ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 21.01.2005

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 475/2005

HOTĂRÂRE
21.01.2005
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 475/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursului în anulare

de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Tribunalul Popular al

Orașului Sibiu, prin sentința penală nr. 446 din 1 iunie 1959, a condamnat,

printre alții, pe inculpatul S.C. la 4 ani închisoare corecțională și

confiscarea parțială a averii, pentru infracțiunea de deținere ilegală de

metale prețioase, prevăzută de art. 2, art. 5 și art. 24 din Decretul nr.

284/1947, combinat cu art. 25 alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 137 din

același cod.

Totodată, în baza art. 80 C.

pen. anterior, a dispus confiscarea a 67 monede din aur.

S-a reținut că inculpatul a

deținut, contrar dispozițiilor legale, 67 monede din aur și 101 dolari S.U.A.

Tribunalul Regional Stalin,

printre altele, a admis recursul declarat de inculpat și, în baza art. 4 teza I

pct. 1 C. proc. pen., l-a achitat pentru infracțiunea de trafic cu mijloace de

plată străine, prevăzută de art. 5 pct. 1 - 2 din Legea nr. 285/1947.

Împotriva hotărârilor

pronunțate procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție a declarat recurs în anulare, solicitând casarea lor și

achitarea inculpatului întrucât fapta săvârșită de acesta nu este prevăzută de

legea penală, având în vedere că Legea nr. 284/1947 este neconstituțională.

Recursul în anulare este

fondat.

Potrivit art. 1 și 2 din

Legea nr. 284/1947, persoanele fizice sau juridice având în proprietate aur sub

orice formă, valute efective, cecuri și ordine de plată, disponibil în conturi

și creanțe în valută străină în țară și în străinătate erau obligate ca în

termen de 5 zile de la publicarea acestei legi în M. Of. să le predea B.N.R.

Aceeași obligație revenea,

potrivit art. 5, celor care dobândeau astfel de valori sub orice formă, pe altă

cale decât pe baza unei autorizații, și după intrarea în vigoare a legii.

Conform art. 14 din Legea

nr. 248/1947, nerespectarea dispozițiilor sus-menționate, era considerată

infracțiune și se pedepsea cu închisoare de la 5 la 25 ani și amendă egală cu

încincitul valorilor confiscate, fără a se putea acorda circumstanțe atenuante.

Potrivit art. 25 pct. 6

alin. (3) C. pen. anterior, în cazul infracțiunilor săvârșite în dauna

economiei naționale, printre care și cele prevăzute de Legea nr. 284/1947,

putea fi aplicată pedeapsa complimentară a confiscării averii, urmând să se

țină seama de gradul de pericol social al faptei și de persoana infractorului.

Or, dispozițiile Legii nr.

284/1947 erau neconstituționale în raport cu legea fundamentală română cât și

cu normele de drept internațional, iar pedeapsa complementară a confiscării

averii inculpaților aducea atingere dreptului de proprietate.

Astfel, potrivit art. 15 și

17 din Constituția României din 1923 (repusă în vigoare prin Decretul nr.

1849/1944), prin nici o lege nu se poate dispune confiscarea averilor, iar

proprietatea este garantată și nimeni nu poate fi expropriat decât pentru cauză

de utilitate publică.

Constituția adoptată în anul

1948 prin art. 8 și 9 a statuat că „proprietatea particulară agonisită prin

muncă și economie se bucură de o protecție specială”, iar exproprierile pentru

cauză de utilitate publică pot fi făcute pe baza unei legi și cu justă despăgubire.

Prin art. 12 din Constituția

din 1952 s-a stipulat că dreptul de proprietate personală asupra veniturilor și

economiilor provenite din muncă, asupra casei de locuit și gospodăriei

auxiliare, asupra obiectelor casnice de uz personal, cât și dreptul de

moștenire asupra proprietății personale a cetățenilor sunt ocrotite de lege.

De asemenea, prin art. 17

din D.U.D.O., proclamată la 10 decembrie 1948, prin R.A.G.O.N.U., s-a statuat

că orice persoană are dreptul la proprietate și că nimeni nu va fi lipsit în

mod arbitrar de proprietatea sa.

Așadar, față de caracterul

imperativ al dispozițiilor constituționale, așa cum au evoluat în timp și de

forța juridică a principiului consfințit de normele de drept internațional, se

constată că dispozițiile Legii nr. 284/1947 sunt neconstituționale în raport cu

însăși legea fundamentală română în vigoare atât la data incriminării

obligației de cedare a valorilor arătate, cât și la data condamnării

inculpatului.

În aceste condiții, Legea

nr. 284/1947 fiind neconstituțională, fapta inculpatului de a nu preda sau

declara aurul și alte valori nu poate fi considerată infracțiune, lipsindu-i o

trăsătură esențială, aceea de a fi prevăzută de legea penală.

În consecință, urmează a se

admite recursul în anulare, a se casa hotărârile atacate și a se dispune

achitarea inculpatului conform art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10

alin. (1) lit. b) C. proc. pen., înlăturarea pedepsei complementare a

confiscării parțiale a averii și a măsurii de siguranță a confiscării speciale

a 67 monezi aur.

Admite

recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva sentinței penale nr. 446 din 1

iunie 1959 a Tribunalului Popular al Orașului Sibiu și deciziei penale nr. 2442

din 30 iunie 1959 a Tribunalului Regional Stalin, privind pe inculpatul S.C.

Casează hotărârile atacate.

Achită pe inculpatul S.C.,

în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc.

pen., pentru infracțiunea de „deținere ilegală de metale prețioase”, prevăzută

de art. 2, art. 5 și art. 24 din Decretul nr. 284/1947, combinat cu art. 25

alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 137 din același cod.

Înlătură pedeapsa

complementară a confiscării parțiale a averii și măsura de siguranță a

confiscării speciale a celor 67 monezi aur.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 21 ianuarie 2005.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2004-11-09
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5857/2004
Asupra recursului în anulare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 91 din 28 ianuarie 1960, Tribunalul Popular al Raionului 1 Mai București a condamnat pe inculpatul O.S.G. la 10 ani închisoar
ÎCCJ 2004-08-25
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4245/2004
Asupra recursului în anulare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 339 din 28 martie 1960 a Tribunalului Popular al orașului Constanța a fost condamnat inculpatul B.S. la pedeapsa de 5 ani înc
ÎCCJ 2004-11-10
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5894/2004
Asupra recursului în anulare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul Popular al Raionului I.V.S. București, prin sentința penală nr. 1238 din 17 iulie 1958, a condamnat pe inculpatul R.O. la 3 ani închisoare
ÎCCJ 2004-08-25
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4244/2004
Asupra recursului în anulare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 1322 din 8 septembrie 1959, Tribunalul Popular al Raionului Buzău a condamnat pe inculpatul P.S. la 3 ani și 8 luni de închis
ÎCCJ 2004-11-24
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6251/2004
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 636/1959 a Tribunalului Popular al Raionului Huși a fost condamnat inculpatul A.G. la 11 ani închisoare corecțională și 5 ani interdicți
Sursă