ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3379/2005

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 352/ F din 17 martie 2005, Tribunalul București, secția I penală, a condamnat, între alții, pe inculpatul C.E.E. la 4 ani și 6 luni închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii, prevăzute de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și art. 76 lit. a) C. pen. Împotriva hotărârii primei instanțe, între alții, inculpatul C.E.E. a declarat apel. La termenul din 9 mai 2005, fixat pentru judecarea apelurilor, prin încheierea pronunțată în aceeași zi în dosarul nr. 1287/2005, Curtea de Apel București, secția I penală, a constatat că temeiurile care au determinat arestarea inițială a inculpatului subzistă și justifică în continuare privarea de libertate și, în consecință, conform dispozițiilor art. 300 2 raportat la art. 160 b alin. (3) C. proc.

pen., a dispus menținerea stării de arest a acestuia. Împotriva acestei încheieri, inculpatul a declarat recurs. Recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului se constată că probele administrate, în temeiul cărora inculpatul a fost condamnat în primă instanță, nu au modificat presupunerea că inculpatul a comis fapta pentru care este judecat, respectiv infracțiunea de trafic de droguri de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000. Ca atare, în mod judicios instanța de apel a apreciat că temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive a inculpatului subzistă și că acestea impun menținerea detenției preventive.

Pe de altă parte, inculpatul nu a propus și nu s-au administrat probe care să ducă la concluzia că elementele constitutive ale ordinii de drept, ca deziderate de apărare a acesteia, cu referire în special la înlăturarea riscului repetabilității faptelor penale, ar fi asigurate în acest caz prin judecarea cauzei penale cu inculpatul în stare de libertate. Prin urmare, încheierea atacată este temeinică și legală, nesupusă nici unuia din cazurile de casare prevăzute în art. 385 9 C. proc. pen. În consecință, pentru considerentele ce preced, conform art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea va respinge recursul, ca nefondat. Totodată, în baza art. 192 alin. (2) din același cod, recurentul-inculpat C.E.E.

va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.E.E. împotriva încheierii din 9 mai 2005 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în dosar nr. 1287/2005. Obligă pe recurent să plătească statului suma de 800.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 30 mai 2005.