ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3379/2005

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor de la

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr.

352/ F din 17 martie 2005, Tribunalul București, secția I penală, a condamnat,

între alții, pe inculpatul

C.E.E.

la 4 ani și 6 luni închisoare și 3 ani interzicerea

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru săvârșirea

infracțiunii, prevăzute de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu

aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și art. 76 lit. a) C. pen.

Împotriva hotărârii primei

instanțe, între alții, inculpatul C.E.E. a declarat apel.

La termenul din 9 mai 2005,

fixat pentru judecarea apelurilor, prin încheierea pronunțată în aceeași zi în

dosarul nr. 1287/2005, Curtea de Apel București, secția I penală, a constatat

că temeiurile care au determinat arestarea inițială a inculpatului subzistă și

justifică în continuare privarea de libertate și, în consecință, conform

dispozițiilor art. 300

2

raportat la art. 160

b

alin. (3)

C. proc. pen., a dispus menținerea stării de arest a acestuia.

Împotriva acestei încheieri,

inculpatul a declarat recurs.

Recursul este nefondat,

pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Din examinarea actelor și

lucrărilor dosarului se constată că probele administrate, în temeiul cărora

inculpatul a fost condamnat în primă instanță, nu au modificat presupunerea că

inculpatul a comis fapta pentru care este judecat, respectiv infracțiunea de

trafic de droguri de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr.

143/2000.

Ca atare, în mod judicios

instanța de apel a apreciat că temeiurile care au determinat luarea măsurii

arestării preventive a inculpatului subzistă și că acestea impun menținerea

detenției preventive.

Pe de altă parte, inculpatul

nu a propus și nu s-au administrat probe care să ducă la concluzia că

elementele constitutive ale ordinii de drept, ca deziderate de apărare a

acesteia, cu referire în special la înlăturarea riscului repetabilității

faptelor penale, ar fi asigurate în acest caz prin judecarea cauzei penale cu

inculpatul în stare de libertate.

Prin urmare, încheierea

atacată este temeinică și legală, nesupusă nici unuia din cazurile de casare prevăzute

în art. 385

9

C. proc. pen.

În consecință, pentru

considerentele ce preced, conform art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., Curtea va respinge recursul, ca nefondat.

Totodată, în baza art. 192

alin. (2) din același cod, recurentul-inculpat C.E.E. va fi obligat la plata

cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de inculpatul C.E.E. împotriva încheierii din 9 mai 2005 a

Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în dosar nr. 1287/2005.

Obligă pe recurent să

plătească statului suma de 800.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de

200.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa

din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 30 mai 2005.