ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3311/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la Curtea de Apel București, sub nr. 1149 din 28 aprilie 2004, reclamantul P.O. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a municipiului București, anularea hotărârii nr. 9536/8630 din 8 decembrie 2003. emisă de pârâtă și obligarea acesteia să emită o nouă hotărâre prin care să-i acorde reclamantului.

drepturile prevăzute de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, pentru perioada 13 septembrie 1940 - 6 martie 1945. Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 1442 din 9 iunie 2004, a admis acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul P.O., în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a municipiului București, a anulat hotărârea nr. 9536/8630 din 8 decembrie 2003 și a obligat pârâta să emită o nouă hotărâre, pentru a acorda reclamantului, drepturile prevăzute de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, pentru perioada 13 septembrie 1940 - 6 martie 1945, începând cu data de 1 mai 2003. În motivarea soluției s-a reținut că din actul eliberat de Arhivele Naționale, coroborat cu hotărârea nr. 332 din 31 martie 2003, a Casei de Pensii Covasna, rezultă că reclamantul, împreună cu mama sa, P.E., s-au refugiat din Basarabia, în perioada 13 septembrie 1940 - 6 martie 1945. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, pârâta Casa de Pensii a municipiului București, criticând-o în temeiul art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc.

civ., susținând în esență că, reclamantul nu a făcut dovada cererii sale, cu actele depuse la comisia de specialitate și că nu îi este opozabilă hotărârea emisă de Casa Județeană de Pensii Covasna, pentru mama reclamantului. Examinând sentința atacată, în raport cu motivele de recurs și cu dispozițiile legale incidente pricinii, se constată că recursul este întemeiat, dar pentru motivele ce se vor dezvolta în continuare. Este necontestat că reclamantul P.O., născut la data de 9 noiembrie 1938, în localitatea I.G. Duca din Ucraina s-a refugiat la data de 13 septembrie 1940, din Ucraina, la Calafat, în România. „Autorizația de stabilire” emisă de Prefectura județului Brașov, în 1944, atestă că reclamantul, minor fiind, împreună cu părinții și fratele său s-au stabilit în comuna Sita Buzăului.

Potrivit prevederilor art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acestei ordonanțe, persoana, cetățean român care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, a suferit persecuții etnice, aflându-se în una din cele 6 situații enumerate. Dar instanța de fond a greșit asupra perioadei 13 septembrie 1940 - 6 martie 1945, pentru care a stabilit că reclamantul este beneficiar al drepturilor recunoscute de Legea nr. 189/2000, art. 1 lit. c), întrucât nu a avut în vedere că din punct de vedere istoric, în perioada 1 iulie 1941 - 1 martie 1944, teritoriul Basarabiei a fost retrocedat României. Practic în acest interval de timp nu au mai existat persecuții etnice în accepțiunea prevederilor legale, întrucât regimul instaurat în România, în întregime sub administrație românească, exclude eventualitatea unor persecuții din motive etnice aplicate cetățenilor români, populație majoritară.

Așa fiind, pentru motivul arătat, recursul este fondat și va fi admis, sentința atacată va fi modificată, în sensul că se va înlătura din durata refugiului, perioada 1 iulie 1941 - 1 martie 1944, menținând celelalte dispoziții ale sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Casa de Pensii a municipiului București împotriva sentinței civile nr. 1442 din 9 iunie 2004 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ. Modifică sentința atacată, în sensul că înlătură din durata refugiului, perioada 1 iulie 1941 - 1 martie 1944. Menține celelalte dispoziții ale sentinței. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 mai 2005.