ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7091/2004

Asupra recursului în anulare de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

G.C. a chemat în judecată SC A. SA și Statul Român prin Ministerul

Finanțelor Publice pentru a fi obligați pârâții să-i lase în deplină

proprietate și liniștită posesie imobilul situat în Craiova.

În motivarea acțiunii reclamantul a

susținut că imobilul în litigiu a constituit proprietatea bunicului său matern

J.J. decedat la 12 aprilie 1918 a cărui unic moștenitor era și a fost preluat

abuziv de stat, fără nici un titlu.

A mai precizat reclamantul că

autorul J.J. a avut 5 fiice, dintre care B.J. căsătorită cu G.C., a fost mama

reclamantului, iar acesta din urmă singurul moștenitor al proprietarului J.J.

pentru că toți ceilalți moștenitori (fiicele și soția defunctului) au decedat

fără urmași.

Judecătoria Craiova, prin sentința

civilă nr. 13544 din 12 iulie 2000 a admis acțiunea și a obligat pârâții să

lase reclamantului în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul situat

în Craiova, compus din teren de 1776,44 mp cu vecinătățile menționate în

dispozitiv și construcțiile edificate pe teren, respectiv C1,C2,C3,C4 cu o

suprafață de 694,56 mp conform expertizei și schițelor anexă întocmite de

expertul P.M.

Instanța a reținut că imobilul

revendicat constituie proprietatea autorului J.J. aspect atestat și de decizia

nr. 9/3700/1918 emisă de Ministerul Finanțelor și că reclamantul în calitate de

descendent gr. II al autorului îl moștenea și întrucât imobilul a fost preluat

de stat în mod abuziv fără titlu valabil acțiunea reclamantului era întemeiată.

Tribunalul Dolj, secția civilă, prin

decizia nr. 5660 din 23 noiembrie 2001 a admis apelul declarat de SC A. SA

împotriva sentinței civile nr.13544 din 12 iulie 2000 a Judecătoriei Craiova pe

care a schimbat-o în sensul că a respins acțiunea în revendicare cu motivarea

că statul român a dobândit în proprietate imobilul în litigiu în baza art. 645

C. civ. și a Decretului nr. 176/1948 pentru trecerea în proprietatea statului

bunurilor bisericilor congregațiilor sau particularilor ce au servit pentru

funcționarea și întreținerea instituțiilor de învățământ general, tehnic sau

profesional care opera

in rem

, iar decretul de naționalizare era în

acord cu Constituția din 1948 și legea învățământului public.

Curtea de Apel Craiova, secția

civilă, prin decizia nr. 551 din 12 februarie 2002 a admis recursul declarat de

reclamantul G.C. împotriva deciziei nr. 5660 din 23 noiembrie 2001 a

Tribunalului Dolj, secția civilă, pe care a modificat-o în sensul că a respins

apelul pârâtei SC A. SA și a menținut sentința instanței de fond.

În motivarea soluției instanța de

recurs a reținut că prin Decretul nr. 176/1948 a operat o expropriere a

imobilului în dispută fără însă ca proprietarul inițial să fi fost despăgubit

și că ulterior, imobilul nu a fost folosit în scopul pentru care a fost

expropriat respectiv pentru învățământ fiind trecut în sectorul economic.

Din această perspectivă, statul nu

deținea un titlu valid de proprietate asupra imobilului și prin urmare acțiunea

reclamantului era întemeiată.

În contra hotărârilor judecătorești

pronunțate în cauză în temeiul art. 330 C. proc. civ. a declarat recurs în

anulare Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție pe motiv că au fost pronunțate cu încălcarea esențială a legii și

totodată era vădit neteminică.

Astfel, s-a susținut că acțiunea cât

și cererea de apel sau recurs nu au fost semnate de către reclamant respectiv

apelant ci de un avocat în numele părții respective fără însă să prezinte un

mandat special de reprezentare contrar dispozițiilor art. 67 și urm. C. proc.

civ. Mai mult, împuternicirea avocațială nu poartă semnătura reclamantului ci a

G.B. ca reprezentantă a Fundației Meridian, iar din dosar nu a rezultat care

sunt raporturile juridice dintre această fundație și reclamant avându-se în

vedere că menționata fundație nu a depus vreo procură specială de reprezentare

a reclamantului.

Referitor la fondul cauzei s-a

învederat că reclamantul nu a probat că are calitatea de unic moștenitor (nepot

de fiică predecedată) al bunicului său J.J. și nici nu a probat că era unic

proprietar față de actele noi anexate recursului în anulare.

S-a mai susținut că instanța de fond

a încălcat dreptul de apărare al pârâtei SC A. SA întrucât deși la termenul din

6 iulie 2000 pârâta a cerut amânarea cauzei, reprezentantul acesteia fiind în

imposibilitate de a se prezenta, iar la acel termen s-a depus și expertiza

tehnică, judecătoria a soluționat pe fond litigiul, fără a permite pârâtei să

formuleze obiecțiuni la expertiză și să pună concluzii.

Recursul în anulare este fondat

pentru motivele ce succed.

În mod constat, reclamantul G.C., a

susținut că este unicul moștenitor acceptant al succesiunii bunicului său

matern J.J. proprietarul inițial al imobilului revendicat, întrucât deși acesta

a avut 5 fiice, toți ceilalți succesori, cu excepția mamei sale B.J., au

decedat fără urmași.

Cu deciziunea nr. 3700/1918 emisă de

Ministerul Finanțelor Direcția timbrului și ordonanțărilor, biroul succesiuni,

reclamantul a probat că autorul J.J. a decedat la 12 aprilie 1918 și că în masa

succesorală figura imobilul din Craiova, iar ca moștenitoare cele cinci fiice

ale sale: C.P.T. și B.J., majore, și D., A. și E.J. minore, reprezentate de

mama lor L.J. (dos. 4322/2000). Reclamantul nu a probat că cele cinci

descendente și-ar fi împărțit imobilul succesoral și nici că mama sa B.J. ar fi

devenit unica succesoare a tatălui ei J.J.

Dimpotrivă, din actele noi atașate

recursului în anulare, rezultă că mama sa, B.G.J., a înstrăinat dobânditorului

D.T., cota sa indiviză de 1/5 din imobilul situat în Craiova moștenită de la

tatăl său J.J., cu actul autentificat sub nr. 3855 din 21 septembrie 1937 de

Tribunalul Dolj, secția a III-a (dos. 677/2003).

Prin urmare, reclamantul nu putea

invoca vreun drept cu privire la imobilul în dispută provenit de la mama sa

B.J.

De asemenea, succesoarea defunctului

D.T., respectiv T.M. a înțeles, ca prin mandatar, să beneficieze de

dispozițiile Legii nr. 10/2001 pentru valorificarea cotei indivize din imobilul

situat în Craiova, (dos. nr. 677/2003).

Or, cel ce formulează o acțiune în

revendicarea unui bun imobil trebuie să aibă calitatea de a pretinde dreptul

reclamat, adică să fie proprietarul bunului respectiv.

Din această perspectivă,

moștenitorul în virtutea calității sale de continuator al persoanei defunctului

poate revendica imobilul succesoral.

Dacă însă, sunt mai mulți moștenitori

ca în speță cât timp durează starea de indiviziune, unul din moștenitori nu

poate introduce singur acțiunea în revendicare ci numai împreună cu ceilalți

moștenitori, aceasta întrucât acțiunea în revendicare presupune un drept

exclusiv și absolut asupra bunului revendicat.

Astfel, fiind, și față de

înscrisurile noi anexate recursului în anulare, se impune casarea hotărârilor

atacate și rejudecarea pricinii, ocazie cu care urmează, în raport și de alte

dovezi, să se examineze calitatea procesuală activă a reclamantului, avându-se

în vedere regula unanimității deja expusă, cât și faptul ca reclamant nu putea

pretinde nici măcar o cotă parte din imobil în calitate de nepot de fiică, cât

timp aceasta, B.J., își înstrăinase dreptul indiviz din imobil moștenit de la

tatăl său.

Totodată, reclamantul nu a probat,

așa cum a pretins prin acțiune că este unicul moștenitor acceptant al succesiunilor

rămase de la celelalte patru surori ale mamei sale.

Referitor la neregularitățile

semnalate prin recursul în anulare privind atât cererea de chemare în judecată

cât și declarația de recurs este de semnalat faptul că în adevăr acțiunea a

fost semnată de avocat, dar în cuprinsul ei a fost menționată împuternicirea

nr. 9 din 19 ianuarie 2000 pe care însă instanța de fond a omis să i-o solicite

ceea ce însă nu poate echivala cu inexistența ei. Ulterior, pentru susținerea

acțiunii a fost depusă împuternicirea din 23 februarie2000 (dos. 4322/2000).

La apel angajarea apărătorului s-a

făcut prin mandatara B.E.( dos. nr. 9640/2000) iar recursul a fost semnat de

același avocat care l-a reprezentat pe reclamantul intimat în apel conform art.

68 C. proc. civ.

Cu ocazia soluționării recursului în

anulare a fost depusă și procura judiciară dată de reclamantul G.C. în fața

notarului de stat și autentificată sub nr. 416 din 18 februarie1999 prin care

B.E.G. a fost împuternicită să-l reprezinte în fața instanțelor judecătorești

în vederea revendicării imobilului din Craiova, și de asemenea a fost abilitată

să angajeze unul sau mai mulți avocați (dos .677/2003). Astfel fiind pretinsele

nereguli procedurale enunțate în recursul în anulare nu au suport legal.

Nu apare fondată nici critica vizând

pretinsa încălcare a dreptului la apărare al pârâtei pe motiv că la termenul

din 6 iulie 2000 cauza a fost judecată în fond, în lipsa pârâtei, deși

solicitase o amânare, astfel că nu a putut examina expertiza tehnică depusă la

aceeași dată și a-și formula obiecțiuni. În adevăr, la efectuarea expertizei a

participat reprezentantul pârâtei care astfel cunoștea constatările expertului

mai ales că expertiza avea ca obiectiv măsurarea terenului și evidențierea

construcțiilor edificate pe acest teren și care reprezintă sediul pârâtei.

Astfel fiind recursul în anulare

urmează a fi admis pentru un singur considerent deja evidențiat, a casa

hotărârile atacate și a trimite cauza instanței de fond pentru rejudecare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite

recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție împotriva deciziei nr. 551 din 12 februarie 2002 a

Curții de Apel Craiova, a deciziei nr. 5660 din 23 noiembrie 2000 a

Tribunalului Dolj, secția civilă, și a sentinței civile nr. 13544 din 12 iulie

2000 a Judecătoriei Craiova.

Casează

hotărârile atacate și trimite cauza la Judecătoria Craiova pentru rejudecare.

Admite

cererea formulată de pârâta SC A. SA Craiova și dispune restituirea cauțiunii

de 399.980.000 lei achitată cu ordinul de plată nr. 105 din 20 iunie 2003 la

BCR, sucursala Dolj, către aceasta.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 decembrie

2004.