ÎCCJ, Decizia nr. 11/2005

în compunerea prevăzută de art. 22 alin.

(2) din Legea nr. 304/2004

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin hotărârea nr. 1D din 15

februarie 2005, Consiliul Superior al Magistraturii, secția procurori, a admis

acțiunea disciplinară exercitată de Procurorul general al Parchetului de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, însușită de Colegiul de conducere al

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași și a aplicat procurorului B.C., de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași, sancțiunea disciplinară a diminuării salariului de

încadrare brut cu 15%, pe timp de o lună.

S-a reținut că probele

administrate în cauză au stabilit că, fiind delegat să efectueze urmărirea

penală în dosarul nr. 339/P/2002, al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui,

privind pe inculpatul minor C.B., procurorul B.C., fără a administra vreo

probă, a dispus începerea urmăririi penale, a audiat inculpatul menționat și a

procedat la prezentarea materialului de urmărire penală.

Ulterior, a administrat mai

multe probe și, fără a efectua o nouă prezentare a materialului de urmărire

penală, a dispus trimiterea inculpatului menționat în judecată, pentru

săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor.

Pentru a acoperi acest viciu

de procedură, procurorul B.C. a dispus grefierului dactilograf să modifice data

procesului-verbal din 6 noiembrie 2002, în 26 noiembrie 2002.

S-a apreciat că procurorul a

încălcat dispozițiile art. 14 și 21 din Codul deontologic și în acest mod a

prejudiciat prestigiul puterii judecătorești, fapta acestuia constituind

abaterea disciplinară prevăzută de art. 97 lit. b) din Legea nr. 303/2004.

La individualizarea

sancțiunii disciplinare, Consiliul Superior al Magistraturii, ca instanță

disciplinară, a ținut cont de gravitatea faptei, dar și de datele ce

caracterizează conduita foarte bună a procurorului, așa cum rezultă din caracterizarea

depusă la dosar.

Împotriva hotărârii

menționate, procurorul B.C. a declarat recurs, prin care a solicitat

modificarea acesteia, în sensul respingerii acțiunii disciplinare, susținând că

situația de fapt a fost greșit reținută.

Recursul este nefondat,

pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit art. 14 și 21 din

Codul deontologic, îndeplinirea cu corectitudine și competență a îndatoririlor

profesionale, respectarea obligațiilor stabilite prin legi, regulamente și

ordine de serviciu, precum și abținerea de la orice acte sau fapte de natură a

compromite demnitatea lor în funcție și în societate, apărarea prestigiului

puterii judecătorești printr-o conduită adecvată, constituie obligații pentru

magistrați.

Este de reținut în acest

sens că modelarea statutului disciplinar al magistraților, integrat statului

profesional al acestora, nu privește condițiile răspunderii disciplinare, care

rămân cele reglementate de dreptul comun, ci doar precizarea acestui regim în

sensul concretizării unor abateri disciplinare specifice și extinderii obligației

de a avea o comportare demnă și corectă, de natură a menține neștirbit

prestigiul justiției, chiar și dincolo de programul efectiv de lucru.

În cauză a fost dovedită

săvârșirea, cu vinovăție, de către procurorul B.C., a unor acțiuni de natură a

înfrânge obligațiile izvorâte din statutul de magistrat, așa încât în mod

judicios s-a reținut că sunt întrunite condițiile angajării răspunderii disciplinare.

Astfel, din probele administrate

s-a stabilit că, fiind delegat să efectueze urmărirea penală în dosarul nr. 339/P/2002,

al Parchetului de pe lângă Tribunalului Vaslui, privind pe inculpatul C.B.,

procurorul menționat nu a efectuat urmărirea penală cu respectarea dispozițiilor

legii procesual penale și, pentru a acoperi viciile de procedură, a dispus

modificarea datei procesului-verbal din 6 noiembrie 2002.

Acesta, prin recursul

declarat împotriva hotărârii de angajare a răspunderii disciplinare, a invocat

greșita stabilire a situației de fapt.

Or, această susținere este

infirmată de declarațiile constante ale martorului T.V. și ale avocatului U.M.

Ca atare, apărările

recurentului, rămase în fază de afirmație și în sprijinul cărora nu a propus

probe, nu pot fi primite, atâta timp, cât acestea nu dovedesc nici inexistența

faptelor și nici lipsa unuia din elementele constitutive ale abaterii

disciplinare.

Pe de altă parte,

împrejurările invocate de recurent, cu referire la conduita anterioară bună și

calificativele profesionale foarte bune au fost avute în vedere de Consiliul

Superior al Magistraturii, alături de celelalte criterii de individualizare și

proporționalizare specifice angajării răspunderii disciplinare, așa încât se

constată o adecvată alegere a sancțiunii disciplinare, recursul fiind nefondat

și sub aspectul acestor critici.

În consecință, pentru

considerentele ce preced, constatând că starea de fapt a fost corect stabilită

și că răspunderea disciplinară a fost legal angajată, Curtea va respinge

recursul declarat de procurorul B.C. împotriva hotărârii nr. 1D din 15

februarie 2005, a Consiliului Superior al Magistraturii, secția procurori, ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul formulat de B.C., procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui, împotriva hotărârii nr. 1D din 15 februarie 2005, pronunțată de Consiliul

Superior al Magistraturii, secția procurori, în dosarul nr. 1 P (4/2004)

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 6 iunie 2005.