ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1608/2009

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința nr. 253 din 9 mai 2008, Tribunalul Timiș, secția comercială și de contencios administrativ, a respins excepția prescripției dreptului la acțiune și a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții Municipiul Timișoara, Consiliul Local Timișoara și Primăria Municipiului Timișoara împotriva pârâtei SC S.M. SRL, dispunând obligarea acesteia la plata sumei de 46.443 lei chirie restantă și la 287 lei penalități de întârziere. Celelalte pretenții ale reclamanților au fost respinse, iar instanța a luat act de renunțarea la judecată, privind rezilierea contractului de închiriere și evacuarea pârâtei.

Reclamanții au sesizat instanța cu soluționarea unei acțiuni prin care au solicitat rezilierea contractului de închiriere din 2000 încheiat între Primăria Municipiului Timișoara și pârâtă, obligarea pârâtei la plata debitului de 289.345 lei, compus cuantumul chiriei restante de 46.443 lei și cel al penalităților de întârziere de 240.115 lei pentru perioada 1 ianuarie 2007 – 31 octombrie 2007 și de 2787 lei penalități aferente aceleiași perioade pentru spațiul cu altă destinație situat în Timișoara. În considerentele sentinței, prima instanță a reținut că prin contractul de închiriere menționat, părțile au convenit la art. 4 ca valoarea chiriei lunare pentru folosirea suprafețelor închiriate să fie stabilită prin fișa de calcul ce face parte integrantă din contract, valoare calculată pe baza H.C.L.M.

nr. 84 din 27 mai 1997, urmând ca pe durata derulării contractului chiria să fie reactualizată prin hotărâri ale Consiliului Local Timișoara. S-a constatat că prin hotărârea nr. 42/2000 a C.L.M Timișoara au fost modificate tarifele de bază pentru chiriile achitate, aferente spațiilor cu altă destinație decât aceea de locuință, hotărâre ce a fost atacată în instanță, iar aplicarea ei a fost suspendată pe durata soluționării, până la 1 octombrie 2002 când a litigiul a fost soluționat în mod irevocabil. Consiliul local a emis apoi hotărârea nr. 13 din 27 ianuarie 2004 prin care s-a decis posibilitatea chiriașilor de a achita.

Diferența de chirie pentru perioada 2001 - 28 februarie 2003 fără majorări de întârziere, dacă această obligație este îndeplinită până la data de 31 decembrie 2004. Față de această situație s-a considerat că dreptul la acțiune al reclamanților s-a născut la această dată, motiv pentru care nu s-a reținut că ar fi operat prescripția dreptului la acțiune al reclamanților. Instanța a respins susținerea reclamanților referitoare la aplicarea prevederilor O.G. nr. 92/2003 privind termenul de prescripție al obligațiilor fiscale, neputându-se reține natura fiscală a pretențiilor solicitate. Pe fondul cauzei s-a avut în vedere că, potrivit art. 6 din contractul părților, neexecutarea obligației de plată la termen se penalizează cu 5%/zi de întârziere din suma datorată pentru maxim 30 de zile calendaristice situație față de care, cererea reclamanților de plată a penalităților pentru intervalul 1 ianuarie 2005 - 31 decembrie 2005 nu are suport legal.

De asemenea, cererea de obligare a pârâtei la plata majorărilor de întârziere de 240.115 aferente perioadei 1 ianuarie 2005 - 31 octombrie 2007 a fost considerată ca fiind neîntemeiată întrucât raporturile juridice dintre părți sunt guvernate de dispozițiile și clauzele contractului cu respectarea prevederilor art. 969 C. civ., nefiind esențială calitatea reclamantei de organ administrativ. În raport de dispozițiile art. 969, art. 970 C. civ., H.C.L. nr. 42 din 27 ianuarie 2004 și ale contractelor de închiriere, prima instanță a constatat cererea reclamantei întemeiată în parte, cu privire la plata chiriei restante de 46.443 lei și a penalităților de întârziere în sumă de 278 lei. Apelul declarat de reclamanți împotriva sentinței a fost respins prin decizia nr. 187 din 16 octombrie 2008 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială.

Prin aceeași decizie a fost admis apelul pârâtei, iar sentința a fost schimbată în parte, în sensul că s-a admis excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantelor, fiind respinsă acțiunea. Cu privire la apelul reclamanților s-a reținut că sunt nefondate criticile acestora, nefiind aplicabile prevederile Codului de procedură fiscală, în contextul în care părțile au convenit prin contract cu privire la penalități de întârziere și nu la majorări de întârziere. S-a constatat că excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâta a fost rezolvată în mod greșit întrucât chiria stabilită prin convenție are natura juridică a veniturilor proprii la bugetul local al Consiliului Local al Municipiului Timișoara, iar din momentul în care se datorează, aceeași chirie reprezintă o creanță bugetară de încasat la bugetul local.

În consecință, instanța apelului a statuat că astfel de venituri nu pot fi calificate ca fiind creanțe fiscale în sensul prevederilor art. 91 din O.G. nr. 92 din 24 decembrie 2003, fiind supuse regimului juridic de drept comun, inclusiv normelor de reglementare a prescripției extinctive conținute de Decretul nr. 167/1958, iar nu normele prevăzute de Codul de procedură fiscală. Fiind aplicabil termenul de prescripție de 3 ani, conform art. 3 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 s-a stabilit că momentul de la care acesta a început să curgă, moment ce coincide cu data nașterii dreptului la acțiune, respectiv 1 octombrie 2002 pentru diferența de chirie din perioada 1 ianuarie 2002 - 28 februarie 2003, iar pentru chiriile următoare pentru perioada 1 octombrie 2002 - 28 februarie 2003 se calculează câte un termen de prescripție distinct, pentru fiecare chirie restantă întrucât contractul de închiriere este unul cu executare succesivă.

Argumentul esențial al instanței de apel sub acest aspect a constat în faptul că, prin hotărârile adoptate în mod succesiv în cursul anilor 2003 și 2004 nu s-a prorogat obligația de plată, ci sancțiunile ce urmau a fi aplicate în cazul diferențelor până la datele evocate de aceste hotărâri. S-a concluzionat astfel că, raportat la data introducerii acțiunii 16 noiembrie 2007, dreptul la acțiune este prescris pentru plata diferențelor de chirie aferente perioadei 1 februarie 2001 - 28 februarie 2003 Împotriva acestei decizii, reclamanții au declarat recurs prin care au invocat motivele de nelegalitate reglementate de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., în dezvoltarea cărora au susținut următoarele: - Temeiul de drept al calculului majorărilor și penalităților de întârziere este dat de prevederile O.G.

nr. 92 din 24 decembrie 2003 privind Codul de procedură fiscală conform cu care, pentru neplata la scadență a obligațiilor de plată se datorează dobânzi și penalități de întârziere ce se calculează pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadență și până la data de stingerii sumei datorate, iar plata cu întârziere a obligațiilor se sancționează cu o penalitate de întârziere de 0,5% pentru fiecare lună și/sau fracțiune de lună de întârziere, începând cu data de întâi a lunii următoare scadenței și până la achitarea integrală. - Indiferent de atitudinea părților, dispozițiile art. 4 alin. (2) din contractul de închiriere, ce prevăd posibilitatea reactualizării chiriei lunare prin hotărâri ale consiliului local, au putere de lege între părțile contractante conform art. 969 și art. 970 C. civ.

- Instanța a făcut confuzie între penalitățile de întârziere aferente perioadei 1 ianuarie 2005 - 31 decembrie 2005 (perioadă în care au fost reglementate de prevederile Codului de procedură fiscală, cuantumul acestora fiind de 0,5% din suma datorată) și majorările de întârziere ce se percep de la 1 ianuarie 2005 supuse reglementărilor conținute de H.C.L.M.T. nr. 182/2001 ce sunt obligatorii pentru părți. Recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare : - Cu privire la motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., deși a fost invocat în cuprinsul cererii de recurs, se constată că recurenta nu a făcut nicio o referire la o faptul că decizia atacată nu ar cuprinde motivele pe care se sprijină ori că ar cuprinde motive contradictorii sau străine de natura pricinii.

- În ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. se constată că argumentele aduse în susținerea acestuia nu sunt fondate. Astfel, instanța apelului a reținut în mod corect că pretențiile reclamanților nu pot fi calificate ca fiind creanțe de natură fiscală care să fie supuse regimului juridic reglementat de O.G. nr. 92 din 24 decembrie 2003, în condițiile în care raportul juridic dintre părți nu a avut natura unuia fiscal, izvorul obligației juridice constând în convenția părților căreia i se aplică regulile de drept comun conform dispozițiilor art. 969, art. 970 C. civ. și implicit normele de drept comun în materie de prescripție extinctivă conținute de Decretul nr. 167/1958.

Din această perspectivă, s-au interpretat și aplicat corect prevederile art. 4 alin. 2 din contractul părților ce au vizat posibilitatea reactualizării de către reclamantă a chiriei lunare prin hotărâri ale consiliului local, care nu au avut rolul de a modifica termenii contractului cu privire la scadența obligațiilor asumate prin acesta. De asemenea, este lipsită de suport susținerea recurentelor cu privire la existența unei pretinse confuzii între penalitățile și majorările de întârziere întrucât instanța apelului a reținut corect natura acestora de sancțiuni ca urmare a nerespectării obligației de plată a chiriei la data scadenței. În consecință, conform considerentelor, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de recurenții - reclamanți Municipiul Timișoara prin Primar, Consiliul Local al Municipiului Timișoara și Primăria Municipiului Timișoara împotriva deciziei nr. 187 din 16 octombrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția comercială, ca nefondat. Obligă recurenții la 3.619 lei cheltuieli de judecată către intimata - pârâtă SC S.M. SRL Timișoara. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 mai 2009.