevadă

un program de transport ce se suprapune peste programul deja stabilit, de

natură a produce prejudicii, operatorilor care aveau deja licență.

Ori, art. 30 alin. (3) din Ordinul nr.

1842 din 4 decembrie 2001, al ministrului lucrărilor publice, transporturilor

și locuinței prevede condiția armonizării graficelor de circulație pentru a se

asigura decalajul de 30 de minute între cursele existente, ceea ce nu se

realiza în cadrul noului program.

Așa fiind, atât sentința instanței

de fond, cât și încheierea de suspendare a executării hotărârii nr. 130 din 25

noiembrie 2003, încheiere legală și corectă cu privire la măsura dispusă, sunt

corecte și temeinice, astfel încât recursurile declarate vor fi respinse conform

art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de

Consiliul Județean Vâlcea și de A.R.R. împotriva încheierii din 18 februarie

2004 și împotriva sentinței nr. 42/F-C din 17 martie 2004, ambele pronunțate de

Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ, dosar

nr. 67/2004, ca nefondate.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 15 februarie 2006.