ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 8661/2004

Asupra cererii de revizuire de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de

9 decembrie 2003, S.G. a solicitat revizuirea deciziei nr. 2638 din 16

septembrie 2003 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, hotărâre prin care s-a

menținut sentința de respingere a acțiunii introduse în contradictoriu cu

intimata Casa de Pensii a municipiului București, privind anularea parțială a

deciziei nr. 1463/2002 și acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000,

pentru întreaga perioadă, 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945.

În motivarea cererii, revizuientul,

invocând prevederile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., a arătat că, după

pronunțarea hotărârilor, a intrat în posesia unui înscris, adresa nr. 227 din 28

noiembrie 2003, prin care Primăria Tereblecea, raionul Hliboca, regiunea Cernăuți,

atestă faptul că în perioada de ocupație sovietică a localității, în anul 1940,

casa familiei S. a fost demolată, părinții și cei 5 copii emigrând în România

și nemairevenind în zonă, după recucerirea satului, de către armatele române,

în anul 1941.

Revizuientul a depus la dosar, actul

nou invocat în cerere, declarația martorei M.M., autentificată la notariat și

hotărâri judecătorești prin care frații săi, S.V. și S.O. au primit drepturile

prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru perioada septembrie 1940 - martie 1945.

Examinând cererea de revizuire, în

raport cu actele dosarului, Curtea constată că se regăsește cazul prevăzut de art.

322 pct. 5 C. proc. civ., înscrisul nou eliberat de Primăria Tereblecea,

dovedind incontestabil o altă situație de fapt, decât cea reținută în hotărârea

judecătorească a cărei revizuire s-a solicitat.

În consecință, Curtea va desființa

decizia nr. 2638 din 16 septembrie 2003, și va proceda la rejudecarea

recursului declarat de S.G., împotriva sentinței civile nr. 97 din 30 ianuarie

2003 a Curții de Apel București.

Prin această hotărâre s-a dispus

respingerea acțiunii privind anularea parțială a deciziei nr. 1463 din 20

septembrie, emisă de Casa de Pensii a municipiului București și obligarea

intimatei, să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, nu numai

pentru perioadele 6 septembrie 1940 - 15 iulie 1941 și 25 martie 1944 - 6

martie 1945, ci și pentru intervalul 15 iulie 1941 - 25 martie 1944.

În recursul declarat împotriva

sentinței, S.G. a arătat că în mod greșit s-a apreciat de instanța de fond, că

nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000,

pentru perioada iulie 1941 - martie 1944, în care a fost obligat să locuiască la Cernăuți, și nu în localitatea de domiciliu.

Analizând actele și lucrările

dosarului, în raport cu motivul de casare invocat și cu dispozițiile art. 304

și 304

1

C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este fondat,

urmând a fi admis și, pe cale de consecință a fi admisă și acțiunea

reclamantului.

Din declarațiile date de martorii G.G.,

P.M. și M.M., din actul eliberat la 19 octombrie 1945, de Liceul „R. Greceanu”

Slatina, precum și din adeverința nr. 227/2003, emisă de Primăria Tereblecea -

Ucraina, rezultă că reclamantul și familia sa s-au refugiat din localitatea

natală, în luna septembrie 1940, stabilindu-se în România și nu au mai revenit

la domiciliu, întrucât casa le-a fost demolată, iar animalele și uneltele din

gospodărie au fost împărțite la săteni.

Susținerea reclamantului, că se

încadrează în prevederile Legii nr. 189/2000, și pentru intervalul iulie 1941 -

martie 1944, cât timp a locuit la Cernăuți, este întemeiată, întrucât și în

această perioadă, familia S. a suferit consecințele refugiului, fiind privată

de folosința locuinței și a bunurilor din localitatea de domiciliu.

În raport cu cele expuse mai sus,

Curtea va admite recursul, va casa sentința atacată și va admite acțiunea, în

sensul anulării deciziei nr. 1463/2002 și al obligării intimatei, să recunoască

reclamantului, calitatea de beneficiar al prevederilor art. 1 lit. c) din Legea

nr. 189/2000, pentru întreaga perioadă 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945,

drepturile urmând a fi acordate cu începere de la 1 iunie 2002.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite cererea de revizuire

formulată de S.G. împotriva deciziei nr. 2638 din 16 septembrie 2003,

pronunțată de Curtea Supremă de Justiție, secția de contencios administrativ.

Desființează decizia nr. 2638/2003,

în sensul că admite recursul declarat împotriva sentinței nr. 97/2003, a Curții

de Apel București, pe care o casează.

Admite acțiunea. Anulează hotărârea nr.

1463/2002, a Casei de Pensii a municipiului București și obligă pârâta, să

recunoască reclamantului, calitatea de beneficiar al dispozițiilor art. 1 lit. c)

din Legea nr. 189/2000, pe perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945,

drepturile urmând a fi acordate cu începere de la 1 iunie 2002.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 30 noiembrie 2004.