ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6574/2005

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin încheierea de ședință din 3

octombrie pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul

penal nr. 2041/2005, s-a dispus menținerea stării de arest a inculpatului A.P.E.,

în temeiul dispozițiilor art. 300

2

raportat la art. 160

b

alin.

(1) și (3) C. proc. pen.

Cererea de înlocuire a măsurii

arestării preventive a inculpatului cu obligarea de a nu părăsi localitatea sau

țara a fost respinsă ca nefondată.

S-a reținut că, din probele

administrate în cauză, rezultă indicii temeinice că inculpatul a săvârșit fapta

pentru care a fost trimis în judecată, fiind îndeplinite cerințele prevăzute de

art. 148 raportat la art. 143 C. proc. pen.

Întrucât temeiurile care au fost

avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului se mențin

și impun în continuare privarea sa de libertate, instanța de fond a dispus

menținerea acesteia.

Instanța de fond a constatat că în

cauză nu sunt incidente dispozițiile articolului 139 C. proc. pen., deoarece

temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive nu s-au

schimbat, astfel că a dispus respingerea cererii de înlocuire a măsurii

arestării preventive cu obligarea de a părăsi localitatea sau țara.

Împotriva acestei încheieri, a

declarat recurs inculpatul A.P.E., solicitând admiterea recursului, casarea

hotărârii atacate și, pe fond, judecarea sa în stare de libertate întrucât a

executat jumătate din pedeapsa aplicată.

Temeiul juridic al recursului îl

constituie dispozițiile art. 385

9

alin. (1) pct. 17

1

C.

proc. pen.

Examinând recursul, Înalta Curte de

Casație și Justiție constată că acesta nu este fondat.

Prin sentința penală nr. 573 din 18

aprilie 2005 a Tribunalului București, secția a II-a penală (dosar nr. 4492/2003),

inculpatul A.P.E. a fost condamnat, la pedeapsa de 5 ani închisoare, pentru

săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000,

cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., și art. 16 din Legea nr. 143/2000.

S-a reținut că, în perioada ianuarie

2001 – iunie 2003, inculpatul a valorificat diferite cantități de opium.

La data de 20 iunie 2003, inculpatul

a fost surprins în flagrant în timp ce vindea 100 gr. opium (drog de mare risc)

și 4 grame hașiș (drog de risc).

Măsura arestării preventive a fost

dispusă la data de 20 iunie 2003, în temeiul dispozițiilor art. 148 lit. h) C.

proc. pen., și a fost menținută pe tot parcursul procesului penal.

Instanța de judecată investită cu

soluționarea apelului declarat de inculpat împotriva hotărârii de condamnare a

constatat în mod just că temeiurile care au determinat arestarea acestuia impun

în continuare privarea sa de libertate.

Probele administrate în cauză

dovedesc vinovăția inculpatului pentru fapta reținută în sarcina inculpatului, pedeapsa

prevăzută de lege pentru această infracțiune este mai mare de 4 ani închisoare,

iar lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică,

acesta este demonstrat de gravitatea faptelor săvârșite, modalitatea de

operare, perioada mare de timp pe parcursul căruia inculpatul a traficat

droguri.

Așa fiind, Curtea constată că

menținerea măsurii arestării preventive este legală și temeinică și, întrucât

temeiurile în baza căreia aceasta a fost dispusă nu s-au schimbat, în mod just

a fost respinsă cererea de înlocuire cu obligarea de a părăsi localitatea sau

țara.

Întrucât criticile formulate nu sunt

întemeiate, iar din oficiu Curtea nu constată alte motive de casare, recursul

urmează a fi respins ca nefondat.

Recurentul inculpat va fi obligat la

plata cheltuielilor judiciare către stat, onorariul apărătorului din oficiu

fiind avansat din fondul Ministerului Justiției.

Văzând și dispozițiile art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., art. 192 alin. (2) și art. 189 C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul A.P.E. împotriva încheierii din 3 octombrie 2005

pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. 2041/2005.

Obligă recurentul inculpat la plata

sumei de 100 RON, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 40 RON,

reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

22 noiembrie 2005.