- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția penală
- Data
- 23 octombrie 2006
Decizia nr. 6105/2006 — ÎCCJ, Secția penală — recurs împotriva sentinței nr. 816/2006 a Tribunalului București
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 816 din 4 iulie 2006, Tribunalul București, secția I penală, a respins, ca nefondată, cererea de întrerupere a executării pedepsei închisorii de 6 ani aplicată condamnatului B.C. prin sentința penală nr. 1130/2005 a Tribunalului București, formulată în temeiul dispozițiilor art. 453 lit. c) C. proc. pen. Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că executarea pedepsei nu este de natură a avea consecințe grave pentru condamnat ori familia sa. Împotriva sentinței, condamnatul a declarat apel, respins de Curtea de Apel București prin decizia penală nr. 605/ A din 14 august 2006. Recursul declarat de condamnat este nefondat.
Din referatul de anchetă socială întocmit de Serviciul de Autoritatea tutelară de pe lângă Primăria sector 2 rezultă, familia condamnatului este într-o situație materială precară, iar copii acestuia sunt în plasament maternal beneficiind de condiții optime de îngrijire. Această situație însă, preexistentă condamnării nu constituie o împrejurare excepțională de natură a determina întreruperea executării pedepsei închisorii, astfel că, nefiind întrunite condițiile prevăzute de art. 453 lit. c) C. proc. pen., instanțele au pronunțat hotărâri temeinice și legale. Conform art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul condamnatului B.C. va fi respins, ca nefondat, cu obligarea la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul B.C. împotriva deciziei penale nr. 605/ A din 14 august 2006 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și familie. Obligă recurentul condamnat la plata sumei de 140 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 40 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 23 octombrie 2006.