ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4515/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 18

noiembrie 2003, la Judecătoria Timișoara, reclamanții Primarul municipiului

Timișoara, Primăria Municipiului Timișoara, Consiliul Local al Municipiului

Timișoara au chemat în judecată pârâta C.E. solicitând ca, prin hotărârea ce va

fi pronunțată, să se dispună rezilierea contractului de închiriere încheiat

între părți, evacuarea pârâtei și obligarea acesteia atât la plata chiriei

restante, cu majorările de întârziere aferente cât și la plata penalităților de

întârziere.

În cuprinsul acțiunii s-a arătat că

pârâta nu a achitat chiria pentru locuința ce o ocupă în calitate de chiriaș

din luna septembrie 2000.

Soluționând litigiul, Judecătoria

Timișoara, prin sentința civilă nr. 790 din 29 ianuarie 2004, a admis în parte

acțiunea, a dispus rezilierea contractului de închiriere încheiat între fosta

ICRAL și pârâtă la 20 februarie 1982 și evacuarea pârâtei la data rămânerii

irevocabile a sentinței. De asemenea, pârâta a fost obligată să plătească

reclamanților suma de 9.623.600 lei reprezentând chirie restantă și majorări de

întârziere pentru perioada septembrie 2000–iulie 2003. Capătul de acțiune

privitor la obligarea pârâtei la plata sumei de 260.000 lei, cu titlu de

penalități de întârzierea a fost respins ca nefondat.

Hotărând astfel, judecătoria a

reținut că, începând din septembrie 2000, pârâta nu a achitat chiria pentru

locuința ce o ocupă într-un imobil proprietate de stat.

Curtea de Apel Timișoara, secția

civilă, prin decizia nr. 863 din 5 mai 2004, a respins apelul declarat de

reclamanți cu privire la penalitățile de întârziere în sumă de 260.000 lei cu

motivarea că acestea nu pot fi mai mari decât cuantumul chiriei.

Împotriva deciziei curții de apel au

declarat recurs reclamanții susținând că hotărârea a fost dată cu aplicarea

greșită a legii deoarece instanța trebuia să dispună obligarea pârâtei și la

plata penalităților de întârziere de 0,5/lună, adică în total 260.000 lei,

solicitate prin acțiune.

Recursul declarat nu este întemeiat.

Reclamanții și-au întemeiat cererea

de chemare în judecată pe dispozițiile Legii nr. 114/1996, Legea locuinței.

Potrivit art. 24 lit. b) din Legea

nr. 114/1996, rezilierea contractului de închiriere înainte de termenul

stabilit se face la cererea proprietarului atunci când chiriașul nu a achitat

chiria cel puțin 3 luni consecutiv.

Contractul de închiriere încheiat

între părți și alăturat cererii de chemare în judecată cuprinde, printre alte

clauze, și pe aceea potrivit căreia neplata în termen atrage o majorare de 0,5%

asupra sumei datorate pentru fiecare zi de întârziere, începând cu prima zi

lucrătoare care urmează aceleia când suma a devenit exigibilă, fără ca

majorarea să poată depăși totalul chiriei restante.

Potrivit art. 969 C. civ.,

convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante. Aceste

dispoziții legale au fost corect aplicate atât de către prima instanță cât și

de către instanța de recurs, prin obligarea pârâtei la plata chiriei restante

și la majorările de întârziere stabilite potrivit convenției părților. Această

convenție nu poate fi modificată unilateral de către vreuna dintre părți.

Decizia criticată fiind dată cu

aplicarea corectă a legii va fi respins ca nefondat recursul declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat, recursul declarat

de reclamanții Primarul municipiului Timișoara, Primăria Municipiului

Timișoara, Consiliul Local al Municipiului Timișoara împotriva deciziei nr. 863

din 5 mai 2004 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 mai 2005.