ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 475/2005
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 475/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra recursului în anulare
de față;
În baza lucrărilor din
dosar, constată următoarele:
Tribunalul Popular al
Orașului Sibiu, prin sentința penală nr. 446 din 1 iunie 1959, a condamnat,
printre alții, pe inculpatul S.C. la 4 ani închisoare corecțională și
confiscarea parțială a averii, pentru infracțiunea de deținere ilegală de
metale prețioase, prevăzută de art. 2, art. 5 și art. 24 din Decretul nr.
284/1947, combinat cu art. 25 alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 137 din
același cod.
Totodată, în baza art. 80 C.
pen. anterior, a dispus confiscarea a 67 monede din aur.
S-a reținut că inculpatul a
deținut, contrar dispozițiilor legale, 67 monede din aur și 101 dolari S.U.A.
Tribunalul Regional Stalin,
printre altele, a admis recursul declarat de inculpat și, în baza art. 4 teza I
pct. 1 C. proc. pen., l-a achitat pentru infracțiunea de trafic cu mijloace de
plată străine, prevăzută de art. 5 pct. 1 - 2 din Legea nr. 285/1947.
Împotriva hotărârilor
pronunțate procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de
Casație și Justiție a declarat recurs în anulare, solicitând casarea lor și
achitarea inculpatului întrucât fapta săvârșită de acesta nu este prevăzută de
legea penală, având în vedere că Legea nr. 284/1947 este neconstituțională.
Recursul în anulare este
fondat.
Potrivit art. 1 și 2 din
Legea nr. 284/1947, persoanele fizice sau juridice având în proprietate aur sub
orice formă, valute efective, cecuri și ordine de plată, disponibil în conturi
și creanțe în valută străină în țară și în străinătate erau obligate ca în
termen de 5 zile de la publicarea acestei legi în M. Of. să le predea B.N.R.
Aceeași obligație revenea,
potrivit art. 5, celor care dobândeau astfel de valori sub orice formă, pe altă
cale decât pe baza unei autorizații, și după intrarea în vigoare a legii.
Conform art. 14 din Legea
nr. 248/1947, nerespectarea dispozițiilor sus-menționate, era considerată
infracțiune și se pedepsea cu închisoare de la 5 la 25 ani și amendă egală cu
încincitul valorilor confiscate, fără a se putea acorda circumstanțe atenuante.
Potrivit art. 25 pct. 6
alin. (3) C. pen. anterior, în cazul infracțiunilor săvârșite în dauna
economiei naționale, printre care și cele prevăzute de Legea nr. 284/1947,
putea fi aplicată pedeapsa complimentară a confiscării averii, urmând să se
țină seama de gradul de pericol social al faptei și de persoana infractorului.
Or, dispozițiile Legii nr.
284/1947 erau neconstituționale în raport cu legea fundamentală română cât și
cu normele de drept internațional, iar pedeapsa complementară a confiscării
averii inculpaților aducea atingere dreptului de proprietate.
Astfel, potrivit art. 15 și
17 din Constituția României din 1923 (repusă în vigoare prin Decretul nr.
1849/1944), prin nici o lege nu se poate dispune confiscarea averilor, iar
proprietatea este garantată și nimeni nu poate fi expropriat decât pentru cauză
de utilitate publică.
Constituția adoptată în anul
1948 prin art. 8 și 9 a statuat că „proprietatea particulară agonisită prin
muncă și economie se bucură de o protecție specială”, iar exproprierile pentru
cauză de utilitate publică pot fi făcute pe baza unei legi și cu justă despăgubire.
Prin art. 12 din Constituția
din 1952 s-a stipulat că dreptul de proprietate personală asupra veniturilor și
economiilor provenite din muncă, asupra casei de locuit și gospodăriei
auxiliare, asupra obiectelor casnice de uz personal, cât și dreptul de
moștenire asupra proprietății personale a cetățenilor sunt ocrotite de lege.
De asemenea, prin art. 17
din D.U.D.O., proclamată la 10 decembrie 1948, prin R.A.G.O.N.U., s-a statuat
că orice persoană are dreptul la proprietate și că nimeni nu va fi lipsit în
mod arbitrar de proprietatea sa.
Așadar, față de caracterul
imperativ al dispozițiilor constituționale, așa cum au evoluat în timp și de
forța juridică a principiului consfințit de normele de drept internațional, se
constată că dispozițiile Legii nr. 284/1947 sunt neconstituționale în raport cu
însăși legea fundamentală română în vigoare atât la data incriminării
obligației de cedare a valorilor arătate, cât și la data condamnării
inculpatului.
În aceste condiții, Legea
nr. 284/1947 fiind neconstituțională, fapta inculpatului de a nu preda sau
declara aurul și alte valori nu poate fi considerată infracțiune, lipsindu-i o
trăsătură esențială, aceea de a fi prevăzută de legea penală.
În consecință, urmează a se
admite recursul în anulare, a se casa hotărârile atacate și a se dispune
achitarea inculpatului conform art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10
alin. (1) lit. b) C. proc. pen., înlăturarea pedepsei complementare a
confiscării parțiale a averii și a măsurii de siguranță a confiscării speciale
a 67 monezi aur.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite
recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă
Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva sentinței penale nr. 446 din 1
iunie 1959 a Tribunalului Popular al Orașului Sibiu și deciziei penale nr. 2442
din 30 iunie 1959 a Tribunalului Regional Stalin, privind pe inculpatul S.C.
Casează hotărârile atacate.
Achită pe inculpatul S.C.,
în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc.
pen., pentru infracțiunea de „deținere ilegală de metale prețioase”, prevăzută
de art. 2, art. 5 și art. 24 din Decretul nr. 284/1947, combinat cu art. 25
alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 137 din același cod.
Înlătură pedeapsa
complementară a confiscării parțiale a averii și măsura de siguranță a
confiscării speciale a celor 67 monezi aur.
Definitivă.
Pronunțată în ședință
publică, azi 21 ianuarie 2005.