- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția de contencios administrativ și fiscal
- Data
- 17 mai 2005
Decizia nr. 3115/2005 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 2489/2004 a Curții de Apel București
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la data de 30 iulie 2004, reclamantul O.F. a chemat în judecată Ministerul Administrației și Internelor - Autoritatea pentru Străini, solicitând anularea dispoziției de părăsire a teritoriului României nr. 4091047 din 9 iulie 2004, act prin care i-a fost refuzată prelungirea dreptului de ședere. În motivarea cererii, reclamantul a învederat că pârâtul a reținut în mod nejustificat faptul că ar fi încheiat o căsătorie de conveniență cu o româncă, în realitate mariajul este real, soții locuind și gospodărind împreună. Prin sentința civilă nr. 2489 din 3 noiembrie 2004, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că măsura dispusă de pârât este legală, fiind întrunite condițiile prevăzute la art. 64 alin. (1) și alin. (2) lit. f) din O.U.G. nr. 194/2002, republicată, întrucât, făcându-se dovada încheierii unei căsătorii de conveniență, în baza căreia s-a solicitat prelungirea dreptului de ședere, cererea a fost corect refuzată. Împotriva sentinței a declarat recurs, reclamantul O.F., invocând cazurile de casare prevăzute de art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ., întrucât instanța, interpretând în mod eronat probele administrate în cauză, a aplicat în mod greșit, dispozițiile cuprinse în O.U.G. nr. 194/2002. Examinând cauza, în raport cu prevederile art. 299 și ale art. 377 alin. (2) pct. 5 C. proc.
civ. și art. 82 alin. (1) din O.U.G. nr. 194/2002, privind regimul străinilor în România, Curtea va respinge recursul, ca inadmisibil. Potrivit art. 377 alin. (2) pct. 5 C. proc. civ., sunt hotărâri irevocabile, cele care, potrivit legii, nu mai pot fi atacate cu recurs. În conformitate cu prevederile art. 82 alin. (1) din O.U.G. nr. 194/2002, dispoziția de părăsire a teritoriului poate fi atacată la Curtea de Apel București, sentința instanței fiind definitivă și irevocabilă. Față de cele expuse mai sus, Curtea va respinge recursul, ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE Respinge recursul declarat de O.F. împotriva sentinței civile nr. 2489 din 3 noiembrie 2004 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, inadmisibil. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 mai 2005.