ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2152/2005

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată

sub nr. 685/2004 la Tribunalul Satu Mare, condamnata

B.A.

a solicitat amânarea executării pedepsei de 3 ani

închisoare la care a fost condamnată prin sentința penală nr. 129/1998 a

Tribunalului Satu Mare, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1321/1999 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție.

În motivarea cererii

condamnata a arătat că este în vârstă de 64 de ani, a fost diagnosticată cu

cardiopatie ischemică, aflându-se în imposibilitate de a executa pedeapsa și că

anterior prin sentința penală nr. 350 din 21 iunie 2004 a Tribunalului Satu

Mare, i-a mai fost admisă o asemenea cerere.

În dovedirea cererii

condamnata a depus la dosar acte medicale, solicitând a se dispune efectuarea

unei expertize medico-legală pentru confirmarea susținerilor sale.

În cauză s-a efectuat o

expertiză medico-legală care confirmă faptul că petenta-condamnată suferă de

cardiopatie ischemică, hipertensiune arterială, febrilație atrială cu alură

ventriculară ridicată și criză de astm cardiac care nu pot fi tratate în regim

penitenciar, impunând monitorizare cardiologică permanentă cu internare într-o

unitate de profil cardiologic pentru investigații suplimentare și tratament

adecvat.

Tribunalul Satu Mare, prin

sentința penală nr. 685 din 29 noiembrie 2004, a admis cererea formulată de

condamnata B.A. și, în baza art. 453 lit. a) C. proc. pen., a dispus amânarea

executării pedepsei pe o durată de 3 luni, cu începere de la data expirării

amânării dispusă anterior prin sentința penală nr. 350/2004 a aceluiași

tribunal.

În motivarea acestei

hotărâri, instanța a arătat că motivul invocat este întemeiat, în sensul că din

expertiza medico-legală efectuată în cauză rezultă în mod cert că

petenta-condamnată suferă de mai multe afecțiuni grave, care îi pun în pericol

sănătatea și viața, afecțiuni care necesită un tratament ce nu se poate efectua

în cadrul stării de detenție, și care o pun în situația de a nu putea executa

pedeapsa, în cauză fiind întrunite cerințele art. 453 lit. a) C. proc. pen.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat apel condamnata B.A., pe care a criticat-o cu privire la faptul că în

mod greșit prima instanță a dispus amânarea executării pedepsei de la data

expirării amânării dispusă anterior și nu de la data rămânerii definitive a

hotărârii de amânare din prezenta cauză.

Curtea de Apel Oradea,

secția penală și pentru cauze cu minori, prin decizia penală nr. 15/ A din 25

ianuarie 2005, a respins, ca nefondat, apelul declarat de petenta-condamnată,

pe care a obligat-o să plătească statului suma de 500.000 lei, cu titlu de

cheltuieli judiciare.

În motivarea acestei

decizii, instanța de apel a arătat că în mod corect, prima instanță a dispus

amânarea executării pedepsei la care a fost condamnată apelanta, în cauză

existând temeiuri care justifică acest lucru, și că tot justificat a hotărât ca

termenul de 3 luni pentru care s-a dispus această măsură curge de la data

expirării amânării anterioare și nu de la data rămânerii definitive a prezentei

hotărâri prin care s-a admis cererea.

Decizia curții de apel a

fost atacată cu recurs de către condamnata B.A. pe care a criticat-o pentru

același motiv invocat și la judecata în apel și anume greșita dispunere a

amânării executării pedepsei de la expirarea duratei amânării anterioare și nu

de la data rămânerii definitive a hotărârii de față prin care i s-a admis o

cerere de aceeași natură.

Recursul declarat de

condamnata B.A. este nefondat.

Din moment ce condamnata,

anterior a mai formulat o cerere de amânare a executării pedepsei, care i-a

fost admisă și care privește aceeași pedeapsă și pentru aceleași motive, iar

noua cerere a fost formulată înainte de expirarea perioadei pentru care s-a

amânat executarea pedepsei, termenul pentru care s-a dispus amânarea executării

pedepsei în cazul noii cereri nu poate să curgă decât de la data expirării termenului

stabilit pentru amânarea anterioară, noua cerere nefiind decât o continuare a

celei dintâi.

În consecință, recursul

declarat de condamnata B.A., fiind nefondat, urmează a fi respins, ca atare, în

temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Recurenta condamnată

aflându-se în culpă procesuală urmează a fi obligată la plata cheltuielilor

judiciare către stat ocazionate de judecata prezentei căi de atac, astfel cum

se va stabili prin dispozitivul prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de condamnata B.A. împotriva deciziei penale nr. 15/ A din 25

ianuarie 2005 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă pe recurentă la plata

sumei de 800.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care,

suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu,

se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 29 martie 2005.