ÎCCJ, Decizia nr. 124/2005

Asupra recursului de față,

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

La data de 18 februarie

2000, R.V. a formulat plângere penală împotriva notarului public Z.A.

imputându-i săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor

persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen. și de fals intelectual prevăzută de art.

289 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) din același cod.

S-a susținut că faptele

constau în aceea că notarul public menționat a înscris în certificatul de

moștenitor nr. 215 din 26 octombrie 1998, contrar realității, că succesiunea ar

fi fost acceptată în termen legal de toți moștenitorii, diminuând, astfel,

cotele de moștenire cuvenite petiționarului R.V., precum și numiților R.C. și R.V.,

în calitate de nepoți de frate predecedat, singurii care au acceptat

succesiunea în termenul legal.

În cursul efectuării actelor

premergătoare, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a solicitat

ministrului justiției, în temeiul art. 31 din Legea nr. 36/1995, privind

notarii publici și activitatea notarială, avizul pentru cercetarea penală a

notarului public Z.A.

Ministrul justiției, prin

adresa nr. 1266/14 AI/N/2001 a comunicat că, în conformitate cu dispozițiile art.

31 alin. (2) din Legea nr. 36/1995, ministrul justiției nu a avizat cererea

penală a acestui notar public.

Ca urmare, prin rezoluția nr.

983/P/2000 din 20 septembrie 2000, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

București, întemeindu-se pe dispozițiile art. 228 alin. (6), cu referire la art.

10 lit. f) C. proc. pen., a dispus neînceperea urmăririi penale față de Z.A.,

pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246 și 289, cu aplicarea art.

41 alin. (2) C. pen.

Împotriva acestei rezoluții,

R.V. s-a adresat cu plângere la instanță.

Prin sentința penală nr. 46

din 25 mai 2004, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a respins, ca

nefondată, plângerea formulată de R.V., cu motivarea că în lipsa autorizării

organului competent, acțiunea penală nu poate fi pusă în mișcare.

R.V. a declarat recurs

împotriva sentinței.

Recursul a fost respins, ca

nefondat, prin decizia nr. 6753 din 14 decembrie 2004, a Înaltei Curți de

Casație și Justiție, secția penală, cu motivarea că rezoluția de neîncepere a urmăririi

penală a fost adoptată, de procuror, în conformitate cu dispozițiile legale

care condiționează punerea în mișcare a acțiunii penale, în cazul când persoana

cercetată este un notar public, de existența avizului ministrului justiției.

R.V. a declarat recurs și

împotriva acestei decizii.

Acest recurs nu este

admisibil.

În adevăr, prin art. 385

1

C. proc. pen., care reglementează deciziile supuse recursului, deciziile

pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, ca instanță

de recurs, nu sunt menționate între hotărârile susceptibile de a mai fi atacate

pe o atare cale.

De altfel, o decizie a

instanței de recurs nu ar putea fi supusă unui nou recurs, declarat în aceeași

cauză, și pentru că o asemenea eventualitate ar impune învestirea unei instanțe

ierarhic superioare celei firești, cu calea de atac a recursului, ceea ce ar fi

de neconceput, deoarece în acest mod, prin exercitarea succesivă a aceleiași

căi de atac, s-ar încălca și normele procedurale ce reglementează competența

instanțelor.

În consecință,

constatându-se inadmisibilitatea recursului declarat, urmează a se dispune

respingerea acestuia, cu obligarea petiționarului să plătească statului,

cheltuielile judiciare efectuate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil,

recursul declarat de petiționarul R.V. împotriva deciziei nr. 6753 din 14

decembrie 2004, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală.

Obligă pe petiționar să

plătească statului, suma de 1.000.000 lei cheltuieli judiciare în recurs.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 16 mai 2005.