ÎCCJ, Decizia nr. 11/2005

în compunerea prevăzută de art. 22 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin hotărârea nr. 1D din 15 februarie 2005, Consiliul Superior al Magistraturii, secția procurori, a admis acțiunea disciplinară exercitată de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, însușită de Colegiul de conducere al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași și a aplicat procurorului B.C., de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași, sancțiunea disciplinară a diminuării salariului de încadrare brut cu 15%, pe timp de o lună.

S-a reținut că probele administrate în cauză au stabilit că, fiind delegat să efectueze urmărirea penală în dosarul nr. 339/P/2002, al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui, privind pe inculpatul minor C.B., procurorul B.C., fără a administra vreo probă, a dispus începerea urmăririi penale, a audiat inculpatul menționat și a procedat la prezentarea materialului de urmărire penală. Ulterior, a administrat mai multe probe și, fără a efectua o nouă prezentare a materialului de urmărire penală, a dispus trimiterea inculpatului menționat în judecată, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor. Pentru a acoperi acest viciu de procedură, procurorul B.C.

a dispus grefierului dactilograf să modifice data procesului-verbal din 6 noiembrie 2002, în 26 noiembrie 2002. S-a apreciat că procurorul a încălcat dispozițiile art. 14 și 21 din Codul deontologic și în acest mod a prejudiciat prestigiul puterii judecătorești, fapta acestuia constituind abaterea disciplinară prevăzută de art. 97 lit. b) din Legea nr. 303/2004. La individualizarea sancțiunii disciplinare, Consiliul Superior al Magistraturii, ca instanță disciplinară, a ținut cont de gravitatea faptei, dar și de datele ce caracterizează conduita foarte bună a procurorului, așa cum rezultă din caracterizarea depusă la dosar. Împotriva hotărârii menționate, procurorul B.C. a declarat recurs, prin care a solicitat modificarea acesteia, în sensul respingerii acțiunii disciplinare, susținând că situația de fapt a fost greșit reținută.

Recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Potrivit art. 14 și 21 din Codul deontologic, îndeplinirea cu corectitudine și competență a îndatoririlor profesionale, respectarea obligațiilor stabilite prin legi, regulamente și ordine de serviciu, precum și abținerea de la orice acte sau fapte de natură a compromite demnitatea lor în funcție și în societate, apărarea prestigiului puterii judecătorești printr-o conduită adecvată, constituie obligații pentru magistrați.

Este de reținut în acest sens că modelarea statutului disciplinar al magistraților, integrat statului profesional al acestora, nu privește condițiile răspunderii disciplinare, care rămân cele reglementate de dreptul comun, ci doar precizarea acestui regim în sensul concretizării unor abateri disciplinare specifice și extinderii obligației de a avea o comportare demnă și corectă, de natură a menține neștirbit prestigiul justiției, chiar și dincolo de programul efectiv de lucru. În cauză a fost dovedită săvârșirea, cu vinovăție, de către procurorul B.C., a unor acțiuni de natură a înfrânge obligațiile izvorâte din statutul de magistrat, așa încât în mod judicios s-a reținut că sunt întrunite condițiile angajării răspunderii disciplinare.

Astfel, din probele administrate s-a stabilit că, fiind delegat să efectueze urmărirea penală în dosarul nr. 339/P/2002, al Parchetului de pe lângă Tribunalului Vaslui, privind pe inculpatul C.B., procurorul menționat nu a efectuat urmărirea penală cu respectarea dispozițiilor legii procesual penale și, pentru a acoperi viciile de procedură, a dispus modificarea datei procesului-verbal din 6 noiembrie 2002. Acesta, prin recursul declarat împotriva hotărârii de angajare a răspunderii disciplinare, a invocat greșita stabilire a situației de fapt. Or, această susținere este infirmată de declarațiile constante ale martorului T.V. și ale avocatului U.M. Ca atare, apărările recurentului, rămase în fază de afirmație și în sprijinul cărora nu a propus probe, nu pot fi primite, atâta timp, cât acestea nu dovedesc nici inexistența faptelor și nici lipsa unuia din elementele constitutive ale abaterii disciplinare.

Pe de altă parte, împrejurările invocate de recurent, cu referire la conduita anterioară bună și calificativele profesionale foarte bune au fost avute în vedere de Consiliul Superior al Magistraturii, alături de celelalte criterii de individualizare și proporționalizare specifice angajării răspunderii disciplinare, așa încât se constată o adecvată alegere a sancțiunii disciplinare, recursul fiind nefondat și sub aspectul acestor critici. În consecință, pentru considerentele ce preced, constatând că starea de fapt a fost corect stabilită și că răspunderea disciplinară a fost legal angajată, Curtea va respinge recursul declarat de procurorul B.C. împotriva hotărârii nr. 1D din 15 februarie 2005, a Consiliului Superior al Magistraturii, secția procurori, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul formulat de B.C., procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui, împotriva hotărârii nr. 1D din 15 februarie 2005, pronunțată de Consiliul Superior al Magistraturii, secția procurori, în dosarul nr. 1 P (4/2004) Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 iunie 2005.