ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1134/2009

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1134/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursurilor penale

de față;

Prin plângerea înregistrată

la Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, la data de 8

septembrie 2008, petentele B.A. și D.C. au contestat Rezoluția nr. 42/ P din 7

august 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, prin care s-a

dispus neînceperea urmăririi penale față de numita M.E.

M.

pentru infracțiunile de înșelăciune, fals material în înscrisuri oficiale, fals

intelectual, fals material în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals,

respectiv, împotriva Rezoluției nr. 401/II/1 din 11 august 2008 a prim

procurorului Parchetului, prin care s-a respins, ca neîntemeiată, plângerea lui

B.A. S-a solicitat admiterea plângerii, desființarea rezoluțiilor atacate și trimiterea

cauzei la procuror în vederea continuării cercetărilor și începerii urmăririi

penale împotriva numitei M.E.M.

Raportat

la starea de fapt descrisă în plângere, s-a arătat că fapta doamnei notar de a

prezenta succesorilor defunctului R.G. o situație eronată, inducând în eroare

cu privire la compunerea și valoarea masei succesorale, determinându-i astfel

să renunțe la judecată, întrunește, elementele constitutive ale infracțiunii de

înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1) C. pen., iar în urma manoperelor

sale dolosive exercitate asupra succesorilor a rezultat un folos pentru numita

R.A., soția supraviețuitoare. Faptul că prin încheierea de amânare a procedurii

succesorale pentru termenul din 16 mai 2000 apare data de 17 aprilie 2000 în

loc de data de 21 aprilie 2000, fapt recunoscut chiar de doamna notar și

stipulat în Rezoluția nr. 42/ P din 7 august 2008 a Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel Oradea, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de

fals material în înscrisuri oficiale, fiind în interesul cumnatei lor să

producă efecte juridice doar din data de 17 aprilie 2000 pentru a justifica

apariția testamentului mamei lor R.C., ce poartă data de 21 aprilie 2000.

Raportat la modul în care s-au întocmit actele sub semnătură privată și

înscrisuri autentice de către doamna notar M.E.M., se apreciază că subzistă în

cauză și elementele laturii obiective ale infracțiunii de uz de fals, doamna

notar fiind cea care în baza unor acte false sau falsificate a condus prin

manopere dolosive întreaga procedură notarială în urma căreia subsemnatele au

fost determinate să renunțe la moștenire iar numita R.A., îmbogățită în mod

nedrept.

Examinând

plângerea,

pe

baza

actelor și lucrărilor de la dosar, Curtea reține următoarele:

În

data de 22 februarie 2008, petenta B.A., a depus o plângere penală împotriva

notarului public M.E.M. pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, fals

material în înscrisuri oficiale, fals material în înscrisuri sub semnătură

privată, uz de fals și fals intelectual.

În

plângerea depusă și în declarația din data de 5 martie 2008, petenta a arătat

că la data de 17 aprilie 2000, notarul public a chemat-o împreună cu frații ei,

numiții R.V. și D.C., în vederea deschiderii succesiunii după fratele său R.G.

Deschiderea succesiunii s-a făcut la cererea numitei R.A., soția defunctului R.G.

Frații și mama petentei au renunțat la succesiune, semnând în acel moment renunțările

la cererea notarului sus menționat.

Petenta

nu a fost de acord cu renunțarea la moștenire, având pretenții bănești, astfel

că notarul i-a cerut să se deplaseze la sediul notarial din Carei la data de 21

aprilie 2000. La acea dată s-a deplasat la sediul notarial unde s-a întâlnit cu

numita R.A. și i-a spus ce pretenții bănești are. Numita R.A. a fost de acord

și i-a predat suma de 10 milioane lei vechi iar petenta a semnat renunțarea la

succesiune în aceste condiții.

Petenta

a arătat că în momentul renunțării la succesiune știa că succesiunea se referă

la o casă din satul Cig, și 2 autoturisme, Dacia și Aro, după cum le-a fost

prezentată de către notar, conform cererii pentru deschiderea procedurii

succesorale din 17 aprilie 2000.

În

anul 2004 petenta a primit titlul de proprietate nr. 31-27358 pentru mama sa,

numita R.A.C. și împreună cu frații ei s-a deplasat la notarul G.G. din orașul

Tășnad în vederea intabulării terenului. A citat-o și pe numita R.A. ca

moștenitor și în acea zi s-au întâlnit toți la notar. Când s-a pus în discuție

intabularea terenurilor, R.A. a scos un testament pretins a fi semnat în 21

aprilie 2000 de către mama petentei prin care îi lasă numitei R.A. 2 ha. teren

arabil în satul Cig și 4.700 m.p. teren arabil și cota parte din casa de locuit

din satul Cig.

Nici

unul dintre frați nu a fost de acord cu acest testament, iar petenta împreună

cu sora sa D.C. au acționat în instanță în vederea anulării testamentului.

Judecătoria Cărei a cerut dosarul notarial nr. 50/2000 de la Biroul notarului

public M.E.M. și atunci a identificat următoarele:

Deși

lor, la data de 17 aprilie 2000, li s-a spus de către notar că evaluarea casei

de locuit este de 20 milioane lei vechi iar valoarea autoturismelor este tot de

20 milioane, în cererea pentru deschiderea procedurii succesorale Primăria

orașului Tășnad a făcut evaluarea casei de locuit la 143.015.000 ROL iar

autoturismele au fost evaluate la 576.000 lei, evaluare care nu le-a fost adusă

la cunoștință de către notar. Arată petenta că, de fapt, notarul le-a spus să

facă o succesiune „ca în familie” pentru ca numita R.A., cumnata petentei să nu

plătească prea multă taxă notarială, evaluând casa la 20 milioane și

autoturismul la 20 milioane.

În

încheierea finală din 16 mai 2000 a notarului public, la masa succesorală pe

rândul 5, în final și la începutul rândului 6 există o adăugire după cuvântul

„văioagă”, cuvântul „anexe”, în afara cursului normal de scriere.

În

aceeași încheiere finală, pe verso sunt introduse și 10 ha. teren arabil, deși

lor nu li s-a adus la cunoștință, ca existând, în masa succesorală.

În

cererea numitei R.A. din dosarul succesoral nr. 50/2000, înregistrată la data

de 12 aprilie 2000, la secțiunea bunuri imobile ulterior s-a scris „cota de 1/4

părți din casă și suprafața de 10 ha. teren arabil extravilan, dobândit prin

reconstituire în baza Legii nr. 18/1991”.

Pe

încheierea de amânare pentru data de 16 mai 2000, în dosar nr. 50/2000, în

dreapta s-a șters data de 21 aprilie 2000, trecându-se data de 17 aprilie 2000.

În

certificatul de moștenitor nr. 58 din 16 decembrie 2008, lit. b), apare

mențiunea „cu construcții anexe”, deși anexele respective nu au fost în

discuție la data de 17 aprilie 2000 și nici nu s-a făcut o evaluare a acestora.

Petenta

arată că ea știa că anexele nu sunt trecute în succesiune și că îi rămân mamei

sale.

A

mai susține aceasta că în dovada ascunderii de către notar a masei succesorale

este titlul de proprietate nr. 31-57865 emis pentru numitul R.Gh.G. la data de

3 decembrie 1998 și titlul de proprietate nr. 31-57241 emis pentru numitul R.Gh.G.,

la data de 05 aprilie 1995, cu privire la care în mod cert notarul avea

cunoștință deoarece a introdus suprafețele de teren din cele 2 titluri de

proprietate atât în încheierea finală din 16 mai 2000 cât și în certificatul de

moștenitor nr. 58/2000.

Testamentul

în discuție nu a fost semnat de către mama petentei și acest lucru rezultă din

aceea că, în momentul în care la data de 17 aprilie 2000 notarul s-a prezentat

la locuința mamei petentei, în jurul orei 15,30, oră la care petenta, frații ei

și mama ei erau în casă. Nu s-a discutat decât despre deschiderea succesiunii

după R.G. Când discuția s-a terminat și s-a semnat renunțarea la succesiune,

notarul a plecat din casă fără ca până în acel moment să se fi pus în discuție

vreun testament sau să se fi citit vreun testament care să se fi pus în

discuție vreun testament sau să se fi citit vreun testament care să se fi dat spre

semnare mamei petentei, numita R.C.

Încheierile

de autentificare nr. 399 până la 401, cu privire la renunțările la succesiune

din data de 17 aprilie 2000 sunt întocmite în data de 21 aprilie 2000, iar

renunțarea petentei la succesiune are nr. de autentificare 397 din data de 21

aprilie 2000, astfel că încheierile nr. 399-401 au dată falsă pentru că

renunțările s-au făcut la data de 17 aprilie 2000 în Cig și nu puteau avea un

număr de autentificare mai mare decât încheierea de autentificare nr. 397

întocmită pentru renunțarea petentei la succesiune din data de 21 aprilie 2000.

În

încheierea nr. 401 este adăugată mențiunea de domiciliu în afara cursului

normal al scrierii.

În

încheierile de autentificare nr. 399-400 este trecut ca loc de întocmire sediul

biroului notarului public din Cărei, deși locul de renunțare a fost în Cig.

Nici

petentei și nici fraților ei, numiților D.C. și R.V. nu li s-a înmânat

niciodată un exemplar al certificatului de moștenitor nr. 58/2000 după cum s-a

trecut în acesta. Consideră că acest lucru s-a făcut tocmai pentru a masca

împrejurarea că în masa succesorală s-a introdus fără știrea lor anexele, cota

parte din casă și pământul arabil în discuție.

În

privința testamentului în discuție din actele de cercetare penală rezultă că

prin încheierea nr. 402 din 21 aprilie 2000 întocmită de notarul public M.E.M.

cu sediul în Cărei, județul Satu Mare, s-a autentificat testamentul numitei R.C.

prin care a lăsat cu titlu de moștenire copiilor săi R.V., B.A. și D.C. câte 2

hectare de teren arabil în extravilanul localității Cig și în plus 4.700 m.p.

teren arabil în intravilan precum și cota parte din casa de locuit situată în

Cig, nr. 29. În încheierea de autentificare a testamentului se arată că, la

cererea testatoarei, notarul s-a deplasat la domiciliul acesteia, fiind

netransportabilă. Se mai arată că după citirea actului, acesta a consimțit la

autentificarea testamentului și a semnat toate exemplarele.

Prin

acțiunea înregistrată în dosar nr. 146/2005 al Judecătoriei Cărei, jud. Satu

Mare, numitele B.A. și D.C. au chemat în judecată pârâții R.A. si R.V. pentru anularea

testamentului, invocându-se de către reclamante în primul rând lipsa unei

voințe conștiente a testatoarei și arătându-se că din cauza bolilor se află în

incapacitate naturală de a avea discernământ, în al doilea că

voința

testatoarei a

fost

vicia

tă

prin dol, deoarece, în același timp cu renunțarea la succesiunea fiului său, i

s-a dat să semneze și testamentul în discuție, neștiind că îl semnează, iar în

al treilea rând că de fapt, testamentul nu a fost semnat de către numita R.C.

S-a

observat de către Judecătoria Cărei împrejurarea că motivele invocate în

acțiune se exclud reciproc, însă s-a verificat fiecare aspect în parte,

concluzionându-se că, referitor la lipsa discernământului, din declarațiile

martorilor audiați, numiții T.A., medicul testatoarei, T.M.F., asistenta

medicală, H.I., C.M., C.A., rezultă neîndoielnic că testatoarea în discuție era

conștientă, având discernământul faptelor sale.

De

asemenea, referitor la eroarea la care ar fi fost supusă testatoarea se reține

că din declarația martorei C.A. rezultă că testatoarea știa despre testamentul

care a fost întocmit chiar la cererea ei.

În

final, s-a arătat că referitor la semnarea în fals a testamentului s-a efectuat

o expertiză criminalistică grafică care nu a putut determina dacă semnătura a

fost efectuată de către testatoare din lipsa unor scripte care să ofere

suficiente data de comparație.

În

raport de acest lucru s-a reținut că întrucât testamentul face dovada deplină

până la înscrierea în fals iar acest fals nu a fost dovedit, se poate aprecia

că testamentul a fost semnat de testatoare.

În

consecință, prin sentința civilă nr. 985 din 26 septembrie 2005 a Judecătoriei Cărei,

s-a respins acțiunea reclamantelor.

Apelul

declarat de reclamante împotriva acestei sentințe a fost respins, ca neîntemeiat,

de Tribunalul Satu Mare prin decizia civilă nr. 254 din 11 octombrie 2007.

La

fel, recursurile declarate de reclamante împotriva acestei din urmă decizii, au

fost respinse, ca nefondate, prin decizia civilă nr. 1216/R/2008 a Curții de

Apel Oradea.

Date

fiind aceste hotărâri judecătorești și actele de cercetare judecătorească

efectuate, procurorul a considerat că s-a impus audierea numitei D.C., reclamanta

din dosarul civil, care, în esență, a arătat aceleași împrejurări din acțiunea

civilă, verificate de instanțele de judecată și numita B.C., secretare

notarului,

care a arătat că la

data de 21 aprilie 2000 s-a deplasat la domiciliul testatoarei împreună cu

notarul M.E.M. unde au găsit-o pe numita R.A. slăbită dar conștientă, în rest,

spunând că nu-și mai amintește, alte detalii, din urmă cu 8 ani.

În

aceste condiții, orice discuție în privința persoanei care a semnat testamentul

este lipsită de sens, mai ales, în raport cu interogatoriul luat numitei R.A. la

Tribunalul Satu Mare, în fața căruia aceasta a arătat că testamentul a fost semnat

dar nu în aceeași zi, cu renunțările la succesiune, ci, ulterior, în luna mai.

Înlăturându-se,

ca neîntemeiate, susținerile petentelor din plângere, în raport de prevederile

legale și actele probatorii din cauză, Curtea de Apel reține că susținerile

critice ale petentelor nu au temei pentru a se dispune începerea urmăririi

penale față de făptuitoarea M.E.M., că, în speță, s-a făcut o corectă examinare

a actelor premergătoare urmăririi penale față de notarul public, de către

procurorul de caz, fiind judicioasă și legal reținută, concluzia că notarul

public M.E.M. și-a îndeplinit corect atribuțiunile, ce îi revin și nu a comis

nici una din infracțiunile imputate de petente.

În

consecință, prin sentința penală nr. 89/PI/2008, Curtea de Apel Oradea, secția penală

și pentru cauze cu minori, în baza art. 278

1

alin. (8) lit. a) C.

proc. pen., a respins, ca nefondată, plângerea petentelor B.A. și D.C.,

împotriva rezoluțiilor atacate, pe care le-a menținut, obligând pe petente, la

plata cheltuielilor judiciare către stat.

Împotriva

acestei sentințe, în termen legal, au declarat recursuri petiționarele B.A. și

D.C., în esență, reiterând aceleași motive din plângere și solicitând

trimiterea dosarului la Parchetul Curții de Apel Oradea sub aspectul comiterii

de către intimată, a infracțiunilor de înșelăciune, prevăzute și pedepsite de art.

215 alin. (1) și (3) C. pen., fals material în înscrisuri oficiale, prevăzute

și pedepsite de art. 288 alin. (1) C. pen., fals intelectual, prevăzute de art.

289 C. pen., fals material în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzute de art.

290 C. pen. și uz de fals, prevăzute de art. 291 C. pen.

Recursurile

sunt nefondate.

Toate

criticile formulate de recurente la adresa sentinței sunt o reluare a

considerentelor din plângere, considerente dovedite, ca neîntemeiate, de prima

instanță, care, a demonstrat pe larg, de ce, în cauză, nu sunt elemente de

natură să ducă la concluzia că notarul ar fi comis vreo infracțiune, cu ocazia

actelor notarile efectuate în dosarul succesoral al părților.

Așa

fiind, în lipsa unor încălcări ale atribuțiilor de serviciu, a unor indicii ale

încălcării de către intimată a prevederilor legii penale Curtea va trebui să

constate legalitatea și temeinicia hotărârii atacate și să privească

recursurile petiționarelor, ca nefondate, repingându-le, ca atare.

Văzând

și reglementarea plății cheltuielilor judiciare către stat;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate,

recursurile declarate de petiționarele B.A. și D.C. împotriva sentinței penale nr.

89/ A din 12 noiembrie 2008 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze

cu minori.

Obligă recurentele

petiționare la plata sumei de câte 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 27 martie 2009.