ÎCCJ, Decizia nr. 124/2005

Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 18 februarie 2000, R.V. a formulat plângere penală împotriva notarului public Z.A. imputându-i săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen. și de fals intelectual prevăzută de art. 289 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) din același cod. S-a susținut că faptele constau în aceea că notarul public menționat a înscris în certificatul de moștenitor nr. 215 din 26 octombrie 1998, contrar realității, că succesiunea ar fi fost acceptată în termen legal de toți moștenitorii, diminuând, astfel, cotele de moștenire cuvenite petiționarului R.V., precum și numiților R.C.

și R.V., în calitate de nepoți de frate predecedat, singurii care au acceptat succesiunea în termenul legal. În cursul efectuării actelor premergătoare, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a solicitat ministrului justiției, în temeiul art. 31 din Legea nr. 36/1995, privind notarii publici și activitatea notarială, avizul pentru cercetarea penală a notarului public Z.A. Ministrul justiției, prin adresa nr. 1266/14 AI/N/2001 a comunicat că, în conformitate cu dispozițiile art. 31 alin. (2) din Legea nr. 36/1995, ministrul justiției nu a avizat cererea penală a acestui notar public. Ca urmare, prin rezoluția nr. 983/P/2000 din 20 septembrie 2000, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, întemeindu-se pe dispozițiile art. 228 alin. (6), cu referire la art. 10 lit. f) C. proc.

pen., a dispus neînceperea urmăririi penale față de Z.A., pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246 și 289, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Împotriva acestei rezoluții, R.V. s-a adresat cu plângere la instanță. Prin sentința penală nr. 46 din 25 mai 2004, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a respins, ca nefondată, plângerea formulată de R.V., cu motivarea că în lipsa autorizării organului competent, acțiunea penală nu poate fi pusă în mișcare. R.V. a declarat recurs împotriva sentinței. Recursul a fost respins, ca nefondat, prin decizia nr. 6753 din 14 decembrie 2004, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, cu motivarea că rezoluția de neîncepere a urmăririi penală a fost adoptată, de procuror, în conformitate cu dispozițiile legale care condiționează punerea în mișcare a acțiunii penale, în cazul când persoana cercetată este un notar public, de existența avizului ministrului justiției.

R.V. a declarat recurs și împotriva acestei decizii. Acest recurs nu este admisibil. În adevăr, prin art. 385 1 C. proc. pen., care reglementează deciziile supuse recursului, deciziile pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, ca instanță de recurs, nu sunt menționate între hotărârile susceptibile de a mai fi atacate pe o atare cale. De altfel, o decizie a instanței de recurs nu ar putea fi supusă unui nou recurs, declarat în aceeași cauză, și pentru că o asemenea eventualitate ar impune învestirea unei instanțe ierarhic superioare celei firești, cu calea de atac a recursului, ceea ce ar fi de neconceput, deoarece în acest mod, prin exercitarea succesivă a aceleiași căi de atac, s-ar încălca și normele procedurale ce reglementează competența instanțelor.

În consecință, constatându-se inadmisibilitatea recursului declarat, urmează a se dispune respingerea acestuia, cu obligarea petiționarului să plătească statului, cheltuielile judiciare efectuate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiționarul R.V. împotriva deciziei nr. 6753 din 14 decembrie 2004, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală. Obligă pe petiționar să plătească statului, suma de 1.000.000 lei cheltuieli judiciare în recurs. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 mai 2005.