ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4774/2004

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 209 din 25 iulie 2003, Tribunalul Harghita a condamnat pe inculpatul D.G. la 3 ani închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 208, art. 209 lit. g) și i) C. pen., cu aplicarea art. 13 și art. 37 lit. a) C. pen. și la 3 ani și 6 luni și un an interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru infracțiunea prevăzută de art. 2 pct. 1 din Legea nr. 143/2000, raportat la art. 14 din Decretul nr. 466/1969, cu referire la art. 312 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) din același cod.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., inculpatul execută pedeapsa cea mai grea de 3 ani și 6 luni închisoare și un an interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen.

În baza art. 14 și art. 346 C. proc. pen., inculpatul a fost obligat să plătească părții civile Spitalul Județean Miercurea Ciuc 62.350.841 lei despăgubiri civile, cu dobânzile legale aferente.

Pentru pronunțarea hotărârii, prima instanță a reținut următoarea stare de fapt:

În noaptea de 5 august 2000 din Farmacia, aflată în incinta Spitalului Județean Miercurea Ciuc, s-a sustras mai multe medicamente, cu conținut de substanțe toxice și stupefiante, evaluate la suma de 62.350.380 lei.

Faptele au fost sesizate Poliției municipiului Miercurea Ciuc în ziua de luni 7 august 2000, când au și fost descoperite.

Urmare a sesizării în aceeași zi s-a efectuat cercetarea locului faptei, în magazia pentru tablete a farmaciei, respectiv în camera nr. 41, fiind identificate pe 3 cutii cu ANALGIN un număr de 4 fragmente de urme papilare, care au fost relevate cu pulbere magnetică de culoare neagră și apoi ridicate cu bandă adezivă transparentă.

Nefiind identificat autorul furtului, cauza a fost înregistrată la poliție cu „autor necunoscut”.

La data de 21 mai 2002 D.G., aflându-se în executarea unei pedepse de 3 ani închisoare în Penitenciarul Baia Mare, a scris personal „o declarație”, în fața organului de poliție, prin care arăta că împreună cu complicele său este autorul furtului comis în orașul Miercurea Ciuc la farmacia Spitalului Județean, urmând ca ulterior să dea detalii.

În urma autodenunțului, organele de poliție au luat măsura efectuării unei constatări tehnico-științifice dactiloscopice a amprentelor digitale ale inculpatului, comparativ cu urma ridicată la fața locului în ziua de 7 august 2000, Serviciul Criminalistic al Inspectoratului de Poliție al Județului Harghita, prin raportul întocmit, concluzionând că urma papilară în litigiu, descoperită și relevată pe suprafața unei cutii de medicamente ANALGIN, din magazia de tablete a Farmaciei, cu ocazia cercetării locului faptei, a furtului comis în perioada 05 – 07 august 2000, a fost creată de relieful papilar al degetului inelar de la mâna stângă a lui D.G.

Inculpatul la urmărirea penală, cât și în instanța de judecată, nu a mai recunoscut fapta de furt, susținând că prin Miercurea Ciuc a fost doar în trecere, că despre acel furt a luat cunoștință în detenție, scopul autodenunțului fiind de a se răzbuna pe fosta concubină, care l-a părăsit după ce a fost arestat.

În dovedirea nevinovăției, inculpatul a solicitat audierea ca martoră a concubinei și efectuarea unei contraexpertize dactiloscopice.

Dispunându-se efectuarea expertizei de către Institutul de Criminalistică al I.G.P., din comunicarea acestuia nr. 144032 din 20 noiembrie 2002 rezultă că raportul de constatare, efectuat de Serviciul Criminalistic Harghita, în cauză, este bine întocmit și concluzia este corect formulată, indicându-se că cererea inculpatului trebuie adresată Laboratorului de Expertiză Criminalistică interjudețean din subordinea Ministerului de Justiție.

Inculpatul, între timp, eliberându-se condiționat, nu s-a mai prezentat la instanța de fond, plecând în Spania și nu a depus dovada plății expertizei de către Laboratorul interjudețean de Expertiză Criminalistică Cluj, manifestând dezinteres față de cauză.

În aceste împrejurări, instanța a revenit asupra acestei probe, cât și asupra probei cu ascultarea ca martoră a fostei sale concubine, deoarece aceasta nu s-a prezentat la repetatele citații.

Instanța a înlăturat și apărarea formulată de inculpat că la data producerii furtului s-ar fi aflat în București, încercând să dovedească aceasta cu „Nota de plată” a cazării, în ziua de 6 august 2000, la Hotelul C. din București.

S-a motivat că această cazare se referă la ziua următoare comiterii faptei (sâmbătă 5 august 2000).

Instanța a considerat că, inculpatul D.G. este autorul infracțiunilor de furt calificat și deținere ilegală de produse farmaceutice care conțin substanțe stupefiante și toxice din categoria drogurilor, prevăzute în anexa la Legea nr. 143/2000 (atropină, opium pulvis, cocaină pulbere, morfină hidroclorică și fentanil).

Apelul declarat de către apărătorul inculpatului a fost admis de către Curtea de Apel Tg. Mureș, care prin decizia penală nr. 196/ A din 3 decembrie 2003 a dispus restituirea cauzei la procuror, pentru refacerea urmăririi penale.

S-a motivat că din procesul verbal de constatare a infracțiunii, declarațiile paznicului și a celorlalte trei urme papilare pot fi identificați cu certitudine autorii (sau autorul) furtului, iar cu ocazia refacerii urmăririi penale se poate determina și persoana (persoanele) de la care inculpatul D.G. a aflat în Penitenciarul Baia Mare despre furtul respectiv, persoane care cunoscând despre această faptă pot fi autori, complici sau martori.

Împotriva deciziei penale a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Tg. Mureș, cu motivarea că probele cerute de inculpat în fața instanței de judecată au fost admise de către aceasta, însă el nu a depus nici o diligență pentru valorificarea lor, manifestând dezinteres față de cauză, în final solicitându-se casarea hotărârii instanței de apel și să se dispună trimiterea cauzei pentru continuarea cercetării judecătorești la Curtea de Apel Tg. Mureș.

Recursul parchetului este neîntemeiat.

Potrivit dispozițiilor art. 287 C. proc. pen., instanța de judecată trebuie să-și exercite atribuțiile în mod activ, în vederea aflării adevărului, urmând să-și formeze convingerea pe baza probelor administrate.

Pe de altă parte, dispozițiile art. 6 alin. (1) și (2) C. proc. pen., prevăd că dreptul de apărare este garantat inculpatului în tot cursul procesului penal, organele judiciare având obligația să asigure părților deplina exercitare a drepturilor procesuale în condițiile prevăzute de lege și să administreze probele necesare în apărare.

Examinând actele dosarului, se constată că, atât organele de urmărire penală, cât și prima instanță, nu s-au conformat dispozițiilor procedurale mai sus arătate.

Astfel, deși inculpatul, după autodenunțul făcut la 21 mai 2002, la scurt timp, respectiv la 18 iulie 2002, în fața acelorași organe de poliție din Baia Mare și ulterior la urmărirea penală și în instanțele de judecată a negat faptul să fi fost în municipiul Miercurea Ciuc la 5 august 2000, când s-a comis furtul medicamentelor din Farmacia Spitalului Județean, arătând că despre această faptă a aflat de la deținuții din Penitenciarul Baia Mare, el susținând că la data respectivă s-a aflat, cu concubina sa, în București, fiind cazat la Hotelul C., contestând că amprenta digitală prelevată de la locul faptei i-ar aparține și cerând efectuarea unei expertize dactiloscopice.

Nici la urmărirea penală și nici în instanțele de judecată nu au fost lămurite complet aceste probleme, pentru a putea fi trase concluzii certe care să-l incrimineze pe inculpatul D.G. ca autor al furtului medicamentelor, mai ales că la fața locului nu s-au găsit alte urme care să-l indice că el ar fi pătruns în incinta depozitului, motivul sustragerii medicamentelor și ce a făcut cu acestea, nefiind văzut de nici o persoană, nici când a intrat în spital și nici când a ieșit din el.

Mai mult, deși personal și prin apărător inculpatul a cerut în apărare efectuarea unei expertize dactiloscopice, încă de la urmărirea penală, iar prima instanță i-a și admis-o în ședința din 4 noiembrie 2002, totuși ea nu a fost realizată de către organul de specialitate competent, respectiv Laboratorul de criminalistică interjudețean din subordinea Ministerului Justiției.

De asemenea, deși cu insistență s-a cerut, în apărare, audierea fostei concubine a inculpatului, respectiv P.I.M. (probabil căsătorită O.) iar prima instanță a și admis această probă în ședința din 4 noiembrie 2002, totuși aceasta nu s-a realizat, fără nici o justificare temeinică.

De altfel, nu s-a urmărit să se verifice nici în Penitenciarul Baia Mare, unde inculpatul pretinde că a aflat de furtul de la Spitalul din Miercurea Ciuc, nefiind identificați și audiați deținuții care ar fi auzit la rândul lor vorbindu-se despre acest furt de medicamente, împrejurări în care se pretinde că a luat cunoștință de fapta respectivă.

Organele de urmărire penală nu au orientat cercetările, deși se impunea, pentru a se înlătura versiunea „înscenării” furtului în scopul justificării unor lipsuri în gestiunea farmaciei, sau, în lipsa unor urme de efracție la ușile depozitului, să se facă cercetări împotriva unor persoane din cadrul personalului spitalului.

De asemenea, se impune să se verifice dacă sentința penală nr. 615 din 4 aprilie 2000 a Judecătoriei Baia Mare, rămasă definitivă prin decizia nr. 1006 din 5 decembrie 2000 (după comiterea furtului din 5 august 2000), a fost invocată corect ca prim termen al recidivei în sentința penală nr. 209 din 25 iulie 2003 a Tribunalului Harghita privind pe inculpatul D.G.

Față de cele de mai sus, Înalta Curte constată că în mod corect Curtea de Apel Tg. Mureș, secția penală, prin decizia penală nr. 196/ A din 3 decembrie 2003 a dispus admiterea apelului declarat de inculpatul D.G. și restituirea cauzei la Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita, pentru refacerea urmăririi penale.

Având în vedere că, potrivit dispozițiilor art. 333 C. proc. pen., completarea cercetărilor urmează să se facă de procuror, când în fața instanței de judecată ea nu se poate face, decât cu mare întârziere, Înalta Curte va respinge recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Tg. Mureș, prin care s-a solicitat, neîntemeiat, continuarea cercetării judecătorești de către Curtea de Apel Tg. Mureș.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Tg. Mureș împotriva deciziei penale nr. 196/ A din 3 decembrie 2003 a Curții de Apel Tg. Mureș, privind pe inculpatul D.G.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 24 septembrie 2004.