ÎCCJ, Decizia nr. 37/2015

Decizia nr. 37/2015 Asupra recursurilor de față, prin raportare la dispozițiile art. 499 C. proc. civ., constată următoarele: La data de 6 octombrie 2014, a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători, Dosarul nr. x/1/2014, având ca obiect recursurile declarate de Inspecția Judiciară împotriva Hotărârii nr. 7/P din 7 iulie 2014 a Consiliului Superior al Magistraturii, secția pentru procurori în materie disciplinară, precum și de A. și B. împotriva aceleiași hotărâri și a încheierii din 22 aprilie 2014, pronunțate în Dosarul nr. x1/P/2014. I. Recursul titularului acțiunii disciplinare. În susținerea recursului, Inspecția Judiciară a invocat critici care s-ar circumscrie, în opinia sa, motivelor de recurs prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc.

civ. Sub un prim aspect, autoarea recursului a susținut, în esență, că hotărârea ar cuprinde motive contradictorii, prin aceea că, deși temeiurile care au fost reținute de instanța de disciplină în motivarea măsurii de suspendare din funcție a procurorului A., dispuse în temeiul art. 52 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 317/2004, au fost determinate de aceeași situație de fapt, reținută odată cu soluționarea fondului cauzei, la pronunțarea hotărârii, s-a avut în vedere o sancțiune care implică, totuși, exercitarea funcției în viitor. De asemenea, s-a menționat că, referitor la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, reținută în sarcina procurorului A., cu ocazia instrumentării Dosarului nr. x2/1/2012, instanța de disciplină nu s-ar fi pronunțat.

Sub un alt aspect, titularul acțiunii disciplinare consideră că hotărârea este criticabilă, fiind dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, cu referire la dispozițiile art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, raportat la cele ale art. 216, ale art. 218 și ale art. 145 și următoarele din vechiul C. proc. pen. și la faptele imputate din această perspectivă procurorului A. S-a menționat că, în raport cu prevederile legale menționate, era obligația procurorului să supravegheze eficient cauzele aflate în lucru la organul de poliție și să controleze activitatea lucrătorului de poliție, iar nu obligația polițistului să-l informeze pe procuror. Ca atare, cu ocazia instrumentării Dosarului nr. x3/P/2012, faptele expuse în acțiunea disciplinară ar întruni elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, procurorul A. exercitându-și, în opinia recurentei, atribuțiile cu rea-credință și gravă neglijență.

II. Recursul declarat de pârâții procurori A. și B. Recurenții și-au structurat motivele în mod distinct în ceea ce privește, pe de o parte, încheierea din 22 aprilie 2014, iar, pe de altă parte, Hotărârea nr. 7 din 7 iulie și au argumentat nuanțat considerentele ample menționate în dezvoltarea acestor motive de recurs, criticile formulate fiind, în marea lor majoritate, comune și vizând atât nelegalitatea, cât și netemeinicia hotărârilor atacate. Astfel, în cadrul excepțiilor și motivelor de casare, invocate de procurorii pârâți, s-au susținut, în esență, următoarele: 1. Referitor la încheierea de ședință din data de 22 aprilie 2014. Aspectele de nelegalitate A) Pe cale de excepție și subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 1 C. proc.

civ., recurenții au învederat, cu referire și la dispozițiile Legii nr. 317/2004 și ale Regulamentului de organizare și funcționare a Consiliului Superior al Magistraturii, o pretinsă nelegală compunere a instanței de disciplină care a pronunțat încheierea atacată, în opinia recurenților, încheierea nefiind pronunțată și semnată de toți judecătorii (membrii) Secției cu respectarea cerințelor legale în materie și a principiului continuității. B) Încheierea nu ar cuprinde motivele pe care se întemeiază dispoziția de suspendare provizorie din funcție, nefiind aduse la cunoștința recurenților considerentele de fapt ce au stat la baza adoptării acestei măsuri, astfel că aceasta ar fi supusă casării în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc.

civ. C) Ar fi fost încălcate principii fundamentale consacrate de Constituție și legi organice: accesul liber la justiție, dreptul la apărare, la exercitarea căilor de atac, încălcarea dreptului la un proces echitabil, astfel încât instanța de disciplină ar fi săvârșit „exces de putere”, existând, ca atare, cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. D) Secția pentru procurori ar fi încălcat și aplicat greșit normele de drept material invocate, instanța de disciplină invocând dispozițiile art. 52 alin. (1) teza a II- a din Legea nr. 317/2004, pe care le-ar fi încălcat în litera și spiritul lor, le-ar fi aplicat greșit, dându-le o interpretare eronată, subzistând astfel cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc.

civ.

Aspecte de netemeinicie Cu referire punctuală la aspecte concrete invocate drept temei de fapt pentru fiecare procuror recurent de către Inspecția Judiciară și de instanța de disciplină în susținerea solicitării de încuviințare și, respectiv, a adoptării măsurii suspendării provizorie din funcție, recurenții magistrați au arătat, fiecare la rândul său, în esență, că: - Inspecția Judiciară nu ar fi precizat explicit și nu ar fi dovedit în ce a constat conduita contrară legii și modalitatea concretă în care s-ar aduce atingere gravă prestigiului justiției ori imparțialității procedurii în fața Secției, iar instanța nu ar fi verificat împrejurările invocate; - pretinsele referiri constante și „obsesive” la statutul marital al celor doi procurori ar crea aparența unei răspunderi solidare, condiționată și bazată pe acest statut, în scopul sporirii artificiale a gravității presupuselor fapte; - măsura astfel solicitată și dispusă ar avea un caracter „punitiv și revanșard” vizând atât cariera fiecărui magistrat, cât și statutul familial și viața personală, fiind de natură a încălca prezumția de nevinovăție; - s-ar fi prefigurat, astfel, soluția adoptată pe fondul cauzei, de, „condamnare” disciplinară; - recurenților li s-ar imputa fapte inexistente și fapte care nu au făcut obiectul cercetării prealabile, încălcându-se și principiul egalității de tratament al părților litigante;

- adoptarea măsurii ar crea premisele unui tratament sancționator mult mai aspru decât sancțiunea în sine; - s-ar fi pus în discuție soluții, acte, măsuri adoptate de procurori în instrumentarea cauzelor penale, precum și raționamentul-logico juridic al magistratului, prin raportare la norme de drept aplicabile; - formalismul considerentelor expuse în motivarea încheierii și dispunerea suspendării anterior dezbaterii fondului și probatoriului dosarului ar releva lipsa de imparțialitate și independență a instanței de disciplină, inechitatea procedurii; - măsura ar fi discriminatorie în raport cu magistrații cărora li s-a aplicat sancțiunea disciplinară prevăzută de art. 100 lit. d) din Legea nr. 303/2004.

În acest context, recurenții procurori au solicitat să se constate caracterul suspensiv al recursului, iar în condițiile în care legiuitorul național nu a prevăzut expres caracterul suspensiv al măsurii dispuse în baza art. 52 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, prin examinarea recursului, pe calea excepției de neconstituționalitate au cerut să se facă aplicarea directă a art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și să se înlăture aplicarea oricărei norme interne contrare ce ar determina prelungirea efectului suspendării provizorie din funcție, peste momentul declarării recursului. 2. Referitor la Hotărârea nr. 7/P din 7 iulie 2014, recurenții au formulat, în primul rând, o serie de critici comune de nelegalitate și netemeinicie, adăugând, fiecare în parte, critici și argumente vizând abaterile disciplinare ce le-au fost imputate fiecăruia.

Astfel, în cadrul motivelor de casare comune, s-au susținut, în esență, următoarele: 2.1. Instanța de disciplină nu ar fi fost legal alcătuită, fiind încălcate dispozițiile legale privind numărul membrilor completului de judecată al Secției pentru procurori, astfel că hotărârea ar fi supusă casării, conform art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. Din perspectiva aceluiași motiv de nelegalitate, s-a învederat încălcarea principiului continuității completului, cu referire concretă la componența diferită a completului la diverse termene de judecată acordate în cauză, schimbarea nemotivată a compunerii completului fiind de natură a crea, în opinia magistraților suspiciune cu privire la imparțialitatea instanței.

2.2. Ar fi incident cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin nesocotirea și aplicarea greșită de către Secția pentru judecători a normelor juridice incidente din Legea nr. 317/2004, dar și prin încălcarea în litera și spiritul lor a dispozițiilor și principiilor prevăzute de art. 46 alin. (2), art. 64 alin. (2) și art. 67 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, art. 12 alin. (2) din Regulamentul privind efectuarea lucrărilor de inspecție judiciară, a principiilor fundamentale enunțate de art. 6 și art. 7 din regulamentul menționat.

Sub acest aspect, recurenții procurori au menționat, în esență, că: - prin verificările efectuate de Inspecția Judiciară, exercitarea acțiunii disciplinare și controlul Consiliului Superior al Magistraturii în cauză, în cadrul cărora s-ar fi pus în discuție soluții/măsurii adoptate de procurori s-ar fi săvârșit o imixtiune și ingerință în activitatea profesională și s-ar fi încălcat principiul independenței judecătorilor și procurorilor; - au fost încălcate principiul imparțialității și al independenței inspectorilor judiciari, hotărârea instanței de disciplină preluând în întregime argumentația Inspecției Judiciare și stabilind ca situație premisă, statutul marital al recurenților magistrați, situație de fapt ce nu are legătură cu obiectul dedus judecății; - s-au încălcat normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecție, nesocotindu-se dispozițiile privind repartizarea aleatorie și conexarea lucrărilor, prin sesizări din oficiu repetate și conexări repetate, fără a li se aduce la cunoștință aspectele semnalate, tematica respectivelor controale și rezultatul verificărilor, cu încălcarea dreptului la apărare.

2.3. S-a invocat și incidența motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., care ar consta, în esență, în încălcarea prevederilor art. 397 alin. (1) teza I și ale art. 425 alin. (1) lit. b) și c) C. proc. civ., în sensul că instanța de disciplină ar fi omis să se pronunțe asupra unor cereri deduse judecății, atât în privința unor pretinse fapte ale procurorului A., cât și ale procurorului B.; - încălcarea dispozițiilor art. 46 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, în sensul că, pentru anumite fapte reținute ca abateri disciplinare atât în sarcina unui recurent pârât, cât și în sarcina celuilalt, ar fi intervenit prescripția dreptului la acțiune; - încălcarea normelor privind audierea martorilor, respectiv a celor privind admisibilitatea probei cu martori și interdicția ascultării persoanelor aflate în dușmănie sau în legături de interese cu părțile litigante, norme prevăzute de art. 315 alin. (1) pct. 3 C. proc.

civ., în sensul că instanța de disciplină ar fi dat valență probatorie unor martori care ar avea „relație de interese” cu titularul acțiunii disciplinare, s-ar afla în relație de dușmănie, dovedită, cu magistrații recurenți sau care aveau calitatea de suspect/inculpat în anumite dosare instrumentate de aceștia; - încălcarea normelor de procedură privind efectuarea verificărilor/cercetărilor disciplinare și sesizarea Secției pentru procurori, în cazul fiecărei recurent procuror în parte, cu consecința încălcării dreptului lor la apărare; 2.4. Recurenții au mai susținut, cu referire punctuală la aspecte concrete reținute în hotărâre, că ar fi incident și cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc.

civ., întrucât hotărârea ar cuprinde motive ce nu ar rezulta din administrarea probatoriului cauzei sau motive contradictorii, astfel încât, respectiva hotărâre nu ar îndeplini cerința implicită de suficientă claritate pentru părțile litigante, impusă de art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului. Mai mult, autorii acestui recurs au susținut, exemplificând cu pasaje din motivare, că hotărârea supusă cauzei în speță ar cuprinde o multitudine de argumentații eronate sau „ilogice”.

3. Din perspectiva abaterilor disciplinare reținute în sarcina sa, recurenta A. a formulat în plus următoarele critici referitor la hotărârea Secției pentru procurori: a) Referitor la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. t) teza I din Legea nr. 303/2004, republicată, în legătură cu lucrarea nr. 279/III-6/2013 (revizuire) s-a susținut, în esență, că nu ar fi întrunite elementele constitutive, întrucât, sub aspectul laturii obiective, în cuprinsul referatului, ar fi fost prezentate aspecte lipsite de suport probator, fapte și împrejurări ce ar fi fost dovedite ca nereale; - sub aspectul laturii subiective, nu s-ar fi stabilit, cu suport în plan probator, în ce a constat pretinsa „atitudine părtinitoare” ce i-a fost imputată, neputându-se stabili reaua-credință a procurorului pe baza modului în care procurorul a apreciat și aplicat norma de drept, raportat la cercetările efectuate, în urma propriului raționament logico-juridic; - nu s-a precizat norma de drept material sau procesual, pretins încălcată cu știință; - nu s-a precizat sau probat vătămarea drepturilor și intereselor procesuale ale celorlalte părți din dosar și nici faptul că ar fi urmărit să cauzeze respectiva vătămare.

b) Referitor la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, republicată, în legătură cu Dosarele nr. x4/P/2012 și nr. x5/P/2012. Sub un prim aspect, relativ la Dosarul nr. x4/P/2012, față de data întocmirii procesului-verbal de sesizare din oficiu 9 februarie 2014 și a confirmării începerii urmăririi penale 27 februarie 2012, reținute ca acte materiale din perspectiva laturii obiective, în raport cu art. 46 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, republicată și cu data sesizării instanței de disciplină - 17 martie 2014, s-a invocat prescripția dreptului la acțiune. Relativ la latura obiectivă, s-a arătat că nu s-au precizat normele de drept presupus a fi fost încălcate cu știință și nici vătămarea părților nu ar fi fost dovedită ori măcar invocată, starea de fapt neevidențiind, în opinia recurentei, încălcarea obligațiilor specifice funcției sale sau a normelor de procedură penală.

În atare situație, nu s-ar putea regăsi nici forma de vinovăție cerută de lege și nici vreo vătămare gravă a drepturilor și intereselor părților. Cât privește soluția dată în Dosarul de urmărire penală nr. x5/P/2012, aceasta nu ar putea fi cenzurată, în opinia recurentului, în context disciplinar, ci numai în cadrul și limitele controlului ierarhic sau de către instanța de judecată, dosarul aflându-se în curs de judecată pe rolul Judecătoriei Bicaz. c) Referitor la exercitarea funcției cu rea-credință în legătură cu activitatea sa de participare în ședințe de judecată, referitor la Dosarul nr. x6/188/2013 al Judecătoriei Bicaz, s-a invocat principiul reglementat de art. 67 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 și imixtiunea Consiliului Superior al Magistraturii, prin Inspecția Judiciară, inclusiv în activitatea instanței de judecată.

Sub acest aspect, s-a arătat că solicitarea sa de a se anexa acte de urmărire penală efectuate în Dosarul nr. x5/P/2011, ca și cea de atașare a Dosarului de urmărire penală nr. x4/P/2012, apreciate de instanța de judecată ca legale și temeinice și, prin urmare încuviințate, constituie conduită în exercitarea atribuțiilor de serviciu în sensul textului legal menționat. Pe de altă parte, s-a subliniat că „învinuirea” s-ar fi bazat pe o situație de fapt nereală, interpretată eronat, atât de către titularul acțiunii disciplinare, cât și de către instanța de disciplină și pe o apreciere subiectivă, lipsită de suport probator, în privința pretinsei sale lipse de imparțialitate. Nu ar fi fost dovedite, relativ la această situație de fapt, nici pretinsa rea-credință nici vătămarea drepturilor și intereselor părților și nici raportul de cauzalitate între conduita magistratului și presupusa consecință vătămătoare.

4. Recurentul pârât B. a formulat în plus următoarele critici: a) Referitor la abaterea disciplinară reglementată de art. 99 lit. i) din Legea nr. 303/2004, republicată, recurentul a invocat, în esență, nelegalitatea hotărârii din perspectiva încălcării normelor procedurale ce reglementează cauzele disciplinare, în sensul neregularității actului de sesizare, consecința, fiind, în opinia sa, inadmisibilitatea acțiunii disciplinare; precum și din perspectiva neîntrunirii elementelor constitutive ale acestei abateri.

În privința laturii obiective, magistratul a susținut că cele 3 declarații de abținere pe care le-a formulat în Dosarul nr. x7/P/2012 ar fi fost formulate justificat, fiind întemeiate în fapt și în drept și argumentate în baza unor situații/împrejurări noi, iar prin formularea lor, nu ar fi urmărit tergiversarea soluționării respectivei cauze, ci doar respectarea garanțiilor conferite părților litigante de art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului. Consideră recurentul că respectivele cereri au fost motivate de faptul că s-ar fi creat o presiune asupra sa, ca procuror de caz, de natură a împiedica normala efectuare a urmăririi penale, iar imparțialitatea sa ar fi fost știrbită datorită împrejurărilor concrete ale cauzei.

Prin prisma art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., cu referire la art. 397 alin. (1) teza 1 și art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., s-a invocat nelegalitatea și netemeinicia hotărârii, motivat de faptul că Secția pentru procurori nu s-ar fi pronunțat asupra unei cereri deduse judecății, respectiv asupra Referatului nr. x7/P/2012 din 3 octombrie 2013, cu propunerea de preluare a dosarului penal de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamț, întocmit în conformitate cu art. 209 alin. (4) C. proc. pen. de la 1968. Cât privește latura subiectivă, s-a învederat lipsa intenției directe, ca formă de vinovăție, din examinarea cererilor de abținere și a referatului de preluare, întocmite în același dosar, rezultând că nu a urmărit tergiversarea soluționării dosarului.

Nu ar exista, în opinia procurorului B., nici consecința periculoasă prevăzută de textul legal incriminator, vizând tergiversarea judecății, dat fiind că cererile și referatul în discuție s-au formulat în cursul urmăririi penale, iar nu în faza judecății. Instanța de disciplină nu ar fi interpretat în mod corect probatoriul, care ar demonstra că întârzierea soluționării cauzei a fost determinată de motive obiective, neexistând, prin urmare, nici consecința tergiversării soluționării cauzei sau a nesoluționării într-un termen rezonabil. Consideră magistratul recurent că tergiversarea soluționării cauzei a fost săvârșită de prim-procurorul C., care a „rătăcit” a treia declarație a sa de abținere și a soluționat-o după circa 2 luni.

b) Referitor la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. j) din Legea nr. 303/2004, republicată, recurentul a susținut că nu ar fi întrunite elementele constitutive ale acestei abateri. Sub aspectul laturii obiective, s-a menționat, în esență, cu referire punctuală la prevederile normative incidente, că s-ar fi respectat aceste norme și că, nici Inspecția Judiciară și nici Secția pentru procurori nu ar fi probat că el ar fi săvârșit o acțiune constând în nerespectarea confidențialității lucrării având un astfel de caracter ori că informația deținută de documentul clasificat, care a ajuns în posesia sa, ar fi fost compromisă din propria-i culpă.

Astfel, din probele administrate și apărarea sa „organizată”, ar rezulta că, în exercitarea atribuțiilor specifice, procurorul B. ar fi înștiințat de îndată Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău pentru a dispune în timp util măsuri privitoare la documentul clasificat și ar fi asigurat securitatea informațiilor clasificate. Apreciază recurentul că, față de concluziile comisiei de cercetare a incidentului de securitate pe care l-a semnalat, de declarațiile mincinoase ale prim-procurorului C. și ale grefierului șef D., cu care se află în stare de dușmănie, ca și față de celelalte aspecte invocate în apărare, ar fi evident că nu a săvârșit fapta ce-i este imputată și că, prin exercitarea acțiunii disciplinare, s-ar urmări exonerarea de răspundere a persoanelor responsabile de încălcarea legii referitoare la informațiile clasificate.

Din punctul de vedere al laturii subiective, recurentul procuror a arătat că cele expuse referitor la latura obiectivă și probatoriul administrat ar releva buna sa credință în respectarea dispozițiilor legale și regulamentare în materie, lipsa intenției directe, ca formă de vinovăție, fiind demonstrată de constatările din cuprinsul Procesului-verbal de cercetare a incidentului de securitate nr. 812/I-3/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Bicaz și Rezoluția Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău nr. x8/P/2013 din 27 ianuarie 2014. Tot astfel, consideră magistratul că nelegalitatea și temeinicia hotărârii ar rezulta și din interpretarea greșită a probelor administrate.

c) Referitor la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. m) din Legea nr. 303/2004, sub un prim aspect, în privința faptei reținute în legătură cu semnarea în nume propriu a adresei din 24 ianuarie 2012, emise în instrumentarea Dosarului penal nr. x9/P/2011, cu referire la art. 46 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 și la art. 27 alin. (5) din Regulamentul aprobat prin hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1027/2012, recurentul a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune. Tot în acest context, s-a susținut nelegalitatea și netemeinicia hotărârii, prin prisma art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., cu referire la art. 397 alin. (1) teza I și la art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc.

civ., cu motivarea că instanța de disciplină nu s-ar fi pronunțat asupra unei cereri deduse judecății de către Inspecția Judiciară, respectiv asupra celei privind emiterea și semnarea unei a cincea adrese emise în Dosarul nr. x9/P/2012, iar cu privire la celelalte patru reținute, nu s-ar fi specificat detaliile de identificare. Consideră recurentul că, privitor la aceeași abatere este incident și motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., cu referire și la art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, întrucât hotărârea ar cuprinde motive ce nu ar rezulta din probatoriul cauzei sau ar cuprinde motive contradictorii. Tot astfel, hotărârea Secției pentru procurori ar fi criticabilă sub aspectul nelegalității și netemeiniciei, din perspectiva neîntrunirii elementelor constitutive ale abaterii disciplinare, sub aspectul laturii obiective și al laturii subiective.

Sub aspectul laturii obiective, s-a susținut, în esență, că fapta dedusă judecății nu a fost lămurită sub toate aspectele ei și că, în raport cu prevederile art. 442 alin. (1) și art. 443 C. proc. civ.; ale art. 163, art. 112 și art. 121 alin. (3) din Regulamentul de Ordine Interioară al Parchetelor; ale art. 2 din Ordinul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bicaz nr. 4/2012; ale art. 21 din Ordinul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bicaz nr. 1/2012 și ale art. 4 din Ordinul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bicaz nr. 9/2012, nu ar exista o acțiune de nesocotire a dispozițiilor conducătorului parchetului, de eludare a controlului ierarhic ori de nerespectare a obligațiilor profesionale de natură administrativă.

În acest sens, recurentul a arătat că cele 4 adrese în discuție au fost semnate în nume propriu, ca procuror de caz, iar nu în numele și pentru prim-procurorul unității de parchet, împrejurarea că, ulterior, această corespondență a fost expediată destinatarului fără a fi fost contrasemnată de prim-procuror neputându-i fi imputată, întrucât această atribuție i-ar fi revenit unei alte persoane, respectiv grefierului șef. Cât privește Adresa nr. x9/P/2012 din data de 5 iunie 2012, s-a solicitat verificarea și reevaluarea lucrării nr. 331/IJ/218/SIJ/2012 și s-a menționat că nici pentru emiterea acesteia nu-i poate fi angajată răspunderea disciplinară. În privința laturii subiective, nu ar subzista forma de vinovăție a intenției directe, dat fiind că nerespectarea dispozițiilor administrative ar fi imputabilă grefierului șef.

Nici în privința faptei vizând Dosarul nr. x10/P/2012, în opinia recurentului, nu ar fi întrunite elementele constitutive ale acestei abateri disciplinare. Probele administrate ar releva, în esență, faptul că, în plan obiectiv, procurorul B. nu a realizat acțiunea de eludare a controlului ierarhic întrucât adresa din 10 iulie 2013 a fost expediată de către prim-procuror, însoțită de adresa acestuia, din 12 iulie 2013, sub semnătura și titulatura funcției acestuia. De asemenea, ar releva împrejurarea că respectiva adresă nu a fost expediată de procurorul B., conform Borderoului de recomandate, acea corespondență fiind expediată de grefierul șef la 25 iulie 2013, dată la care recurentul se afla în concediu legal de odihnă.

Nelegalitatea hotărârii ar rezulta și din motivarea contradictorie, din care ar reieși că recurentului nu-i incumba obligația de a supune corespondența emisă în cele două dosare spre semnare și contrasemnare prim-procurorului. Raportat la inexistența acțiunilor neconforme cu legea, imputate, nu ar subzista nici vinovăția, ca element al laturii subiective. d) Referitor la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. s) din Legea nr. 303/2004, republicată, în legătură cu motivarea rezoluției din data de 11 iulie 2013, înregistrată sub nr. 235/II-1/2013, s-a susținut, în primul rând, excepția neregularității actului de sesizare a Secției pentru procurori.

S-a învederat inadmisibilitatea acțiunii disciplinare, întrucât controlul exercitat de Inspecția Judiciară ar fi vizat, în fapt și ar fi pus în discuție măsuri/soluții pe care le-a adoptat în calitate de procuror în cursul urmăririi penale, cu toate că măsura/soluția procurorului pârât fusese verificată în cadrul și limitele date de controlul ierarhic, fiind exceptată de la controlul administrativ. Nelegalitatea și netemeinicia hotărârii ar rezulta și în acest caz, din neîntrunirea elementelor constitutive ale acestei abateri disciplinare.

Sub aspectul neîntrunirii conținutului constitutiv al abaterii, nu ar subzista „consecința periculoasă”, constând în „afectarea prestigiului justiției sau demnitatea funcției”, întrucât, în considerentele hotărârii atacate, chiar instanța de disciplină a reținut că „nu întreaga motivare a soluției este vădit contrară raționamentului juridic”, rezultând că soluția recurentului ar fi conformă cu o situație de fapt rezultată din probele administrate. Nu ar exista vinovăție și nici respectiva „consecință periculoasă” și pentru motivul că soluția recurentului a fost adoptată într-o fază nepublică a procesului penal și nu a produs consecințe, deoarece a fost desființată în cadrul controlului ierarhic.

e) Sub aspectul abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, republicată, în legătură cu Dosarul nr. x9/P/2011, constând în 5 acte materiale, s-a invocat prescripția dreptului la exercitarea acțiunii disciplinare și nelegala sesizare a Secției pentru procurori cu Rezoluția nr. 4540/IJ/1174/DIP/2013 din 17 martie 2014, raportat la data comiterii, data sesizării și la dispozițiile art. 46 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 și ale art. 27 alin. (5) din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1.027/2012.

f) În privința abaterii disciplinare prevăzută de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, în legătură cu Dosarul nr. x9/P/2011, constând în trei acte materiale, s-a susținut că cele 3 acte materiale (fapte) nu ar fi făcut obiectul verificărilor prealabile/cercetării disciplinare, excedând rezoluției din 2 decembrie 2013 a Inspecției Judiciare, de începere a cercetării disciplinare, având în vedere că ordonanța de extindere din 3 decembrie 2013; procesul-verbal de sesizare din oficiu din 14 februarie 2014 sunt ulterioare începerii cercetării disciplinare. S-a invocat nelegalitatea procedurii disciplinare și nelegala sesizare a Secției pentru procurori, cu încălcarea dispozițiilor art. 19 și ale art. 24 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1.027/2012, consecința fiind încălcarea dreptului la apărare al recurentului.

g) Cât privește abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, republicată, în legătură cu Dosarul nr. x9/P/2011, constând în începerea urmăririi penale în Dosarul nr. x11/P/2011 (conexat la Dosarul nr. x9/P/2011) s-a susținut, sub un prim aspect, inexistența faptelor imputate. Astfel, rezoluția de începere a urmăririi penale din data de 22 iunie 2012 ar fi fost încheiată/emisă de către organul de cercetare penală din cadrul Inspectoratului Poliției Neamț, iar nu de către recurent. Mai mult, această rezoluție nu ar fi făcut obiectul verificării/cercetării disciplinare, constituind o „acțiune” pentru care nu s-a dispus începerea cercetării disciplinare, rezultând nelegala sesizare a instanței de disciplină și încălcarea normelor ce reglementează efectuarea lucrărilor de inspecție judiciară.

Din perspectiva conținutului constitutiv al acestei abateri disciplinare, recurentul a învederat inexistența „consecinței periculoase”, a „scopului injust” și inexistența „afectării imparțialității procurorului recurent”, demonstrate în opinia acestuia, de respingerea de către parchetul ierarhic superior a cererilor de recuzare a recurentului, formulate de părțile din Dosarele nr. x9/P/2011 și nr. x11/P/2011. Sub aspectul abaterii disciplinare prevăzută de art. 99 lit. t), constând în formularea, de către recurent, de cereri „nejustificate” de abținere, într-un număr de 8 dosare penale, nu ar fi întrunite elementele constitutive întrucât: - nu ar subzista încălcarea dreptului părților la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil; - declarațiile de abținere ar fi justificate, în raport cu dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și ale art. 48 C. proc.

pen. din 1968. Recurentul a arătat că declarațiile de abținere imputate, în considerarea garantării dreptului părților litigante, din dosarele respective, la un proces echitabil raportat la următoarele împrejurări: cercetarea disciplinară, efectuată de către Inspecția Judiciară a Consiliului Superior al Magistraturii, în legătură cu aceste dosare; sesizarea Inspecției Judiciare, de către prim-procuror, în legătură cu conduita recurentului, în instrumentarea acestor dosare; sesizarea Inspecției Judiciare, de către recurentul B., împotriva prim-procurorului, pentru imixtiune în adoptarea soluțiilor/măsurilor, în aceste cauze; cercetarea penală desfășurată împotriva grefierilor și a altor procurori, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bicaz, în legătură cu aceste dosare.

Recurentul a soluționat dosarele, pentru care Secția îi impută „depășirea termenului rezonabil” și „tergiversarea”, în perioada 5 august 2013 - 20 noiembrie 2013 (3 luni), perioadă în care acesta s-a aflat și în concediu medical (15 octombrie 2013 - 14 noiembrie 2013), eliberat de autoritățile medicale competente. h) Sub aspectul abaterii disciplinare prevăzută de art. 99 lit. t), în legătură cu Dosarele nr. x12/P/2010 și x13/P/2013, constând în infirmarea rezoluțiilor de începere a urmăririi penale, confirmate de alți colegi procurori, s-a menționat că: - hotărârea atacată ar fi nelegală, întrucât controlul administrativ al Consiliului Superior al Magistraturii (prin Inspecția Judiciară) a pus în discuție rezoluțiile procurorului pârât (soluții/măsuri) din cele 2 dosare penale, contrar dispozițiilor art. 6 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea nr. 1027/2012 a Consiliului Superior al Magistraturii, art. 64 alin. (2) și art. 69 alin. (2) din Legea nr. 304/2004.

- controlul Inspecției Judiciare ar constitui o „justiție paralelă”, întrucât soluțiile recurentului, din cele 2 dosare - „acțiuni” imputate, fuseseră verificate în cadrul controlului ierarhic. Sub aspectul laturii obiective, nu ar subzista elementul material al abaterii, întrucât, prin Ordonanța recurentului nr. 438/P/2013, din 12 iulie 2013, s-a dispus infirmarea rezoluției organului de cercetare penală, privind începerea urmăririi penale în cauză, pentru refacerea actului nelegal, în baza art. 220 și art. 228 C. proc. pen. din 1968. Fapta imputată nu ar exista, întrucât nu s-au infirmat acte ale altor procurori; cu Ordonanța recurentului nr. 460/P/2010 din 17 septembrie 2012, s-au infirmat acte încheiate de organul de poliție (cercetare penală): Rezoluția Poliției oraș Bicaz din 16 martie 2011, de începere a urmăririi penale și Referatul Secției de Poliție 11 Bicaz, din 25 noiembrie 2011, de terminare a urmăririi penale.

Sub aspectul laturii subiective, nu ar exista vinovăție și nici „consecință periculoasă” întrucât prin actele recurentului (acțiuni imputate de Inspecția Judiciară) s-a dispus refacerea actelor întocmite, cu nerespectarea legii, de către organele de poliție (cercetare penală). Scopul urmărit de recurent, în calitate de procuror de caz, s-ar fi circumscris dispozițiilor procesual penale - art. 220, art. 228, art. 262 C. proc. pen.

din 1968. În legătură cu Dosarul nr. x12/P/2010, s-a invocat încălcarea flagrantă a normelor de efectuare a lucrărilor de inspecție judiciară (art. 10 alin. (2) și (6) din Regulamentul aprobat prin Hotărârea 1.027/2012, art. 11 alin. (6) și art. 17 din același Regulament; art. 45 alin. (2) și alin. (8) din Legea nr. 317/2004) relative la sesizarea din oficiu, repartizarea aleatorie, conexarea lucrărilor de inspecție, întrucât fapta imputată recurentului a făcut obiectul verificării Inspecției Judiciare, în aceeași perioadă cu cercetarea din cauza disciplinară, de față.

Pentru fapta imputată recurentului, Inspecția Judiciară nu ar fi efectuat verificare prealabilă și a întocmit 2 acte distincte, la aceeași dată: rezoluția de clasare și procesul-verbal de sesizare din oficiu, ambele datate 11 noiembrie 2013. În concluzie, recurenții procurori au solicitat admiterea recursurilor, casarea încheierii și a hotărârii atacate, în temeiul motivelor de recurs invocate și, pe fond, respingerea acțiunii disciplinare exercitate de Inspecția Judiciară. În subsidiar, în condițiile art. 496 alin. (2) C. proc.

civ., s-a solicitat „modificarea” în parte a hotărârii atacate, în sensul reindividualizării sancțiunilor aplicate, care ar fi prea severe raportat la conduita profesională „ireproșabilă”, de-a lungul unei cariere, cumulate în magistratură, de 37 ani, evaluată, în mod constant, pozitiv, recurentul B. fiind distins cu „Meritul Judiciar” clasa a V-a pentru rezultate meritorii obținute, respectarea îndatoririlor prevăzute de lege și calificativul anual „foarte bine”. Analizând hotărârile atacate în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile și apărările formulate de recurenți, precum și cu dispozițiile legale incidente, Înalta Curte va respinge recursurile ca nefondate, pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.

Cu titlu prealabil, trebuie precizat că, în speță, regulile judecății sunt prevăzute de dispozițiile art. 49 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, republicată, coroborate cu cele ale Codului de procedură civilă adoptat prin Legea nr. 134/2010. Așa cum rezultă din interpretarea teleologică a dispozițiilor art. 483 alin. (3) din această din urmă lege, care reglementează obiectul și scopul recursului în accepțiunea noului cod, recursul este o cale de atac care se poate exercita exclusiv pentru motive de nelegalitate, nu și de netemeinicie. Faptul că recursul se poate exercita numai cu privire la nelegalitatea hotărârii atacate rezultă și din prevederile art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc.

civ., care dispun că cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, printre celelalte mențiuni, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor. De asemenea, această concluzie rezultă din structura art. 488 din codul menționat, care prevede expres și limitativ motivele de casare, niciunul dintre acestea nefiind conceput astfel încât să permită instanței de recurs reanalizarea probelor și reevaluarea situației de fapt. Prin urmare, rolul controlului exercitat de instanța de recurs este limitat la verificarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, astfel încât criticile vizând modul de apreciere a probelor și stabilirea situației de fapt nu pot fi examinate în actualul cadru procesual.

Tot în limitele cenzurii de legalitate impuse instanței de control judiciar prin dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ. nu se pot examina, pe calea recursului, aspectele și argumentele învederate de recurenți în ceea ce privește modalitatea de sesizare a titularului acțiunii disciplinare sau a instanței de disciplină ori pretinsele vicii ale cercetării disciplinare, în actualul cadru de procedură neputându-se examina cauza sub toate aspectele. Se pot examina, prin urmare, exclusiv criticile de nelegalitate. Anterior examinării recursurilor deduse judecății, având în vedere că recurenții au formulat critici și din perspectiva netemeiniciei hotărârilor atacate, Înalta Curte reamintește că, în actualul cadru de procedură, această categorie de critici nu poate fi analizată.

În contextul expus se reține că dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ. consacră sancțiunea nulității aplicată recursului în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488. Pentru sistematizarea expunerii, criticile formulate de recurenți vor fi examinate grupat, în funcție de motivul de casare invocat și în ordinea prevăzută de Codul de procedură civilă, atât în ceea ce privește încheierea, cât și în ceea ce privește hotărârea atacate. 1). Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. nu este întemeiat. Criticile formulate, vizând aspecte formale invocate exclusiv de către recurenții procurori, în legătură cu compunerea instanței de disciplină pe parcursul soluționării cauzei, la data pronunțării încheierii sau a hotărârii atacate, nu pot fi reținute.

Soluționarea acțiunilor în domeniul răspunderii disciplinare a magistraților este supusă unor reguli procedurale specifice, reglementate printr-o legislație specială. Astfel, angajarea răspunderii disciplinare a judecătorilor și procurorilor se realizează în principal potrivit prevederilor și competențelor specifice, reglementate prin Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii. Este adevărat că, potrivit prevederilor art. 5 din Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, ca instanță de disciplină, este constituită dintr-un număr de 5 procurori, însă, în conformitate cu dispozițiile art. 26 din același act normativ: „lucrările secțiilor Consiliului Superior al Magistraturii sunt legal constituite în prezența majorității membrilor acestora și sunt prezidate de președintele sau, după caz, de vicepreședintele Consiliului Superior al Magistraturii.

În lipsa acestora, membrii secției aleg un președinte de ședință, cu votul majorității celor prezenți”. Având în vedere normele speciale, derogatorii, anterior indicate nu se poate stabili nelegalitatea compunerii instanței de disciplină sau nulitatea normelor dispuse de Secția pentru procurori în această compunere, după cum propun magistrații recurenți, întrucât pronunțarea încheierii prin care s-a dispus suspendarea din funcție a celor doi procurori într-un complet compus din 3 membri, ca și pronunțarea hotărârii pe fond de către 4 dintre 5 membri ai Secției pentru procurori întrunesc cerința „majorității” legal prevăzute. De asemenea, este de necontestat că, potrivit art. 49 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, dispozițiile acestei legi, ce reglementează procedura de soluționare a acțiunii disciplinare, se completează cu dispozițiile Codului de procedură civilă.

Este însă, evident, că aplicarea prevederilor C. proc. civ. - normă generală - se poate face numai în măsura în care legea specială nu conține o reglementare expresă. Invocarea prevederilor C. proc. civ. în susținerea acestei critici, ca și a celei vizând pretinsa încălcare a principiului continuității completului de judecată, în temeiul aceluiași cod, nu are relevanța atribuită de autorii respectivului recurs, această reglementare generală nefiind aplicabilă, întrucât dispozițiile Legii nr. 317/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, au caracter special și sunt, prin urmare, incidente. Aplicarea dreptului comun este doar complementară. Caracterul expres și explicit al normei legale citate este de natură a înlătura și celelalte argumente legale, regulamentare, constituționale sau convenționale menționate de recurenți, potrivit principiului specialia generalibus derogant.

Faptul că, în practicalele hotărârilor, nu s-a menționat motivul de înlocuire a unuia dintre membrii Secției pentru procurori, aflat în imposibilitate de prezentare și modalitatea concretă de alegere a președintelui de ședință nu constituie de asemenea, un motiv de nelegalitate, aceste aspecte vizând chestiuni administrative, de organizare internă, ce nu prezintă semnificație pentru soluționarea litigiului dedus judecății, nu produc vătămare părților și nu sunt prevăzute printre condițiile de fond sau formă reglementate de lege în privința cuprinsului (conținutului) unei hotărâri.

De altfel, criticile menționate sunt contrazise și de procesele-verbale din 18 iunie, 25 iunie și, respectiv, 2 iulie 2015, ale Secției pentru procurori, atașate la dosarul instanței de disciplină anterior fiecăreia dintre încheierile de la termenele indicate, procese-verbale întocmite în temeiul art. 26 alin. (1) teza finală din Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare. 2). Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. Și acest motiv de nelegalitate, invocat numai de către recurenții pârâți relativ la încheierea atacată se vădește a fi lipsit de fundament. Susținerile recurenților, formulate din această perspectivă, nu pot fi primite, urmând a se înlătura, ca neadecvată, opinia potrivit căreia, Secția pentru procurori ar fi săvârșit un „exces de putere”.

În primul rând, se constată că, deși subsumate acestui caz de casare, criticile expuse nu vizează propriu-zis depășirea atribuțiilor puterii judecătorești. Împrejurarea că, în dispozitivul încheierii, instanța de disciplină a dispus că aceasta poate fi atacată doar odată cu fondul nu poate fi considerată exces de putere, câtă vreme, potrivit art. 50 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, această mențiune respectă condițiile de fond și de formă cerute de lege pentru această încheiere. Respectiva mențiune este corectă și în raport cu prevederile art. 51 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care reglementează calea de atac a recursului numai împotriva hotărârilor secțiilor Consiliului Superior al Magistraturii prin care s-a soluționat acțiunea disciplinară.

Or, în economia Legii nr. 317/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu referire la încheierea de admitere a cererii de suspendare din funcție în temeiul art. 52 alin. (1), nu există temei legal pentru a fi atacată în mod separat, cu recurs. Faptul că legiuitorul nu a prevăzut în mod distinct o asemenea cale de atac și împotriva încheierilor pronunțate în temeiul art. 52 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare nu poate fi imputat instanței de disciplină și nu are semnificația depășirii atribuțiilor puterii judecătorești, ci dimpotrivă.

În legătură cu lipsa unei dispoziții procedurale în acest sens, trebuie precizat faptul că, prin încheierea de ședință din data de 23 februarie 2015, pronunțată în cauza pendinte, Înalta Curte a admis cererea formulată de recurenții A. și B. și a dispus sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 52 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, invocată de petenți.

Cât privește susținerile recurenților relativ la faptul că Secția pentru procurori ar fi hotărât peste obiectul acțiunii disciplinare, judecând împrejurări ce nu ar fi făcut obiectul acțiunii disciplinare, nu ar fi stăruit prin toate mijloacele pentru aflarea adevărului, ca și criticile referitoare la presupusa situație discriminatorie invocată și la pretinsa încălcare a principiilor egalității armelor, contradictorialității, prezumției de nevinovăție, dreptului la apărare, accesului la un tribunal imparțial nu au semnificația „excesului de putere” invocat și nu sunt de natură să atragă nelegalitatea sau nulitatea încheierii. Obiectul cererii soluționate prin încheierea de ședință din 22 aprilie 2014, l-a constituit solicitarea Inspecției Judiciare de suspendare din funcție a celor doi procurori pârâți, până la soluționarea acțiunii în dosar.

Nu pot fi avute în vedere din perspectiva examinată, criticile expuse, câtă vreme, potrivit art. 52 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, o asemenea cerere este admisibilă, legiuitorul prevăzând că: „pe durata procedurii disciplinare, secția corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii, din oficiu sau la propunerea inspectorului judiciar, poate dispune suspendarea din funcție a magistraților, până la soluționarea definitivă a acțiunii disciplinare (…)”.

Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, ca instanță de disciplină, avea, prin urmare, calitatea și competența de a examina și de a soluționa respectiva cerere, astfel încât nu se poate susține că ar fi depășit atribuțiile conferite de lege, iar modul în care, soluționând efectiv cererea de suspendare, instanța de disciplină a stabilit situația de fapt a încuviințat și interpretat probele și a aplicat dispozițiile legale considerate incidente, ca și pretinsele suspiciunii de lipsă de imparțialitate, nu pot constitui argumente în acest sens. Temeinicia respectivelor critici se va examina, însă, din perspectiva altui motiv de casare. 3). Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc.

civ. a fost invocat, de asemenea, exclusiv de către recurenții A. și B. și vizează Hotărârea nr. 7 din 7 iulie 2014. Potrivit acestui text legal, casarea unei hotărâri se poate cere atunci când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității. Din interpretarea literală, logică și teleologică a textului procedural anterior specificat, rezultă, în primul rând că, pentru a fi incident acest motiv de casare, încălcarea regulilor de procedură trebuie să se fi realizat de către instanță. De altfel, trebuie precizat că toate motivele de casare au în vedere exclusiv nelegalitatea actelor și lucrărilor instanței.

În atare situație, pretinsele neregularități ce ar fi fost comise de către Inspecția Judiciară și care privesc aspecte legate de modalitatea de sesizare a titularului acțiunii disciplinare, de întocmire a actului de sesizare a instanței de disciplină, de efectuare a cercetării prealabile, deci anterior investirii Secției pentru procurori, ca instanță de disciplină, excedează limitelor controlului judiciar ce poate fi exercitat în actualul cadru procesual. Chiar dacă, sub imperiul acestui motiv de recurs, se includ cele mai variate neregularități de ordin procedural, care privesc atât nesocotirea normelor de ordine publică, precum și a celor stabilite în interesul exclusiv al părților, pretinsele neregularități menționate de recurenții procurori nu se circumscriu acestui motiv de recurs.

Sub un prim aspect, se constată caracterul comun al criticii în ceea ce privește omisiunea pronunțării instanței și pretinsa încălcare a art. 397 alin. (1) teza I și a art. 425 alin. (1) lit. b) și c) C. proc. civ., referitor la prima faptă culpabilă imputată procurorului A. cu ocazia instrumentării dosarului nr. x3/P/2012, din perspectiva abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, formată din două acte materiale, atât titularul acțiunii disciplinare, cât și procurori pârâți susținând că Secția pentru procurori nu s-ar fi pronunțat asupra acestei fapte cu care a fost sesizată. Din punct de vedere formal, Inspecția Judiciară a subsumat această critică motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc.

civ. Susținerea, însă, nu poate fi reținută în sensul propus de autorii recursurilor. Prin Hotărârea nr. 7/P/ din 7 iulie 2014, Secția pentru procurori a constatat îndeplinite condițiile legale pentru angajarea răspunderii disciplinare a procurorului A. pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, fiind admisă, în întregime acțiunea sub acest aspect. Împrejurarea că, în conținutul acestei abateri disciplinare nu au fost reținute, sub aspectul laturii obiective, absolut toate actele materiale expuse de Inspecția Judiciară nu poate conduce la concluzia că acțiunea disciplinară trebuia admisă/respinsă în parte, câtă vreme instanța de disciplină s-a pronunțat în mod corect și în limitele prevăzute de lege, asupra existenței abaterii disciplinare în sine, nefiind necesară pronunțarea expresă asupra fiecărui act material invocat ca presupus element material cons