ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4868/2004
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4868/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 593 din 4 mai 2004 a Tribunalului București, secția penală, s-a respins ca neîntemeiată cererea condamnatei I.M. de întrerupere a executării pedepsei de 7 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 803 din 12 septembrie 2002 a aceluiași tribunal, nefiind îndeplinite cerințele, prevăzute de art. 453 lit. c) C. proc. pen. Prin decizia penală nr. 429 din 7 iunie 2004 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, s-a respins ca nefondat apelul declarat de condamnată. Împotriva acestei decizii, condamnata I.M. a declarat recurs reiterând cererea inițială. Recursul declarat nu este fondat.
Din ancheta socială efectuată în cauză rezultă că deși din conviețuirea condamnatei au rezultat 7 copii, dintre aceștia 4 copii majori se află arestați în Penitenciarele Jilava și Rahova, alt copil este în etate de 25 ani, iar alți doi copii minori au fost încredințați în plasament sorei condamnatei, de Comisia pentru protecția copilului sector 5. Prin urmare situația sa familială, este rodul unor carențe în educația dată de condamnată și nu poate fi schimbată de o eventuală punere în libertate, cum corect reține instanța de fond, deci nu sunt îndeplinite cerințele, prevăzute de art. 453 lit. c) C. proc. pen. În consecință, urmează a se respinge ca nefondat recursul declarat de condamnată și va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnata I.M., împotriva deciziei penale nr. 429/ A din 7 iunie 2004 a Curții de Apel București, secția a II-a penală. Obligă pe recurentă să plătească statului suma de 700.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 29 septembrie 2004.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.